Expansiunea economică a Emiratelor Arabe: Acorduri cu state europene de miliarde de dolari în timp ce România e la faza de discuții!
Postat la: 02.09.2022 |
Emiratele Arabe Unite au încheiat o multitudine de acorduri cu state europene, concretizate inclusiv cu Bulgaria, în timp ce România a rămas la nivel de discuții. Reprezentanți ai Emiratelor Arabe Unite (EAU) au avut în ultimele luni o serie de întâlniri cu omologi din mai multe state europene, inclusiv cu vecini noștri bulgari, în urma cărora s-au încheiat acorduri de investiții pentru o multitudine de domenii, de la energie și infrastructură până la învățământ și sănătate.
Acordurile încheiate în ultimele luni au vizat state precum Franța, Grecia, Turcia, Serbia și chiar și Bulgaria, în timp ce autoritățile din România abia au avut întâlniri și convorbiri telefonice, neconcretizate încă prin semnarea unor Memorandumuri. Spre exemplu, Franța a continuat cooperarea, EAU numărându-se printre partenerii săi cheie în regiunea Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC), cu o creștere de 25,9% față de 2020 schimburile comerciale ajung în 2021 la 25 de miliarde de dirhami (AED). EAU și Franța au semnat un număr important de "agreements and MoUs" pentru dezvoltarea cooperărilor comerciale în diverse domenii / sectoare - iulie 2022.
Franța și Emiratele Arabe Unite au semnat un acord de cooperare energetică pentru a asigura aprovizionarea cu petrol și gaze naturale din țările Golfului către Europa, de asemenea a fost semnat un acord între Total Energies și compania petrolieră de stat ADNOC a Emiratele Arabe Unite „pentru cooperarea în domeniul aprovizionării cu energie". Exporturile de energie ale EAU către Franța - produse petroliere rafinate în sumă de 1,5 miliarde de euro în 2019. Cooperarea în domeniul securității - se preconizează extinderea acordului de 16 miliarde de euro (18 miliarde de dolari), cel mai mare contract francez de export de arme. Investiții realizate de companiile emirate pe piața franceză: DP World, First Abu Dhabi Bank, Abu Dhabi Investment Authority, Etihad Airways, Emirates, Dubai Islamic Bank și Mubadala.
Peste 600 de companii franceze operează în Emiratele Arabe Unite, investițiile franceze cuprinzând telecomunicații, tehnologie, energie, gaze, educație, producție, minerit, comerț cu amănuntul, reparații de vehicule, educație și transport. Investițiile emirate în Franța acoperă diverse sectoare: industria aeronautică civilă și militară, imobiliare, turism, comerț cu pește și fructe de mare, plăci și ceramică. Între cele două părți există trei acorduri de investiții privind protejarea și încurajarea investițiilor, evitarea dublei impozitări și serviciile aeriene.
În luna mai 2022, Fondul suveran ADQ, Banca Elenă de Dezvoltare, deținută de stat, și fondul suveran grec Banca Elenă de Dezvoltare a Investițiilor au semnat un „investment partnership agreement"în valoare de 4 miliarde de euro (aproximativ 4,2 miliarde de dolari). Cele trei entități vor investi în diverse domenii/sectoare din Grecia (energie regenerabilă, infrastructură, agricultură, tehnologie, sănătate și științe naturale). De asemenea Fondul suveran Mubadala Abu Dhabi și-a reînnoit parteneriatul cu Banca Elenă de Dezvoltare a Investițiilor, parteneriat în valoare de 400 de milioane de euro (421 de milioane de dolari).
Emiratele Arabe Unite și Grecia au semnat o serie de acorduri și memorandumuri (MoU) în domeniul investițiilor, a energiilor regenerabile, sănătate și asistență medicală, industrii avansate și tehnologiei avansate, alte sectoare vitale. Au fost semnate acorduri cu firme de top Emirate, inclusive ADNOC, Masdar, Mubadala și ADQ. Valoarea trade exchange urilor dintre Emiratele Arabe Unite și Grecia a crescut cu 67%, ridicându-se la peste 544,5 milioane USD (2 miliarde AED), comparativ cu 326,69 milioane USD (1,2 miliarde AED) în 2020, conform cifrelor din 2021 publicate de Federal Competitiveness and Statistics Centre (FCSC).
Memorandumurile au vizat domenii precum implementarea surselor regenerabile, decarbonizarea pieței energetice din Grecia, investiții în economia greacă în mai multe sectoare, dezvoltarea unor proiecte onshore de energie regenerabilă în Grecia, cooperare în domeniul securității, combaterea crimei organizate și combaterea terorismului, investiții în domeniul Industriilor Avansate și Tehnologiei, investiții în domeniul standardizării, sănătate, etc Tot în luna mai 2022, Serbia și EAU au semnat Memorandumul privind schimbul de experiență în domeniul dezvoltării și modernizării guvernamentale. Acordul se concentrează pe zece domenii majore de cooperare, pentru a asigura pregătirea pentru viitor și pentru a găsi soluții inovatoare la provocările conexe.
Aceste domenii includ eGovernment, economia digitală, știință și inovare, consolidarea capacității guvernamentale, acceleratoare guvernamentale, incubatoare de afaceri, industrii creative, turism, educație, programare și IA. În 2021 Emiratele Arabe Unite devin una dintre cele șase țări cu care Serbia are un acord de parteneriat strategic, inclusiv Franța, Italia, Rusia, China și Azerbaidjan. Între 2010 și 2019, Emiratele Arabe Unite au fost a patra cea mai mare sursă de investiții străine directe nete în Serbia, reprezentând 3,1%, după UE, Rusia și China.
Pentru Serbia, parteneriatele cu jucători non occidentali fac parte din politica sa externă de identificare a fluxurilor de capital străin pentru a-și susține economia. Emiratele Arabe Unite continuă extinderea către Balcani. Comerțul bilateral dintre cele două țări a crescut de la 31,2 milioane USD în 2014 la 83,2 milioane USD în 2017 și la 184 milioane USD în 2018. Parteneriatul se concentrează pe patru domenii principale: aviație, construcții urbane, agricultură și apărare. Beneficiile reciproce le-au adus o relație strânsă. Într-o perioadă relativ scurtă, parteneriatul s-a extins continuu, investițiile Emirateze în Serbia au crescut de la 300.000 de euro în 2010 la 180 de milioane de euro în 2018.
Emiratele Arabe Unite și Turcia au semnat zeci de tranzacții. În cadrul proiectelor economice, Emiratele Arabe Unite au înființat un fond de 10 miliarde de dolari destinat încurajării investițiilor în Turcia, sprijinirii economiei turce și consolidării cooperării dintre cele două țări. Fondul se concentrează pe investiții strategice, în special în sectoarele de logistică, energie, mediu, sănătate și alimentație.
În 2021 Fondul Suveran Abu Dhabi Development Holding (ADQ) a semnat un număr semnificativ de memorandumuri (MoUs) atât cu Turkish Wealth Fund (TVF) și Biroul de Investiții al Președinției Turce, cât și cu unele companii turcești. ADQ a semnat un acord privind investițiile în firme de tehnologie turcești și înființarea unui fond destinat tehnologiei, în același timp Abu Dhabi Ports a semnat un acord privind cooperarea portuară și logistică. ADQ a semnat un acord cu compania turcă Kalyon având ca obiect energia și infrastructura, un acord cu Grupul CCN privind cooperarea în domeniul sănătății și un al treilea cu Biroul de Investiții al Președinției Turce în domeniul energiei regenerabile. ADQ a semnat un acord de cooperare cu Biroul de Investiții al Președinției Turce privind investițiile străine directe care implică energie, petrochimie, tehnologie, transport, infrastructură, îngrijire medicală, servicii financiare, alimentație și agricultură.
Au fost încheiate acorduri separate în domeniul comerțului, energiei și mediului, alături de un acord între Bursa de Valori Abu Dhabi și Bursa de Valori din Turcia, Borsa Istanbul. A fost semnat un acord de cooperare între Banca Centrală a Republicii Turce (CBRT) și Banca Centrală a Emiratelor Arabe Unite (UAE). Autoritatea de Investiții din Abu Dhabi și alte companii emirate s-au arătat interesate de domeniile sănătății, fintech și alte industrii din Turcia. Președintele Alteța Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan l-a primit joi pe președintele Republicii Bulgaria, Rumen Georgiev Radev, care se află într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite. Cei doi președinți au asistat la semnarea mai multor memorandumuri de înțelegere (MoU) pentru a consolida cooperarea comună, inclusiv în domeniul cooperării internaționale, domeniul sănătății, al educației, al turismului, al dezvoltării durabile și agroalimentare etc.
În ce privește țara noastră, în perioada 20-21 iunie o delegație condusă de premierul Nicolae Ciucă s-a deplasat la Abu Dhabi pentru a se întâlni cu A.S. Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele E.A.U. și cu A.S. Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vice-președintele și prim-ministrul E.A.U. Discuțiile au vizat dezvoltarea și consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic și sectorial între cele două state. În cadrul întrevederii, au fost abordate teme importante și prioritare pentru Emiratele Arabe Unite și pentru România, precum și subiecte de interes regional și internațional. Principalele teme au vizat proiecte în domeniul energiei, infrastructurii portuare, agriculturii și IT.
Dialogul a stabilit reperele concrete pentru soluții privind diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol și gaze, în contextul situației tensionate din regiunea Mării Negre și a embargoului european față de livrările rusești de petrol și produse petroliere. Totodată, au fost abordate și oportunitățile de investiții în România în domeniul energiei regenerabile, atât off-shore, cât și on-shore. La 1 august premierul Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan. Cele două părți au decis să urmărească periodic derularea proiectelor convenite în domenii legate de energie, agricultură, investiții, educație și securitate cibernetică.
Premierul României a subliniat nivelul cooperării pe fiecare din domeniile importante și a mulțumit pentru interesul președintelui Emiratelor Arabe Unite, pentru timpul și dorința de a monitoriza aceste proiecte. Totodată, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat desemnarea unui înalt oficial român guvernamental pentru a gestiona direct relația cu partenerul emirat. Președintele Mohammed bin Zayed Al Nahyan a mulțumit la rândul său românilor pentru toată susținerea și deschiderea în cooperarea bilaterală, anunțând că a desemnat responsabili și a stabilit termene pentru fiecare proiect care va fi derulat în parteneriat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu