Un judecător îi achită pe cei care au trecut Insula Belina și Brațul Pavel la CJ Teleorman - DNA a atacat decizia iar dosarul va ajunge în analiză la CAB
Postat la: 21.04.2022 |
Judecătorul Alexandru Bogdan Dari de la Tribunalul București, a stabili, joi, achitarea tuturor inculpaților judecați în mega-dosarul de corupție în care fostul vicepremier (PSD) Sevil Shhaideh a fost deferit justiției pentru modalitatea de trecere a două areale geografice de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman.
Decizia de joi nu este definitivă iar ea a fost deja atacată cu apel de către procurorii Secției Judiciare din DNA, iar dosarul la ajunge la un complet de doi judecători de la Curtea de Apel București.
„I. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen. dispune achitarea inculpatei Shhaideh (fosta Sumanariu/ Geambec) Sevil, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 309 C.pen. şi art. 183 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen..
II. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen. dispune achitarea inculpatei Stoian (fostă Vasile) Ionela, sub aspectul săvâr?irii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecin?e deosebit de grave prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap la art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 309 C.pen. şi art. 183 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen..
III. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.pr.pen. dispune achitarea inculpatului Gâdea Adrian-Ionuţ, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap la art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 309 C.pen. . şi art. 183 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.
În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.pr.pen. dispune achitarea inculpatului Gâdea Adrian-Ionuţ, sub aspectul săvârșirii participației improprii în modalitatea complicității în formă continuată la infracțiunea de abuz în serviciu dacă func?ionarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (trei acte materiale), cu aplic. art. 309 C.pen. şi art. 183 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen..
IV. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.pr.pen. dispune achitarea inculpatei Gheorghiu Mariana Sanda, sub aspectul săvâr?iri infrac?iunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen..
V. În temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.pr.pen. dispune achitarea inculpatei Guță (fostă Milcică) Rodica, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale) prev. de art. art. 321 alin. 1 C.pen.. cu aplic. art. 35 alin. C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.. În temeiul art. 25 alin. 3 C.pr.pen. dispune defiinţarea referatului nr. 29145/16.09.2013, a referatului din data 16.09.2013 şi a înscrisului intitulat încheiere nr. 29145, emise în dosarul 29145/16.09.2013 de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria", se arată în minuta integrală a instanței.
Sechestre ridicate
„În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen. dispune ridicarea măsurilor asiguratorii instituite faţă de inculpa?ii: - Shhaideh (fosta Sumanariu/ Geambec) Sevil prin ordonanţa nr. 218/P/2017 din 25.04.2018 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justi?ie, Direc?ia Na?ională Anticorup?ie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, modificată prin încheierea pronun?ată la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Bucure?ti. - Stoian (fostă Vasile) Ionela prin ordonan?a nr. 218/P/2017 din 25.04.2018 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie şi Justi?ie, Direc?ia Na?ională Anticorupţie - Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, modificată prin încheierea pronun?ată la data de 19.09.2019 de către Tribunalul Bucure?ti. - Gâdea Adrian-Ionuţ prin ordonanţa nr. 218/P/2017 din 25.04.2018 (astfel cum a fost îndreptată prin procesul verbal din data de 02.05.2018) emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, modificată prin încheierile pronun?ate la data de 26.11.2018 şi la data de 19.12.2019 de către Tribunalul Bucure?ti. Onorariul apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 5 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pronun?ată, astăzi, 21.04.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpa?ilor ?i a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie şi Justiţie, Direc?ia Na?ională Anticorup?ie, prin mijlocirea grefei instan?ei", se mai arată în documentul instanței.
Tribunalul București stabilise pentru, joi, luarea primei decizii în dosarul de mare corupție în care este judecat fostul vicepremier al României, Sevil Shhaideh, pentru felul în care insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman.
Instanța a anunțat anterior, la prima amânare de pronunțare, că magistratul Bogdan Dari are nevoie de timp pentru a luat prima decizie în dosarul Belina astfel că a stabilit amânarea luării hotărârii în 21 aprilie.
Magistratul de caz a anunțat, în 21 ianuarie, că s-a încheiat cercetarea judecătorească și a dat cuvântul procurorului DNA pentru a expune concluziile finale.
Înainte de acest lucru inculpații din dosar s-au arătat toți dispuși, ca în eventualitatea unei condamnări, să execute muncă în folosul comunității.
Astfel, magistratul Direcției a reluat acuzațiile, a întărit probele pe care acestea se fundamentează și a ceurt pedepse medii pentru toți inculpații.
În cazul fostului vicepremier, judecat pentru abuz în serviciu, maximum de pedeapsă poate fi de 12 ani, dar magistratul DNA a cerut condamnarea acestuia la mediumul perioadeo de 5-12 ani.
Cu tunul pe inculpați
„Privind pe Sevil Shhaideh constatați că dincolo de orice îndoială rezonabilă fapta acesteia de abuz în serviciu a produs consecințe deosebit de grave, există și a fost pe deplin probată.
Privind pe Ionela Stoian observați că fapta ei de complicitate este de asemenea pe deplin dovedită.
Potrivit actului de sesizare sevil shhiaadeh, functio ar public cu calitate de secretar de stat în complicitate cu Stoian ionela a inițiat si fundamentat proiectul de hg 943 din 2013 prin care s-a aprobat transmiterea unor părți ale imobilelor insula Belina și brațul Pavel.
Ea știa că astfel încalcă atât articole din Constituția României dar și articole din legi.
Privind pe Ionela Stoian rezultă din probele din dosar că în calitate de director a Direcției juridice a MDRAT a încălcat cu bună știință procedurile și legile privind adoptarea de proiecte de lege.
Pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare aveți în vedere probele cu înscrisuri ridicate de anchetatori precum referatul de avizare din 22 septembrie, răspunsul oficial al MFP prin care se arată că nu se poate face transferul, răspunsul Ministerului Justiției, prin care se.mentiona ca schimbarea regimului juridic nu e posibila prin HG sau răspunsul ministerului mediului cea restituit neavizat proiectul de HG.
Arătăm că astfel cum a rezultat din probele din dosar a apărut necesitatea unui demers ce sa creeze impresia ca aceste bunuri imobile nu sunt în proprietatea publica a statului și ca pot fi înstrăinate.
Prin simpla eliminare a unei mențiuni tehnice s-a ajuns la actuala situație.
MJ a subliniat în 2013 că cele două bunuri sunt bazine hidrografice și că specificațiile lor sunt clar explicate de legile existente în vigoare", a explicat magistratul DNA judecătorului de caz.
Subterfugii pentru CJ Teleorman
„Vorbim de aplicarea cu bună știință a unui subterfugiu ce a condus la această modificare de denumire pentru a se crea aparența posibilității de înstrăinare a acestor bunuri imobile.
Din modul de lucru rezultă că cele două au insistat pentru a produce acest efect de care au beneficiat beneficiari ulteriori.
Funcționarii care au fost martori au arătat cu claritate că acest transfer se putea face strict doar prin lege sau un act cel puțin egal cu cel care reglementa deja natura acelor imobile.
Toți funcționarii audiați au venit în fața instanței și au precizat că nu era posibil acest transfer prin actul normativ elaborat și introdus nelegal pe circuitul de către cele două inculpate.
Rezultă astfel că cele două inculpate cu act de decizie au acționat cu intenție directă și puteau și au prevăzut consecințele actelor emise și semnate.
Culpa trebuie exclusă și trebuie ca instanța să constate forma intenției directe cu care au acționar cele două inculpate.
Constatați că fapta de abuz al lui Gadea Adrian este dovedită de probele de la dosar.
Ca președinte al cj teleorman cu intenție a ajutat la fapta inculpatei Sevil Shhaideh a consfințit legalitatea actului invocat.
Acesta a ignorat existența extraselor de carte funciară și a coordonat înlocuirea acestora cu alte acte.
A făcut acest lucru pentru a trimite documentație nelegală ministerului mediului privind gravarea de sarcini a imobilelor.
Rezultă că acest proiect al CJ Teleorman a fost analizat și anterior de către Ministerul Mediului.
Concluzionăm că CJ Teleorman a înaintat cu bună știință documente privind natura grevării de sarcini a acelor două imobile. Cele două inculpate au făcut tot ce au putut pentru menținerea acestor erori", a mai spus procurorul anticorupție.
Pedepse medii dar cu executare
„Privind individualizarea judiciară a pedepselor aveți în vedere periculozitatea infracțiunilor și gradul de risc al acestor infracțiuni.
Referitor la faptele din speță aveți în vedere cele menționate și rețineși că inculpații, prin conjugarea eforturilor, au urmărit trecerea acelor imobile în sarcina altor persoane.
Suntem de părere că a existat contribuție efectivă și că toți inculpații au profitat de functiile deținute prin încălcarea atribuțiilor ce le reveneau.
Arătăm că inculpații aveau funcții de conducere și prin atitudinea lor de folosire abuzivă a funcției în care au fost investiți, au lăsat practic să se înțeleagă că sunt aserviți intereselor private.
Având în vedere aceste considerente cerem condamnarea lui Gâdea la pedeapsa orientată spre mediul limitelor speciale și la fel pentru fapta de participație improprie la abuz în serviciu.
Pe Sevil Shhaideh vă solicităm să o condamnați la o pedeapsă orientată către medium pentru fapta de abuz în serviciu.
Interziceți fiecarui inculpat dreptul de alegere a acestora în funcții publice", a solicitat marți procurorul DNA.
Dosarul de mare corupție în care fostul vicepremier al României, Sevil Shhaideh, este judecat pentru modalitatea în care Guvernul a trecut insula Belina și Brațul Pavel de la Apele Române la CJ Teleorman, a ajuns la final, iar instanța va asculta, marți, pledoariile finale.
Astfel, procurorul DNA, avocații și cei judecați vor vorbi în faa magistratului de la Tribunalul București si vor expune pe rând pledoariile finale
judecătorul Alexandru Bogdan Dari a ascultat pledoariile finale, pe parcursul cărora magistratul DNA a solicitat pedepse cu executare orientate către medium pentru toți inculpații iar avocații acestora achitarea clienților lor.
Nevinovății
Avocatul fostului șef CJ a explicat, la acel moment, în fața fața instanței că clientul său nu se face vinovat de acuzațiile DNA, și că intenția sa a fost aceea ce a aduce un bun producător de finanțe în patrimoniul județului.
Concret, a explicat avocatul, nu poate exista un prejudiciu de vreme ce imobilele Brațul Pavel și insula Belina au rămas tot în patrimoniul statului.
„Nimeni nu a întrebat și mai ales nu a spus nimic. E vina lui Gâdea că a pus întrebări?
Procurorul pleacă în explicația sa despre patrimoniu pe o pistă total greșită. El se referă la patrimoniul societăților comerciale.
Patrimoniul societăților comerciale nu este niciodată aceeași cu patrimoniul public. Deci tot ceea ce se spune în rechizitoriu despre patrimoniu este inaplicabil.
Patrimoniul unei societăți comerciale are invariabil la baza niște prețuri, niște bani. La patrimoniul public imobilul nu are la baza niciun preț. A fost o trecere din spațiul public tot în spațiul public", a spus apărătorul în fața instanței.
„Se spune că trecerea la CJ ar fi avantajat chiriașii recte CJ și mai precis Tel Drum.
În acești trei ani și jumătate și inclusiv când PSD avea 60 la sută DNA nu a reușit să spună că s-ar fi făcut ceva pentru acei chiriași.
Coșmeliile alea de acolo...nimeni nu a primit niciun aviz de intrare în legalitate, un act favorabil, nimic. Nimic.
Ce era închiriat acolo este luciul de apă. Suprafața e de trei sferturi din imobil. Investiția viza zona de plajă. Nu interiorul. Așa zisa insula și așa zisul brat erau trecute din domeniul public în domeniul privat la Comuna Seaca.
Este inadmisibil ca DNA să nu întrebe prefectul, care e cosemnatar al acestor acte. DNA nu a cercetat situații. A anchetat persoane", a conchis apărătorului fostului șef al CJ Teleorman.
Abuzul fostului vicepremier nu este abuz
Avocata fostului vicepremier al României, Sevil Shhaideh, a explicat în fața instanței că modalitatea efectiva de comitere a pretinsei fapte nu s-ar încadra în tiparul faptei de abuz în serviciu, așa cum afirmă procurorii motiv pentru care clienta sa ar trebui achitată de către instanța de judecată.
„Achitați clienta. Fapta nu exista. Ma rezum la ceea ce reprezinta infracțiunea de abuz în serviciu.
CCR a stabilit prin doua decizii ce este în clar fapta de abuz. Se poate vorbi de abuz doar când vedem ca acel i. Care are o prerogativa sau o atribuție a încălcat aceste două noțiuni prevăzute de legi clare.
Trebuie sa vedem cum a definit parchetul fapta și cum a exprimat-o.
Dacă vedem modalitatea în care DNA a explicat fapta doamnei Shhaideh obsrrvam o lege din anul 2000 care nu prevede nicio atribuție în sarcina clientei mele.
E vorba de un dosar penal care nu conține niciun aspect penal ci aspecte exclusiv de sfera contenciosului administrativ.
Din patru articole reținute ca fiind încălcate după citirea lor observăm că niciunul nu are legătură cu atribuțiile clienții mele.
Ea, ca secretar de stat, coordona Direcția de administrație publică. Să o acuzi că ea a inițiat și perpetuat întocmirea unui act, dacă privim la atribuțiile necesare, tot este contrazis procurorul de legislația existentă.
Paguba în acest caz nici nu a fost creată și nici nu a venit cineva să o revendice.
Nu s-a constituit parte civila nici Anat și Mfp. Acele terenuri au plecat din bunul public al statului tot la bunul public al statului.
Vorbim de un buzunar mai mic. Deci unde este prejudiciul? Că banii au ajuns tot în buzunarul statului", a explicat apărătorul lui Shhaideh.
Vicepremier tras la răspundere...
Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul "Belina", fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.
Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.
După ascultarea ultimului cuvânt instanța a stabilit ca pronunțarea să fie dată peste două luni, respectiv în 24 martie, timp în care părțile să depună și în scris concluziile finale legate de caz.
Înainte de acest lucru inculpații din dosar s-au arătat toți dispuși, ca în eventualitatea unei condamnări, să execute muncă în folosul comunității.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
-
Rusia neagă lovirea catedralei ortodoxe din Kiev: a fost vorba despre o rachetă Patriot fabricată în SUA, posibil expirată
Rusia a declarat luni ca nu a lovit manastirea istorica Lavra Pecerska din Kiev in timpul unui atac nocturn asupra fabri ...
-
Israelul se opune acordului dintre SUA și Iran. Refuză retragerea trupelor și proclamă: 'Suntem o țară independentă!'
Acordul recent incheiat intre Statele Unite și Iran a declanșat un val de critici pe scena politica din Israel. Atat rep ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu