Senatoarea PSD Gabriela Creţu: "Uniunea Europeană se sinucide și noi o dată cu ea!"
Postat la: 21.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Senatoarea Gabriela Creţu a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Vaslui că formaţiunea social-democrată trebuie să se mobilizeze şi să facă nu doar administraţie, ci şi politică la nivel înalt. Gabriela Creţu a subliniat necesitatea revigorării activităţii Institutului Social-Democrat „Ovidiu Şincai".
„Ca partid avem datoria să pregătim şi să susţinem cadrele noastre proprii, care cred în solidaritate, în egalitate, în dreptate, în pace. (...) Institutul Social-Democrat trebuie reînviat urgent. Avem mare nevoie de el ca să trimitem tinerii noştri acolo să înveţe politică, specialiştii de acolo să facă analize şi să ne ofere soluţii pentru probleme. Suntem mai buni decât aliaţii noştri la guvernare, e adevărat, dar suntem mai buni decât ei pentru că ei sunt sub nivelul mării în ceea ce priveşte capacitatea politică şi administrativă. Partidele mari nu sunt executante ale politicilor decise de alţii. Cu Băsescu şi Iohannis am ajuns un fel de ţară izolată şi un stat aproape falit. E bine să ne ocupăm de ce ne ocupăm de obicei, de salarii, de educaţie, de sănătate, de agricultură, de investiţii, dar trebuie să definim urgent soluţiile noastre în ceea ce priveşte politica externă şi politica europeană. În primul rând trebuie să întărim statul. El e singurul destul de puternic să se bată cu corporaţiile şi cu ambasadele. Trebuie să-i întărim capacitatea politică şi capacitatea administrativă, pentru că nu are suficient şi asta se vede", a afirmat social-democrata.
Ea a opinat, totodată, că România trebuie să-şi întărească poziţia în Europa şi a avertizat că Uniunea Europeană se îndreaptă într-o direcţie greşită. „Europa a luat-o într-o direcţie greşită. Uniunea se sinucide şi noi odată cu ea şi nu e soluţia să-i cântăm prohodul. Noi, ca partid mare, trebuie să construim o altă Europă şi ultimul lucru pe care trebuie să-l facem este să găsim soluţii pentru a instaura pacea în regiune. E plină presa de mari războinici, susţinători ai coaliţiilor de voinţă, care vor să trimită copiii noştri să se lupte pentru interesele altora. Noi nu trebuie să uităm un lucru: crizele şi războaiele sunt pornite de cei bogaţi şi plătite cu sângele şi cu sudoarea celor săraci şi, nu vă faceţi iluzii, noi suntem săracii în toată ipoteza asta. (...) Sper să fiu bine înţeleasă, pentru că partidele mari trebuie să facă politică mare", a mai spus senatoarea.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
S-a prins pana si Lasconi: "Anularea alegerilor a fost o lovitura de stat. Rusii nu aveau nicio treaba!"
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, spune ca ar fi caștigat turul din noiembrie 2024, in care a aju ...
-
Scandal uriaș pe creditul SAFE! Guvernul Bolojan, acuzat că bagă România în datorii istorice: Nu înțelegem de ce luăm mai mulți bani decât Franța și Italia
Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) cere Guvernului sa nu contracteze creditele de 16,7 miliarde euro prin instrumentu ...
-
Decizia prin care Guvernul Bolojan ar arunca în aer prețurile dacă măsurile de austeritate nu vor avea efect
Analistul economic Adrian Negrescu lanseaza un semnal de alarma privind riscul pe care l-ar avea o noua creștere a TVA. ...
-
Ce va conține Pachetul 3 al Guvernului Bolojan? Ministrul Pîslaru anunță măsuri pentru firme
Exista discutii din ce in ce mai avansate cu privire la masuri de relansare a economiei ce vor intra in pachetul 3 gandi ...
-
Guvernul a desecretizat costurile pentru zborurile charter ale premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu
Guvernul a facut publice cheltuielile pentru inchirierea avioanelor Tarom folosite de premierii Nicolae Ciuca și Marcel ...
-
Facturile uriașe ținute la secret, găsite de Bolojan la Guvern și care ar fi dus deficitul la 11 la sută din PIB
Ilie Bolojan a tot declarat ca este nevoie de masuri de austeritate pentru a ține sub control deficitul bugetar. Odata i ...
-
Marcel Ciolacu a spus că „îl doare în organul genital de deficit", în timp ce economia României era pe marginea prăpastiei. Un fost ministru din guvernul său l-a dat de gol
Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, in Guvernul condus de Marcel Ciolacu, in perioada iunie 2023 - decembrie 2024, ...
-
Viorica Dăncilă dă noi detalii din culisele vizitei sale la Beijing. Legătura cu Donald Trump
Viorica Dancila, fost premier al Romaniei, a vorbit despre vizita sa la Beijing, care a starnit numeroase controverse și ...
-
Ulmi, comuna abandonată de primar: 16 ani de promisiuni, zero progres - Oamenii nu mai acceptă să fie ignorați în propria lor casă!
Ulmi, județul Giurgiu - Sub conducerea aceluiași primar de peste 16 ani, comuna Ulmi a devenit, in opinia cetațenilor, s ...
-
Alexandru Nazare: "Nu sunt şantajabil şi nu am nimic de ascuns. Știu că acțiunile recente MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență"
Alexandru Nazare, pe Facebook: "am transmis, la preluarea acestui mandat, ca nu promit minuni - dar ca voi acționa cu se ...
-
Liviu Dragnea: "Măsurile luate de Guvern sunt o diversiune. Totul e pentru militarizarea României!"
Liviu Dragnea a analizat masurile luate de Guvernul Bolojan. Fostul lider PSD crede ca totul este o diversiune pentru mi ...
-
Sondaj după anuntarea masurilor de austeritate ale lui Bolojan: 500.000 de români vor să emigreze în următorul an. In schimb ne umplem de imigranti
Romania este țara din centrul și sud-estul Europei cu cei mai mulți cetațeni care iși doresc sa emigreze in urmatorul an ...
-
Companiile private conrazic Teoria Bolojan: nu vor să angajeze foști bugetari
Premierul Ilie Bolojan susține ca restructurarile din administrația publica, aflate acum in plina desfașurare, nu ar tre ...
-
Alexandru Nazare anunță că inspectorii antifraudă au dat peste o rețea uriașă: Schemă complexă de tip "conductă"!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, are ca inspectorii antifrauda de la Direcția Generala Antifrauda Fiscala ANAF, i ...
-
Fost șef al SIE: Comodul politician occidental nu înțelege nimic din summitul Organizației de la Shanghai
În presa europeana, recent incheiatul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) a fost tratat mai a ...
-
S-a aflat în ce calitate s-au întâlnit Dăncilă și Năstase cu Xi, Putin și Kim. Lista oficială a invitaților dezvăluie totul și îi dă de gol
Viorica Dancila și Adrian Nastase s-au intalnit in China cu Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un. Dancila și Nastas ...
-
Adrian si Dana Năstase, acompaniati de Viorica Dăncilă, s-au pozitionat strategic pe lânga Vladimir Putin si Xi Jinping
Adrian Nastase si Dana Nastase, acompaniati de Viorica Dancila si sotul acesteia, Cristinel Dancila, au fost prezenti la ...
-
Lista Rușinii. Mafia politică si "omerta" parlamentară: Deputații și senatorii care, de când au fost aleși, nu au spus nimic în afară de jurământ
Mulți parlamentari au luat cuvantul in plen doar la momentul depunerii juramantului. Printre aceștia se numara: Gigi Bec ...
-
Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup
Zece deputați care au parasit partidele POT și S.O.S. Romania au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlament ...
-
Vrea neapărat sa ne bage-n război! Ursula von der Leyen: Europa elaborează planuri precise pentru a desfășura trupe în Ucraina. Nicușor Dan e de acord
Europa elaboreaza „planuri destul de precise" pentru desfașurarea de trupe multinaționale in Ucraina, ca parte a g ...
-
Ultimele informații despre întâlnirea bilaterala între Donald Trump şi Nicuşor Dan - Cristian Diaconescu: Washingtonul aşteaptă semnale concrete
Consilierul prezidential Cristian Diaconescu afirma ca se lucreaza la organizarea unei intalniri bilaterale intre presed ...
-
Pachetul 2 de austeritate detonează România: Control total și detector de minciuni la ANAF, pedepse cu închisoarea și reguli fiscale de fier!
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregatește cel mai dur set de masuri fiscale din ultimele decenii, iara masurile care se ...
-
Nazare taie-n carne vie! Desființează o instituție de sinecuristi cu salarii uriașe. Directorii încasează peste 5000 de euro pe lună
În cadrul reformelor fiscale, Guvernul cauta sa desființeze și instituțiile folosite drept sinecuri pe bani mulți ...
-
FNSA către Ilie Bolojan: "De sinecurile din stat când vă ocupați?" - Sindicaliștii denunță o capturare a instituțiilor
Federația Naționala a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarma și acuza Asociația Municipiilor di ...
-
UGIR-1903: Bolojane, dă bă banii înpoi!
Confederația Naționala Patronala „Uniunea Generala a Industriașilor din Romania - UGIR-1903", cea mai veche organi ...
-
Prostia la Putere: In plina criza energetică alte state redeschid minele de carbune. România face sesiune extraordinara la Senat ca sa inchida definitiv exploatarea din Valea Jiului
Senatul se reuneste in plen, de la ora 12:00, intr-o noua sesiune extraordinara, pentru a lua act de emiterea unei ordon ...
-
Spor de fonduri europene cu absorbție: Câți bani primea pe lună secretara "de lux" cu indemnizație mai mare decât primarul Iașului
Secretara primarului Iașiului, Mihai Chirica (PNL), a caștigat in 2024 mai mult decat edilul care ii este șef. În ...
-
La Guvern se pregătește o măsură cu mare impact: Ministrul Finanțelor anunță taxarea inversă
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat ca la Guvern se pregatește taxarea inversa pentru mai multe domenii, ...
-
Claudiu Târziu: Unde ne va duce războiul din Ucraina?
Razboiul din Ucraina nu a inceput pentru a apara „rușii asupriți" sau „democrația in pericol". Acestea au fo ...
-
Alexandru Nazare explică aplicarea TVA la facturi: "Românii nu sunt jefuiti. Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile!"
Daca furnizorul de energie, gaze, apa sau telefonie emite factura in august pentru consumul din iulie se aplica automat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu