Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Prima declarație a lui Momcilovic, de când s-a transferat la Steaua: „E cel mai mare club din cariera mea"

Postat la: 13.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Fundașul sârb Marko Momcilovic a efectuat miercuri, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă din București. Fostul jucător al Pandurilor a declarat că Steaua este cel mai mare club din cariera sa de până acum.

"Termin acum testele medicale și apoi voi pleca în cantonamentul echipei (n.r. - din Antalya). Vreau să ajut Steaua cât pot. Steaua este un club mare alături de care vreau să câștig titlul. Iar apoi, bineînțeles, să jucăm în cupele europene. Transferul este un pas mare pentru mine, Steaua este cel mai mare club pentru care am jucat până acum. Au mai fost discuții și în urmă cu două-trei luni cu Steaua, dar atunci nu s-a ajuns la un acord. Acum este totul bine, și pentru mine, și pentru club (n.r. - Pandurii Târgu Jiu)", a spus Momcilovic, potrivit agerpres.ro.

Întrebat dacă se așteaptă să fie titular la Steaua, fundașul stânga a răspuns: "Da. Dar nu vreau să vorbesc acum. Azi plec acolo și o să vorbesc și cu Laurențiu Reghecampf. Nu mi-e teamă de presiunea de la Steaua, eu vreau să mă pregătesc și să joc cât mai bine. Îmi place să joc ofensiv".

Fundașul sârb Marko Momcilovic a semnat, marți, un contract valabil trei ani cu gruparea bucureșteană și va îmbrăca tricoul cu numărul 15.

"Marko Momcilovic este un fundas stanga sarb, nascut pe 11 iunie 1987 in Leskovac. Si-a inceput cariera la Radnicki Belgrad, iar inainte de a ajunge in Romania, a mai evoluat pentru Bobiste, Dubocica si Javor Ivanjica. La inceputul sezonului 2013-2014 a semnat cu Pandurii Targu-Jiu, echipa pentru care a evoluat, in doi ani si jumatate, in 108 partide din Liga 1, Cupa Ligii, Cupa Romaniei si UEFA Europa League, marcand de 10 ori si oferind 9 pase de gol. A semnat, pe 12 ianuarie 2016, un contract cu Steaua valabil pe trei an", se arată pe steauafc.com.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE