Cum a vrut DNA să îi însceneze un dosar judecătoarei Adriana Stoicescu
Postat la: 02.08.2022 |
Audierea politistilor de frontiera de la Vama Moravita, care au fost trimisi in judecata in baza unor asa-zise dovezi adunate de un investigator sub acoperire, a dus la detonarea unei adevarate bombe pentru procurorii care au lucrat in acest dosar, cu un prejudiciu final de 3.410 euro si 275 de lei.
Mai exact, fostul sef al PTF Moravita, comisarul Gabriel Furcea, a dezvaluit, in plina sedinta publica, la Tribunalul Timis, ca i s-a cerut sa faca un denunt penal impotriva judecatoarei Adriana Stoicescu, fosta presedinta a Tribunalului Timis, pentru a scapa de toate acuzatiile ce i se aduc si a pleca acasa, liber, la familia lui, dezvăluie Impact Press.
„Cand nu mai aveam interdictia de a desfasura profesia, ne-am intors, in decembrie 2016, la dispozitie, lucrand la sediul inspectoratului. De prin luna aprilie nu s-a mai prelungit nici controlul judiciar, iar dupa expirarea acestei masuri, undeva prin aprilie, mai, iunie 2017, am fost contactat de un ofiter de la Serviciul Judetean Anticoruptie Timis.Cand ne-am intalnit, acesta mi-a spus ca stie prin ce am trecut, ca seful lui sau fostul lui sef Bercea Emil, si ca sunt la Bucuresti niste oameni care vor sa discute cu mine.Am spus ca sunt de acord si, a doua zi, am plecat noaptea, pentru a fi acolo, dimineata. Nu stiam unde merg si am vazut ca sunt la DNA, structura centrala.Jos ne-a intampinat un ofiter de politie, care s-a prezentat a fi comisar sef Craciun Viorel. Am mers sus, am intrat in biroul unui procuror, acesta spunand ca este Gheorghe Popovici, spunand ca stie prin ce am trecut si ca trebuie sa reglementam aceste aspecte. Am inceput sa povestesc 5-6 minute, dupa care dumnealui imi spunea ca-l intereseaza in mod expres doamna judecator Adriana Stoicescu. În acest moment, efectiv am ramas blocat, din nou eram pus in fata unui fapt de a spune aspecte despre care nu stiam ce sa visez sau imaginez. Iritat, procurorul a spus ca, oricum, fiind acolo, daca nu vreau sa spun. Era in aceeasi nota de a face impreuna, dar nu stiu ce sa facem. Daca trebuie sa fie spusa o poveste, trebuie sa existe un sambure de adevar.Intre timp, au mai fost si alte tendinte ale acestor persoane din cadrul DNA. M-au mai chemat de doua ori, iar cea mai vie dovada e ca mi-au dat banii de transport in contul personal", este declaratia bomba a politistului Gabriel Furcea, data sub juramant si sustinuta cu probe. Si voi urma toate caile legale..., a comentat pe Facebook judecătoarea Adriana Stoicescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un instalator polonez ar putea fi cel mai mare criminal în serie din Europa. E acuzat că a ucis șase femei în vârstă, dar numărul poate crește exponențial
Un instalator din Varșovia, acuzat ca a ucis șase femei in varsta, este in centrul unei anchete care s-ar putea extinde ...
-
Românii se tem că nu-și vor mai permite să plătească utilitățile și serviciile medicale. Cât de pesimiști sunt oamenii cu privire la viitor
Potrivit datelor Eurobarometrului privind percepția europenilor asupra economiei, analizate de Monitorul Social, un proi ...
-
O mega-furtună magnetică a lovit Pământul. Oamenii se vor confrunta cu stări de rău câteva zile
Daca te simți mai obosit ca de obicei sau te doare capul fara un motiv anume, sa știi ca nu este de vina doar inceputul ...
-
Ce ideologie politică preferă oamenii cu inteligența scăzută. Concluzia unui studiu american
Ideologia politica preferata a oamenilor cu inteligența scazuta este naționalismul creștin. Rezultatul a fost obținut in ...
-
Procurorul General al Floridei dă în judecată Pfizer și pe CEO-ul acesteia pentru afirmațiile legate de vaccinul COVID-19
Procurorul general al Floridei, James Uthmeier, a intentat joi un proces impotriva Pfizer (PFE.N) și a CEO-ului sau, Alb ...
-
Noutati din transumanism: Mini-creiere "în farfurie" dezvoltă de la sine structuri asemănătoare ochilor
Benjamin deține un masterat in antropologie de la University College London și a lucrat anterior in domeniile neuroștiin ...
-
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Bolile cardiovasculare (BCV) nu se anunța intotdeauna printr-o durere puternica in piept, iar uneori primul semnal pe ca ...
-
Un român a pornit într-o cursă nebunească prin Italia: a furat mai multe mașini, printre care și un BMW, a atacat două femei și a lovit un polițist
Un roman a fost identificat de polițiștii italieni dupa o serie de jafuri și agresiuni comise in nordul țarii. În ...
-
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Rusia a avertizat Statele Unite ca ar putea izbucni un „razboi spațial la scara larga" și ca Moscova ar putea dobo ...
-
Scene uluitoare la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie în tribune, la un meci de handbal junioare
„Constantin Jude" din Timișoara, ieri (duminica, 4 octombrie), mai mulți suporteri-parinți s-au incaierat in tribu ...
-
Navă lovită de drone, scufundată în Marea Neagră. Două persoane au murit, iar 11 membri ai echipajului au fost salvați. Răniții, transportați cu elicopterul
O nava turceasca incarcata cu cereale a fost lovita de o drona in Marea Neagra, in zona din sud-estul Platformei Pescaru ...
-
Ciuma din Siberia se extine și poate fi începutul unei noi pandemii: O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
Situația sanitara din regiunea Irkutsk, Siberia, este invaluita in incertitudine dupa moartea unei angajate a unui labor ...
-
România va trece la ora de iarnă mult mai devreme decât anul trecut pentru că 2026 are o particularitate ciudată. În 2027 va fi invers!
Romania va reveni in aceasta toamna la ora standard, iar schimbarea vine intr-un an cu o particularitate rara de calenda ...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu