Rusia și-a orientat strategia pentru a pune mâna pe România: "Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică"
Postat la: 20.06.2025 |
Cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" al Academiei Române și specializat în istoria fostei URSS și a comunismului european, Cosmin Popa explică, într-o analiză pentru „Adevărul", ce s-a schimbat cu adevărat în abordarea strategică a Rusiei față de România.
Timp de sute de ani, România și românii au prezentat interes pentru Rusia mai degrabă ca parte a unui plan mai mare, care viza de obicei regiunea, țintind obiective considerate strategice. De curând, însă, acest lucru s-a schimbat, avertizează Cosmin Popa. Cu studii universitare la București și Moscova, doctor al Universității București, Cosmin Popa este cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" al Academiei Române și este specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, iar în noul context e cu ochii pe Rusia lui Putin și pe politicile Kremlinului.
România este, în acest moment, o țintă importantă pentru Rusia, iar Moscova nu se poate împăca sub nicio formă cu orientarea pro-europeană a Bucureștiului. Faptul că România este membră a Uniunii Europene, dar mai ales a NATO deranjează enorm Kremlinul, așa cum dintotdeauna orientarea pro-occidentală a românilor a constituit un motiv de nemulțumire pentru Rusia.
De altfel, Rusia a văzut mereu un dușman în Occident, în special în țări ca Franța și Anglia. Ambele state, dar mai ales Franța, au susținut începând cu secolul XIX Principatele Române, iar mai apoi România, inclusiv din dorința de a stăvili expansiunea Imperiului Țarist în zonă. Nu întâmplător, România a fost văzută mereu la Moscova ca un ghimpe în coasta Rusiei, iar de multe ori românii au fost percepuți ca niște unelte ale Occidentului, exact la fel cum sunt priviți azi ucrainenii.
„Pentru ruși, francezii erau mereu vinovații de serviciu pentru că în pofida încercărilor administrației rusești din Principate, mai ales de la începutul celui de-al 4-lea deceniu al secolului al XIX-lea, odată cu introducerea Regulamentelor Organice, autoritățile ruse au întreprins eforturi pentru a schimba traseul cultural al elitelor politice și culturale românești. Scopul acestor eforturi era atragerea tinerimii române studioase pe orbita culturală rusească, prin trimiterea acestor tineri la studii în Rusia sau în universitățile din spațiul german. Încercarea a eșuat, bineînțeles, iar Parisul a rămas prima opțiune pentru studiile universitare ale tinerimii române. Cazurile în care românii au ales să studieze în Rusia au fost mai degrabă rare și nu au exercitat o influență culturală importantă asupra curentelor politice din principate. Totuși, Rusia a avut tot timpul oamenii săi, mai mult sau mai puțin devotați, în lumea politică românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea", a mai spus expertul.
„Putem vorbi cu adevărat despre un fel de «colonizare spirituală» a României de către francezi, dar nu pentru că românii sunt incapabili să genereze modele culturale autonome, ci pentru că la vremea respectivă spațiul cultural francez era de departe cel mai influent, mai ales în Europa răsăriteană. Și mai mult decât atât, de obicei politica franceză a fost percepută ca fiind favorabilă popoarelor din Sud-Estul Europei. Asta făcea ca Franța, mai ales pentru principatele române, să fie un magnet cultural și politic. Și nu cred că putem să contestăm cu argumente foarte solide faptul că Franța a exercitat o influență covârșitoare, indirect de cele mai multe ori, dar și direct în timpul lui Napoleon al III-lea, asupra construcției instituționale și construcției culturale din Principate. Din acest punct de vedere, este evident de ce rușii au găsit o cauzalitate influența culturală și politică franceză și tendința antirusă din politica principatelor. O astfel de cauzalitate se potrivește perfect cu modul în care rușii văd popoarele din această parte a Europei, ca fiind în general lipsite de voință politică proprie", adaugă Cosmin Popa.
De altfel, după războaiele napoleoniene, din postura de „jandarm al Europei", pe parcursul domniei lui Nicolae I (1825-1855), rușii și-au dorit transformarea principatelor într-o zonă tampon în calea „invaziei" ideilor revoluționare occidentale, cu precădere în calea influenței politice și culturale francize.
„Pentru Imperiul Rus, în vremea lui Nicolae I, prioritară nu a fost dezagregarea teritorială a Imperiului Otoman, deși niciodată n-au renunțat la gândul încorporării teritoriale a Principatelor în Rusia, însă la fel de importantă a fost și contracararea influenței revoluționare occidentale. Formarea unui baraj politic în calea intruziunii ideilor revoluționare în Imperiul Rus a fost un obiectiv important pentru Petersburg. Nicolae I-ul a înțeles potențialul conflictual în relațiile cu Marile Puteri pe care l-a avut politica Rusiei de dezagregare a Imperiului Turc și a preferat mai degrabă să găsească modalități de colaborare, de garantare reciprocă a status quo-ului, împreună cu Imperiul Otoman. Așa se explică nu doar intervenția ruso-otomană din Țara Românească din 1848, dar în general și presiunea conservatoare exercitată mai degrabă de Imperiul Rus, chiar dacă în colaborare, chiar alianță în ceea ce privește principatele, cu Imperiul Otoman. Deși Rusia a avut un rol determinant în modernizarea politică și instituțională a spațiului românesc, în prima parte a secolului al XIX-lea, ulterior pe fondul procesului descris mai sus, politica sa în principate a preluat foarte mult din trăsăturile represive ale politicii otomane tradiționale", arată Cosmin Popa.
Dacă vreme de secole și chiar în perioada sovietică și în primele decenii post Războiului Rece politica externă a Rusiei față de România a fost subsumată unor obiective considerate cu adevărat importante, indiferent dacă la Petersburg sau Moscova s-au aflat țari, lideri comuniști, oligarhii sau dictatori, ca acela care conduce astăzi Rusia, de curând lucrurile au început să se schimbe. În contextul în care Rusia a eșuat în obiectivul de a transforma Ucraina într-un nou Belarus, România a ajuns azi să constituie o prioritate pentru politica externă a Moscovei.
„România a devenit o țintă strategică pentru că orizontul geopolitic european al Moscovei s-a micșorat considerabil, urmare a rezistenței ucrainene. Una dintre prioritățile strategice ale Rusiei este de a construi în jurul Ucrainei un brâu de state ostile și fragile, consonante cu agenda Kremlinului de politică externă și co-interesate în dezmembrarea teritorială a Ucrainei. Asta face ca România să devină mai importantă decât a fost până acum. Dacă până la începutul războiului din Ucraina, istoric vorbind, Rusia a fost vital interesată să consolideze teritorial o Ucraină aflată sub controlul ei, acum ea pare interesată să alimenteze revizionismul teritorial al vecinilor vestici ai Ucrainei, în primul rând pentru a reduce astfel ajutorul militar pe care această țară îl primește din Occident."
Alături de România, și alte state din Estul și Centrul Europei se află în colimatorul Rusiei, pentru a fi readuse în sfera sa de influență și folosite împotriva Ucrainei.
„Pentru Rusia ar fi ideal ca Polonia, România, Ungaria și Slovacia să facă parte din acest cordon de instabilitate și revisionism antiucrainean, să înceteze să acorde Ucrainei orice formă de ajutor. Militar, logistic și umanitar. Astfel, presiunea asupra Kievului ar crește exponențial, ceea ce ar permite o asfixiere dacă nu rapidă cel puțin previzibilă a eforturilor de război ucrainene. Deocamdată, doar Ungaria și parțial Slovacia, cu rețineri evidente, se manifestă în acest sens", mai spune expertul.
Citește și: Ce s-ar întâmpla cu România dacă Rusia ar folosi arma nucleară în Ucraina. Răspunsul unui fost oficial NATO
Cel puțin deocamdată, între Ungaria și Slovacia există o mare diferență în ceea ce privește atitudinea față de Rusia. Slovacia se mărginește deocamdată la avertismente, în timp ce Ungaria ajută serios Moscova în politica sa externă și mai ales în efortul de relaxare a efectelor sancțiunilor occidentale. Pe de altă parte, nu este foarte clar în ce măsură Polonia, altfel o țară ostilă Rusiei, va continua să mai sprijine Ucraina, în condițiile în care noul lider de la Varșovia are un discurs cu accente anti-ucrainene.
„Nu aș pune un semn de egalitate între Ungaria și Slovacia în momentul de față. Rămâne de văzut care va fi politica noului președinte polonez, Karol Nawrocki, față de Ucraina, dar sunt sceptic că ea va urma traseul Ungariei", explică Popa.
Chiar dacă Rusia și-ar fi dorit un președinte suveranist și anti-ucrainean în România, eșecul suveraniștilor nu constituie o problemă insurmontabilă pentru Moscova. Kremlinul va continua războiul hibrid împotriva României și a altor state NATO, indiferent câte bătălii ar fi să piardă.
„Pentru ruși, ar fi fost esențial ca România să facă parte din acest grup. Dar faptul că favoriții Rusiei au pierdut alegerile prezidențiale din România nu înseamnă că Putin a renunțat la planurile sale. Tocmai de aceea în momentul de față are loc această încercare de creare a unei variante românești de russkii mir. În România și în interiorul diverselor comunități românești s-a creat un fel de russkii mir de limba română, unde sunt vechiculate toate ideile, obsesiile și lozincile propagandei ruse. Obiectivul este dez-occidentalizarea românilor, devierea românilor de la un traseu istoric", punctează Cosmin Popa.
Pentru a-și atinge scopul și pentru a atrage România în sfera sa de influență, Rusia a gândit și pus în practică o operațiune de anvergură, apelând la o adevărată „reprogramare" culturală a românilor. Pentru aceasta, strategii de la Moscova au pornit de la o realitate a nemulțumirilor unei bune părți a societății românești, alimentate de eșecurile veritabile ale administrațiilor de la București. Toate aceste nemulțumiri sunt abil alimentate, mai ales prin dezinformare și minciună, vizându-se ostilizarea unei bune părți a populației față de Uniunea Europeană și NATO. Tactica a dat deja rezultate, iar acest lucru a devenit evident cu ocazia alegerilor.
„În momentul de față are loc această încercare de creare a unei sub-variante românești de russkii mir, în care unor români le este inoculată întreaga colecție de obsesii și frici politice rusești. Succesul diversiunii culturale și politice rusești se bazează în primul rând pe ignoranță, dar și pe complexul marginalității pe care îl încearcă grupuri mari de români. Este un proces care țintește mai degrabă straturi profunde. Oameni și grupuri cu un anumit profil sociologic și educational, în general marcați de sentimentul marginalității și de o acută dorință de schimbare radicală, aproape revoluționară", mai spune expertul.
Planurile Moscovei nu se opresc aici, fiind vizate și alte categorii sociale, iar tacticile utilizate sunt diverse, adaptate în funcție de circumstanțe și profilul grupurilor aflate în atenție.
„Prin aceste acțiuni se vizează declanșarea unei contra-revoluții culturale, la care să adere largi categorii de români, asigurându-se astfel premisele unor schimbări politice radicale. Vedem deja efectele, în primul rând prin creșterea atitudinilor extremiste și populiste. Sigur că suntem parte a un curent general european, dar acest curent este alimentat copios de aparatul rusesc de propagandă, căci pe el Kremlinul încearcă să-și grefeze propriul mesaj ideologic și programul său politic", mai spune Cosmin Popa.
Pe de altă parte, nici elitele nu sunt excluse, iar Rusia a găsit soluții pentru a ajunge și la acestea.
„Rețeta lor nu este neapărat foarte complicată, dar e pusă în practică relativ ingenios. Îți trebuie doar o idee seducătoare și mijloacele financiare, pentru ca această idee să devină relevantă în anumite grupuri. Rusia avea la dispoziție o întreagă structura de propagandă și spionaj, pe care o folosește de ani buni în aproape toate țările occidentale. Sunt foarte multe oportunități pentru a-ți insera programul tău politic, în diverse demersuri, inițial oneste și utile, cu scopul deturnării lor și transformării în curente de sprijin pentru politica externă rusească. Un exemplu bun este felul în care au deservit și interesele rusești protestele ecologiste, de acum câțiva ani, la adresa exploatării gazelor de șist, chiar și la adresa prelucrării aurului de la Roșia Montana. Cel puțin parțial, aceste proteste au servit și interese rusești, chiar dacă, cei mai mulți dintre cei care le-au inițiat, și mai ales cei care au luat parte la ele, nu pot fi bănuiți de sensibilități putiniste", afirmă Cosmin Popa.
Citește și: Pericolul unui nou război mondial. Avertismentul unui expert de la Oxford despre conflictul care amenință planeta
Cu această ocazie, propaganda rusă se adresează unor categorii aparent incompatibile, de la țărani la tineri activiști civici, pe care reușește chiar să-i mobilizeze și să-i cupleze în acțiuni comandate de la Moscova. Iar cel mai bun exemplu ar fi marile demonstrații din deceniul anterior împotriva proiectele energetice ale companiilor americane Chevron și Exxon.
„Este vorba de cuplarea unor grupuri aparent incompatibile, pe o platformă comună. Iar în această platformă comună se inserează obiectivele politice rusești. Asta se întâmplă de foarte multă vreme. Ceea ce este nou este această încercare, repet, de reprogramare culturală a unor largi categorii de români. Și e foarte interesant că e un proces care nu debutează prin captarea elitelor, prin atragerea lor, ci a debutat de la baza societății. Ceea ce înseamnă că propaganda și dezinformarea rusești încearcă un fel de educare cu semn schimbat a acestor categorii de cetățeni", adaugă expertul.
Reprogramarea culturală a României pare să funcționeze, dar procesul nu este deloc ireversibil. Cosmin Popa consideră că România are anticorpii pentru a se apăra de aceste acțiuni subtile ale Rusiei.
„De aceea am spus că este esențial ca România democratică să fie întărită, astfel încât atractivitatea și permeabilitatea acestor straturi la mesajele propagandistice rusești să scadă. Dar pentru asta ai nevoie de o democrație întărită, de un stat funcțional, de o societate morală și de o economie performantă. Războiul din Ucraina ne afectează în mod direct în fiecare zi. În bună măsură, Europa centrală și de sud este protejată de această intruziune. Aceasta arată că atunci când există o voință politică și o societate pregătită să-și susțină ideile, să-și susțină liderii, te poți împotrivi oricărui agresor oricât ar fi de puternic el. Asta este o lecție nu doar pentru agresori. Este o lecție și pentru țările mai mici care pot învăța din această experiență istorică a Ucrainei", mai spune expertul.
Viitorul României, dar și a altor state din zonă va depinde în bună măsură de felul în care vor reuși să facă față acestei ofensive hibride rusești.
„În momentul de față, avem o ordine internațională în schimbare. Marea dezbatere este cine imprimă principala direcție a schimbării. Dacă ea este imprimată de statele democratice sau de cele dictatoriale. Pentru că vom avea cu siguranță două lumi foarte diferite, în funcție de cele două posibilități. În Europa Centrală și de Sud-Est suntem într-o situație în care avem oportunitatea istorică de a limita, aș spune pe termen mediu, presiunea factorului rus, prin construcția unei alianțe politice și militare, care să includă Ucraina. Dacă Ucraina va semna cu Rusia o pace morală, internațional garantată și va continua să existe ca stat independent și orientat către Occident, atunci vom avea un nou recul al factorului rusesc în Europa Centrală și de Sud-Est. În caz contrar, vom avea un avans destul de rapid al Rusiei în toate aceste țări", este avertismentul lui Cosmin Popa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Președintele Consiliului Județean Călărași și-a cumpărat un hotel și punct vamal în Italia, care îi poartă numele: „La Gabellina Iliuță"
Președintele Consiliului Județean Calarași, Vasile Iliuța, a cumparat in 2023 trei proprietați in Italia, printre care u ...
-
Omul lui Ilie Bolojan a încredințat un contract cu dedicație: Mașini pentru Guvern de la o firmă cu un singur angajat. Premierul liberal știa acest amănunt
Cancelaria Prim-Min-Ministrului, condusa de Mihai Jurca, a incheiat un acord-cadru in valoare de peste 2,1 milioane de l ...
-
Donald Trump ar putea lansa un atac nuclear asupra Iranului în doar câteva zile: Avertismentul lansat de un fost aliat al președintelui
Un fost aliat al lui Trump susține ca președintele SUA, Donald Trump, ar putea decide lansarea unui atac nuclear peste c ...
-
CNN: Contribuabilii italieni plătesc milioane de dolari anual pentru a menține iahturile rusești sechestrate în porturile țării
O ambarcațiune costisitoare, considerata o adevarata monstruozitate plutitoare, strica de peste patru ani peisajul portu ...
-
O directoare din ANM o acuză pe Elena Mateescu de atacuri personale: „Trăim ceva îngrozitor"
Scandalul achizițiilor de la Administrația Naționala de Meteorologie se extinde in interiorul instituției. Maria Fodor, ...
-
Cum ar fi dispărut cei 700.000 de euro confiscați în Vama Otopeni: sacul cu bani, tăiat pe dedesubt și cusut la loc, fără ca sigiliul să fie atins
Anchetatorii incearca sa reconstituie modul in care au disparut aproximativ 700.000 de euro confiscați de vameși pe Aero ...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu