Crimă incredibilă: „Dacă dispar, știi cine a făcut-o". După câteva zile, a fost găsită moartă într-o valiză
Postat la: 25.06.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
O femeie din Canada și-a avertizat cea mai bună prietenă cu puțin timp înainte să fie dată dispărută de propriul soț. Ulterior, cadavrul ei a fost găsit îndesat într-o valiză, iar poliția nu a trebuit să-l caute mult pe autor: era chiar consortul victimei!
Părea o poveste de dragoste de roman, cu doi medici care se iubesc, fac trei copii, iar apoi trăiesc o viață liniștită. Totul până soția, Elana Fric-Shamji, i-a transmis unei prietene că are probleme serioase cu soțul ei. „Dacă vreodată voi dispărea, o să știi cine a făcut-o", a fost mesajul mamei de 40 de ani, care a povestit cum era abuzată psihic de către soțul ei.
A decis să divorțeze, însă la doar două zile distanță, a fost dată dispărută chiar de către cel care alese să facă trei copii.
„Și-a luat valiza și a plecat", a fost apelul aparent disperat al bărbatului, Mohammed Shamji fiind chiar cel care a alertat poliția. Ulterior, trupul femeii a fost găsit în propria-i valiză cu gâtul și câteva coaste rupte. „Aproape că nu o puteam recunoaște", au dezvăluit ulterior apropiații.
Deși inițial a negat că el ar fi autorul, bărbatul a recunoscut ulterior, iar în fața instanței a ținut un discurs înduioșător. „A mea a fost trădarea supremă față de o femeie care a dat totul celor din jur, în special mie. Cumva, am întors spatele jurământului profesional și menirii mele și am luat o viață, cea a Elanei. Nu-mi dau seama cum am putut să provoc atâta durere și suferință", a spus Mohammed în fața judecătorilor.
Mama victimei n-a fost însă impresionată de cuvintele criminalului. „Îmi pare rău că nu avem pedeapsa cu moartea în această țară pentru că Mohammed Shamji merită să moară pentru ce a făcut", a fost reacția femeii îndurerate.
Mohammed a primit o pedeapsă de închisoare pe viață, cu posibilitatea să fie eliberat condiționat abia după 14 ani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O nouă metodă a hackerilor de a infesta AI cu cod invizibil pentru ochiul uman și de a transmite executabile malware
Codul invizibil este redat folosind zonele de utilizare privata (denumite uneori „acces de utilizare privata"), ca ...
-
Operațiunea Alice: Europol destructurează o mega rețea "dark web" - sute de clienți identificați
O ampla operațiune internaționala coordonata de Europol a dus la destructurarea unei platforme de pe „dark web" ca ...
-
Când să faci trecerea de la căruciorul clasic la cel sport: semnele care îți arată că bebelușul este pregătit
Trecerea de la caruciorul clasic la cel sport reprezinta un moment important pentru parinți și bebeluși deopotriva. Afla ...
-
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
Pana la mijlocul lunii martie, au fost taiate cu 13.200 de locuri de munca mai multe decat in aceeași perioada din 2025. ...
-
Urmează concedieri și creșterea prețurilor cu 25% : Afaceriștii din România intră tare peste Guvernul Bolojan după explozia prețului la carburanți
Explozia prețului la carburanți s-ar putea traduce printr-un dezastru economic. Urmeaza concedieri și o explozie a prețu ...
-
Alertă de posibil atac iranian spre România: Avioanele militare americane de la Kogălniceanu fac primele misiuni în Orient
Avioanele americane de la Baza Mihail Kogaliceanu pornesc in primele misiuni in Orient. Ele efectueaza alimentarea bomba ...
-
Cum să alegi nuanțele de parchet care să îți pună în valoare locuința
Alegerea nuanțelor de parchet poate transforma complet atmosfera locuinței tale, conferindu-i un stil aparte și accentua ...
-
Cum să îmbini tehnologia modernă și educația energetică pentru copii
Astazi, resursele energetice sunt tot mai prețioase, iar implicarea copiilor in procesul de economisire a energiei poate ...
-
„Am ucis-o pe Maria Denise Păun de frică și pe Ana Maria Andrei pentru că mă disprețuia". Dezvăluirile ucigașul celor două prostituate românce din Toscana
Romanul Vasile Frumuzache, agent de securitate in Toscana, judecat pentru uciderea a doua lucratoare sexuale romance, a ...
-
Cine câștigă dacă se încheie acum războiul din Iran? „Nu există nicio ieșire care să-i permită să declare victoria și să se retragă"
Daca razboiul SUA-Israel impotriva Iranului s-ar incheia maine, un verdict este deja clar: prim-ministrul Benjamin Netan ...
-
Un blogger pro-Kremlin a postat "Cinci motive pentru care am încetat să-l susţin pe Vladimir Putin", iar apoi a fost internat într-o unitate pshiatrică
O figura pro-Kremlin care l-a criticat pe neasteptate pe presedintele rus Vladimir Putin si razboiul din Ucraina intr-o ...
-
Netanyahu: "Iisus Hristos nu are niciun avantaj față de Ginghis Han. Dacă ești suficient de puternic, nemilos și plin de putere, răul va învinge binele!"
O conferința de presa pentru presa straina, convocata joi dupa amiaza de Benjamin Netanyahu, a mai lamurit cate ceva din ...
-
Netanyahu spune că nu l-a atras pe Trump în război: "Mi-a spus: Bibi, trebuie să ne asigurăm că Iranul nu are bombe nucleare"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sustinut joi ca nu l-a "atras" pe presedintele american Donald Trump in actualu ...
-
Importanța ușilor de exterior în estetica generală a casei tale
Ușile de exterior joaca un rol esențial nu doar in securitatea și izolarea casei tale, ci și in definirea esteticii gene ...
-
Avantajele serviciilor de închirieri de autocare turistice pentru pelerinaje
Descoperirea destinațiilor sacre și incarcate de istorie poate fi o experiența deosebita și memorabila, mai ales atunci ...
-
Al șaselea simț al creierului se află în burtă. Cum ajută asta la controlul bolii Alzheimer
O analiza recenta realizata de cercetatori din Italia și Spania aduce dovezi promițatoare ca intestinul ar putea fi chei ...
-
Centura verde a Pământului se mută spre nord-vest. Ce înseamnă asta în realitate
Centura verde a planetei se deplaseaza spre nord-vestul Pamantului de cateva decenii. Termenul se refera la distribuția ...
-
Vi s-a părut ca în SUA e democratie: Fostul șef al contraterorismului american a supărat Washingtonul după ce și-a dat demisia - Joe Kent este anchetat de FBI
FBI a deschis o ancheta impotriva fostului sef al Centrului national pentru combaterea terorismului, care si-a dat demis ...
-
Rebelii Houthi din Yemen intră puternic în joc: amenință cu un posibil blocaj la Strâmtoarea Bab el-Mandeb, în sprijinul Iranului
Rebelii Houthi din Yemen iau in considerare blocarea Stramtorii Bab el-Mandeb pentru navele din "tarile agresoare" impot ...
-
Piata Inteligentei Artificiale bubuie odata cu aparitia unui nou model chinezesc la vârf
Chinezii au dezvoltat un model de inteligența artificiala suficient de performant incat, pentru cateva zile, mulți au cr ...
-
Submarinele purtătoare de rachete nucleare ale Rusiei, plasate în alertă maximă de luptă
Fortele de submarine purtatoare de rachete strategice, una din componentele triadei nucleare ale Federatiei Ruse, se afl ...
-
Răsturnare de situație: Marile puteri din Europa răspund la apelul lui Donald Trump și vor trimite ajutor în zona Strâmtorii Ormuz
Cinci tari-lider din Europa - Franta, Germania, Italia, Tarile de Jos si Marea Britanie - au anuntat joi, intr-o declara ...
-
COMUNICAT DE PRESĂ SALROM: Modificarea Legii minelor 85/2003; Prelungirea licenței de exploatare a șisturilor grafitoase; Proiecte europene strategice
Avand in vedere informațiile aparute in spațiul public referitoare la situația reluarii exploatarii grafitului din areal ...
-
Black Cube lovește din nou în Europa de Est - Scandal de spionaj în Slovenia înaintea alegerilor
Alegerile din Slovenia sunt marcate de un scandal major, dupa ce autoritațile au acuzat compania privata de informații B ...
-
Un înalt oficial acuză: războiul SUA cu Iranul este „cea mai mare eroare de calcul" a administrației Trump
Ministrul de externe al Omanului, Sayyid Badr Albusaidi, care a mediat discuții intre Washington și Teheran inainte de i ...
-
Cometa C/2026 A1 care se prăbușește-n Soare în aprilie e văzută ca Marele Semn al Apocalipsei. O altă cometă trece mai aproape de Tera
Cometa C/2026 A1 MAPS capteaza atenția astronomilor, fiind un membru al familiei de comete „sungrazer” (care ...
-
Buncărul apocaliptic de 270 de milioane de dolari al lui Mark Zuckerberg pregătit pentru "Ziua Judecății"
Un „subsol" de 270 de milioane de dolari nu are nevoie de uși rezistente la explozii, trape de evacuare și o cultu ...
-
Lovitură pentru Trump: Serviciile secrete demontează motivul invocat pentru războiul cu Iranul
Serviciile de informatii americane au concluzionat miercuri ca Iranul nu a incercat sa-si relanseze activitatile de imbo ...
-
Un robot chelner "a înnebunit" la serviciu: A început să spargă farfurii și a dansat haotic în mijlocul restaurantului
Un robot chelner s-a stricat in timpul serviciului. El a inceput sa sparga farfurii și sa danseze haotic in mijlocul unu ...
-
Misterul magnetismului puternic de pe Lună a fost elucidat. Funcționează ca și cum e pornit și oprit de la un comutator
Un mister vechi de decenii despre trecutul magnetic al Lunii primește o posibila explicație, dupa o analiza recenta semn ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu