Intrebarea cheie: Au consumat centrele de date din Europa apa Dunării?
Postat la: 05.08.2026 |
Conform datelor ONU, puterea totală instalată a tuturor centrelor de date din Germania, Austria, Ungaria, Slovacia și Serbia - deci din țările aflate în amonte de România, este de 5.8 GW, adică 5.800 de MW, din care majoritatea covârșitoare se află în Germania (5.5 GW).
Conform normelor industriale tipice, un centru de date de 100 de MW consumă zilnic, în medie, 2 milioane de litri de apă (în mare parte prin evaporare, deși o parte este returnată în râuri ca apă industrială). Dacă luăm întreaga această cantitate pentru fiecare dintre cei 5800 de MW am ajunge la 116.000.000 de litri pe zi consum de apă.
Pare mult - și, în anumite regiuni care se confruntă cu secetă este mult. Dar dacă aceste milioane de litri pe zi ar fi strânse într-un râu, acesta ar avea debitul de 1,3 metri cubi pe secundă. Adică un metru cub și un pic pe secundă consumat pentru centrele de date.
Comparativ cu debitul lunii august al Dunării, care ar fi trebuit să fie de 4.095 de metri cubi pe secundă (patru mii!), este literalmente o picătură într-un ocean. De altfel, dacă toate centrele de date din întreaga lume, care însumează circa 130 de GW, ar fi alimentate din Dunăre, ar consuma abia 28 de metri cubi pe secundă!"
Ing.Geani Gerota
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Oslo în trei zile: un circuit între fiord, muzee și cartiere cu personalitate
Oslo poate parea, la prima vedere, un oraș ușor de bifat intr-un weekend. Gara, portul, Opera și centrul sunt apropiate, ...
-
De ce zilele fără antrenament contează mai mult pentru creatină decât cele de sală
Ai cumparat creatina, ai inceput sa o iei inainte de antrenament și dupa cateva saptamani ai simțit ca ceva se schimba. ...
-
Un porumbel a provocat un incendiu puternic de vegetație în Franța. Peste 2,5 hectare au fost mistuite de flăcări: „Este extrem de rar"
Un porumbel care a lovit un cablu electric a provocat un incendiu de vegetație in comuna Génis, din departamentul ...
-
„Văduvele negre" rusești: se căsătoresc cu soldații ruși, înainte să fie trimiși pe front. Dar stai sa vezi ce urmează după aceea!
Scandalul așa-numitelor „vaduve negre" ia amploare in Rusia, unde femei sunt acuzate ca se casatoresc cu recruți a ...
-
Piloții americani care urmăreau dezvoltarea armamentului sovietic au văzut ceva complet inexplicabil
În toamna anului 1988, un avion de spionaj american a inregistrat un fenomen luminos ciudat-cunoscut sub numele de ...
-
„Safari uman" în Herson: Rușii au vânat cu drona un vânzător de legume. Imagini distopice
Imagini care par desprinse dintr-un film distopic au fost surprinse intr-o piața din Herson, unde un vanzator de fructe ...
-
Bulgaria reușește să țină pornită centrala nucleară Kozlodui la capacitate normală, în ciuda nivelului scăzut al Dunării. Ce au făcut bulgarii, dar românii și ungurii nu
Scaderea accentuata a nivelului Dunarii a determinat restrangerea activitații unor centrale nucleare din Romania și Unga ...
-
Profetul de la Davos: "Zeul-sclav" nu există. Harari despre următorii 50 de ani - Douăsprezece teze despre lumea care vine
Compania energetica portugheza EDP l-a invitat pe Yuval Noah Harari - cunoscut si ca profetul sau ideologul de la Davos ...
-
Canicula loveşte puternic agricultura europeană. Uleiul de măsline, printre cele mai afectate produse - Care sunt avantajele României
Valurile succesive de canicula, seceta și incendiile de vegetație reduc producția agricola in mai multe state europene ș ...
-
România intră în regim de avarie energetică: Guvernul poate tăia temporar curentul marilor consumatori
Premierul demis Ilie Bolojan, care conduce interimar și Ministerul Energiei, a anunțat, marți, ca Guvernul pregatește un ...
-
Un medic italian susține că razele solare nu cauzează cancer și că produsele de protecție solară sunt inutile: OMS a luat foc
Un medic italian susține ca razele solare nu cauzeaza cancer și ca produsele de protecție solara sunt inutile. Instituți ...
-
Conturile celui mai puternic om din lume - Donald Trump - au fost închise: suspiciuni de spălare de bani
Un nou episod tensionat il pune pe Donald Trump fața in fața cu una dintre cele mai mari banci din Statele Unite, transm ...
-
TVA zero pentru panouri fotovoltaice și baterii. Solicitarea adresată Parlamentului după criza energetică din această vară
Asociația Prosumatorilor și a Comunitaților de Energie (APCE) cere Parlamentului sa adopte in regim de urgența un pachet ...
-
Aspiratorul Philips nu mai trage bine? Filtrul poate fi primul suspect
Cand aspiratorul pornește normal, dar lasa in urma firimituri și praf, tentația este sa verifici imediat motorul. Î ...
-
Speranță pentru orbi: Picături oftalmice experimentale au restabilit vederea la șoareci
Cercetatori din Spania au dezvoltat o serie de picaturi oftalmice experimentale care au reușit sa restabileasca vederea ...
-
Un nou rival intră pe piața de ridesharing din România și readuce prețul la mica înțelegere: Cursele nu mai au tarif fix, ci se negociază
Piața serviciilor de transport alternativ din Romania se pregatește pentru o schimbare importanta. Platforma americana i ...
-
Și-a ținut mama moartă în gheață pentru a continua să-i încaseze pensia: ce au găsit polițiștii lângă trupul din congelator
O descoperire terifianta a ieșit la iveala intr-o casa din Marea Britanie, unde trupul unei batrane de 89 de ani a fost ...
-
Tancul "Terminator" de 48 de tone al lui Putin a ieșit la război dar nu mai are nicio șansă în fața câmpurilor minate ale ucrainenilor
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina unul dintre cele mai rare și speciale blindate din dotarea sa: BMP-T „Termin ...
-
Harta Matrixului sau drumul spre libertate - Benzile conștiinței după catalogarea lui Robert Monroe
Daca ai studiat lucrarile lui Robert Monroe, probabil ai observat un detaliu pe care puțini il discuta: el nu descria do ...
-
Hartă termică pentru fiecare emoție declanșată în corp. Ce părți se activează automat odată cu frica, fericirea, tristețea, dragostea, invidia sau dezgustul
Cercetatorii de la Universitatea Aalto din Finlanda au desfașurat un experiment pe peste 700 de persoane. Le-au aratat f ...
-
CET Titan intră într-o nouă etapă de implementare. SAPE își consolidează planul de investiții în producție, stocare și infrastructură energetică critică
Semnarea contractului de finanțare pentru CET Titan București reprezinta mai mult decat trecerea proiectului intr-o noua ...
-
Realizare uriașă în domeniul întineririi: O enzimă creată cu IA „șterge” bătrânețea din țesuturi
Oamenii de știința au facut un pas istoric in medicina longevitații, reușind sa inverseze degradarea chimica a țesuturil ...
-
Mai multe previziuni conduc la același rezultat: Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina
O sinteza referitoare la evenimentele din ultimele saptamini conduce la o previziune aproape inevitabila: urmeaza ceva c ...
-
"Ne aflăm deja în era singularității IA?" Sam Altman si Elon Musk așa cred despre cea din urmă invenție a Omenirii
Se spune ca aceasta va fi ultima invenție a umanitații. În momentul in care o inteligența artificiala cu scop gene ...
-
Ziua în care se anulează gravitația Pământului: Avertismentul apocaliptic din 12 august 2026 și ecuația secretă a „Proiectului Anchor”
O teorie a conspirației fara precedent zguduie platformele TikTok și Instagram, strangand sute de milioan ...
-
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
Eclipsa totala de Soare din 12 august 2026 va fi unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice ale deceniului. ...
-
Epidemia de dans din Franța: Săptămâni întregi oamenii nu s-au putut opri până la epuizare generală
În vara anului 1518, sute de oameni din Strasbourg au inceput sa danseze fara oprire, timp de zile și chiar saptam ...
-
Riscul unui cutremur de magnitudine 9 care ar devasta Coasta de Vest a SUA crește după o descoperire „neobișnuită", arată un studiu
Oamenii de știința au descoperit dovezi care sugereaza ca temutul cutremur de magnitudine 9 din zona de subducție Cascad ...
-
România apelează la energia din Ucraina după oprirea Unității 1 de la Cernavodă. O companie moldovenească intermediază achiziția
Nuclearelectrica a anunțat, luni la pranz, ca achiziționeaza energie electrica din Ucraina cu sprijinul Energocom, furni ...
-
Unităţile centralei nucleare bulgare de la Kozlodui funcţionează normal, în pofida nivelului scăzut record al Dunării
Cele doua unitati operationale al centralei nucleare bulgare Kozlodui NPP continua sa functioneze normal, in pofida nive ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu