Actorul Toma Cuzin, alias Firicel, condamnat la închisoare. Faptele penale pe care le-a săvârșit
Postat la: 16.11.2022 |
Actorul Toma Cuzin (45 de ani), cel care îl joacă pe Firicel în serialul „Las Fierbinţi", de la Pro TV, a fost condamnat la un an de închisoare, după ce a fost prins în 2018 conducând fără carnet, băut sau sub influența unor substanțe interzise. Decizia de condamnare este însă una cu amânare a pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.
„Solutia pe scurt: Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul TOMA CUZIN a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 30.05.2018). Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare
Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin, a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data 20.11.2018). Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare.
Stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpatul Toma Cuzin, a infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 20.11.2018). Constată că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b raportat la art. 38 alin. 1 şi 2 C.pen., contopeşte cele trei pedepse principale aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea (8 luni), la care va adăuga sporul de o treime totalul celorlalte pedepse (1/3 din (6 luni + 6 luni)), în total pedeapsa de 1 an închisoare", se arată în minuta instanței.
La vremea respectivă, Toma Cuzin a negat că ar fi consumat alcool sau că ar fi fost sub influența unor substanțe interzise.
Instanța a decis amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, perioadă în care, pentru a nu ajunge după gratii el trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei.
Totodată actorul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1200 lei, din care 800 de lei ocazionate de efectuarea urmăririi penale stabilite prin rechizitoriu.
Decizia nu este una definitivă, el poate face apel, în termen de 10 zile, de la comunicarea copiei hotărârii.
Actorul în vârstă de 44 de ani a povestit şi cine l-a influenţat să devină actor: „Cel care m-a inspirat şi mi-a deschis mintea este Andi Vasluianu. Dar ambiţia de a da la actorie vine din orgoliu, motivaţia a fost dragostea faţă de soţia mea, care îşi dorea să cunoască lumea teatrului, ea fiind la rândul ei studentă la Arte. Şi, bineînţeles, ce m-a ţinut şi ajutat a fost nevoia de cultură, pe care abia o cunoşteam."
De asemenea, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul", actorul povestea cum i-a ieşit Firicel din „Las Fierbinţi" în cale: „Mi-a spus de el Dragoş Bucur. Am dat probă, nu ştiam ce se întâmplă, am venit cu o propunere de abordare a textului, am venit cu ceva în plus, m-am gândit dincolo de textul de la probă şi asta le-a plăcut la mine. De exemplu, în primul sezon, personajele jucate de mine şi de Adrian Văncică erau secundare, eu trebuia să apar doar în trei episoade, dar mi-am făcut bine treaba. Eu am muncit cu sufletul, nu cu creierul."
Toma Cuzin a mărturisit şi că, pentru a-l interpreta într-un mod autentic pe Firicel, s-a inspirat din mai multe persoane din trecutul lui: „M-au inspirat foşti colegi de pe şantier, râsul este al fostului meu profesor de actorie, Puiu Şerban, de exemplu, la el l-am auzit prima dată."
Actoria l-a ajutat pe Toma Cuzin să se descopere şi l-a învăţat să fie autentic. Probabil ăsta este şi motivul pentru care nu se va obişnui niciodată cu succesul şi va rămâne mereu cel mai simplu om celebru, după cum însuşi a mărturisit: „Nu mă aşteptam, nu mi l-am asumat şi nu cred că mi-l voi putea asuma vreodată. Dar e mult spus succes, am căpătat un anumit tip de popularitate, iar pentru asta nu eşti pregătit niciodată. Eşti pregătit poate doar dacă asta îţi doreşti dintotdeauna. Eu încă n-am învăţat să fiu omul de succes."
Actorul mărturisea şi că, uneori, popularitatea îl agasează, dar asta doar din cauza lipsei de educaţie a unora. „Până la urmă trebuie să-i înţelegi şi pe aceştia, aşa îşi manifestă bucuria, chiar dacă mai mitocan sau mai de prost gust. Suntem oameni înainte de a fi actori. Cu trăirile noastre, cu probleme, cu bune şi cu rele. Dar asta-i meseria."
Întrebat dacă i-a fost vreodată teamă că va rămâne veşnic Firicel, Cuzin a răspuns: „Mi l-am asumat, mi-am asumat orice. Dacă se termină serialul, voi face altceva, chiar dacă în memoria colectivă poate voi rămâne Firicel. Dar oamenii uită mult mai repede azi decât acum 20-25 de ani, pentru că au acces la mult mai multe informaţii şi lumea se schimbă mult mai repede."
Toma Cuzin spune cu recunoştinţă că anul trecut nu a pierdut nimic din cauza pandemiei de COVID-19, însă a câştigat enorm: timp cu familia. Are o singură dorinţă materială pentru anul acesta: să-şi cumpere o casă, potrivit Click!.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu