Cum a vrut Bernard Tapie să mituiască un arbitru român. Fostul președinte al lui Marseille a murit la vârsta de 78 de ani
Postat la: 03.10.2021 |
Bernard Tapie, controversatul preşedinte al clubului Olympique Marseille, a decedat, duminică dimineaţă, la vârsta de 78 de ani, a anunţat familia omului de faceri.
"Dominique Tapie şi copiii săi anunţă cu durerea infinită decesul soţului ei şi tatălui lor, Bernard Tapie, în această duminică, 3 octombrie, la 8.40, ca urmare a cancerului. El şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat în Marsilia, oraşul său de suflet", a precizat familia, într-un comunicat. Fostul om de afaceri era bolnav din vara anului 2017.
Bărbatul născut la Paris pe 26 ianuarie 1943, care a încercat la 23 de ani să intre în muzică sub pseudonimul lui Bernard Tapy, cu single-ul "Nu mai cred fetele", a făcut primii paşi în afaceri ca vânzător de televizoare. În anii 80 a devenit un cunoscut om de afaceri, realizând câştiguri enorme revânzând companii achiziţionate anterior pentru un franc simbolic.
Prin sport, Bernard Tapie a obţinut foarte repede o aură publică şi mediatică foarte puternică. Admirat de unii, urât de alţii, el a zdruncinat mai întâi codurile financiare ale ciclismului profesionist, creându-şi propria echipă în 1984, La Vie Claire, sub culorile cărora Bernard Hinault a câştigat al cincilea şi ultimul său Tour de France, în 1985, cu un an înainte de succesul coechipierului său american Greg LeMond, recrutat pe bani mulţi de către antreprenorul francez.
Tapie s-a orientat apoi spre fotbal şi în 1986 a preluat pe Olympique Marseille, care a devenit rapid clubul emblematic al Franţei datorită, în special, campaniilor ambiţioase de transferuri. După şapte ani, OM avea patru titluri în ligă franceză, un trofeu al Cupei Franţei şi, mai presus de toate, primul trofeu al Cupei Campionilor Europeni (acum Liga Campionilor) câştigat vreodată de un club francez, în 1993, împotriva AC Milan.
După aceste succese, a venit declinul lui Tapie. El a ajuns la închisoare în 1996 pentru câteva luni, după o tentativă de corupţie la un meci de campionat între Valenciennes şi OM, cu câteva zile înainte de încoronarea europeană din 1993. Această sentinţă a fost însoţită de o decizie care i-a curmat şi cariera sa politică, în care a fost ministru în guvernul lui Pierre Beregovoy. În aceeaşi perioadă, a început conflictul dintre Tapie şi Credit Lyonnais în contextul revânzării Adidas, care îl va aduce omului de afaceri un faliment personal.
Aceste lovituri succesive nu au reuşit să epuizeze energia unui om cu resurse multiple. Scriitor, actor, cântăreţ, realizator de televiziune, patron de presă, Bernard Tapie va trece prin anii 2000 destul de departe de sport, cu excepţia unei scurte perioade de director sportiv al echipei OM în 2001-2002.
Cazul Adidas, o adevărată telenovelă administrativă şi judiciară, îl va însoţi în toţi aceşti ani: după ce a recuperat 404 milioane de euro prin decizia tribunalului arbitral din 2008, i se va ordona definitiv rambursarea acestei sume în mai 2017. Urmărit penal pentru înşelăciune pentru controversatul arbitraj în acesta caz, confruntat cu un rechizitoriu din partea Parchetului care solicită cinci ani de închisoare, Bernard Tapie a fost achitat în primă instanţă la 9 iulie 2019. După un al doilea proces din mai 2021, Curtea de Apel din Paris urmează să dea verdictul la 6 octombrie.
În septembrie 2017, el a dezvăluit că are cancer la stomac. Pe măsură ce starea sa de sănătate s-a înrăutăţit, el a apărut în mod regulat în mass-media, pentru a mulţumi medicilor, pentru a vorbi despre politică, pentru a construi proiecte şi pentru a privi în urmă pentru ultima oară. "Când ai 70 de ani şi peste, trebuie să accepţi că vei merge spre ultima probă, care este moartea. Şi pentru mine nu este un dezastru. Am trăit într-un mod incredibil, minunat, norocos. Am cunoscut momente de fericire de neimaginat", a declarat el în 2017, într-un interviu pentru France 2.
Tapie a avut legături şi cu fotbalul din România şi, potrivit lui Cornel Dinu, nu dintre cele mai legale. Fostul internaţional român a povestit în cartea sa "Misterele lui Mister" că Bernard Tapie, preşedinte al clubului Olympique Marseille în 1993, l-a mituit pe arbitrul Ion Crăciunescu. Dinu spune că se cunoştea de mai multă vreme cu Tapie şi că a fost sunat de acesta, în aprilie 1993, pentru a-l ruga ceva, înaintea meciului decisiv pentru calificarea în finala Ligii Campionilor, pe care OM urma să-l dispute în deplasare cu FC Bruges.
"Te rog să mă ajuţi cu românul tău care mă arbitrează mâine - a încercat să-i pronunţe numele, stâlcindu-l, bineînţeles -, să nu-i dea cartonaş galben stoperului meu, Boli. Dacă mai ia unul, stă cu Milan în finală. Pentru asta, omul în negru va avea de la mine 20.000 de dolari", susţine Dinu, selecţionerul României în acea perioadă, că i-a transmis Tapie, care a adăugat că şi meciul cu FC Bruges era aranjat. Fostul fundaş dinamovist s-a achitat de rolul de intermediar şi i-a transmis lui Crăciunescu propunerea omului de afaceri francez, iar arbitrul de atunci a acceptat.
Banii au fost primiţi luna următoare de către Cornel Dinu, care a mers la Marsilia să-i ia, apoi i-a dat lui Crăciunescu. Ion Crăciunescu a negat vehement aceste acuzaţii, la fel ca Tapie. "E spre binele acestui Mister să vină cu dovezi şi mărturii pentru a-şi demonstra acuzaţiile! Au trecut 30 de ani, i-a luat mult timp să-şi împace conştiinţa. Dar, în faţa unui tribunal, nu va fi complicat să demonstrez că aceste lucruri sunt delirante. Marseille şi-a câştigat meciurile pentru că, la vremea respectivă, era cea mai bună echipă din Europa, împreună cu Milan. Rahaturile astea nu vor înceta niciodată. Lumea fotbalului va râde despre asta. Goethals să-i plătească pe Bruges, un arbitru să ia bani ca să nu-i dea cartonaş lui Boli, sunteţi ridicoli! Pentru că eu nu-mi aduc aminte să mă fi întâlnit cu acest român", declara Tapie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Tricolorii spun că nu e simplu să joace așa cum vrea Hagi
Ediția 2026 a Ligii Națiunilor la fotbal este una ratata pentru echipa Romaniei. Naționala a pierdut cu Suedia (1-2 și 0 ...
-
Gigi Becali, despre Gică Hagi după meciurile naționalei: "Mi-e rușine să vorbesc acum cu el"
Gigi Becali, patronuol FCSB, a sarit in apararea selecționerului Gica Hagi dupa cele patru eșecuri la rand ale Romaniei ...
-
Toata lumea îi spunea ca e un antrenor slab si el nu credea. Acum recunoaste: "Eu sunt principalul vinovat!" Hagi își asumă eșecul în faţa Bosniei-Herţegovina
Selectionerul Romaniei, Gheorghe Hagi, a afirmat, luni seara, intr-o conferinta de presa, ca responsabilitatea pentru in ...
-
Ianis Hagi, Drăgușin, Rațiu, Man și Marin, OUT de la națională. Decizia riscantă a selecționerului pentru România - Bosnia
Naționala Romaniei infrunta in aceasta seara Bosnia-Herțegovina, de la ora 21:45, in al doilea sau meci din noua ediție ...
-
Jucătorii irlandezi au votat dacă să joace sau nu împotriva Israelului: "Să ucizi oameni nevinovați este greșit"
Jucatorii irlandezi au decis, in urma unui vot, sa dispute cele doua meciuri programate impotriva Israelului in Liga Naț ...
-
Cornel Dinu, nemilos cu strategia lui Gheorghe Hagi și prestația lui Ianis Hagi din meciul cu Suedia
Aflat la prima etapa din noua ediție a Ligii Națiunilor, selecționata Romaniei a suferit o infrangere pe terenul Suediei ...
-
Cum a murit Nae Ungureanu, supărat pe rezultatul Craiovei în Armenia: "De dimineață am auzit câinii cum fugeau agitați. M-am dus și l-am găsit gheață..."
Nicolae Ungureanu, fotbalist de legenda al Craiovei Maxima, a incetat din viața vineri dimineața, la varsta de 69 de ani ...
-
Doliu în fotbalul românesc. Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima, a murit la 69 de ani
Nae Ungureanu, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Universitații Craiova și membru al legendarei generații Craiova Ma ...
-
Campania României în Nations League: cât de departe pot ajunge Tricolorii?
Romania iși incepe campania in Nations League 2026/27 pe 25 septembrie, in deplasare, impotriva Suediei. Este primul mec ...
-
După ce au proiectat roboții care aleargă mai repede decât Usain Bolt, acum chinezii lucrează intens la roboții care vor lua locul oamenilor
Robotii umanoizi din China demonstreaza ca pot alerga mai repede decat cei mai rapizi oameni din lume, insa competitia o ...
-
Acționarul Bobonete, despre salvatorul Craiovei în Europa League: "A zis că mă împușcă, m-a împușcat. Dacă îl dădea și pe al doilea, îl puneam naș la nunta de aur"
Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' d ...
-
Doi motocicliști au murit în timpul calificărilor pentru Manx Grand Prix
Sam Naughton și Mauro Poncini au murit in timpul calificarilor contand pentru Manx Grand Prix la motociclism, de pe Insu ...
-
Un puști de 15 ani, convocat în premieră la naționala mare a României. E fiul unui fost internațional
FR Baschet a anunțat, joi seara, componența lotului extins al Romaniei pentru meciurile din precalificarile EuroBasket 2 ...
-
Reacția L'Equipe, după ce David Popovici a intrat în istoria natației cu trei titluri continentale consecutive
L'Equipe a reacționat imediat dupa ce David Popovici a devenit unic in istoria natației. Castigator la limita al probei ...
-
Discurs agresiv al lui Egor Kornev, rivalul lui David Popovici la medalia de aur la CE de nataţie de la Paris: 'E un tip obișnuit. El trebuia să forțeze. De ce să trag tare?'
David Popovici s-a calificat fara probleme, marti, in semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Europe ...
-
FIFA, reacție oficială după dezvăluirile despre amanta lui Infantino: „Un efort concertat de discreditare"
FIFA a criticat vehement ceea ce numește un „efort concertat și continuu" de a „submina" organizația și pe p ...
-
Planurile FIFA generează un scandal monstru în fotbal: „Fotbalul se va schimba pentru totdeauna". Boicot al echipelor europene la Cupa Mondială din 2030
Federațiile de fotbal ale țarilor care sunt membre ale UEFA au anunțat boicotul Cupelor Mondiale in semn de protest fața ...
-
Cutremur total în fotbal: marile naționale din Europa amenință că iau în calcul boicotarea Cupei Mondiale
Mai multe federații europene iau in calcul boicotarea Cupei Mondiale daca președintele FIFA, Gianni Infantino, continua ...
-
Rezultate din Europa League: ce a făcut Dinamo Kiev după ce a eliminat-o pe U Cluj
Maccabi Tel Aviv este ca și calificata in turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, dupa ce a invins-o in ...
-
O petiție pentru excluderea definitivă a Argentinei de la Mondiale a strâns un număr record de semnături
Ignorata de FIFA, petiția „Argentina Out" a capatat o amploare considerabila. Lansata pentru a solicita excluderea ...
-
Superstiția "de netrecut" a președintelui Argentinei. De ce refuză să meargă în SUA la finala cu Spania
O decizie complet neașteptata luata la cel mai inalt nivel politic aprinde spiritele inainte de marea finala a Cupei Mon ...
-
Scandal diplomatic la Cupa Mondială! Casa Albă sare în apărarea Argentinei, după gestul interzis din meciul cu Anglia / Reacția furioasă a Marii Britanii
Casa Alba a aparat dreptul la libertatea de exprimare al nationalei Argentinei, dupa ce jucatorii au afisat controversat ...
-
De ce e Spania - Argentina o finală unică în istoria Campionatului Mondial de Fotbal
Finala Cupei Mondiale din 2026 va opune Spania, deținatoarea titlului de campioana europeana, și Argentina, caștigatoare ...
-
Lionel Messi s-a gândit la Maradona după victoria cu Anglia: „E pentru el! Știu că m-a iubit"
Lionel Messi a avut un mesaj emoționant dupa victoria Argentinei in fața Angliei, scor 2-1, rezultat care a trimis campi ...
-
Căpitanul Angliei, Harry Kane, "distrus" după eșecul în fața Argentinei
Capitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, a declarat ca este "distrus" dupa infrangerea suferita in fața Argent ...
-
Verdictul lui Kylian Mbappe după meciul cu Spania: "Nu am știut să-i lovim când trebuia"
Selecționata Spaniei s-a calificat in finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins formația Franței cu scorul ...
-
Imaginea Franței după eșecul din semifinale: jucători devastați la vestiare și un antrenor resemnat
Selecționerul echipei Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat profunda dezamagire, marți, dupa infrangerea cu 2-0 sufer ...
-
Inteligența artificială a prezis câștigătoarea Cupei Mondiale: Toate datele despre cele patru echipe au fost analizate
Inteligența Artificiala a analizat toate datele despre cele patru echipe din semifinale și a prezis caștigatoarea Cupei ...
-
Se anunță iureș la finala Cupei Mondiale: Donald Trump merge pentru prima oară pe stadion și ar putea decerna trofeul
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat ca președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi prezen ...
-
Programul meciurilor din semifinalele Cupei Mondiale 2026. Când se joacă Franța - Spania și Anglia - Argentina
Cupa Mondiala 2026 a ajuns in penultima faza, cea a semifinalelor. Dupa o luna de fotbal intens din partea țarilor parti ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu