Aurel Pădureanu la moartea Corneliei Catanga: "Avea premonitii. Știa că nu mai apucă Paștele!"
Postat la: 30.03.2021 |
Aurel Pădureanu la priveghiul Corneliei Catanga: "N-aș dori nici la cel mai mare dușman al meu să i se întâmple așa ceva. A murit sufletul nostru, iubirea vieții mele. Nu cred nici acum, o simt aproape de mine și de Alexandru. Cornelia avea premoniții.", a spus el, plângând, în hohote.
Aurel Pădureanu a mărturisit: "Cornelia avea premoniții! Anul trecut, ea a făcut pomul de iarnă, a cumpărat tot. Era fericită. A făcut un pom extraordinar de frumos. După 10 ianuarie însă noi am vrut să-l desfacem, să nu-l mai ținem. A început să plângă atunci cu lacrimi mari și mi-a zis: 'De ce mi l-ați desfăcut că la anul nu știu dacă mai fac pomul. Nu cred că mai apuc nici Paștele! Vreau să mă duc lângă mama mea!' Lua multe pastile, o dureau mijlocul, picioarele. N-am crezut în viața mea că chiar așa se va întâmpla. Ea avea o aură de la Dumnezeu, ne făcea toate plăcerile, și mie, și lui Alexandru. Acum, în 9 martie, când a împlinit 63 de ani, i-am luat un parfum care-i plăcea ei".
Înmormântarea Corneliei Catanga a avut loc la Cimitirul Ghencea Civil sâmbătă, 27 martie, și s-a făcut după protocolul Covid, cântăreața ieșind pozitivă la cel de-al doilea test Covid realizat în spital. La înmormântare nu au fost prezenți decât 15-20 de oameni și doar patru persoane publice: Sonia Trifan, Panseluța Feraru, Mara Bănică și Luis Lazarus. Cornelia Catanga a fost înmormântată dezbrăcată, băgată într-un sac, într-un sicriu sigilat, asta tot conform protocolului Covid. Ca o ironie a sorții, chiar a doua zi după înmormântarea artistei, regulile de înhumare a pacienților morți de Covid s-au schimbat, aceștia putând beneficia acum de slujbă la biserică și de o înhumare creștinească.
"Mă doare că la un om așa mare cum a fost Cornelia să nu apuc să-i fac datinile. O zi trebuia să mă lase în plus să vină lumea să-i aducă coroane. Sunt așa de supărat în sufletul meu. Când am fost la morgă i-am văzut doar capul. Dormea ca un copil. Și am țipat: 'Cornelia, vorbește cu noi!' Și în loc s-o îmbrac și eu, că avea peste 300 de rochii! Să ajungă femeia mea să mi-o dea într-un sac! Îmi pare rău că sunt român și că trăiesc în țara asta! Îmi zicea: 'să nu mă băgați acolo în mormânt, mi-e frică!' Ni s-a impus să o înmormântăm urgent! Cum a plecat de la morgă, domnul Gigi Păun a zis să o ducem la biserica lui, m-am bucurat. Atunci m-a sunat că nu le dă voie Poliția s-o ducem la biserica lui. Am vrut s-o ducem la capelă, nici acolo nu au vrut. A intervenit doamna Șoșoacă și a zis: 'chemați lumea acolo'. Am fost obligat să o înmormântez pe loc, fără să mai așteptam. A anunțat Alexandru pe Facebook și a venit foarte puțină lume", a mai declarat Aurel Pădureanu, cu inima sfâșiată de durere.
Aurel Pădureanu și fiul său, Alexandru, se află în izolare la domiciliu două săptămâni, ei primind o derogare să participe la înmormântare după ce au făcut o cerere la DSP. "Când a venit Salvarea i-a făcut testul și i s-a zis că este negativ. După ce au luat-o la spital că nu mai putea respira, ea dădea din cap că nu. Au luat-o și a dus-o la Spitalul Universitar, acolo a intrat pe mâna doamnei doctor Dănciulescu, ca după 45 de minute, să vina la noi să ne spună că a intrat în stop cardiorespirator și că i-a cedat inima. Apoi că iar i-a revenit pulsul și după au spus că a murit. Apoi au spus că a avut Covid. Altceva nu știm nimic. Nu era momentul să stăm acum în casă încă două săptămâni când puteam să mergem și noi la cimitir. Acum dacă tușești și strănuți un pic, gata, ești pozitiv. Până și morții au Covid! Cred ca e ceva în aer. Se fac greșeli mari. Trăim într-o frică paralizantă. O psihoză. Nu avem nici un simptom, nici Alexandru nu are. Fiecare dormeam în altă cameră. Alexandru la parter, noi la etaj", a mai spus Aurel Pădureanu.
Cântăreaţa Cornelia Catanga, în vârstă de 63 de ani, a murit vineri, la Spitalul Universitar din Capitală, unde era internată după ce a fost diagnosticată cu Covid-19. Cântăreaţa de muzică lăutărească a fost spitalizată joi, în stare gravă. Ea prezenta comorbidităţi. Născută pe 9 martie 1958, într-o familie de lăutari din satul buzoian Zeletin, Cornelia Catanga este unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească din România. Inspirată de muzica unora ca Romica Puceanu, Dona Dumitru Siminică, Ioana Radu şi Maria Tănase, ea a început să cânte la acordeon în copilărie. A fost descoperită de Toni Iordache şi a ajuns să cânte cu cei mai mari lăutari ai anilor 1970. Primul album l-a lansat abia în 1989. Ea a interpretat atât melodii ţigăneşti, cât şi ruseşti, şi a colaborat, între alţii, cu Sfinx Experience, Nicu Constantin şi Loredana. Catanga era căsătorită cu Aurel Pădureanu, cu care a interpretat pe aceeaşi scenă mai bine de 20 de ani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
-
Experții avertizează asupra unui fenomen care apare o dată la 250 de ani: Ar arunca milioane de oameni în întuneric
Un nou studiu realizat de catre cercetatorii de la Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite, a avertizat c ...
-
O femeie a șocat America: A supraviețuit la 2 injecții letale și deschide o mare dezbatere în SUA
Christa Pike, condamnata la moarte in SUA, a supraviețuit dupa ce autoritațile din Tennessee i-au administrat doua injec ...
-
Schimbări radicale împotriva înșelătoriilor din magazine: Produsele 'eco', 'bio' sau 'verzi' nu mai pot fi promovate prin afirmații generale și imposibil de verificat
Avertisment dur pentru comercianți: produsele prezentate drept „eco", „verzi" sau „prietenoase cu medi ...
-
Regulă nouă la bancomatele din România: Cum vei putea retrage banii după noua decizie din Parlament
O modificare majora privind funcționarea bancomatelor din Romania a primit unda verde. Potrivit noului proiect de lege a ...
-
A picat mitul celor 90 km/h la oră: Care este, de fapt, viteza reală la care mașina consumă cel mai puțin combustibil
Mulți șoferi au impresia ca viteza de 90 km/h este pragul universal pentru un consum minim de combustibil, indiferent de ...
-
Transport România-Germania: cum alegi o firmă de transport pentru o călătorie fără griji
Planificarea unei calatorii intre Romania și Germania presupune mai mult decat alegerea unei date de plecare. Fie ca vre ...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu