• Tweet

Fostul director SRI, Eduard Hellvig, face pe blogul personal o analiză amplă a provocărilor și modificărilor geopolitice de la frontiera civilizației occidentale:

Este dincolo de evidență faptul că traversăm o fază complicată în istoria noastră, marcată de mai multe crize suprapuse. Ce învățăm din istoria recentă pentru a construi fundamente mai solide pentru viitorul democrației? Traiectoria României în ultimele decenii tumultoase, navigând într-un context regional exploziv, oferă lecții provocatoare pentru regiune, o avertizare pentru Occident, dar și motive de optimism.

Există o presiune semnificativă, atât internă, cât și externă, care amenință stabilitatea democrațiilor liberale în prezent. Presiunea provine din polarizarea tot mai mare impusă de ceea ce analiștii numesc „minoritățile majoritare" (Gest, 2022) în statele pluraliste. Aflăm despre această presiune din știri și rapoarte despre actorii ostili care influențează alegerile. O vedem în tendințele autoritare manifestate uneori chiar de partide cu background democratic. Civilizația occidentală se află într-un moment de răscruce, unde rezistența democratică este testată de amenințări noi. Accentul pus pe noile naționalisme - și impactul lor asupra sistemului democratic liberal - deja stârnește imaginația celor care speră la restaurații iliberale. La fel și evoluțiile legate de cealaltă extremă, unde lupta legitimă pentru noi drepturi și libertăți poate deschide uneori calea spre excese și chiar noi forme de cenzură. Există o agresiune generalizată împotriva democrației liberale (Fukuyama, 2022), iar opțiunile extremiste subminează credibilitatea acesteia și testează robustețea sa.

Dar în mijlocul acestei realități dominate de știri agresive și informații contradictorii care confundă pe oricine încearcă să înțeleagă lumea, există și elemente pozitive, cu potențialul de a inspira speranță în legătură cu viitorul democrațiilor liberale.

Cred că există o modalitate de a evita disputa între noile extremism și valorile democrației liberale. Aceasta se bazează pe reafirmarea moderației, care este la baza democrațiilor tradiționale, și aducerea de noi aliați neconvenționali în această luptă.

Analiza mea se bazează pe premisa că evoluțiile în zonele tectonice în care democrația se intersectează cu regimurile nedemocratice pot modela viitorul, securitatea și prosperitatea lumii civilizate. Europa de Est este astăzi o astfel de zonă de competiție geopolitică. După ce a fost periferia lumii democratice occidentale decenii la rând, astăzi această regiune este centrul unei confruntări care depășește conflictul militar sângeros din Ucraina. Agresiunea rusă este teribilă, nejustificată și toți dorim ca Occidentul să rămână solidar în sprijinirea cauzei ucrainene. Rezistența militară, economică și culturală a Ucrainei este decisivă atât pentru suveranitatea sa, cât și pentru felul în care este modelat viitorul global.

Dar în umbra acestui război, stimulată de el, se petrece un fenomen semnificativ, chiar dacă mai puțin analizat: o afirmare a rezilienței din partea noilor societăți democratice, țările Europei de Est care, acum 3 decenii, au părăsit blocul comunist și au început lunga tranziție spre lumea civilizată.

Pentru prima dată în mult timp, Europa de Est nu este doar o sursă de conflicte, dispute și provocări, ci și mediul care promovează semnele unei noi ere. Astăzi, mai multe dintre aceste țări și-au finalizat tranziția și sunt capabile să demonstreze noi capacități - printre ele România și Polonia. Voi concentra observațiile și remarcarile mele asupra României, o țară mai puțin cunoscută și poate mai puțin promovată pe scena internațională, dar care a fost totuși, de-a lungul acestor ani dificili, un exemplu de reziliență, moderație și consolidare democratică. Aceasta este o perioadă de testare pentru democrațiile mai puțin consolidate, care au transmis, uneori, semnale contradictorii - un moment pentru a demonstra maturitate, tenacitate, stabilitate și putere. În astfel de perioade, dacă rămân ferm angajate pe traiectoria democratică, aceste democrații pot deveni surse de stabilitate și dezvoltare în regiune și exemple de rezistență democratică pentru întreaga lume civilizată.

CONTEXTUL MAI LARG

Conceptul de „sat global" (McLuhan, 1962) a fost întotdeauna o idee ușor iluzorie, în ciuda faptului că valul global al democrației, accelerat după căderea comunismului, a creat pe moment concepția eronată că democratizarea extinsă este un proces inevitabil.

Cu toate acestea, studiile bazate pe civilizație au demonstrat constant, mai ales în ultimii ani, că dezvoltarea economică și implementarea formală a instituțiilor democratice nu sunt condiții suficiente pentru a asigura o democratizare autentică. Succesul unui proces de democratizare, precum și promovarea reală a prosperității și securității au fost întotdeauna influențate de contextul cultural în jurul acestui proces. Chiar și în cea mai profundă fază a globalizării, nu am fost martorii creării unei societăți uniforme, a unui „sat global", a unei uniuni aspiraționale. Dimpotrivă, civilizații distincte au coexistat, cu grade variabile de toleranță și dezvoltare. Studii extinse (de exemplu, World Values Survey) și autori renumiți (precum Pippa Norris sau Ronald Inglehart - vezi, de exemplu, Inglehart, 1977; Inglehart, 2018; Norris & Inglehart, 2019) au reafirmat constant, în decursul ultimelor decenii, rolul valorilor și culturii în succesul democrației și chiar în eficiența dezvoltării economice. Societățile sunt diferite nu numai prin nivelurile de dezvoltare pe care le ating, ci în special prin valorile lor fundamentale. Aceste valori influențează și nivelul de participare socială, precum și nivelul de toleranță și incluziune în întreaga societate.

Civilizația occidentală are cele mai bune șanse de succes în comparație cu alternativele, datorită faptului că nu este închisă și triumful său nu depinde de izolare. Această concluzie nu se bazează doar pe argumentele mai solide incluse în teoria sa fundamentală (vezi autorii clasici, de la Tocqueville până la teoreticienii contemporani, pentru o serie de motive mai profunde), ci și pe rezultatele practice obținute în ultimul secol (creșterea numărului total de democrații, îmbunătățirea calității vieții, atingerea libertăților, progresul și inovația etc.).

Explicația culturală nu trebuie ignorată atunci când discutăm despre succesul economic sau democratic. Cu alte cuvinte, caracteristicile culturale sunt la fel de relevante atunci când explică succesul unei societăți, precum cele mai „obiective" (economie, instituții, reguli formale etc.).

Modelul democratic liberal a fost promovat în multe regiuni diferite - am putea chiar să simplificăm afirmând că a fost propus în toate regiunile fostelor imperii occidentale. Dar s-a dovedit a fi de succes doar în zone în care instituirea de noi instituții a fost însoțită de un efort conștient de a stimula un model cultural diferit, bazat pe inclusivitate, încredere, toleranță și comportament asociativ. Este nevoie de mult mai mult decât alegeri libere pentru a face o democrație liberală. Mecanisme inerente de control al tendințelor „dictatoriale" ale minorităților agresive sunt, de asemenea, vitale. O acumulare de factori, măsurați prin indicatorii de cultură politică, determină și modelează capacitatea unei societăți de a preveni astfel de abuzuri. Aceasta este una dintre motivele pentru care modelul a fost implementat cu succes în mai puține zone decât a fost promovat. Într-adevăr, a avut succes în mai multe țări din Europa de Est, dar a durat un interval de timp destul de lung, urmând un ritm mai lent decât se anticipa anterior.

Nu trăim într-o lume dominată de idealurile liberalismului, ci într-un spațiu în care caracteristicile naționale și valorile locale au influențat instituțiile, regulile și reglementările, și au creat democrații cu brand propriu, precum și piețe cu grade variate de libertate. Nu toate se aseamănă cu modelul inițial (sau ideal).

Accelerarea globalizării a dus la răspândirea democrației în întreaga lume, dar și la afirmarea țărilor și modelelor care anterior aveau doar o influență limitată regional (de exemplu, ideea de influență chineză sau iraniană în Balcanii de Vest ar fi părut profund inadecvată acum 15 ani). Astăzi, globalizarea pieței libere a permis accelerarea competiției între modele, în același timp legitimând căutarea de identități multiple pentru fiecare societate. Actorii care au promovat globalizarea au obținut efecte economice remarcabile, dar au fost posibile și efecte neașteptate, care sunt acum folosite pentru a submina ascensiunea modelului liberal.

O întoarcere la dinamica globală anterioară nu este posibilă, chiar dacă impactul pandemiei se va disipa și războiul din Ucraina se va încheia. Analiștii discută despre o așa-numită lume post-neoliberală (Foroohar, 2022), în care diferența va fi făcută de un set de abilități capabile să influențeze succesul unei națiuni, cum ar fi capacitatea de a învăța și adapta, instituții eficiente și crearea de oportunități egale.

Ceea ce nu se va schimba - și aceasta este o veste foarte bună pentru țările democratice din Europa de Est - este influența americană asupra ordinii globale. În ciuda faptului că SUA și-a pierdut dominația economică globală în contextul ascensiunii Chinei, influența sa politică, culturală și morală rămâne. Chiar și tulburările și diviziunile interne nu au afectat poziția SUA ca sursă de stabilitate, prosperitate și democrație mai puternică decât orice alte alternative (Ikenberry, 2022). Influența americană nu provine doar din puterea economică sau militară, ci din puterea ideilor pe care le reprezintă și a modelului pe care îl proiectează - un model bazat pe incluziune, drepturi, statul de drept, oportunități egale, inovație și adaptare. De aceea, reacția anti-vestică, măsurată zilnic prin evaluarea propagandei conduse de stat, se bazează pe subminarea încrederii în valorile vestice, nu pe promovarea unui model alternativ. De asemenea, există o implicare europeană sporită în promovarea democrației liberale în regiunea noastră. Deci, din punctul nostru de vedere, avem în continuare parteneri foarte activi și determinați, precum Germania, Franța sau Regatul Unit, în afară de parteneriatul strategic cu SUA.

Această ofensivă, deși puternică, vizibilă și constantă, nu a avut efecte decisive asupra încrederii în puterea modelului liberal. De ce? Pentru că nu există alternative viabile prin întoarcerea către Rusia sau prin revenirea la un naționalism excesiv sau autarhic. Statele democratice sunt capabile să se adapteze și să-și protejeze cultura democratică - chiar dacă, uneori, acest lucru implică tumult, proteste și proiectarea unei imagini de divizare internă. Lupta dintre modelul liberal și cel iliberal este un ecou al bătăliei similare din secolul trecut dintre comunism și anticomunism. Avantajul uriaș al lumii liberale este compatibilitatea sa perfectă cu valorile naționale. De fapt, succesul său se bazează pe caracteristici la nivel național, care permit afirmarea sa în regiuni în care diversitatea, toleranța și pluralismul sunt stimulate; aceste caracteristici sunt remarcabile în mai multe contexte culturale, cum ar fi vestul căruia ne aparținem.

EUROPA DE EST ȘI ASCENSIUNEA DEMOCRAȚIEI

Europa de Est, la trei decenii după eliberarea sa de comunism, este în prezent teatrul celor mai mari confruntări și regiunea în care lumea civilizată își testează capacitatea de a se adapta. Este, de asemenea, un spațiu de competiție geopolitică, în care nu doar Occidentul este implicat, ci și actori autoritari din restul lumii (Rusia, Iran, China etc.). Principala strategie anti-occidentală folosită în această regiune se bazează pe subminarea conexiunii sale cu Occidentul, prin stimularea tendințelor naționaliste (și există strategii rusești bine documentate pentru a adânci clivajele, a stimula mesaje anti-vestice, a viza religia etc.) sau prin reprezentarea „Occidentului decadent/eșuat", asociată cu distrugerea valorilor tradiționale.

Democrațiile liberale din regiune sunt în prezent puse la încercare. Și în timp ce lumea occidentală dezbate teme polarizante și provocatoare precum inteligența artificială și impactul său, schimbările climatice, adaptarea la cataclisme viitoare potențiale, această regiune este confruntată cu o amenințare mai concretă și imediată. Imaginea de ansamblu evocă metafora Zidului din popularul univers fictiv al Game of Thrones: în timp ce lumea este divizată de dispute interne, dușmani puternici dincolo de „Zid" amenință să distrugă tot ce s-a realizat în ultimul secol. Din poziția pe care am avut-o în ultimii ani, ca Director al Serviciului Român de Informații, am putut fi martorul diferitelor valuri ale acestei amenințări și pot evalua dinamica sa pentru viitor. Presiunea se va intensifica, în special în timpul conflictului militar din regiune, care va avea, fără îndoială, un impact decisiv pentru generațiile viitoare.

Bătălia nu se duce doar pentru țările din regiune care sunt deja democrații liberale și societăți deschise. Este și despre influențarea celor care aspiră la această poziție: țările din Balcanii de Vest și țările fostei URSS care doresc să se alăture familiei occidentale - nu doar Ucraina, ci mai ales Republica Moldova. Acestea sunt ținte ale ofensivei rusești și chineze, manifestate prin presiuni „hard" (prin agresiuni militare, măsuri economice și energetice) dar și „soft" (prin campanii media, propagandă, atacuri asupra valorilor democrate etc.). Apărarea drumului lor spre libertate nu poate fi așteptată doar de la sprijinul SUA și al UE; trebuie să asumăm și un rol activ, de câte ori putem. Și prin „noi" înțeleg țările est-europene care și-au încheiat cu succes tranziția și au atins maturitatea democratică.

Nu toate țările au manifestat aceeași rezistență până acum. România, la fel ca și Polonia, este unul dintre pilonii „Zidului" care protejează Europa și NATO. Noi avem o voință politică neclintită de a sprijini efortul Occidentului pentru a construi forme active de protecție. Ne bazăm pe un sprijin popular ferm pentru acest proces - două treimi din români aleg Occidentul în comparație cu alternativele, iar sprijinul pentru Rusia este sub 5-6%. Clasa politică a fost consecventă în susținerea deciziilor menite să consolideze calea pro-vestică, precum și să consolideze relațiile strategice cu SUA, UE și NATO.

Aceasta este o regiune în care influența occidentală poate fi întărită și ofensiva negativă poate fi blocată. De data aceasta, România beneficiază de o poziție privilegiată - pentru prima dată în secole, este de partea corectă a „Zidului". Din această poziție, poate juca un rol influent în regiune - nu doar în domeniul economic, ci și în cel strategic, militar și cultural.

EXEMPLUL ROMÂNIEI

Exemplul României ilustrează noile democrații, care acum au două bătălii de dus - prima, de consolidare a propriilor structuri democratice împotriva tentațiilor provenite din afara „Zidului"; a doua, de întărire proactivă a regiunii și de ajutor pentru cei vulnerabili (cum ar fi Ucraina, dar și Moldova și Balcanii de Vest). De mulți ani, SUA și UE au fost principalele motoare ale promovării și apărării democrațiilor, răspândind în mod proactiv modelul de democrație liberală în care toți credem. Țările europene cu puternice tradiții democratice la nivelul UE au fost întotdeauna modele de democrație funcțională. Dar acum are loc o schimbare, și apar noi oportunități; regiunea poate crea propriul său motor de dezvoltare proactivă. Această rol poate fi asumat de România și Polonia. Ucraina poate fi de partea lor, odată ce agresiunea actuală este depășită.

Ultimele 10-15 ani au adus multe ilustrații ale puterii României:

Stabilitatea internă/coeziunea socială, într-o societate caracterizată în mod obișnuit de multe clivaje. Colaborarea de-a lungul anilor cu minoritatea maghiară este un astfel de exemplu, care a permis României să evite conflicte majore și să devină un model de integrare etnică. Români și maghiari au reușit să găsească soluții pentru a coopera în vederea navigării unei probleme potențial - și istoric - dificile.
Consolidarea democratică a permis României să experimenteze schimbări politice repetate fără să se abată de la calea pro-vestică sau să afecteze dezvoltarea sa economică. România nu a atins încă un nivel de participare civică comparabil cu cel al țărilor vestice, dar participarea electorală se situează în media democrațiilor consolidate.
România nu a înregistrat excese semnificative populiste, extremiste sau ultranaționaliste care ar fi putut amenința traiectoria sa. În ciuda presiunilor multiple, în ciuda clivajelor puternice, societatea românească a reușit întotdeauna să ajungă la un echilibru care a difuzat potențialul exploziv al dinamicii populiste. Din acest motiv, nu avem partide anti-democratice sau anti-vestice la putere, iar ori de câte ori s-au manifestat astfel de tendințe, reacțiile sociale le-au diminuat.
Procesul de consolidare a instituțiilor democratice a fost treptat - acest lucru i-a oferit României experiența unei tranziții pe care democrațiile occidentale nu au experimentat-o de secole. Cu alte cuvinte, succesul acestei tranziții poate oferi lecții proaspete și actualizate care pot fi extrem de utile pentru alte zone cheie din regiune, cum ar fi Balcanii de Vest sau țările fostei URSS, lecții legate de asigurarea proceselor electorale democratice, consolidarea statului de drept sau reformarea instituțiilor militare.
Dezvoltarea economică a venit ca efect natural al acestui context. România a înregistrat rate record de creștere care ne ajută să depășim decalajul nostru istoric de dezvoltare, mai ales în ultimii ani. Acest proces de dezvoltare beneficiază tot mai multe regiuni românești în fiecare an, unele dintre ele (cum ar fi zona capitalei noastre București) ajungând la niveluri de PIB - precum și de putere de cumpărare - peste media UE. Acest ritm va continua, în special dacă vor fi atinse noi repere de dezvoltare, cum ar fi accesul la Spațiul Schengen, care va crește competitivitatea companiilor românești în cadrul UE.
Aceste exemple au fost realizate în absența unei recunoașteri proactive publice a importanței lor sau a unei strategii extinse de relații publice - poate datorită lipsei de experiență în brandingul național, tendinței naționale de a se concentra asupra propriilor slăbiciuni în loc de punctele forte sau a predilecției istorice pentru prudență și rezervă. Alte țări din regiune, precum Ungaria sau Polonia, au lucrat mai asiduu pentru a-și construi branduri naționale care reflectă realitățile în schimbare. Fără a face un efort de autopromovare, progresul și rezultatele reale ale României au fost cel puțin la fel de evidente ca cele ale vecinilor noștri.

Aceste măsuri au fost posibile datorită voinței puternice a noii generații formate în acești 30 de ani, de a asigura maturitatea democratică și de a forma un profil civic pro-vestic. Această generație a înțeles că, în același timp cu un sprijin extern, acest efort necesită stabilitate internă - pentru a evita apariția de tensiuni etnice, tensiuni religioase, inegalități etc. Înțelegerea practicii libertății a fost simultană cu învățarea de noi instrumente de supraviețuire și adaptare la noul sistem democratic. Am acumulat experiențe pe care generațiile actuale din alte țări pur și simplu nu le au, deoarece am trecut prin toate etapele dezvoltării democratice în acești 30 de ani. Am ajuns acum la o perioadă de maturitate care vine cu multiple oportunități. România este acum pregătită să-și asume un rol mai mare în cadrul familiei democrate în această regiune complicată de la granița NATO, ca exportator de stabilitate și factor activ al dezvoltării regionale.

CONFRUNTĂRILE VIITOARE ȘI ROLUL EUROPEI DE EST

Această evoluție este foarte dependentă de o condiție: în acest context dificil, Vestul nu trebuie să uite sau să ignore această regiune estică a „Zidului", care stă și luptă curajos împotriva furiei antidemocratice. Tot ceea ce construim de acum înainte trebuie să țină cont de această dinamică, într-un mod inspirat de pragmatismul lui Kissinger.

În caz contrar, dacă Vestul nu are o voce puternică pentru a-și afirma constant valorile, retorica locală permite constant ascensiunea populismului, radicalismului și intoleranței. Balcanii și estul Europei au fost deja martorii unor astfel de episoade, cu consecințe dramatice. Nu trăim sfârșitul istoriei, așa cum anticipase Fukuyama, ci o nouă fază în istoria noastră. Este sfârșitul tranziției. A fost o etapă istorică care a adus extinderea familiei democratice și a permis ascensiunea noilor motoare ale creșterii democratice în regiune. Viitorul imediat poate aduce o nouă eră de realizări pentru democrația liberală dacă lecțiile învățate aici sunt procesate, înțelese și evaluate în mod corespunzător. Este un moment de consolidare a democrațiilor liberale, dar nu doar prin promovarea valorilor liberale clasice. Pentru ca acest proces să fie rodnic și să aibă un impact de durată, trebuie să se țină cont de valorile și tradițiile particulare ale fiecărei societăți.

În România, de exemplu, principiile progresiste și credințele împărtășite în zonele urbane foarte dezvoltate coexistă cu o concentrare asupra mândriei locale și naționale în alte zone. Aceste filosofii de viață nu sunt incompatibile; înțelegerea faptului că ele pot face parte armonios din aceeași identitate națională este cheia avansului României. Această perspectivă poate duce la crearea unui model pentru democrațiile din Europa de Est: ancorate în istoria și tradițiile lor și aspirând la idealuri moderne. Timp de mulți ani, paradigma promovării democrației s-a bazat pe un design standard, rece și formal, fără a lua în considerare particularitățile locale, cultura și valorile. În realitate, acestea au fost factorii particulari care au permis anumitor țări să-și consolideze cu succes democrațiile și au determinat altele să eșueze și să revină la abordări iliberale.

Dacă România este astăzi un exemplu de tranziție reușită, este tocmai pentru că nu s-au făcut încercări de ștergere a identității locale și naționale - cultură, limbă, credință, tradiții. Ceea ce putem construi în această regiune este o rețea de democrații cu propriul brand, bazate pe valori și principii, care sunt diverse, dar unite prin experiențe istorice comune și inspirate de aceleași valori. O astfel de rețea ar fi inerent robustă și capabilă să absoarbă șocurile și să atenueze amenințările, dar ar necesita o alocare corespunzătoare a resurselor pentru a garanta caracterul ireversibil și durabil al rezilienței sale.

Este recomandabilă, așadar, o abordare înțeleaptă, combinând pragmatismul stilului lui Kissinger cu idealismul democratic și tenacitatea Europei de Est - un tip de reziliență pragmatică care devine esențială atunci când ceea ce vedem la granițele NATO ne amintește că democrația nu trebuie luată de-a gata și că drumul spre modernizare și progres nu este singura opțiune. Astăzi asistăm la agresiuni militare pe care credeam că nu mai sunt posibile, vedem un regres democratic în țări pe care le consideram democrații consolidate ireversibil, și simțim amenințarea retragerii democratice în democrațiile vechi, dezmembrate de diviziuni interne. Lumea nu este dominată de o competiție directă între modele; a devenit un mediu de tip „pick & choose" în care țările optează pentru diverse caracteristici preferate din fiecare model, un fel de „conviețuire a soft power" (Repnikova, 2022).

Avem propriul nostru „to do list„ - România încă mai are mult de realizat. Trebuie să creștem ritmul, dezvoltând o conștientizare de sine despre rolul și identitatea noastră, deoarece încă nu am reușit să acceptăm numeroasele aspecte coexistente ale identității noastre naționale.

Avem nevoie de o capacitate militară sporită și o prezență NATO crescută în România. Amenințările rămân ridicate aici, atât de aproape de „Zid". Dacă România este lăsată pe cont propriu, ar putea să-și apere șansele, dar nu ar putea juca un rol mai mare în promovarea influenței occidentale în regiune.

Trebuie să îmbunătățim serviciile publice precum educația și asistența medicală. Trebuie să consolidăm reziliența socială, să combatem inegalitățile și să promovăm valori incluzive, precum și cultura românească și occidentală. Dorim să devenim mai relevanți, din postura de lider regional, în producția și distribuția de energie. Dorim să creștem ritmul de digitalizare.

Analiști occidentali (Mazarr, 2022), prin cercetări ample, au identificat numeroase caracteristici naționale care de-a lungul istoriei au stat la baza succesului competitiv național - inclusiv o ambiție națională puternică, o cultură a învățării și adaptării, precum și o diversitate și pluralism semnificative. Au existat progrese însemnate în ceea ce privește oportunitățile pentru cetățeni, eficiența instituțională, susținerea unei societăți pluraliste. Dar există un aspect care necesită încă mult progres: asumarea unei identități naționale coerente și a unei ambiții de afirmare, ca o societate democratică, europeană și vibrantă. După cum am menționat anterior, lipsa de ambiție - sau excesul de prudență și rezervă - a condus la proiecția unei mărci naționale discrete. Trebuie să fim mai îndrăzneți în afirmarea rezultatelor și progresului nostru, deoarece ceea ce am realizat până acum, navigând într-un context precar menținând totuși un mediu intern echilibrat și stabil, nu este o chestiune de noroc, ci rezultatul strategiei, angajamentului și deciziilor politice ferme. România a construit deja un model propriu, combinând valorile sale istorice (bazate pe o combinație de credințe, populații, atitudini) cu idealismul democratic occidental. Acest model trebuie să fie mai bine recunoscut - de noi și de alții - deoarece poate promova creștere, stabilitate și armonie și poate inspira pe alții în traiectoriile lor către un viitor democratic.

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

Foroohar, R. (2022). After Neoliberalism. All Economics Is Local. Foreign Affairs. Nov/Dec 2022, Vol. 101 Issue 6, p134-145

Fukuyama, F. (1992). The End of History and the Last Man. New York: Free Press.

Fukuyama, F. (2022). Liberalism and Its Discontents. Farrar, Straus and Giroux.

Gest, J. (2022). Majority Minority. Oxford: Oxford University Press

Ikenberry, G. J. (2022). Why American Power Endures: The U.S.-Led Order Isn't in Decline. Foreign Affairs. Nov/Dec 2022, Vol. 101 Issue 6, p56-73.

Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles Among Western Publics. Princeton University Press.

Inglehart, R. (2018). Cultural Evolution: People's Motivations are Changing, and Reshaping the World. Cambridge: Cambridge University Press.

Mazaar, M. J. (2022). What Makes a Power Great: The Real Drivers of Rise and Fall. Foreign Affairs. Jul/Aug 2022, Vol. 101 Issue 4, p52-63.

McLuhan, M. (1962). The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man. Toronto: University of Toronto Press.

Norris, P., & Inglehart, R. (2019). Cultural Backlash: Trump, Brexit, and Authoritarian Populism. Cambridge: Cambridge University Press.

Repnikova, M. (2022). The Balance of Soft Power: The American and Chinese Quests to Win Hearts and Minds. Foreign Affairs. Jul/Aug 2022, Vol. 101 Issue 4, p44-51.

sursă: hellvig.com