Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










Alungarea unei sârboaice care s-a întors după 22 de ani de exil în casa sa din Kosovo

Postat la: 05.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Președintele Serbiei, Alexandr Vucic, a reacționat prompt după ce autoritățile locale și 11 organizații neguvernamentale din orașul Dakovica (Kosovo) au semnat o petiție comună adresată guvernului de la Priștina prin care cer "plecarea cât mai curând posibil" a cetățenei sârbe Dragica Gasic (59) care recent s-a reinstalat în locuința sa din orașul kosovar, după 22 de ani de exil.

"Asta spune multe despre atmosfera din Kosovo și la ce se pot aștepta cetățenii sârbi. Albanezii consideră această localitate un fel de oraș interzis pentru sârbi, datorită crimelor pe care le-au comis acolo", a comentat președintele sârb Alexandr Vucic, care a participat recent la o ședință de guvern pe care a prezidat-o alături de premierul Ana Brnabic. "Nu e deloc o știre bună. Problema este că societatea civilă de acolo împreună cu politicienii și cu mentorii lor străini respiră cu aceiași plămâni, în același fel, asta e esența problemei", a adăugat el.

Potrivit președintelui, Serbia trebuie să-și apere cetățenii într-un mod rațional, ducând o politică responsabilă și serioasă, nu ca cea din anii 1990, care și-a dovedit efectele dezastruoase. "Nimeni nu cunoaște mai bine ca noi problemele noastre. E imposibil ca străinii să le cunoască mai bine. Valorile fundamentale ale Serbiei sunt și trebuie să rămână independența, libertatea și pacea", a declarat el. Pe de altă parte, Vucic consideră drept "o presiune politică fără fundament" recenta propunere a opoziției din Serbia privind inițierea de negocieri cu autoritățile din Kosovo pentru reintegrarea acestui stat ca parte a Serbiei.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE