Djokovici e scârbit de ce a ajuns lumea: Discurs critic al liderului ATP despre vaccinare după ce si vedetele NBA au combatut suprimarea libertatilor
Postat la: 20.10.2021 |
Liderul mondial, în vârsta de 34 de ani, a jucat ultima dată în finala de la US Open, la data de 12 septembrie. Apoi, problemele medicale l-au scos din circuit. Având şi mai mult timp liber la dispoziţie, el priveşte oripilat mediatizarea subiectului legat de COVID-19.
Novak Djokovici (1 ATP, 34 de ani) a fost într-o companie selectă, la debutul pandemiei. Concret, el a fost diagnosticat cu COVID-19 destul de devreme, când era încă o raritate să te infectezi cu SARS-CoV-2. Atât Nole, cât şi familia sa au trecut cu bine peste boală, dar liderul mondial s-a ales cu imaginea unui om care a desconsiderat pericolul COVID-19. Pentru că a insistat să organizeze turneul demonstrativ de tenis, „Adria Tour", într-o perioadă în care sportul mondial era oprit, aproape în totalitate. Iar apoi, după ce au apărut vaccinurile COVID-19, acelaşi Djokovici a fost perceput ca un antivaccinist din cauza discursului său. Nole a insistat mereu că vaccinarea să fie opţională.
Acum, prezenţa liderului ATP la primul Grand Slam al anului e pusă sub semnul întrebării. Iar asta pentru că organizatorii Australian Open 2022 (17-30 ianuarie) pregătesc foarte multe restricţii, la fel ca anul trecut. Şi, în plus, iau în calcul ca în turneu să aibă drept de joc doar sportivii care sunt vaccinaţi şi cei care au trecut, recent, prin boală. Această situaţie prin care oamenii au început să fie etichetaţi, puşi în categoria de „vaccinaţi" şi „nevaccinaţi", l-a scârbit de Novak Djokovici. El a avut un discurs virulent, când a fost chestionat despre vaccinare şi prezenţa sa la Australian Open 2022.
Ce a spus Novak Djokovici:
*Urmăresc situaţia din Australia şi, din câte înţeleg, decizia finală a autorităţilor şi a Tennis Australia va veni în două săptămâni, deci în prima sau a doua săptămână a lunii noiembrie. Nu cred că se vor schimba mult condiţiile, în raport cu ceea ce ştim deja. Aşa cum a fost cazul în acest an, vor exista o mulţime de restricţii.
*Ceea ce am auzit de la managerul meu, care e în contact direct cu persoane din Federaţia Australiei, e că încearcă să îmbunătăţească condiţiile pentru toată lumea. Atât pentru cei care au fost vaccinaţi, cât şi pentru cei care nu s-au vaccinat. Nu voi dezvălui dacă m-am vaccinat sau nu. Nu ştiu dacă merg în Australia, nu ştiu ce se întâmplă. În prezent, situaţia nu e deloc bună.
*Sunt multe speculaţii, inclusiv din partea presei, care mă deranjează. N-am vorbit foarte mult despre vaccin. Nici n-avea sens, pentru că toată lumea deja face presupuneri din cauza declaraţiei pe care am dat-o, anul trecut.
*Nu doar în sport, ci în general, s-a creat o diferenţă între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi. Sunt dezamăgit. E oribil dacă discriminăm o persoană doar pentru că ia o decizie personală. E treaba fiecărui om dacă vrea sau nu să se vaccineze.
*Media pune presiune pe mulţi oameni. În acest moment, sunt prea multe informaţii contradictorii. Totul se schimbă rapid.
*Eu am propria opinie, dar nu voi dezvălui dacă sunt sau nu vaccinat. E o chestie personală. Mi se pare deplasat să întrebi asta! Prea mulţi oameni îşi iau această libertatea, de a întreba dacă te-ai vaccinat. Apoi, te judecă! Orice ai răspunde, da, nu, poate, mă gândesc, vor profita.
Reamintim ca si vedetele din NBA au avut discursuri acide la adresa vaccinarii obligatorii si la restrangerea liberatilor individuale. Cel mai recent este cazul baschetbalistului de la Brooklyn Nets, Kyrie Irvin, de 29 de ani, care este nevaccinat si refuza sa fie "imunizat" cu riscul de a fi dat afara de la club. El deja pierde peste 30.000 de dolari pentru fiecare meci in care nu mai poate sa joace si risca sa fie suspendat si din NBA, campionat in care green-pass-ul a devenit obligatoriu, in curand si vaccinarea anti-Covid.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a murit Nae Ungureanu, supărat pe rezultatul Craiovei în Armenia: "De dimineață am auzit câinii cum fugeau agitați. M-am dus și l-am găsit gheață..."
Nicolae Ungureanu, fotbalist de legenda al Craiovei Maxima, a incetat din viața vineri dimineața, la varsta de 69 de ani ...
-
Doliu în fotbalul românesc. Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima, a murit la 69 de ani
Nae Ungureanu, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Universitații Craiova și membru al legendarei generații Craiova Ma ...
-
Campania României în Nations League: cât de departe pot ajunge Tricolorii?
Romania iși incepe campania in Nations League 2026/27 pe 25 septembrie, in deplasare, impotriva Suediei. Este primul mec ...
-
După ce au proiectat roboții care aleargă mai repede decât Usain Bolt, acum chinezii lucrează intens la roboții care vor lua locul oamenilor
Robotii umanoizi din China demonstreaza ca pot alerga mai repede decat cei mai rapizi oameni din lume, insa competitia o ...
-
Acționarul Bobonete, despre salvatorul Craiovei în Europa League: "A zis că mă împușcă, m-a împușcat. Dacă îl dădea și pe al doilea, îl puneam naș la nunta de aur"
Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' d ...
-
Doi motocicliști au murit în timpul calificărilor pentru Manx Grand Prix
Sam Naughton și Mauro Poncini au murit in timpul calificarilor contand pentru Manx Grand Prix la motociclism, de pe Insu ...
-
Un puști de 15 ani, convocat în premieră la naționala mare a României. E fiul unui fost internațional
FR Baschet a anunțat, joi seara, componența lotului extins al Romaniei pentru meciurile din precalificarile EuroBasket 2 ...
-
Reacția L'Equipe, după ce David Popovici a intrat în istoria natației cu trei titluri continentale consecutive
L'Equipe a reacționat imediat dupa ce David Popovici a devenit unic in istoria natației. Castigator la limita al probei ...
-
Discurs agresiv al lui Egor Kornev, rivalul lui David Popovici la medalia de aur la CE de nataţie de la Paris: 'E un tip obișnuit. El trebuia să forțeze. De ce să trag tare?'
David Popovici s-a calificat fara probleme, marti, in semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Europe ...
-
FIFA, reacție oficială după dezvăluirile despre amanta lui Infantino: „Un efort concertat de discreditare"
FIFA a criticat vehement ceea ce numește un „efort concertat și continuu" de a „submina" organizația și pe p ...
-
Planurile FIFA generează un scandal monstru în fotbal: „Fotbalul se va schimba pentru totdeauna". Boicot al echipelor europene la Cupa Mondială din 2030
Federațiile de fotbal ale țarilor care sunt membre ale UEFA au anunțat boicotul Cupelor Mondiale in semn de protest fața ...
-
Cutremur total în fotbal: marile naționale din Europa amenință că iau în calcul boicotarea Cupei Mondiale
Mai multe federații europene iau in calcul boicotarea Cupei Mondiale daca președintele FIFA, Gianni Infantino, continua ...
-
Rezultate din Europa League: ce a făcut Dinamo Kiev după ce a eliminat-o pe U Cluj
Maccabi Tel Aviv este ca și calificata in turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, dupa ce a invins-o in ...
-
O petiție pentru excluderea definitivă a Argentinei de la Mondiale a strâns un număr record de semnături
Ignorata de FIFA, petiția „Argentina Out" a capatat o amploare considerabila. Lansata pentru a solicita excluderea ...
-
Superstiția "de netrecut" a președintelui Argentinei. De ce refuză să meargă în SUA la finala cu Spania
O decizie complet neașteptata luata la cel mai inalt nivel politic aprinde spiritele inainte de marea finala a Cupei Mon ...
-
Scandal diplomatic la Cupa Mondială! Casa Albă sare în apărarea Argentinei, după gestul interzis din meciul cu Anglia / Reacția furioasă a Marii Britanii
Casa Alba a aparat dreptul la libertatea de exprimare al nationalei Argentinei, dupa ce jucatorii au afisat controversat ...
-
De ce e Spania - Argentina o finală unică în istoria Campionatului Mondial de Fotbal
Finala Cupei Mondiale din 2026 va opune Spania, deținatoarea titlului de campioana europeana, și Argentina, caștigatoare ...
-
Lionel Messi s-a gândit la Maradona după victoria cu Anglia: „E pentru el! Știu că m-a iubit"
Lionel Messi a avut un mesaj emoționant dupa victoria Argentinei in fața Angliei, scor 2-1, rezultat care a trimis campi ...
-
Căpitanul Angliei, Harry Kane, "distrus" după eșecul în fața Argentinei
Capitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, a declarat ca este "distrus" dupa infrangerea suferita in fața Argent ...
-
Verdictul lui Kylian Mbappe după meciul cu Spania: "Nu am știut să-i lovim când trebuia"
Selecționata Spaniei s-a calificat in finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins formația Franței cu scorul ...
-
Imaginea Franței după eșecul din semifinale: jucători devastați la vestiare și un antrenor resemnat
Selecționerul echipei Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat profunda dezamagire, marți, dupa infrangerea cu 2-0 sufer ...
-
Inteligența artificială a prezis câștigătoarea Cupei Mondiale: Toate datele despre cele patru echipe au fost analizate
Inteligența Artificiala a analizat toate datele despre cele patru echipe din semifinale și a prezis caștigatoarea Cupei ...
-
Se anunță iureș la finala Cupei Mondiale: Donald Trump merge pentru prima oară pe stadion și ar putea decerna trofeul
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat ca președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi prezen ...
-
Programul meciurilor din semifinalele Cupei Mondiale 2026. Când se joacă Franța - Spania și Anglia - Argentina
Cupa Mondiala 2026 a ajuns in penultima faza, cea a semifinalelor. Dupa o luna de fotbal intens din partea țarilor parti ...
-
S-a încheiat finala feminină de la Wimbledon. Câștigătoarea, bătută de trei ori în acest an de o româncă
Linda Noskova este campioana de Grand Slam. Jucatoarea din Cehia, cap de serie numarul 9, a invins-o sambata pe compatri ...
-
Anglia s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale! Victorie tensionată cu Norvegia, după un meci cu gol anulat și controverse de arbitraj
Selectionata Angliei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie muncita in fata Norvegie ...
-
Cu un jucător în plus, Argentina s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei Mondiale, evitând la limită loteria penalty-urilor
Selectionata Argentinei s-a calificat cu emotii in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, printr-o victorie in fata ...
-
Cine câștigă cu adevărat de pe urma Cupei Mondiale 2026. Suporterii plătesc, FIFA încasează, iar gazdele ies pe pierdere
Cupa Mondiala este unul dintre cele mai mari spectacole sportive ale lumii și, in același timp, unul dintre cele mai mar ...
-
Spania este în semifinalele Cupei Mondiale 2026: Duel de foc cu Franța în următoarea etapă
Spania s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale 2026, dupa ce a invins Belgia cu 2-1, vineri seara, pe SoFi Stadium ...
-
Franța e în semifinalele Cupei Mondiale 2026! Mbappe și Dembele au îngenuncheat Marocul, dar fanii tremură: starul francezilor a ieșit accidentat
Selectionata Frantei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins fara probleme echipa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu