Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Cupa Mondială de Rugby 2015. România, bătută ca la fasole de Irlanda. Record de asistență

Postat la: 27.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Sursa foto: frr.ro

Naționala de rugby a României a fost învinsă de Irlanda cu scorul de 44-10 (18-3), duminică seara, pe Stadionul Wembley din Londra, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale 2015, găzduită de Anglia și Țara Galilor.

Astfel, ''Stejarii'' au suferit al doilea eșec la Cupa Mondială. În prima partidă, tricolorii au fost învinși de reprezentativa Franței, scor 11-38.
Irlanda a obținut și punctul bonus ofensiv, în urma celor șase eseuri, potrivit Agerpres. Csaba Gal a primit un cartonaș galben în minutul 61, la scorul de 25-3. Singurul eseu al României a fost reușit de Ovidiu Tonița, în minutul 78. Florin Vlaicu (79) și Valentin Calafeteanu (11) au marcat din lovitură de pedeapsă (11).

Pentru Irlanda au reușit eseuri Tommy Bowe (19, 62), Keith Earls (29, 44), Rob Kearney (65) și Chris Henry (74), patru transformate de Ian Madigan (21, 45, 63, 75), care a adăugat și două lovituri de penalitate (8, 18).
Meciul Irlanda - România a stabilit și un nou record mondial de spectatori la o partidă de la Cupa Mondială: 89.267.

Au evoluat echipele:

Irlanda: Zebo - Bowe, Payne (Jackson, 58), Cave, Earls (Kearney, 64; Murray, 71) - Madigan, Reddan - Henry, Heaslip (O'Brien, 60), Murphy - Toner, Ryan (O'Connell, 65) - White (Furlong, 65), Strauss (Cronin, 60), Healy (McGrath, 54). Selecționer: Joe Schmidt.

România: Fercu - Apostol (Ioniță, 54), Kinikinilau, Gal, Botezatu - Wiringi (Vlaicu, 69), Calafeteanu (Surugiu, 69) - Macovei (Burcea, 69), Carpo, Lucaci (Van Heerden, 60) - Tonița, Popârlan - Paulică Ion (Țăruș, 54), Rădoi (Turașvili, 56), A. Ursache (M. Lazăr, 68). Selecționer: Lynn Howells.

Arbitru: Craig Joubert (Africa de Sud)
Cartonaș galben: Gal (61).
Înlocuire temporară: Earls cu Kearney (49-58). 

În clasament, Irlanda a urcat pe primul loc, cu 10 puncte (2 jocuri), urmată de Franța, 9 p (2 j), Italia, 4 p (2 j), Canada, 1 p (2 j), România, 0 p (2 j). Următoarele meciuri din grupă vor fi Franța - Canada (1 octombrie), Irlanda - Italia (4 octombrie), Canada - României (6 octombrie).

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE