Camarila de la „OVIDIUS" ciordeste din banii Universitatii si ai UE
Postat la: 25.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

La Universitatea „Ovidius", sintagma pe care o tot auzim, despre profesorii, inclusiv universitarii, care îşi duc traiul greu, pentru că slariile sunt mici, necorespunzătoare în nici un caz cu valoarea şi volumul muncii pe care o fac, nu este tocmai valabilă. Sau, dacă vreţi, este valabilă numai pentru fraieri, adică pentru majoritatea cadrelor didactice de la UOC, care îşi fac datoria cinstit şi care nu fac parte din camarila care a pus mâna pe instituţia de învăţământ superior şi care o stoarce de bani ca pe o lămâie.
Pe principiul: „nu ai cum să umbli cu mierea, fără să te lingi şi tu pe degete", nu există mişcare de lovele în universitate fără ca gaşca lui Rugină să nu se înfrunpte din ea. După cum veţi vedea, linsul acesta pe degete după umblatul cu mierea UOC, lasă urme. Urme nu în nivelul glicemiei pofticioşilor, ci direct în declaraţiile de avere.
Proiectul stiintific „SIFONAREA BANILOR ÎN FOLOSUL NOSTRU"
Ca la orice instituţie de învăţământ superior care îşi respectă blazonul, şi la UOC cercetarea este la mare preţ. „La mare preţ", nu numai la figurat, ci şi la propriu. Cei care sunt implicaţi în această activitatea, pot pleca acasă într-o lună de stors creierii în cadrul activităţii de cercetare chiar şi cu câteva mii de euro bune în buzunar, pe lângă leafă. Nici „Ovidius" nu face excepţie. Universitatea se află la malul mării. Deci, ce altceva s-ar putea cerceta mai bine decât... malul mării.
14 februarie 2015, adică în urmă cu un an. Este ziua fericită în care li se dă savanţilor de la „Ovidius" posibilitatea de a-şi etala valoare internaţională. În acea zi memorabilă, se semnează proiectul de cercetare intitulat: „Amenajarea spațiului maritim în zone transfrontaliere din Marea Neagră - România, Bulgaria" . Minunăţie de intenţie. Minunăţie de proiect. Să studiezi valurile din Marea Neagră şi să le asculţi cântecul care sună deopotrivă în româneşte şi în bulgăreşte. Asta da, ştiinţă. Lăsând gluma de-o parte, scopul proiectului este unul foarte serios. Acela de a elabora un plan de amenajare a spațiului maritim pentru zona transfrontalieră în concordanță cu directivele Uniunii Europene în domeniu, dar şi de a crea mecanisme instituționale de cooperare în domeniul amenajării spațiului maritim, de a armoniza viziunile și obiectivele strategice ale României şi Bulgariei.
Nouă instituții din România și Bulgaria, care de care mai prestigioase, participă la acest proiect: Ministerul Dezvoltării Regionale - Bulgaria, Departamentul Ape, Păduri și Pescuit - România, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" - România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului, subunitatea Delta Dunării - România, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă, URBAN-INCERC - România, Institutul de Oceanologie din cadrul Academiei de Științe - Bulgaria, Agenția Executivă „Administrația Maritimă" - Bulgaria, Compania Națională „Administrația Porturilor" - Bulgaria. În acestă listă, la poziţia a şasea, remarcăm prezenţa Universităţii „Ovidius" Constanţa.
Proiectul este coordonat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - România, lider de parteneriat. Şi acum vine partea cea mai serioasă. Partea cu banii. Valoarea totală a proiectului de cerecetare este de 2,049,015.74 euro. Această sumă se constituie în felul următor: se împarte în bugete mai mici pentru fiecare partener din cei nouă. Apoi, la acest fiecare mini-buget, UE vine cu 80 la sută din sumă, iar partenerul respectiv cu restul de 20 la sută. În cazul parteneriatului cu UOC, instituţia de la poziţia numărul şase, bugetul total estimat pentru bucata de cercetare care îi revine în cadrul proiectului este de 313,617 euro, din care 80 la sută, adică 250,894 euro, contribuţia UE, iar restul de 62,723 euro, contribuţia universităţii constănţene.
De aici începe o încâlceală de interese şi de relaţii care de care mai dubioase. Câştigarea proiectului de către „Ovidius" a fost cu câtec. În ministerul pe care în vremea guvernării Ponta îl conducea Liviu Dragnea, director general al Directiei Generale Dezvoltare Regională şi Infrastructură, care are în subordine Unitatea de Coordonare a Proiectelor, se afla glorios doamna Diana Doina Tenea. Repartizarea palmată a proiectului către „Ovidius", însemna că gaşca de aici, în frunte cu Rugină şi compania, puneau mâna pe banii europeni, cei aproape 260.000 de euro adică. Astfel încât, firesc am spune, doar pe ei îi regăsim pe lista cadrelor didactice implicate în prioiectul de cercetare:
Prof.univ.dr. Sorin Rugină, rector UOC.
Prof.univ.dr. Popa Constantin, prorector UOC - Manager proiect
Prof.univ.dr. Mihai Gîrţu, prorector UOC
Prof.univ.dr. Diane Paula Vancea, prorector UOC
Lect.univ.dr. Alexandru Bobe, decan al Facultatii de Matematică si Informatică UOC şi consilierul personal al rectorului.
S.l.dr.ing Dragos Florin Vintila, decan al Facultatii de Constructii
Irina Dumitru, director cercetare UOC - o somitate total necunoscută până la venirea lui Rugină ca rector
Silvia Andrei, a jurista UOC
Pentru că sunt o echipă, toţi fac parte şi din Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ovidius". Aceasta este formaţia care, din partea UOC, reprezintă România la proiectul de numărat valuri în Marea Neagră. Se naşte însă, firesc, o întrebare: De ce a repartizat doamna Ţenea proiectul tocmai la „Ovidius"? Ce câştig a avut dânsa din această mişcare? Cheia răspunsului se numeşte Dragoş Florin Vintilă, pe care îl găsim la poziţia 6 în echipa de cercetare. Domnul Vintilă este şi decanul Facultatii de Construcţii din cadrul UOC, facultate în cadrul căreia activează în calitate de cadru didactic şi Diana Doina Ţenea. Cum ar veni, din punct de vedere didactic, Ţenea este subordonata lui Vintilă şi ia şi ea o leafă de profesor. Dar asta nun e tot. Ambii predau şi în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară. Şi să vedeţi cum se leagă. Rector la Agronomia bucureşteană este Sorin Câmpeanu, ministru în Cabinetul Ponta, adică atunci când Ţenea era director în ministerul lui Dragnea. Între noi, cadrele didactice universitare, cum ar veni. (Excepţie face Dragnea, desigur, pentru care „Universitate" este doar o staţie de metrou şi atât).
Încrengătura este limpede. Dar unde este câştigul material al doamnei Ţenea, pentru că oricât de băiat frumos ar fi Vintilă, nu căpăta proiect de sute de mii de euro doar pe farmec personal. Să cercetăn declaraţiile de avere ale doamnei Ţenea şi a play boy-ului Vintilă. Şi vedem aici că madam Ţenea a câştigat dividende în anul 2015 în valoare de 95.776 lei, adică aproape un miliard de lei vechi, din partea SC „ECO TERRA PROIECT". Ghici cine este administratorul acestei societăţi comerciale? Nu vă mai chinuiţi. Este... Dragos Florin Vintilă. Dar declaraţiile de avere ale celor doi mai ascund surprize. Cei doi au cumpărat în 2013 un imobil, care acum se află în proprietate comună. Dar cei doi mai scot, tot împreună, bani buni dintr-un apartament pe care l-au dat la închiriat în Constanţa.
Nu-i aşa că nu-i doar pe ochi frumoşi direcţionat proiectul către UOC?
Dubla ciordeală: banii de la UE şi banii de la UOC
Dar asta nu e tot. Banii de la UE pe proiect, adică 250,894, nu aveau nici un fel de valoare, adică nu putea să se înfrupte din ei gaşca lui Rugină, Gîrţu şi Vintilă, dacă nu punea şi universitatea partea ei, de 20 la sută, adică de 62,723 de euro, astfel ca proiectul să poată fi început. Un nimic, în comparaţie cu măreţia cercetării în care erau implicaţi savanţii de la „Ovidius". Aşa că fără să stea pe gânduri, rectorul Rugină aprobă cu de la sine putere contribuţia de 62.000 de euro a UOC din bugetul instituţiei. Spunem „cu de la sine putere", pentru că nu există nicio hotărâre a Consiliului de Administraţie şi nici a Senatului în legătură cu participarea instituţiei la proiectul de cercetare.
Şi cu asta mierea, adică suma de 313,617 euro, era constituită. Echipa de prădători era şi ea gata. Mai trebuia doar să se lingă pe degete.
Un lins pe degete în valoare de 238.800 de euro
În cazul nostru, linsul pe degetele unse cu miere se numeşte salariu. Salariul pe care l-au luat cei implicaţi în proiect, dincolo de drepturile băneşti lunare cuvenite ca profesori. Şi au făcut-o. Nu numai că s-au lins pe deşte, dar au muşcat cu patimă, de erau să rămână fără falange. Din cei 313,617 euro, 238,800 euro au fost cheltuiţi pe salariile celor opt membri din staff-ul proiectului. Pentru cercetare au fost alocate firimiturile care au rămas după împărţirea prăzii, adică 74.817 euro. Dacă vom face un mic calcul, vom vedea că fiecare dintre cei implicaţi în proiect a fost plătit cu suma de 360/euro pentru fiecare zi în care şi-a stors creierii pe altarul cercetării.
Va să zică, dacă munceşti o lună la proiect, încasezi aproape 11.000 de euro. Dacă eşti implicat mai adânc şi munceşti un an, adică aproximativ 260 de zile lucrătoare, ridici 93.600 de euro. Asta în condiţiile în care în directivele Uniunii Europene se subliniază clar faptul că salariile din cadrul proiectelor nu trebuie să depăşească nivelul mediu al salariilor din instituţia parteneră în cauză. Iar la UOC, nu sunt deloc salarii lunare de 11.000 de euro.
Există şi o veste bună. Nu pentru toată lumea, fireşte, ci iarăşi doar pentru Rugină, Vintilă, Gârţu şi ai lor. Proiectul durează doi ani de zile. Primul an s-a dus cu rezultate minunate din punct de vedere financiar, că nişte concluzii ale cercetării, măcar preliminare, de ochii lumii, nu a văzut nimeni. Deci, mai este liber la cioardă încă un an. Asta însemană că gaşca lui Rugină mai are de încasat încă 93.600 de euro. De fiecare.
EURO - cea mai volatila substanta de la „ROMPETROL"
Pentru ca membrii camarilei lui Rugină să nu se simtă singuri plutind ca nişte naufragiaţi pe valurile pe care le cercetează contra, aşa cum am văzut, sume considerabile, sare dintre calculatoarele de la „Ovidius" să le ţină companie şi domnul prof. univ. dr. Boskoff Wladimir George, fost decan al Facultăţii de Matematică şi Informatică în perioada 2004 - 2012, şi se înscrie şi el în gaşca palmatorilor de bani. Deşi specialist în matematici şi informatici, domnul profesor a făcut-o de oaie în domeniul chimiei. Se ştie că în chimie, sunt unele substanţe extrem de volatile. Nici nu apuci să le miroşi şi... gata. S-au volatilizat. Dispar de nu le mai dai de urmă.
Aşa s-a întâmplat cu domnul profesor Boskoff în ziua de 29 octombrie 2009, cu ocazia Galei Premiilor în Educaţie. Facultatea pe care o conducea a fost distinsă cu un premiu în valoare de 10.000 de euro de către fosta Fundaţie „Dinu Patriciu", bani produşi, unde altundeva decât la „Petromidia". Bani însă extrem de volatili, ca multe dintre sunbstanţele fabricate acolo. Nici nu a apucat domnul profesor Boskoff să ridice cecul deasupra capului, ca pe Cupa Campionilor Europeni, că banii s-au volatilizat imediat. Nu a apucat nimeni să-i miroasă măcar. Şi nici până în ziua de azi, nu au mai apărut. Nici fizic, nici în scriptele facultăţii, deşi îi caută şi DNA-ul.
Sorin Ovidiu Bălan
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dosarul Jeffrey Epstein - Fotografii recent descoperite aruncă o nouă lumină asupra relației cu Donald Trump
Imagini video și fotografii recent descoperite dezvaluie noi detalii despre relația lui Donald Trump cu Jeffrey Epstein, ...
-
Donald Trump manipuleaza piata cripto: După ce a semnat Genius Act cumpără 2 miliarde de dolari în Bitcoin în timp ce urmărește strategia de trezorerie virtuală
Trump Media and Technology Group, compania de social media deținuta de președintele Trump, a declarat ca a cumparat apro ...
-
Înregistrare cu Piedone beat mort în care spune cum vrea să-l execute pe Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor Constanța
O inregistrare halucinanta intre Cristian Popescu Piedone, actualul președinte al ANPC și șeful Corpului de Control al i ...
-
Companie europeană, complice la jaful rusesc: Grâne ucrainene din teritoriile ocupate, furate de ruși și împinsă pe piețele mondiale. Ce relevanta are pentru România
O firma care opereaza sub brandul unei companii daneze de inspecție maritima a supervizat exportul a peste 170.000 de to ...
-
Baronii Hranei: Giganții din sectorul agroalimentar și concentrarea corporativă în domeniul geneticii si otravurilor din mâncare
În timpul pandemiei de Covid și al izbucnirii razboiului din Ucraina, corporațiile globaloiste au aratat cum, in p ...
-
Marele plan secret al CIA a ieșit la iveală: Ucigașul lui Kenedy era, de fapt, agent secret, infiltrat într-un grup cubanez
Noi documente arata ca un ofițer cunoscut doar sub numele de Howard a condus un grup cubanez care a interacționat cu Osw ...
-
Tucker Carlson e convins că Jeffrey Epstein a fost agent Mossad și i s-a mușamalizat dosarul
Tucker Carlson a ținut un discurs fulminant. Printre subiectele abordate a fost și mușamalizarea dosarului Epstein, incl ...
-
Cine e de fapt criminal și de ce se vrea să se incrimineze trecutul României. Genocidul israelian al Vexlerilor e in desfășurare in aceste momente in Gaza
Romania este o țara unica pe lume - singura țara de pe Planeta cu președinți post decembrie 89 aparținand unor minoritaț ...
-
Judecătorii executanți de la CCR care primesc și salariu, și pensii colosale de la stat. Veniturile șocante raportate de judecătoarea favorită să preia funcția de conducere
Dupa anularea alegerilor și interzicerea unor candidați, dupa scandalul pensiilor speciale, scandalul numirilor controve ...
-
BNR face un recensământ al avuției cetățenilor români la ordinul Uniunii Europene. Scopul ascuns este confiscarea celor 2 milioane de locuinte si proprietati cu succesiune vacantă
Banca Naționala a Romaniei a lansat in SICAP un contract de 6 milioane lei pentru servicii de cercetare statistica in te ...
-
Lista oamenilor de afaceri cu probleme penale care au încheiat contracte de consultanță cu generalii SRI Coldea și Dumbravă
DNA ii acuza pe generalii SRI (r) Dumitru Dumbrava și Florian Coldea (foto) și de exercitarea și, respectiv, complicitat ...
-
Europa Liberă prezintă documentele "strict confidențiale" prin care Ciolacu, Iohannis & Ciucă au fost avertizați despre dezastrul bugetar al României si nu au facut nimic
Cei mai importanți oameni din statul roman știau inca din august 2024 ca Romania se indreapta catre un dezastru bugetar. ...
-
Stenograme din rechizitoriul DNA: Coldea e șeful cel mare al grupului infracțional organizat. "CĂTĂLINE! CĂTĂLINE, te rog eu frumos, mi-am luat-o în bot și mi-o iau!"
DNA il acuza pe fostul general SRI Florian Coldea de constituirea unui grup infracțional organizat, alaturi de un alt fo ...
-
Iata unde sunt banii despre care se vorbește ca sunt lipsă la buget. Bolojane, te bagi?!
E.ON Energie Romania SA: cifra de afaceri 13.725.371.052 lei, profit 0, pierdere 358.899.374 leiENEL Energie SA: cifra d ...
-
Ucrainienii abia mai rezistă. Putin vrea să cucerească urgent Odesa și să aibă graniță comună cu România si să înglobeze Transnistria
Vladimir Putin vrea sa cucereasca Odesa pentru a taia accesul Ucrainei la principalul sau port la Marea Neagra, a relata ...
-
Info Sud-Est: Containere ale flotei iraniene, aflată sub sancțiuni UE și SUA, ajung în Portul Constanța, în timp ce Autoritatea Vamală spune că nu știe ce mărfuri intră în țară
Dupa ce flota maritima a Iranului a intrat sub sancțiunile Uniunii Europene pentru ca transporta drone pentru Rusia, con ...
-
RepoterIs - La Facultatea de Mecanică, de la decan în jos toți sunt rude: soți și soții, tați și copii. Tablou de familie cu profesori, noră, nepoată, fiu
Cei mai importanți profesori ai Facultații de Mecanica din cadrul Universitații Tehnice lucreaza alaturi de rudele lor a ...
-
O analiză de excepție: Războaie diabolice declanșate de știri false. Reînarmarea este rodul propagandei pe fondul spălării pe creier a maselor
„Inima" Papei „sangereaza cand se gandește la Ucraina, la situația tragica și inumana din Gaza și la Orientu ...
-
Tucker Carlson dezvăluie complotul lui Rupert Murdoch de a-l înlătura pe Donald Trump
Fostul prezentator al Fox News, Tucker Carlson, a afirmat ca familia Murdoch a incercat sa-l recruteze pentru a candida ...
-
E prăpăd: Armata israeliană ascunde amploarea reală a pierderilor după violentele atacuri cu rachete hipersonice iraniene
Israelul a recunoscut ca a fost lovit de peste 50 de rachete trase de Iran si care au ucis 28 de persoane in cele 12 zil ...
-
Efectul Palantir: Armata SUA recrutează titani din Silicon Valley ca locotenenți-colonei. O nouă eră a fuziunii dintre tehnologie și armată
Într-o mișcare revoluționara care a provocat valuri atat in sectorul tehnologic, cat și in cel al apararii, Armata ...
-
Averile miniștrilor din Guvernul Bolojan. Care sunt cele mai bogate persoane din cabinet
Averile miniștrilor din Guvernul Bolojan variaza destul de mult. Daca unii au mai multe proprietați și conturi in banci, ...
-
Algoritmul Palantir a scos la iveală acuzația nucleară cheie care a declanșat războiul dintre Israel si Iran
Autor: Alastair Crooke Rezoluția Consiliului AIEA din 12 iunie 2025 privind „nerespectarea" obligațiilor Iranului ...
-
Arena haLeilor: Vicepremierul de cartel Dragoș Anastasiu in fruntea bucatelor puse pe masa interlopului Nicu Gheară
Firma vicepremierului Dragoș Anastasiu, cel care vrea sa reformeze statul ca in emisiunea "Arena Leilor" - unde a presta ...
-
Bani de mâncare de la stat și pentru cei cu salarii de peste 12.000 lei. Cine mai primeste indemnizatie de hrana si cât
Mii de bugetari, inclusiv cei cu salarii lunare de peste 10.000 de lei, continua sa incaseze lunar diferite sporuri de l ...
-
Escrocheriile penibile ale viitorului ministru al Economiei: Și-a „vândut"apartamentul din București ca să încaseze bani pentru chirie de la Parlament
Deputatul de Gorj, Radu Miruța, nominalizat de USR ministrul economiei și digitalizarii, are multe afaceri dubioase la a ...
-
SCENARIU PROBABIL POST-APOCALIPTIC: BUCUREȘTI DUPĂ UN ATAC NUCLEAR!
Context de declanșare: Pe fondul unui conflict regional escaladat (de exemplu, intre NATO și o putere eurasiatica), Bucu ...
-
Cum l-a păcălit Netanyahu pe Trump sa atace Iranul. A avut intr-adevar Mossad informatii ca iranienii muta activele nucleare si pun focoase pe rachetele hipersonice?!
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminica dimineața, ca SUA a efectuat un „atac foarte reusit" impotr ...
-
STENOGRAME DNA - Cum se pensionau militarii cu șpagă la șeful secției de Neurochirurgie de la "Carol Davila": "Vrei să intri în comisie?"
Mai mulți militari ar fi dat șpagi șefului secției de Neurochirurgie de la Spitalul "Carol Davila", Marian Mitrica, pent ...
-
Directorul CFR Călători: "Am peste 11.000 de euro pe lună. Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?!"
Traian Preoteasa, directorul CFR Calatori, a fost intrebat intr-o conferinta de presa despre declaratia sa de avere si c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu