Ipoteza tulburatoare a cercetatorilor istorici: Carol Davila, parintele medicinei romanesti, a fost fiul nerecunoscut al lui Franz Liszt!

• Tweet

Numele primit la naştere de cel pe care românii îl cunosc drept Carol Davila a fost Carlo Antonio Francesco d'Avila. Cel mai vestit medic şi farmacist de origine franceză care avea să capete ulterior cetăţenie română s-a născut la Palermo, în Italia, în 1828.

Deşi nu s-a putut demonstra cu documente şi tatăl nu şi-a asumat niciodată paternitatea, se spune că medicul Carol Davila (in foto, dreapta) ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt (in foto, stanga). Compozitorul a avut mulţi ani o relaţie cu o scriitoare franceză, contesa Marie d'Agoult, o femeie frumoasă şi cultă. De pe urma relaţiei celor doi au rezultat patru copii. Primii trei au fost recunoscuţi de tatăl lor şi crescuţi chiar de mama lui Liszt. Al patrulea nu a beneficiat însă de recunoaşterea parentală, din motive necunoscute.

Despre copilăria lui Carlo Antonio Francesco d'Avila, cel de-al patrulea copil al scriitoarei, devenit ulterior Carol Davila, nu s-au păstrat informaţii. Potrivit unei ipoteze agreate de unii istorici, copilul ar fi fost adoptat de familia unui medic care i-a insuflat pasiunea pentru acest domeniu. A urmat Facultatea de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o în februarie 1853. La 21 de ani a ajuns în România în urma unei întâmplări. În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris existau două cereri de medici. Una venea din Persia, din partea şahului, care ruga Guvernul francez să-i trimită un absolvent pentru a îi servi drept medic personal. Cealaltă cerere venea din partea domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei.

Carol Davila a acceptat să vină în România. Tânărul medic cu doctoratul susţinut la Paris intenţiona să rămână în Ţara Românească doar trei ani. A rămas însă pe pământ românesc până la finalul vieţii. Odată ajuns în ţară a primit din partea lui Barbu Ştirbei gradul de maior. A fost numit medic-şef la Spitalul Militar, iar domnitorul i-a dat mână liberă să reformeze unitatea şi sistemul. Davila a realizat că, pentru a schimba ceva în sistemul sanitar românesc, are nevoie de medici şi a pus bazele primei şcoli de medicină românească. După fuga lui Barbu Ştirbei, la un an de la sosirea lui Davila în ţară, considerat apropiat al fostului domn, medicul a fost demis din funcţia de şef de la spitalul militar.

In 1854 Davila s-a îmbolnăvit de reumatism poliarticular, boală care va lăsa sechele pentru tot restul vieţii. Medicul a rămas de atunci cu cotul drept anchilozat, motiv pentru care îşi va folosi mai mult mâna stângă. După revenirea lui Barbu Ştirbei în ţară, Davila a fost repus în funcţie şi a putut să-şi demareze proiectele. A reorganizat spitalul miliar pe secţii, a îmbunătăţit îngrijirea medicală acordată bolnavilor şi a reuşit să realizeze, în 1855, prima transfuzie de sânge din România. A pus bazele Şcolii de Mică Chirurgie după modelul şcolii din Angers, unde îşi începuse studiile medicale.

Un an mai târziu, în 1856, în această şcoală creează secţia de farmaceutică, prima înfiinţată în România. După trei ani de la înfiinţare, Davila reuşeşte să transforme Şcoala de Mică Chirurgie în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. După inca un an, pe lângă această unitate, Davila creează o nouă secţie: Medicină Veterinară. La şcoala sa, Davila a predat încă din 1856 cursul de chimie. Tot el a fost iniţiatorul unor conferinţe publice având drept subiect chimia. Şcoala creată în 1855 a devenit în 1869 Facultate de Medicina, Chirurgie şi Farmacie. Davila şi-a văzut astfel îndeplinit visul pe care îl avusese de la venirea în Ţara Românească, acela de a face din sistemul de învăţământ medical românesc unul egal cu cel din ţări care aveau centre universitare cu tradiţie.

Prima soţie a lui Davila, Maria Marsille, a murit la un an de la căsătorie. După moartea soţiei, Davila s-a concentrat pe un proiect care viza copiii orfani. A luat singur în întreţinere 40 de fetiţe orfane, găsite în diferite mahalale ale Bucureştiului. Le-a ţinut în casa lui, le-a îngrijit şi a înfiinţat primul azil de fete din România, în 1861. A înfiinţat apoi un orfelinat pentru patruzeci de băieţi. Tot prin grija lui s-a înfiinţat în cartierul Pantelimon din Bucureşti prima scoală de surdo-muţi din România.

„Era un om plăcut, deştept, activ, bun organizator, dar ambiţios şi, se zicea, linguşitor. El fusese adus de Ştirbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toţi domnitorii: Cuza, Carol, ci cu fiecare ministru, lucru foarte rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neţinându-se socoteală că era străin şi avea un scop special în activitatea lui. Zicea că este fiul natural al lui Franz Liszt şi al contesei d'Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menţionat în nici o biografie a marelui muzicant. El ne spunea că numele îi vine de la un oraş în Spania (Avila)", scria despre Davila Sabina Cantacuzino.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Davila a fost ridicat la rangul de colonel si a fost numit medicul şef al armatei române. Davila s-a implicat în reorganizarea serviciului sanitar militar. Pentru meritele sale, Cuza l-a ridicat în 1860 la gradul de general şi i-a dat funcţia de inspector general al serviciului sanitar medical. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care i-a recunoscut lui Davila cetăţenia română. Naturalizarea generalului doctor Carol Davila a fost votată în anul 1864, în unanimitate, de Adunarea Generală.

Davila s-a recăsătorit pe 30 aprilie 1861 cu Anica Racoviţă, care îi va dărui doi copii, pe Alexandru şi Elena. Soţia sa a preluat în grijă azilul de fete şi l-a sprijinit pe Davila în multe dintre proiectele sale. Cea de-a doua căsnicie a medicului s-a sfârşit tragic. În 1874, la doar 40 ani, Ana a murit otrăvită cu stricnină, chiar în timpul unei conferinţe a soţului său. Confuzia a fost făcută de un ucenic al lui Carol Davila, care i-a dat soţiei sale stricnină în loc de chinină.

Carol Davila a murit pe 24 august 1884, la vârsta de 56 de ani. Se spune că celebrul medic şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a luat pulsul, şi-a adminstrat medicamente, şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultimul ceas. "S-a sfârsit... Plec pentru marea călătorie!" au fost ultime cuvinte ale lui Davila din ziua decesului.