TE CUNOSC DE UNDEVA, sezonul 7. MAREA FINALĂ. Cine câștigă premiul pus în joc, sâmbătă 16 mai?
Postat la: 16.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Sezonul 7 al show-ului TE CUNOSC DE UNDEVA a ajuns la final, sâmbătă - 16 mai, va avea loc marea finală, în urma căreia se va desemna câștigătorul de primăvara aceasta. Marele premiu va fi disputat de Cezar Oatu, Alina Eremia, Alb Negru și Daniel Iordăchioae.
Antena 1 transmite gala decisivă a show-ului "Te cunosc de undeva", una dintre cele mai de succes emisiuni de divertisment a trustului Intact. Cei patru con curenți ajunși în finală își dispută marele premiu. La roata norocului de sâmbăta trecută s-au stabilit personajele pe care le vor interpreta cei patru finaliști.
Cezar Oatu - Anii '80, iar la a doua apăsare a butonului i-a ieșit să-l imite pe Michael Jackson
Alina Eremia - Anii 2000, iar apoi i-a ieșit Lady Gaga
Alb Negru - Anii '90 - cei doi artiști vor interpreta o piesă a lui Ricky Martin
Daniel Iordăchioae - Anii '70 - Freddie Mercury, o alegere care l-a bucurat foarte mult pe cântăreț.
Și cei patru nefinalițti vor intra în concurs, aceștia se vor transforma, la rândul lor, în câteva personaje dragi tuturor românilor.
Fiecare va reprezenta câte o zonă a țării și va imita unul dintre artiștii reprezentativi ai acesteia, acompaniați de taraful Silvian Voicu. Lidia Buble o va întruchipa pe Ileana Sărăroiu (Muntenia), Oana Sîrbu o va imita pe Maria Lătărețu (Oltenia), Liviu Vârciu va fi Nicolae Furdui-Iancu (Transilvania), iar Raluca și Denisa Tănase de la Bambi se vor transforma în Mioara Velicu (Moldova). După ce vor interpreta personajele care le-au picat la ruletă, nefinaliștii îi vor puncta pe colegii lor, finaliștii, notele lor adăugându-se celor acordate acestora de către jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Aurelian Temișan și Andrei Aradits.
Potrivit site-ului oficial al show-ului, Invitații speciali ai galei finale vor fi Maria Buză, Pepe, Jorge și CRBL, câștigători ai sezoanelor anterioare, care se vor transforma încă o dată în... Elena Cârstea, Julie Andrews - din „Marry Poppins", Naarghita, respectiv Keith Flint, solistul trupei The Prodigy.
De asemenea, jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, împreună cu baletul "Te cunosc de undeva!" și doi invitați speciali vor aduce în fața telespectatorilor un fragment din musicalul "Romeo și Julieta".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun.
-
Americanii și saudiții se apropie de un pact istoric care ar putea remodela Orientul Mijlociu. Care va fi mișcarea Israelului
SUA și Arabia Saudită se apropie de un pact istoric care ar oferi regatului garanții de securitate și ar stabili o posibilă cale către legăturile diplomatice cu Israelul, au dezvăluit persoane familiare cu problema pentru Bloomberg.
-
Cel mai avansat portavion al Chinei se apropie de lansare. Cele două avantaje esențiale pe care le au navele SUA în fața Fujian
Cel mai nou, mai mare și mai avansat portavion al Chinei, Fujian, a făcut un salt serios pentru a se alătura celei mai mari flote navale din lume, miercuri, când a plecat din Shanghai pentru primele sale probe pe mare.
-
O nouă anomalie meteo la Hong Kong - a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere. Peste jumatate din ele intr-o singură oră
Hong Kong a fost lovit de aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marți spre miercuri, potrivit observatorului meteorologic al orașului, scrie Le Figaro.
-
Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare: vile in strainatate, depozite in criptomonede, soțul plătit ca secretară, salariu imens la profit zero
Are aproape 45.000 de euro în conturi și criptomonede evaluate la circa 31.000 de dolari. Realizator al unor emisiuni pe propriile platforme online, Lazarus a menționat venituri din "publicitate online" de 51.199 de dolari de la Facebook Ireland și 16.530 euro de la Youtube.
-
Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați în Timiș, încercând să prindă migranți. Ministrul de Interne vrea să primim și mai mulți
Doi polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au fost înjunghiați în timp ce încercau să prindă mai mulți migranți și două călauze, informează Televiziunea Română.
-
Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar"
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar.
-
Donald Trump, interviu care dă fiori: "Preşedinţia imperială care ar remodela America şi rolul său în lume!"
Revista Time prezintă într-un material amplu intitulat "If he wins" ("Dacă câştigă") ambiţiile lui Donald Trump şi felul în care acesta vrea să reia controlul la Casa Albă în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, un program care dă fiori.
-
Secretul longevității lui Ion Iliescu, dezvăluit de un nutriționist. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani
Ion Iliescu, fostul președinte al României, urmează o dietă strictă, iar acesta ar fi secretul longevității sale. Fostul lider al țării a ajuns la vârsta de 94 de ani. Un nutriționist a dezvăluit care este regimul pe care acesta îl urmează cu strictețe.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu