Mihai Căldăraru si-a incheiat mandatul la Direcția Generala de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului
Postat la: 23.10.2022 |
Mihai Căldăraru si-a incheiat mandatul la Direcția Generala de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului Protecției Sociale prilej cu care si-a prezentat realizarile:
"Dragi prieteni,
Doamnelor și domnilor,
Închei aici mandatul meu de Director General al Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale.
Așa cum știți, funcția pe care am ocupat-o mai bine de doi ani de zile este o funcție într-o organizație non-profit. În urma algoritmului stabilit la nivel conducerii Asociației Europenea Drepturilor Omului și Protecției Sociale, această funcție va reveni Părintelui Cornel Ionuț Dogaru, un om cu suflet mare.
La finalul acestei etape, încerc să sumarizez câteva dintre elementele de reformă și măsurile pe care le-am gândit și implementat în beneficiul celor cărora mi-am dedicat timpul, știința și pasiunea:
Am mers din poartă în poartă am oferit produse alimentare și produse igienico-sanitare persoanelor vârstnice defavorizate, copiilor defavorizaţi din medii rurale și copiilor cu dizabilități.
Am creat împrună cu Ministerul Educației primele locuri dedicate pentru elevii cu CES în licee și școli profesionale (Parteneriat Direcția Generală de Asistență Socială AEDOPS ROMÂNIA.
Am încheiat primul Acord de Parteneriat Direcția Generală de Asistență Socială AEDOPS ROMÂNIA prevenirea și combaterea traficului de copii în sistemul de protecție.
Am elaborat și implementat Planul de Acțiune - Creștem Copii LIBERI - prin intemediul căruia Direcția Generală de Asistență Socială AEDOPS ROMÂNIA în parteneriat cu societatea civilă formarea specialiștilor în domeniul traumei asociate traficului de minori.
Am creat primul Mecanism de sesizare a abuzurilor din centrele de copii și adulți cu dizabilități într-un amplu parteneriat cu societatea civilă.
Am reglementat redeschiderea unităților protejate autorizate.
Am promovat în premieră reglementarea decontării carburantului pentru persoanele cu dizabilități - modificarea Legii 448/2006 și am elaborat normele de aplicare.
Am susținut la Asociația de Arbitraj Instituționalizat neconstituționalitatea punerii sub interdicție a persoanelor cu dizabilități și am demarat procesul de lucru și reglementare a deciziei asistate pentru persoanele cu dizabilități.
Am elaborat primul parteneriat cu Asociația de Arbitraj Instituționalizat la Comitetul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, după zece ani de tăcere.
Am gestionat alături de echipa Direcției Generale de Asistență Socială AEDOPS ROMÂNIA și cele 47 de Direcții pandemia Covid 19 în serviciile s cele mai complexe momente ale situației de urgență.
Un mare mulțumesc se îndreaptă și către partenerii din societatea civilă alături de care în acesti doi ani am făcut corp comun în multiplele provocări pe care le-am avut de înfruntat.
Le mulțumesc pentru tenacitate, consecvență, efort, pentru că nu de puține ori contribuția lor a dus la îmbunătățirea deciziilor și învățare. Vă mulțumesc că m-ați ținut în alertă, prezentă în realitatea de la firul ierbii.
Nu vreau să închei, fără a mulțumi micii mele echipe, care a dat contur viziunii și aspirațiilor mele, Muti George Laurențiu, Roxana Magdalena Ion, Cătălina Georgiana Iacob, doamnei Daniela Riccio și întregii echipe de voluntari.
La nivel personal închei un an greu, istovitor, parcurs uneori cu îndârjire, alteori cu entuziasm, dar mereu cu azimutul bunei credințe și al faptului că acest sacrificiu personal, pentru care îi cer iertare mamei mele, a fost un serviciu în beneficiul oamenilor.
Fără a avea pretenți perfecțiunii și exhaustivității, închei acest mandat cu puterea de a mă uita în oglinda faptelor mele și cu recunoștința de a fi putut contribui la un pas înainte.
Drumul meu continuă mai departe, animat de aceleași valori care mi-au ghidat pașii până la 36 de ani.
Domnul Iisus Hristos să vă ocrotească și multă sănătate!
Vă mulțumesc!
Mihai Căldăraru
Creștin ortodox"
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un virus Android poate fura PIN-ul de siguranță fără să falsifice aplicația bancară. Manic comunică și prin alte telefoane infectate
Manic, un nou troian pentru Android, folosește o metoda neobișnuita pentru a intercepta codurile PIN și alte date sensib ...
-
Eurovision 2027 începe cu un nou boicot. De ce Olanda refuză să urce pe scena din Bulgaria
Olanda nu va participa la urmatoarea ediție a Eurovisionului, a anunțat luni, 24 august, radiodifuzorul public al evenim ...
-
Mai mulți pensionari ar putea pierde bani din pensie: Comisia Europeană indică extinderea CASS pentru finanțarea salariilor bugetarilor
Comisia Europeana cere Guvernului sa identifice și sa adopte masuri care sa acopere cele patru miliarde de lei adaugate ...
-
Funcția ascunsă a mașinii pe care mulți șoferi nu o cunosc. Poate fi extrem de utilă în trafic
Mulți șoferi nu știu ca frana mașinii are o funcție ascunsa, utila mai ales in trafic. Se numește „auto hold" și a ...
-
România, loc surprinzător în topul scumpirilor la benzină: Cum arată clasamentul mondial
Razboiul din Orientul Mijlociu a bulversat piața mondiala a carburanților. Cel puțin 145 de țari au raportat creșteri al ...
-
Creierul uman, transformat în computer: Invenția incredibilă care folosește neuroni vii
Cercetatorii au asamblat un server format din mai multe biocomputere. Fiecare dintre acestea folosește milioane de neuro ...
-
Primul robot care recoltează sânge a fost autorizat în SUA. Găsește vena și introduce singur acul
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat, in premiera, primul dispozitiv robotic ...
-
Avertisment de la BNR: „Vom mânca scoarță de copac"
„Încet, dar tot mai sigur, ne indreptam spre dezastru. PNRR se va incheia fara ca Romania sa beneficieze de ...
-
Mai trecem la ora de iarnă în 2026? Ce s-a decis după anii de discuții privind renunțarea la schimbarea orei
Romania va trece la ora de iarna in ultimul weekend din octombrie 2026, dupa ce propunerea privind eliminarea schimbarii ...
-
Deși a știut despre catastrofa de la Mayak încă din 1960, CIA a păstrat tăcerea
Un accident nuclear uriaș, petrecut in regiunea Munților Urali, a fost ținut la secret timp de trei decenii. Un capac di ...
-
O mamă care și-a ucis cei trei copii este susținută de sute de femei. Cum s-a ajuns în această situație
Procesul lui Lindsay Clancy, o mama din Massachusetts acuzata ca și-a sugrumat cei trei copii (de 5 ani, 3 ani și 8 luni ...
-
Lege nouă: Ce se întâmplă dacă fostul proprietar al mașinii pe care ai cumpărat-o a lăsat în urmă amenzi neplătite sau alte datorii la stat
Mulți romani care iși cumpara o mașina la mana a doua se intreaba, pe buna dreptate, ce se intampla daca fostul propriet ...
-
Ne prostim pe zi ce trece? Studiile care demonstrează scăderea inteligenței umane
În ultimii ani, mai multe studii au sugerat ca creierul uman iși pierde din dimensiuni, iar nivelul de inteligența ...
-
Ucrainenii care au aruncat în aer Nord Stream: Zelenski neagă că Ucraina ar fi fost implicată - Procurorii germani au dovezi despre operațiunea coordonată de ucraineni
Ucraina nu a jucat niciun rol in sabotarea gazoductului Nord Stream in 2022 si coopereaza cu anchetatorii in acest caz, ...
-
Atac ciberneticfără precedent în Marea Britanie: Hackeri din Iran au oprit funcționarea unei centrale electrice timp de patru zile
Atac ciberneticfara precedent in Marea Britanie: Hackeri din Iran au oprit funcționarea unei centrale electrice timp de ...
-
Aurul între război, petrol și dobânzi. Cum va evolua prețul metalului prețios și dacă merită investiția
Aurul a revenit in zona recordurilor recente, susținut de incertitudinea geopolitica, dolarul mai slab și diminuarea așt ...
-
Povestea "băiatului crescut de lupi" care a petrecut 12 ani alături de o haită. A murit fericit la 80 de ani
Marcos Rodríguez Pantoja, spaniolul care a trait timp de 12 ani in salbaticie alaturi de o haita de lupi și a dev ...
-
Șase țări UE cer o taxă excepțională pentru companiile petroliere pe fondul profiturilor crescute ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu
Șase state membre ale Uniunii Europene cer introducerea unei taxe comunitare excepționale pentru companiile petroliere, ...
-
„Teroarea plutitoare" tot mai întâlnită în Europa. Creaturile veninoase asemănătoare meduzelor, cu tentacule de 30 de metri, care au invadat plajele
Galerele portugheze (Physalia physalis), cunoscute și drept caravela portugheza sau „teroarea plutitoare", sunt or ...
-
În ce condiții pot fi chemați românii la război. Cine poate fi încorporat și ce se întâmplă dacă refuzi mobilizarea
Serviciul militar obligatoriu este suspendat in Romania pe timp de pace din 1 ianuarie 2007, astfel ca, in prezent servi ...
-
Un miliardar avertizează că vine o criză economică teribilă. Semnalul care arată ce se va întâmpla cu titlurile de stat
Miliardarul Ray Dalio, fondatorul Bridgewater Associates, avertizeaza ca Statele Unite se apropie de un moment critic in ...
-
Eveniment în premieră! Moaștele care vor fi aduse în țara noastră pentru întâia dată în istorie
Eveniment istoric! Moaștele care vor fi aduse pentru prima data in țara noastra! Vor fi depuse, intre 5 și 10 septembrie ...
-
Avertisment despre dispozitivele medicale cu AI: Majoritatea nu au fost testate pentru efectele reale asupra pacienților
O analiza a dispozitivelor medicale bazate pe inteligenta artificiala (AI), autorizate in Statele Unite, arata ca foarte ...
-
Dacă se confirmă, aceasta poate fi una dintre cele mai mari descoperiri din istoria creștinismului. Ce au găsit arheologii pe fundul unui lac
La doar 30 de centimetri sub o bazilica scufundata in lacul İznik din Turcia, un pavaj antic din piatra ridica o intreba ...
-
Zelenski a interzis un desen animat rusesc la care se uitau zeci de milioane de copii în întreaga lume. Reacția Kremlinului: "Caracter abominabil"
Kremlinul a condamnat vineri decizia presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a interzice difuzarea in tara sa a se ...
-
O femeie a vrut să salveze un șarpe și a fost mușcată. Înainte să sune la doctor, "am intrat pe ChatGPT să văd ce-i cu orătania"
Smaranda Morgovan povestește ca a ieșit in curte pentru a vedea ce se intampla, cand și-a auzit cainii latrand. Acolo, f ...
-
Donald Trump, vedeta unei curse auto fără precedent. Președintele SUA, cu mașina blindată pe străzile din Washington
Președintele american Donald Trump va efectua duminica un tur de pista inaintea unei curse auto fara precedent pe strazi ...
-
Dezamăgiți de ce a ajuns Germania, sașii au început să revină în România: "Aici este mult mai bine. Nu avea rost să mai stăm"
Agnita, unul dintre vechile centre sasești ale Transilvaniei, inregistreaza o creștere a comunitații germane, dupa ani i ...
-
Un alt fel de pandemie: În Europa, între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august, au fost înregistrate peste 30.000 de decese în plus
Pana in prezent, in Europa au fost inregistrate peste 30.000 de decese in plus in ultimele luni, marcate de valuri de ca ...
-
Un senator a compus Imnul Merdenelei": "Și din înalta lor prostie/ Se uită cu dispreț la noi/ Ei, franţuziţii cu patiserie/Și noi, iobagi săraci și goi"
Senatorul Clement Sava, vicelider al grupului PACE Întai Romania, cunoscut pentru poezia dedicata vicepremierului ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu