• Tweet

Așa cum Aleksandr Dughin este vazut ca si ideologul lui Vladimir Putin, asa si Donald Trump pare sa aiba un ideolog. Si nu numai el, ci si ceilalti din jurul sau: Vance, Kash, Elon și Rubio sunt pe aceeasi frecvență. Iar pe ideolog il cheama Curtis Yarvin. Cel putin asa sustine o parte a presei de peste ocean, dupa ce a descoperit conceptele geopolitice ale lui Yarvin.

Blogerul Bogdan Stoica a făcut un rezumat al unui text scris de acest Curtis Yarvin în 2022, înainte de războiul cu Ucraina, de unde se vede de ce deciziile de azi din SUA nu sunt așa cum par, impulsive sau pe termen scurt.  Nouă politică externă a SUA pentru Europa ar trebui să fie "lăsați mână liberă Rusiei pe continent."

Iata ce scria Yarvin: "Fie Putin este pe punctul de a invada Ucraina, fie face o treabă excelentă prefăcându-se că o va face. Ucraina a fost nucleul statului rus originar și o provincie a Rusiei de când James al II-lea era Rege al Americii. Ucraina este puțin mai puțin rusească decât este Texasul american, și mult mai rusească decât este Alsacia franceză. Au fost câteva secole în care a fost invadată de turci sau ceva de genul acesta. Orice ucrainean civilizat vorbește foarte bine rusa, iar limba ucraineană este un dialect țărănesc. Președintele Ucrainei nici măcar nu vorbește fluent acest argou ucrainean, care în viața urbană normală contează cam cât galeza în Țara Galilor.

Moderna „națiune a Ucrainei" este o o coincidență istorică născută din complicitatea dintre Stalin și Alger Hiss, care i-a oferit primului un vot la ONU pentru fiecare dintre provinciile sale, și apoi adusă pe lume în timpul uneia dintre bețiile cu vodcă ale lui Boris Elțîn, pentru că era un mod excelent de a destrăma Uniunea Sovietică. E o construcție birocratică.

Dacă America ar putea decide că nu are soldați în nicio luptă în afară de ale noastre, această „lume fără aliați" ar fi superioară nu doar pentru toți americanii, ci și pentru toți ceilalți. Toți soldații ar trebui să fie liberi să lupte, iar dreptul de a purta război este cel mai fundamental atribut al suveranității naționale. În viitorul nostru nu există state-marionetă și țări false; fiecare națiune este independentă și există prin propria forță. Dacă acea forță eșuează, națiunea dispare.

Dacă Putin invadează Ucraina, își va consolida imaginea de restaurator al Marii Rusii și își va întări poziția de putere internă. Putin-ul ideal ar transforma Ucraina într-o nestemată guvernată perfect, în noua Europă Centrală renăscută, post-americană și post-liberală-cu îmbrăcăminte tradițională, transport modern și internet prin fibră optică, dar fără pornografie, K-pop sau comunități gay. Deși pare regretabil că acest lucru nu se va întâmpla, faceți o plimbare prin Moscova plecând din San Francisco-și evaluați.

Dacă am vorbit de Putin-ul ideal, ce ar face Trump-ul ideal? Dacă Trump revine în forță la birou în 2024, primul său scop nu trebuie să fie folosirea puterii, ci obținerea puterii. Să extindă neobosit sfera de acțiune a funcției sale prin acțiuni îndrăznețe și decisive. Iar arena potrivită pentru aceste acțiuni este politica externă. Scopul lui Trump este să-și extindă puterea mai degrabă decât să obțină rezultate, pentru că rezultatele sunt venituri, iar puterea este capital. Acțiunea creează putere, deoarece acțiunea creează precedent.

Dacă Trump poate acționa la această scară, dușmanii săi vor fi intimidați și speriați; susținătorii săi vor fi entuziasmați și încurajați; iar lui îi va fi mai ușor nu doar să obțină rezultate, ci și să preia și mai multă putere. Ceea ce are nevoie Trump sunt nu doar acțiuni de proporții uriașe, ci și victorii uriașe-cât mai repede posibil, cât mai mari posibil. Iar acele victorii trebuie să lovească puternic în convingerile și presupunerile cele mai profunde ale adversarilor săi.

Dreptul președintelui de a dicta bugetul, politica și personalul este cel mai evident în domeniul diplomației și al apărării peste hotare. Așadar, Trump are nevoie de o mare victorie în politica externă, care să fie în mod vizibil benefică pentru America și pentru întreaga lume.

Sub o administrație Trump, scopul politicii externe americane în Europa va fi influențarea politicii interne în America. Europa nu reprezintă o amenințare militară pentru Statele Unite și are excedent comercial față de SUA, ceea ce înseamnă că întreruperea comerțului cu Europa ar crește economia americană. Sub o administrație Trump, obiectivul politicii externe americane în Europa va fi de a afecta echilibrul puterii interne în America, așa cum căderea Afganistanului a desființat structurile din Departamentul Apărării care susțineau acel stat-marionetă jalnic.

Desființarea „Ucrainei", a președinților-comedianți și a magnaților petrochimici va fi o lovitură enormă pentru Departamentul de Stat și pentru Apărare. Le va sugera tuturor celorlalte state-client ale Washingtonului că America nu le mai poate garanta „suveranitatea" prin diplomație sau prin forță. Scopul unei politici externe trumpiste în Europa este retragerea influenței americane din Europa. Acest lucru va garanta înfrângerea liberalismului pe Continent. Aici, în America, acest lucru va arăta atât liberalilor, cât și conservatorilor, că liberalismul este muritor.

Toate conflictele sunt, în principal, despre moral. Ideile liberale nu sunt indigene regiunii, ci idei anglo-americane, ajunse în Europa pe valuri de bani, modă și bombe. Ce națiune a făcut mai mult pentru a învinge liberalismul în Europa? Rușii. În secolul XIX, au reușit, l-au învins pe dictatorul revoluționar Bonaparte, Rusia a fondat Sfânta Alianță și a fost pilonul Ligii celor Trei Împărați. Trupele rusești au înăbușit revoluția din 1848 și au eliberat Ungaria de tirania liberală.

Acum, soarta Rusiei este din nou să restabilească ordinea în Europa. Deoarece America este mai puternică decât Rusia, Trump trebuie să-l asigure pe Putin că este în regulă să o facă. Există un singur mod de a trimite acest mesaj fără echivoc: retragerea din Europa.

Politica pentru Trumpul ideal: Trump va ordona retragerea tuturor forțelor și diplomaților americani, a bazelor, ambasadelor și consulatelor de pe continentul european. Orice discuție diplomatică, dacă totuși mai e nevoie de așa ceva, se poate purta prin e-mail sau Zoom. Prin retragerea întregului personal american staționat în Europa, Trump nu părăsește Europa-o eliberează, așa cum Gorbaciov a eliberat Pactul de la Varșovia.

Noua stare de fapt în Europa este că nu mai trebuie să dea socoteală Americii pentru forma sa de guvernare. Oricine conduce Franța este guvernul Franței. Guvernul de jure devine guvernul de facto. Deci, Franța ar face bine să nu ne provoace, dar fie că regimul din Franța este fascist, comunist, monarhist, rasist sau anarhist, noi vom cumpăra vinul lor și le vom vinde produsele Disney. Nici măcar nu ne pasă dacă Franța rămâne Franța-ar putea să se spargă în mici regate sau ar putea deveni o provincie a Rusiei: terroir-ul va rămâne neschimbat.

Politica pentru Putinul ideal: având mână liberă în Europa, Putin nici măcar nu va avea nevoie să o folosească. Nu vor exista armate de tancuri care să mărșăluiască . Nici măcar o întrerupere a furnizării de gaze pe timp de iarnă nu ar fi necesară. A invadat oare SUA Pactul de la Varșovia în 1989? Nu a fost nevoie. Rusia trebuie doar să ofere sprijin regimurilor contra-americane care apar odată cu retragerea influenței americane. Armata franceză, care deja visează la o lovitură de stat, va realiza rapid că nimic nu îi împiedică să o pună în practică-și chiar să mențină regimul rezultat permanent. De fapt, nimic nu o împiedică să îl repună pe tron pe Ludovic al XX-lea.

Orice asemenea regim se poate justifica pur și simplu prin restabilirea securității publice urbane-străzi sigure și curate, fără zone interzise. Nimeni care a trăit în perioada democratică târzie nu poate uita nebunia de a considera vechea lume drept „normală". Imaginați-vă să considerați mizeria urbană din 2022 drept „normală".

Multe dintre acțiunile lui Putin par a fi îndreptate către întărirea autorității sale interne. Aceasta este foarte slabă prin prisma standardelor istorice, deoarece Putin nu este de fapt Țar-el trebuie să pretindă că este un politician ales democratic. Această concesie este propria sa capitulare și capitularea țării sale în fața dominației globale a democrației, care a fost dominația globală a Angliei și Americii. Așa cum vechea Europă postbelică a fost un laborator al democrației, noua Europă post-Trump trebuie să devină un laborator al reacției. Odată ce Putin are mână liberă pe Continent, fiecare veche națiune europeană își va găsi sprijinul necesar pentru a-și restaura cultura tradițională și forma de guvernare-cu cât mai autocratică și mai legitimă, cu atât mai bine.

Problema fundamentală a regimului lui Putin este cum să-și extindă puterea personală atât în profunzime, cât și în timp. În profunzime, el trebuie să fie capabil să comande personal totul, peste tot. În timp, regimul său trebuie să dureze nu doar cât viața sa, ci mult după ea. De vreme ce dictatorul altei națiuni post-sovietice false, Lukașenko, trebuie să pretindă că este un politician ales, nimeni nu poate ști ce se va întâmpla după moartea acestuia.

Prin urmare, interesul lui Putin de a ocupa Europa este să testeze pe teren viitorul Rusiei ca autocrație legitimă-cu alte cuvinte, o monarhie absolută în stil țarist. Cum fiecare țară europeană a fost odată o monarhie, iar ideea de violență de stradă sau de gherilă în Europa modernă este ridicolă, încurajarea unei serii de experimente în reacțiune, monarhie și autocrație pare mișcarea evidentă.

Există un anumit pericol pentru Rusia în reînvierea vitalității vechii Europe. Rareori a fost Rusia în stare să se confrunte de la egal la egal cu Franța sau Germania. Dar, având în vedere situația actuală a acelor națiuni, vor trece mulți ani până când acest lucru va deveni o problemă serioasă.

În 2024, Yarvis a făcut un update textului, cu o "clarificare privind Ucraina": Poate că o descriere mai potrivită a semnificației „Ucrainei" este că această „Ucraină" este, asemenea „Iugoslaviei" sau „Cehoslovaciei", două țări separate din punct de vedere istoric, dar asemănătoare din punct de vedere lingvistic, înghesuite laolaltă de diplomați. Dacă acel nebun Putin chiar invadează, să sperăm că va avea înțelepciunea să le separe din nou.

Prima țară este Malorossiya sau „Mica Rusie". Malorossiya, care are propria identitate națională, este și a fost dintotdeauna, încă dinainte de nașterea SUA, tot atât de mult o provincie a Rusiei pe cât este Texasul un stat american. Capitala sa este Kiev, pe care orice american educat din Generația X îl cunoștea ca unul dintre cele trei mari orașe rusești. Kiev era un oraș rusesc pe când America era Dominionul Noii Anglii. Al doilea oraș al său este Odesa, un alt mare oraș rusesc, de unde provin unii dintre strămoșii mei care nu erau ruși doar pentru că erau evrei.

A doua țară este Rutenia, zona locuită de vorbitori de limba ruteană, dar care nu a făcut niciodată parte din Imperiul Rus. Capitala sa este Lviv, cunoscut anterior drept orașul polonez Lwów. Diferite părți ale Ruteniei au alternat între Polonia și Austria în diferite momente. Wikipedia, în prima sa propoziție despre „limba ucraineană", o descrie ca „numită istoric și ruteană". Este ușor să observăm că ruteana, în Imperiul Rus, este o limbă rurală-95% dintre vorbitorii săi, conform recensământului din 1897, sunt clasificați drept „rurali" și nu „urbani"-ceea ce o face, așa cum am spus, un „argou rustic". Comparația cu „galeza din Țara Galilor" a fost amuzantă, dar poate ar fi mai corect să spunem că în Kiev, acum, ruteana este cam la fel de importantă precum spaniola în Los Angeles.

Mai mult decât atât, ruteana în Galiția poloneză și austriacă nu era nici ea o limbă urbană sofisticată. În cursul normal al istoriei, dialectele rurale ciudate dispar, iar limba se răspândește dinspre metropolă spre exterior. Gaelica față de engleză, basca față de spaniolă sau galeza față de orice vorbire umană vor tinde să dispară. Considerarea acestui dialect rutean, oricât de răspândit ar fi, drept o limbă literară legitimă este un caz clasic de inventare ciudată a unei națiuni în secolul al XIX-lea. Exercițiul cultural intens de a ridica un argou țărănesc la importanță artificială are sens doar dintr-un motiv: de a defini rațiunea de a fi a unui regim suveran. Întrucât predicile diplomatice ale secolelor XIX și XX au decretat că fiecare limbă ar trebui să aibă un regim, oricine putea defini o limbă putea crea o țară, cu dreptul ei la „autodeterminare". Această regulă ne-a generat Iugoslavia, Cehoslovacia etc. Evident, părea o idee bună la vremea respectivă. A invada această „Ucraină", dar oprindu-se la granița din 1914 a Imperiului Rus, ar fi o mișcare incredibil de îndrăzneață și pragmatică din partea lui Putin. Restul Ruteniei s-ar umple rapid cu toți acei globaliști ucraineni nomazi. Din păcate, lumea noastră tristă are doar un Putin real."

Curtis Yarvin, ideologul „Iluminismului întunecat" și impactul său în era Trump

Cu câteva zile înainte de ceremonia de învestire a lui Donald Trump, New York Times a publicat un interviu lung cu ideologul neoreacționar Curtis Yarvin. Fostul antreprenor din domeniul tehnologiei este unul dintre cei mai influenți gânditori ai extremei drepte tehnofile, care îl susține pe noul președinte american. Ideologia sa, cunoscută sub numele de „Iluminism întunecat", promovează practic sfârșitul democrației...

„Nu cred în dreptul la vot" și „Democrația este fragilă și învechită". Aceste afirmații nu provin dintr-o zonă obscură a internetului de extremă dreaptă, ci din paginile New York Times. Sâmbătă, 18 ianuarie, renumitul cotidian nord-american a publicat un interviu extins cu Curtis Yarvin, un „gânditor antidemocratic, care propune ca Statele Unite să fie conduse ca un start-up, de către un fel de „lider tehnologic cu puteri absolute". Acest influencer și fost antreprenor din Silicon Valley, ar fi dobândit un rol important ca mentor ideologic al „zonei de influență MAGA" - cercul susținătorilor lui Trump.

Și ziarul britanic The Guardian a publicat un articol pe 21 decembrie 2024, în care l-a prezentat pe Curtis Yarvin drept „neoreacționarul" care va influența președinția lui Donald Trump. Vicepreședintele J.D.Vance, investitorul miliardar Marc Andreessen, prezentatorul TV Tucker Carlson și chiar și Elon Musk l-au menționat pe Curtis Yarvin și ideologia sa antidemocratică a Iluminismului întunecat - sau „Dark Enlightement"

Ideologia a avut un rol esențial în formarea dreptei radicale a lui Trump. „Acest concept și cel de neoreacționarism sunt, în mare parte, sinonime. Ambele definesc o doctrină antidemocratică și antiprogresistă, care propune eliminarea democrației și gestionarea statului ca pe o companie, cu un CEO la conducere, care să aibă aceeași autoritate ca un monarh absolut", rezumă Harrison Smith, specialist în media digitală la Universitatea Sheffield, care a scris despre influența acestei ideologii.

Termenul de „Iluminism întunecat" este atât o aluzie, cât și o critică subtilă la mișcarea filosofică iluministă din secolul al XVII-lea, care solicita limitarea puterii regelui. Curtis Yarvin încearcă de mult timp să răspândească ideile doctrinei sale. Până în urmă cu câțiva ani, acest personaj „avea influență doar în anumite părți izolate ale internetului, unde aveau loc dezbateri în comunități restrânse, pe Twitter sau Reddit", spune Joshua Farrell-Molloy, specialist în extremism online, la Universitatea din Malmö (Suedia).

În 2019, cartea "Key Thinkers of the Radical Right" de Mark Sedgwick, îl menționează pe Curtis Yarvin în secțiunea referitoare la noua generație de gânditori de dreapta care trebuie urmăriți. „Autorul a scris că nu știe dacă acești noi gânditori vor avea un impact. Majoritatea numelor a fost uitată, dar Curtis Yarvin a rămas", spune Marc Tuters, specialist în subculturi radicale pe internet, la Universitatea din Amsterdam.

În anii 2000, la începutul carierei sale de „gânditor politic", nu apărea online cu numele său real. Curtis Yarvin era cunoscut sub pseudonimul „Mencius Moldbug". Sub acest nume, el a formulat două dintre ideile cele mai influente ale mișcării „alt-right" - mișcarea de dreapta radicală, alimentată de cultura online - la sfârșitul anilor 2000. „Mencius Moldbug" a fost unul dintre inventatorii conceptului politic de „red pill (pastila roșie)", cu referire la filmul „Matrix", în care Keanu Reeves ia „pastila roșie" pentru a ieși din Matrix. La fel ca personajul lui Neo, extremiști alt-right susțin ferm că sunt singurii care văd lumea așa cum este.

Curtis Yarvin a promovat și conceptul de „catedrală", care se referă la o presupusă alianță între mass-media tradițională și elita academică, cu scopul de a impune americanilor ideologia progresistă. Influencerul nu este singurul de la care a provenit ideea de „Dark Enlightenment". „Acest concept este rezultatul unei conversații între Curtis Yarvin și un gânditor politic mai bine cunoscut în mediul academic, Nick Land, considerat adesea ca fiind unul dintre fondatorii acceleraționismului politic", spune Benjamin Noys, profesor de teorie critică la Universitatea Chichester (sudul Angliei) și specialist în acceleraționism. Nick Land este cel care a scris manifestul „Dark Enlightenment" în 2012.

„Dark Enlightenment" a ieșit la iveală din colțurile ascunse ale internetului datorită succesului pe care îl are această idee în lumea tehnologiei. La începutul anilor 2020, Curtis Yarvin a fost supranumit „profetul neoreacționar din Silicon Valley". Această ideologie „a devenit foarte populară în cercurile conservatoare ale industriei tech și a devenit tot mai răspândită pe măsură ce a crescut influența Silicon Valley", spune Joshua Farrell-Molloy.

Interesul pentru „Dark Enlightenment" în domeniul tehnologiei provine, în primul rând, din faptul că Yarvin „face parte din cercul restrâns": este unul dintre acei „tech-bros" (termen folosit pentru a descrie cultura predominant masculină din cadrul Silicon Valley, n.r.). La începutul anilor 2010, el a construit o platformă - numită Urbit - care trebuia să revoluționeze modul în care oamenii foloseau internetul", spune Marc Tuters.

Ideologia în sine ar putea atrage oameni precum Elon Musk sau Mark Zuckerberg. Aceasta descrie o lume „condusă de o elită formată din lideri tech", subliniază Benjamin Noys. Doctrina neoreacționară a lui Curtis Yarvin „prevede, de asemenea, ca inovația tehnologică să fie lăsată să se dezvolte pe cont propriu, fără supraveghere sau reglementare democratică", spune Harrison Smith. Așadar, nimeni care să îl împiedice pe Elon Musk să acționeze după bunul plac cu X. „Este o ideologie foarte tehno-libertariană, influentă în Silicon Valley", spune Marc Tuters.

În final, ideea de a conduce statul după modelul unui start-up - susținută de Curtis Yarvin în interviul acordat New York Times - le convine de minune așa numiților „tech-bros". Cu toate acestea, „Dark Enlightenment" merge chiar mai departe. „Ideea este de a crea „micronațiuni" în Statele Unite, care să fie conduse ca niște companii", explică Harrison Smith. O abordare destul de apropiată de planurile unor miliardari din domeniul tehnologiei, care doresc să înființeze noi orașe.

În mod concret, celebrul „Doge", un organism creat de la zero de Donald Trump pentru ca Elon Musk să poată prelua din responsabilitățile administrației, este o idee inspirată din gândirea lui Curtis Yarvin. Această instituție ar trebui să faciliteze gestionarea mai eficientă a statului, după modelul unui start-up. Ar exista riscul ca Donald Trump să se folosească de logica Iluminismului întunecat până în punctul de a renunța la democrație și de a se autoproclama CEO al Statelor Unite? „Democrația a servit foarte bine interesele lui Donald Trump până acum. Nu va renunța la ceva care îi dă atât de multă putere", spune Benjamin Noys.

Curtis Yarvin ar oferi, astfel, o dimensiune instituțională, o justificare ideologică pentru înclinațiile autoritare ale lui Donald Trump. Este această gândire lipsită de rasismul care pare omniprezent în haosul ideologic al „trumpismului"? Nu chiar. „Ei neagă că ar fi rasiși, dar manifestul „Dark Enlightenment" (scris de Nick Land, n.r.) abordează chestiunea celor care sunt capabili să folosească tehnologiile în mod eficient, iar viziunea prezentată este, în mod evident, rasistă. Manifestul este foarte critic la adresa comunităților afro-americane", subliniază Benjamin Noys.

Așadar, este o ideologie extremistă din toate punctele de vedere, descrisă pe larg în paginile New York Times. Ziarul pare să sugereze că trebuie să-ți cunoști dușmanul ca să îl poți învinge mai ușor. Dar în mediul online, oportunitatea acordată lui Curtis Yarvin a fost șocantă și „unii au comparat-o cu căderea Zidului Berlinului", subliniază Joshua Farrell-Molloy. Cu alte cuvinte, acum că aceste idei au fost expuse într-un ziar de prestigiu, limitele au fost depășite și nu mai există cale de întoarcere.