Rocadangiul lui Grindeanu dădea mită în numele unei firme în care nu apărea oficial (stenograme)
Postat la: 24.06.2025 |
Ciprian Serban, deputatul PSD de Neamț, fost presedinte al Camerei Deputaților, nou ministru al Transporturilor - cel care tocmai a facut rocada cu Sorin Grindeanu -, a fost implicat intr-o afacere cu mită.
În martie 2012, Șerban a fost implicat într-o afacere cu bani publici care a culminat cu un dosar de corupție instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Totul a început cu atribuirea unui contract de peste 664.000 de lei (inclusiv TVA) de către Direcția Silvică Iași firmei Eden Star Forest SRL, o societate din Neamț în care Șerban nu avea nicio funcție oficială. Cu toate acestea, el a devenit figura centrală în negocierile pentru derularea contractului.
La vremea aceea, Serban era în UNPR, a trecut apoi la PPDD și azi la PSD. Silvicultorii din cadrul Ocolului Silvic Răducăneni au cerut șpăgi reprezentând 3-4% din valoarea manoperei pentru a asigura recepția lucrărilor fără dificultăți. Inițial, Șerban a acceptat aceste condiții, dar, când solicitările au continuat să crească, a denunțat situația la Parchet. Acțiunea sa a dus la condamnarea cu suspendare a trei silvicultori implicați: Nicolae Balint, Vasile Băran și Mihai Grigoraș.
La dosar a fost depusă și o discuţie înregistrată audio -video, interceptată autorizat, dintre unul dintre inculpați și denunțător:
Șerban: Ăia trei la sută. Îs vreo şaizeci-şaptezeci milioane cât v-am dat până acum.
Balint: Nu-s domnule.
Șerban: Cred că sunteţi cel mai câştigat din toţi.
Balint: Da,.. Da,..nu.. nu le-am luat. Patru la sută nu le-am luat din prima. Ştii?
Șerban: La prima factură aia de nouă sute nu v-am dat nimic. Da, ştiu!
Balint: Da... Da...
Șerban: După.
Balint: Da.(...)
Balint: Da nu, domnule. Nu-mi pune şi cotele şi nu-mi pune şi ce n-am luat din prima... că primul miliard l-ai făcut fără mine.
Șerban: Doi ori trei şaizeci de milioane. Na! tot îs..o căruţă de bani. Eu câştig.
Balint: Nu.. Nu ţine de... la banii ăştia.
În aprilie 2018, toți inculpații au fost condamnați de Tribunalul Iași.
Nicolae Balint a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, Vasile Baran - doi ani de închisoare, în timp ce inginerul Mihai Grigoraş a primit o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare. Toate pedepsele au fost cu suspendare. Deciziile au fost menținute, în octombrie 2019, de Curtea de Apel Iași. Șerban a fost audiat ca martor în timpul procesului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Statul va permite persoanelor fără studii medicale să vindece bolnavi. Legea medicinei alternative este la un pas de a intra în vigoare
Statul roman ar putea permite persoanelor fara studii medicale sa obțina autorizații pentru practicarea terapiilor alter ...
-
Rareș Bogdan despre sfârșitul sistemului în Europa: "Vine prăpădul! Uitați-vă ce se întâmplă! A început!"
Europarlamentarul Rareș Bogdan arata faptul ca a inceput ce pare a fi sfarșitul Uniunii Europene, un proiect grandios, c ...
-
Cât au costat deplasările externe ale Mirabelei Grădinaru. Explicațiile Administrației Prezidențiale
Administrația Prezidențiala a transmis ca nu a acoperit din fonduri publice cheltuielile pentru calatoriile in strainata ...
-
Bomba-sexy a Baroului face o analiza explozivă: "Lovitura de stat care a eșuat în România. Cum au contribuit PSD, PNL și AUR la compromiterea alegerilor"
Avocata Silvia Uscov susține ca alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost afectate de o operațiune de manipular ...
-
Cristela Georgescu face acuzații într-un interviu internațional: „Am crezut că vom fi omorâți". Ce spune despre despre anchetă și intervenția asupra familiei
Cristela Georgescu acuza autoritațile romane de persecuție politica și susține ca intervenția de la locuința familiei a ...
-
Criza de jumătate de an, benefică AUR: "George Simion joacă partitura susținerii lui Călin Georgescu deși toate elementele indică faptul că nu ar exista o afinitate reală"
Criza politica de aproape șase luni din Romania a adus un avantaj electoral partidului AUR, care inregistreaza cifre tot ...
-
Mai mulți liberali ar putea să nu voteze Guvernul Niculescu. Decizia lui Bolojan provoacă nemulțumiri în partid
Mai mulți liberali contesta susținerea Guvernului Luca Niculescu, deși conducerea PNL a anunțat ca va sprijini investire ...
-
Misiune îndeplinită: Întâlnire de taină între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, noaptea, la Bruxelles
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut miercuri seara, la Bruxelles, o scurta intalnire in cadrul ca ...
-
Adrian Năstase dezvăluie cum acționează serviciile de informații în politica externă. "Ele reduc incertitudinea, fără să o poată elimina"
Fostul premier Adrian Nastase atrage atenția, intr-o analiza ampla publicata pe blogul sau, asupra rolului crucial al se ...
-
Sorin Grindeanu prezintă lista celor 10 măsuri urgente pe care le va adopta PSD și lista integrală a miniștrilor din Cabinetul Luca Niculescu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat și oficial decizia adoptata in Comitetul Politic Național de a intra cu min ...
-
Marian Neacșu dezvăluie formula de guvernare care prinde contur în PSD: Miniștri politici și tehnocrați în Cabinetul Luca Niculescu
Marian Neacșu, unul dintre liderii PSD și fost vicepremier in Guvernul Bolojan, considera ca viitorul Executiv condus de ...
-
DIICOT a încheiat percheziția informatică în dispozitivele lui Călin Georgescu. Ce au la dispoziție din acest moment procurorii
DIICOT a incheiat percheziția informatica in dosarul in care Calin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen sunt acuzați de ...
-
Asasinul economic Bolojan minte cum respiră: A promis că inflația va scădea, dar prețurile accelerează din nou după un an de austeritate
Inflația din Romania a revenit pe creștere in septembrie 2026, ajungand la 6,6%, de la 6,2% in august, potrivit datelor ...
-
PSD STENOGRAME - PSD începe pregătirile pentru anticipate. Șansele de învestire a Guvernului Niculescu sunt de 50%
Șansele de investire a Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu sunt de 50%. Conducerea partidului a ...
-
Pare că s-au înțeles: Luca Niculescu merge pe ideea lui Sorin Grindeanu și propune un pact pe șase luni
Premierul desemnat Luca Niculescu a propus partidelor parlamentare incheierea unui acord de susținere pentru o perioada ...
-
Dacă nu mai e Maricel Păcuraru e Dan Voiculescu. Mogulul curtează foști membri ai AUR: Claudiu Târziu și Marius Lulea sunt în capul listei
Foști lideri din partidul AUR, precum Marius Lulea și Claudiu Tarziu, ramași in conflict cu actuala conducere, s-au inta ...
-
Alexandru Nazare s-a dus în fața ECOFIN și a făcut o solicitare care ar putea schimba traiectoria României
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a solicitat la reuniunea Consiliului ECOFIN mai mult capital pentru ...
-
Interviu cu Alex Jones - Cristela Georgescu compară România actuală cu regimul Ceaușescu: „Dictatura de acum este mai rea decât cea de dinainte de 1989"
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu, a lansat acuzații dure la adresa ...
-
Robert Turcescu lansează în format electronic volumul „Până la capăt”, un e-book de 150 de pagini cuprinzând dialoguri în premieră cu Călin Georgescu
Volumul „Pana la capat. Calin Georgescu, in dialog cu Robert Turcescu” este disponibil, incepand de astazi, ...
-
AUR ar fi început „recrutări" de la PSD. Fostul secretar general Paul Stănescu ar fi fost ofertat cu o poziție importantă în conducerea formațiunii lui George Simion
Fostul secretar general al PSD Paul Stanescu ar fi fost ofertat de AUR, fiindu-i promisa inclusiv o poziție in conducere ...
-
Călin Georgescu, dus din nou cu duba la DIICOT. Ce s-a schimbat în a patra zi de percheziții informatice
Calin Georgescu este adus vineri dimineața, 9 octombrie, din Arestul Central la sediul DIICOT, pentru a patra zi consecu ...
-
Rareș Bogdan s-a dus să se roage la Sf Paraschieva după audierea la DNA. Cum explică apariția sa în dosarul Fănel Bogos
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a facut primele declarații dupa audierea de joi de la DNA Iași, in dosarul omului de ...
-
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scăpa de închisoare. Aproximativ 80% dintre persoanele cercetate sunt simpli consumatori
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scapa de inchisoare, potrivit unui proiect de lege depus re ...
-
AUR acuză că premierul desemnat este un proxy a lui Dacian Cioloș. "Acesta este autorul propunerii ca Luca Niculescu să fie Premierul României"
Adrian Axinia, liderul eurodeputaților AUR, susține ca desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier despre ca ...
-
Bătaia la suveraniști - George Simion explică de ce a fost exclus Marius Lulea din AUR: „Era prea european"
Marius Lulea, fondator al AUR, a fost exclus din partid pentru ca era prea european, conform mai multor declarații ale l ...
-
Scandal intre neomarxisti: Un fost consilier prezidențial acuză că Luca Niculescu este pionul Serviciilor
Fostul consilier prezidențial Catalin Avramescu cere desecretizarea arhivelor SIE in contextul desemnarii lui Luca Nicul ...
-
DIICOT a pus sechestru și pe conturile lui Călin Georgescu. Anunțul procurorilor
DIICOT a pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Calin Georgescu, in dosarul in care fostul ca ...
-
Fostul număr 2 din AUR explică cum a ajuns George Simion să-l îngroape și mai mult pe Călin Georgescu
Marius Lulea, fost prim-vicepreședinte al AUR și fondator al partidului, acum exclus, susține ca impunerea eliberarii lu ...
-
PSD explică scenariul în care social democrații ar putea vota guvernul Luca Niculescu: Atunci există baza unei discuții serioase
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, susține ca social-democrații vor discuta cu premierul desemnat Luca Niculescu ...
-
Rareș Bogdan le cere colegilor din PNL să-l oprească pe Ilie Bolojan și să voteze guvernul lui Luca Niculescu
Se adancește conflictul intern din PNL, dupa desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Rareș Bogdan le ce ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu