Paul Stănescu: Reglementarea pieței energiei - o decizie corectă în interesul românilor
Postat la: 13.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Comunicat de presă: Consensul coaliției de a reglementa piața energiei electrice este una dintre marile decizii care aduce acest sistem sub controlul interesului public. Liberalizarea pieței de energie a fost un mare eșec. Au fost promise costuri mici la energie, dar românii, firmele și bugetul statului au plătit speculanții.
După aproape un an de zile, de când PSD a propus în mod constant această soluție, am ajuns la finalitatea corectă. Putem spune că am consolidat capacitatea statului român de a proteja mai bine și cetățenii și economia. Am ieșit din starea de neputință. Vom anula din efectele nocive ale liberalizării pieței, proces din care au profitat din plin doar șmecherii din energie și unele grupuri de interese.
Coaliția a făcut un pas uriaș împotriva lăcomiei din sistemul energetic. Am fi putut să rezolvăm această problemă mult mai devreme, dacă nu s-ar fi dorit salvarea liberalizării cu orice preț, poate chiar cu prețul destabilizării coaliției. Ei bine, iată că, după atâtea luni de când noi am tot propus reglementarea pieței, rațiunea a învins.
Vreau să subliniez un aspect foarte clar: doar PSD împreună cu actualii parteneri din coaliție puteau să ajungă la un astfel de rezultat. Niciun partid nu ar fi avut expertiza, voința și puterea să miște lucrurile dinspre interesele economice spre interesul public. Este o soluție corectă pentru români și o bilă albă pentru coaliție și relația dintre noi.
Pe de altă parte, sper că suntem cu toții conștienți că a durat cam mult să luăm această decizie. Românii au fost îngrijorați din cauza facturilor, societățile comerciale nu au putut să-și previzioneze cheltuielile. Este, sper, o lecție pentru viitor: să lăsăm interesele politice deoparte și să luăm mai repede deciziile.
Acum putem să trecem mai departe ca să dimensionăm mult mai corect bugetul pentru pensii și pentru alte cheltuieli. Oricum, cert este că vom avea un buget care va pune pe primul loc românii copleșiți de aceste crize multiple.
În aceste momente, în toată lumea, intervenția guvernamentală temperează și corectează anarhia pieței libere din energie. Se redimensionează obiectivele de țară în jurul intereselor naționale. România are resurse și trebuie să învățăm să le administrăm cum trebuie în favoarea noastră. Nu să închidem minele, când toți le deschid. Nu să lăsăm energia la mâna unora care urmăresc doar profitul cu orice preț, chiar în detrimentul unei întregi societăți. Mai mult, trebuie să investim în dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei.
Și dacă nu am reușit până acum să vedem clar cum trebuie administrat interesul național, contextul ne obligă să o facem de acum înainte.
Paul Stănescu,
Secretarul general al PSD
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Misterul Chivotului Legământului, reaprins: arheologii descoperă o posibilă relicvă biblică în Israel
Arheologi care lucreaza in Israel au descoperit ruine ce ar putea fi, potrivit cercetarilor preliminare, ramașițele unei ...
-
Creștere incredibilă, cu 2000%, a numărului de infectări cu HIV în rândul soldaților ruși. Care ar fi cauzele
Numarul de cazuri de infectari cu HIV in randul soldaților ruși a crescut cu 2.000%, de la inceputul invaziei pe scara l ...
-
Operațiunea „Cuibul de fantome": ANAF a descoperit peste 1.500 de firme la o singură adresă
ANAF a anunțat vineri ca a declanșat la nivel național operațiunea „cuibul de fantome" in care, la o prima evaluar ...
-
Misterul Giulgiului din Torino ar fi fost descifrat. Adevărul despre imaginea care se spunea că ar fi a lui Iisus Hristos
Un nou studiu da peste cap tot ce se credea despre Giulgiului din Torino, bucata de panza in care se presupunea ca a fos ...
-
Șeful Monetăriei, întrebat de ce câștigă dublu față de președintele României: „Am familie, am copil"
Directorul Monetariei Statului, Octavian Schen, a avut in 2024 venituri de 56.787 de lei lunar, dublu fața de cel al pre ...
-
Bărbat ucis, tranșat și aruncat în coșul de gunoi de propria mamă și parteneră: "Am făcut un lucru monstruos"
Un caz șocant zguduie Italia și provoaca unde de șoc și in Romania, dupa ce un barbat de 35 de ani din Gemona del Friuli ...
-
Naștere ca intr-un film SF: Un bebeluș a venit pe lume dintr-un embrion congelat de 30 de ani
Un bebelus de sex masculin, care provine dintr-un embrion ce a ramas congelat timp de peste 30 de ani, s-a nascut in fam ...
-
Intră în vigoare noile reguli ale UE pentru inteligența artificială, cu limitări pentru modelele avansate
Sambata, 2 august intra in vigoare reglementarile Uniunii Europene pentru inteligența artificiala (A.I.), reamintește vi ...
-
Iubita șefului FBI neagă acuzațiile că ar fi agent Mossad: „Teoriile conspirației sunt absurde". Cine e Alexis Wilkins și de ce este atacată
Cantareața de muzica country Alexis Wilkins a respins acuzațiile aparute online conform carora ar fi un agent secret, su ...
-
Cuib de viespi radioactiv, descoperit la un fost sit nuclear. Nivelul de radiație este de 10 ori peste limită
Un cuib de viespi cu un nivel periculos de radiații a fost descoperit de muncitorii care monitorizeaza situl nuclear Sav ...
-
Regimul BoloDan începe de azi austeritatea în România: Prețurile vor bubui, crește TVA, pensionarii plătesc CASS. Lista completă a schimbărilor
Masurile de austeritate, care au fost deja adoptate in momentul in care premierul Ilie Bolojan a angajat raspunderea Guv ...
-
Val de scumpiri la medicamente și suplimente din 1 august - cât vor plăti în plus românii
Începand cu 1 august, romanii vor plati cu mult mai mult pentru anumite medicamente din cauza creșterii cotei de T ...
-
China ridică un baraj colosal care va schimba balanța energiei în lume: Necesită beton cât să poți înconjura Pământul de cinci ori cu o autostradă
În aceasta vara, China a demarat construcția unui baraj-mamut, proiect care depașește cu mult orice precedent. Pen ...
-
Ghidul complet al iubitorului de pizza: sortimente, crusta, sosuri si combinatii
Pizza nu mai e de mult doar „ceva de comandat cand n-ai chef de gatit". Astazi, a devenit o experiența culinara in ...
-
Guvernul își bate joc de victimele inundațiilor: 3000 de euro pentru familii cu decedați, 5000 de euro pentru case distruse peste 75%
În urma inundațiilor devastatoare din județele Suceava și Neamț, produse in perioada 27-28 iulie 2025, Guvernul Ro ...
-
Extrasenzorialul Uri Geller: Adevărul despre "Extraterestri ostili". Care e planul global legat de nava care se indreaptă spre Terra VIDEO
Uri Geller este un clarvazator, iluzionist si extrasenzorial care a fost celebru in anii 70 prin aparitiile sale la tele ...
-
Mega-cutremurul de 8,8 grade din Rusia ridică multe întrebări: tsunamiul de care toți se speriau e un mister. Nici experții nu au un răspuns
Un cutremur extrem de puternic, cu magnitudinea de 8,8 pe scara Richter, a lovit Peninsula Kamceatka din Rusia, fiind co ...
-
Uite de ce ai factura ridicata la curentul electric chiar dacă încerci să faci economie. Ai auzit de fenomenul "sarcinilor fantomă"?
Acum cand costul energiei electrice s-a dublat pentru majoritatea romanilor, mulți cauta soluții pentru reduce factura l ...
-
Un taifun extrem de violent lovește Shanghai-ul - Sute de mii de persoane au fost evacuate
Metropola chineza Shanghai a evacuat aproape 283.000 de persoane din zone vulnerabile dupa ce taifunul Co-May, care a ad ...
-
Cel mai mare supercomputer inspirat de creierul uman va fi folosit de AI în cercetarea medicală pentru dezvoltarea de tratamente revolutionare
Compania de tehnologie SpiNNcloud a incheiat un parteneriat cu Universitatea din Leipzig pentru livrarea celui mai mare ...
-
"Lebedele Albe" - uriașele bombardiere strategice rusești Tu-160 - și-au făcut debutul în războiul din Ucraina
Pana la jumatatea lunii iunie, formidabilele bombardiere grele rusești Tupolev Tu-160, adesea numite „Lebede Albe" ...
-
Ucrainienii constată că Rusia își epuizează stocul de armament din era sovietică. Abia acum intra in lupta tehnologia modernă, anunță analistii occidentali
Rusia și-a epuizat vastele stocuri de armament din era sovietica in timpul invaziei pe scara larga a Ucrainei, fluxul de ...
-
Piedone transmite un mesaj secret ca sa fie lasat in pace si sa nu intre iar la zdup: "Nu mă interesează să candidez la Primăria Capitalei"
Cristian Popescu Piedone s-a prezentat miercuri la secția de poliție din Bragadiru, pentru a semna controlul judiciar. M ...
-
Mega-cutremur în Rusia: A provocat un tsunami. Japonia este în stare de alertă și se așteaptă să fie lovită
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, generand un tsuna ...
-
Copilul-salamandră: cum a ucis un băiețel de numai un an o cobră care îl atacase în timp ce se juca
Un copil de doar un an din India a trecut printr-o situație neobișnuita cu deznodamant fericit, dupa ce a mușcat mortal ...
-
Lovitura de teatru: Donald Trump a prezentat o nouă versiune în privința legăturii cu Epstein
Presedintele american Donald Trump a prezentat o noua versiune a rupturii sale cu Jeffrey Epstein, sustinand ca litigiul ...
-
Selly face o nouă stațiune la mare, Nibiru, cu cel mai mare club de noapte din lume: Declinul litoralului românesc nu mai poate fi ascuns, e vizibil și accelerat
Andrei Șelaru a anunțat lansarea Nibiru, o noua stațiune pe litoralul romanesc, intre Costinești și Tuzla, acolo unde ar ...
-
Mounjaro poate dubla riscul de apariție a bolilor oculare diabetice la persoanele deja expuse riscului
Tirzepatida, medicamentul popular pentru diabet comercializat sub denumirea de Mounjaro și Zepbound, dubleaza riscul de ...
-
Avantajele colaborării cu un laborator de tehnică dentară de top
Tehnologia dentara a evoluat semnificativ in ultimii ani, contribuind la imbunatațirea calitații ingrijirii stomatologic ...
-
Adevărul despre vaccinul COVID: Cât de mult bine si cat de mult rău a facut in realitate si cați oameni a omorât de fapt - Raportul care face lumină in marea afacere Big Pharma
Un nou studiu releva ca presiune asupra oamenilor sa se vaccineze nu a avut o justificare medicala, in conditiile in car ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu