• Tweet

Procesul lui Lindsay Clancy, o mamă din Massachusetts acuzată că și-a sugrumat cei trei copii (de 5 ani, 3 ani și 8 luni) după ce și-a trimis soțul la cumpărături, provoacă dezbateri aprinse și proteste în Statele Unite.

Femeia a încercat apoi să își ia viața sărind de la fereastră, însă a supraviețuit și a rămas paralizată.

Pentru că nu neagă faptele, miza principală a procesului este stabilirea discernământului: dacă a acționat cu premeditare sau dacă nu își putea controla acțiunile din cauza unei boli psihice severe.

Un caz tulburător: crimă premeditată sau psihoză postpartum?

Apărarea susține că femeia suferea de o boală psihică severă, inclusiv tulburare bipolară și psihoză postpartum şi chiar urma un tratament, și că nu înțelegea natura acțiunilor sale și nu își putea controla comportamentul.

Un psiholog audiat în proces a susținut, la rândul său, că Lindsay Clancy se afla într-o stare psihotică atunci când și-a ucis copiii.

Procurorii au, însă, o cu totul altă părere. Ei susțin că uciderea copiilor a fost premeditată și că acțiunile lui Lindsay Clancy din acea zi arată că femeia știa exact ce face.

Printre elementele prezentate de acuzare se află și căutări pe internet despre sinucidere, psihoză și medicamente, acuzarea încercând astfel să demonstreze că problemele ei psihice nu au făcut-o incapabilă să înțeleagă sau să își controleze acțiunile.

Dacă juriul o va găsi vinovată pentru crimă de gradul întâi, Lindsay Clancy riscă închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate. Dacă va fi declarată nevinovată din cauza bolii psihice, ea ar urma să fie internată într-o unitate de psihiatrie.

Mame în stradă și acuzații grave: societatea americană este divizată

În timpul procesului, sute de femei au mers îmbrăcate în roz pentru a protesta în fața tribunalului şi şi-au manifestat susţinerea pentru Lindsay Clancy.

Unele au trecut ele însele prin depresie postpartum severă și spuneau că recunosc în povestea ei probleme pe care le-au trăit personal după naștere.

Pentru aceste femei, Lindsay Clancy nu este o criminală odioasă, ci o victimă, şi spun că, dacă semnale de alarmă cu privire la starea ei mintală chiar ar fi fost luate în serios, nu s-ar fi ajuns la această tragedie, potrivit New York Times.

Lindsay Clancy lucrase ca asistentă medicală în obstetrică și apelase în repetate rânduri la ajutor psihiatric după nașterea celui de-al treilea copil.

Soțul ei, Patrick Clancy, de care a divorțat între timp, a apărat-o și a intentat un proces împotriva specialiștilor care au tratat-o. Cu toate acestea, sunt voci care îl acuză că ar fi principalul vinovat pentru uciderea celor trei copii.

Pentru alți americani, însă, există un adevăr sigur: o mamă şi-a sugrumat copiii.

Jonathan Hatami, procuror specializat în cazuri de abuz asupra copiilor în comitatul Los Angeles, afirmă chiar că îl deranjează faptul că unii oameni par mai preocupați de Lindsay Clancy decât de copiii de 5 ani, 3 ani și 8 luni pe care aceasta a recunoscut că i-a ucis.

„Există probleme importante care trebuie discutate. Nu putem să omorâm copii și apoi să spunem: «Oh, sunt fericit acum că se discută despre sănătatea mintală»", a comentat el sarcastic.

Michelle Oberman, o specialistă în drept care a studiat cazurile mamelor care își ucid copiii, consideră că este dificil ca societatea să ignore un asemenea proces:

„Nu putem să nu ne uităm. Este pur și simplu uluitor și enorm, prin amploarea pierderii și caracterul de neconceput al crimei".

Paralela cu trecutul: tragicul precedent Andrea Yates

În acest context, în discuţii a fost readus un caz similar mai vechi. În urmă cu 25 de ani, Andrea Yates, care era și ea tot asistentă medicală, și-a înecat cei cinci copii în cadă.

Apărarea a susținut atunci că femeia suferea de o psihoză profundă, avocatul ei, George Parnham, declarând că femeia chiar îşi dorea să fie executată, deoarece era convinsă că este posedată de diavol.

Primul juriu a condamnat-o, dar cazul a fost rejudecat, iar al doilea juriu a achitat-o pe motiv de nebunie, iar Andrea Yates, care are acum 62 de ani, se află în continuare într-un centru de boli psihice, la Kerrville State Hospital.

Cu mai bine de zece ani în urmă, când a început să lucreze în secția de maternitate a Massachusetts General Hospital, Lindsay Clancy nu auzise de cazul Andrea Yates.

O colegă, Margaret Hamp, și-a amintit că subiectul a apărut atunci în discuţie după ce o pacientă însărcinată și-a exprimat intenția de a-și face rău, iar Lindsay Clancy nu știa despre ce vorbește colega ei.

„Am întrebat-o dacă auzise vreodată de cazul Andrea Yates și nu auzise, așa că i-am explicat despre ce era vorba, iar ea a început să plângă", și-a amintit colega, Margaret Hamp. „Și a spus: «Cum ar putea o mamă să-și rănească propriii copii?»", a povestit o colegă.

Percepția asupra sănătății mintale: cum s-a schimbat abordarea în ultimii ani

Michelle Oberman spune că, în cei 25 de ani care au trecut de la cazul Andrea Yates, atitudinea societăţii, dar şi a autorităţilor față de bolile mintale s-a schimbat.

„Nu ne mai gândim la oamenii care se confruntă cu probleme mintale ca fiind automat persoane care nu sunt suficient de puternice, care simulează sau care pur și simplu se prefac, așa cum am fi putut-o face acum 20 sau 30 de ani", a spus ea.

În cazul Lindsay Clancy, oameni din zone foarte diferite consideră, chiar şi politicieni, că starea ei psihică trebuie luată în calcul de juriu.

Mulţi atrag însă atenția că psihoza postpartum este o afecțiune rară și severă și că nu trebuie confundată cu depresia sau anxietatea postpartum, mult mai frecvente.

În ciuda opiniilor favorabile femeii, procurorul districtual Timothy Cruz susține că în continuare acțiunile ei au fost „egoiste" și „calculate".

„Spre deosebire de imaginile pe care le veți vedea cu mama iubitoare, asistenta medicală dedicată, veți vedea și o altă latură a lui Lindsay Clancy", a declarat şi Shanan Buckingham, procurorul adjunct care a prezentat pledoaria de deschidere, continuând caracterizarea: „O persoană extrem de controlatoare, meticuloasă și manipulatoare".

Tensiuni, speculații online și dilema juridică finală

Procesul lui Lindsay Clancy generează discuții complexe despre felul în care Statele Unite au grijă de femei, după naștere, despre modul în care este înţeleasă depresia postpartum şi cât de în serios este luată această afecţiune de cei din jur, dar mai ales de autorităţi.

Sute de femei au povestit pe rețelele sociale despre propriile experiențe, inclusiv despre momente în care au avut gânduri sau impulsuri de a-și face rău ori de a-și răni copiii.

În acest context, Allie Beth Stuckey, comentatoare conservatoare creștină și susținătoare a secretarului pentru sănătate Robert F. Kennedy Jr., afirmă că pur şi simplu a avut două păreri cumva contrare când a aflat despre cazul Clancy. A simțit „dezgust și furie imediate", dar a înțeles și „cât de întunecată și cât de scăpată de sub control poate devenir perioada de după naștere pentru unele femei".

Ea a enumerat apoi cele 13 medicamente prescrise lui Clancy în lunile dinaintea crimelor și efectele acestora, adăugând: „Asta se întâmplă când asculți doar de medicul tău".

Pe de altă parte, Megyn Kelly, fosta prezentatoare Fox News, a respins această perspectivă și i-a criticat dur pe cei care îi iau apărarea lui Lindsay Clancy.

„Cine sunt oamenii ăștia atât de sensibili?", a întrebat ea în emisiunea sa de pe YouTube. „Nu mă uit la ea și îmi pare rău pentru ea. Înțeleg că a avut o criză de sănătate mintală în desfășurare, dar trei copii sunt morți!"

Pe internet au apărut între timp și teorii care merg mult mai departe decât ceea ce s-a prezentat în sala de judecată.

Pasionați de cazuri reale de criminalitate au încercat să interpreteze urmele de sânge, supraviețuitoare ale violenței domestice s-au identificat cu Lindsay Clancy, deşi nu există nicio dovadă că ar fi fost abuzată, iar unii au apelat chiar la așa-numita astrologie criminalistică.

Dincolo de comentariile apărute pe internet, procesul pune juriul în fața unei întrebări juridice dificile: cât de mult poate schimba o boală mintală răspunderea unei persoane pentru o crimă?

Astfel de cazuri apar rar, ceea ce face dificilă judecarea lor. Un studiu din 2012, care a analizat 34 de cazuri în care femei fuseseră acuzate că și-au ucis copiii, a constatat că apărările bazate pe nebunie au avut succes în aproape jumătate dintre situații.