Spitalul groazei din România: angajat arestat după ce ar fi agresat sexual o pacientă minoră

Postat la: 25.07.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, angajat al Spitalului pentru copii "Sf. Maria" din Iaşi, a fost arestat preventiv de poliţiştii de la Investigaţii Criminale din cadrul IPJ, după ce ar fi încercat să agreseze sexual o minoră care era internată în unitatea medicală, informează Agerpres.

"Din cercetările făcute până în prezent s-a constatat că, pe data de 10 iulie, bărbatul ar fi agresat sexual o fată în vârstă de 17 ani. În prezent, acesta se află în Arestul IPJ Iaşi, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Bîlea.

Surse din rândul anchetatorilor spun că bărbatul a chemat fata într-o cameră tehnică de la Spitalul pentru copii "Sf Maria", sub pretextul că trebuie să îi dea fişa cu rezultatele analizelor medicale efectuate, iar acolo ar fi început să o atingă pe zonele intime. Directorul medical al spitalului, dr Ileana Ioniuc, a declarat că a fost demarată şi o anchetă internă la nivelul unităţii medicale unde bărbatul era angajat ca registrator.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Spitalul groazei din România: angajat arestat după ce ar fi agresat sexual o pacientă minoră

Postat la: 25.07.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, angajat al Spitalului pentru copii "Sf. Maria" din Iaşi, a fost arestat preventiv de poliţiştii de la Investigaţii Criminale din cadrul IPJ, după ce ar fi încercat să agreseze sexual o minoră care era internată în unitatea medicală, informează Agerpres.

"Din cercetările făcute până în prezent s-a constatat că, pe data de 10 iulie, bărbatul ar fi agresat sexual o fată în vârstă de 17 ani. În prezent, acesta se află în Arestul IPJ Iaşi, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Bîlea.

Surse din rândul anchetatorilor spun că bărbatul a chemat fata într-o cameră tehnică de la Spitalul pentru copii "Sf Maria", sub pretextul că trebuie să îi dea fişa cu rezultatele analizelor medicale efectuate, iar acolo ar fi început să o atingă pe zonele intime. Directorul medical al spitalului, dr Ileana Ioniuc, a declarat că a fost demarată şi o anchetă internă la nivelul unităţii medicale unde bărbatul era angajat ca registrator.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE