Cum isi bate joc ministrul Oros al Agriculturii de cel mai important cercetator roman in domeniul resurselor genetice vegetale, Costel Vânătoru
Postat la: 17.12.2019 |
Costel Vânătoru este un cercetator român care se luptă de 34 de ani încoace să nu fim condamnați să mâncăm legume cu gust de plastic. Pentru toată munca lui, acesta a primit o palmă usturătoare de la actuala conducere a Ministerului Agriculturii. A fost demis! Iar in locul lui a fost desemnat "un oarecare", asa cum stie sistemul sa inlocuiasca oamenii valorosi, in bataie de joc.
Despre demiterea cercetătorului Costel Vânătoru din funcția de director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău s-a auzit vineri, 13 decembrie 2019, după ce directorul general al Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, a dezvăluit, într-un interviu acordat Agro TV, că a fost delegat să ocupe funcția de director în locul cercetătorului demis. Până și pentru Chesnoiu a fost o surpriză de proporții. Ministerul Agriculturii a fost întrebat imediat de jurnaliștii din presa agricolă ce se întâmplă și dacă este adevărat că a fost demis Costel Vânătoru. Ministerul Agriculturii nu a suflat niciun cuvânt despre această demitere. Nu a ieșit cu niciun comunicat.
Lucrurile s-au inflamat însă cu repeziciune. De ce? Pentru că vorbim despre cercetătorul Costel Vânătoru, un împătimit al cercetării în domeniul legumiculturii, un om care și-a pus semnătura pe soiul Roșia de Buzău 1600, celebra roșie savuroasă, al cărei gust noi, românii, nu vrem să-l pierdem și pe multe alte soiuri de legume. Costel Vânătoru nu face altceva de 34 de ani încoace decât să-și urmeze pasiunea de cercetător. Omul de ştiinţă Costel Vînătoru, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, (o perioadă a fost director) a coordonat Laboratorul de genetică şi conservare ameliorativă din cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău, este o personalitate recunoscută la nivel naţional şi internaţional. Are create aproape 50 de soiuri şi hibrizi de tomate, ardei, vânătă, noteaza agroinfo.ro
Românii s-au mobilizat imediat și a fost creată o petiție în mediul online: Toți pentru Costel Vânătoru! Lucrurile nu s-au oprit aici. Duminică, 15 decembrie 2019, la Buzău, au ieșit pe stradă sute de susținători ai lui Costel Vânătoru cu pancarte pe care erau scrise mesajele: "Jos labele de pe agricultura românească! Banca noastră-i o comoară, nu o condamnaţi să moară! Ruşine să vă fie, Nu ne otrăviţi copiii!" Presa a apreciat că au fost 700 de oameni în stradă care au protestat față de decizia de demitere a cercetătorului luată de actuala conducere a Ministerului Agriculturii.
Pe lângă petiția online și manifestația din centrul Buzăului, au luat atitudine pe rețeaua de socializare Facebook influenceri care nu au legătură cu agricultura, nu lucrează în agricultură, sau oameni din agricultură. Și aici nu e vorba de vreo culoare politică. Demiterea cercetătorului i-a supărat și pe liberali. Marian Vișu Iliescu, directorul Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), membru în PNL, amenință că-și va da demisia din partid în semn de protest față de decizia MADR de demitere a cercetătorului Costel Vânătoru.
"Dacă vor continua să persiste în această decizie cei din fruntea Ministerului Agriculturii, de a-l demite pe Cercetătorul Costel Vânătoru, o declar public că mă voi implica alături de alți agricultori să organizăm la București o mare manifestație pentru susținerea Cercetătorului și Preotului Costel Vânătoru. Acest om este o somitate a domeniului legumicol, un luptător pentru supraviețuirea cercetării în acest domeniu, un specialist cu dar și har lăsat de la Dumnezeu. Dragi guvernanți, Dumnezeu lucrează prin oameni, iar mie în această duminică sfântă Bunul Dumnezeu mi-a încolțit în minte ideea de a medita dacă mai merită să fac parte din Partidul Național Liberal. Decizia mea este că voi face gestul de a-mi da demisia din PNL, astfel fac un mic gest pentru această onorabilă personalitate a cercetării agricole!", declara Marian Vișu.
"Probabil că numele Costel Vânătoru nu vă spune nimic. Nici mie nu-mi spunea, până în urmă cu câțiva ani, când am început să citesc, din pasiune, tehnologii de cultură a legumelor, a plantelor aromatice și medicinale. Dacă nu ești horticultor și vrei să înțelegi cum să cultivi legume în propria grădină, dar nu după ureche și nici din semințe de Olanda, dai măcar un search pe google "tehnologia de cultură a..." și-ți apar zeci de articole scrise de Costel Vânătoru. E un fel de Ovidiu Bojor, alt cercetător, dar al plantelor medicinale, care lasă în urmă cercetări și rețete fitoterapeutice extrem de valoroase. Doar că Vânătoru e încă tânăr și poate munci. Aaaa, păi atunci să-l punem la pământ! De ce să-l lăsăm să ne ajute?!", mai spune Marian Vișu.
Soiurile de legume vechi românești sunt menținute la stațiunea de cercetare de la Buzău. Instituția nu e condusă de Vânătoru, căci omul n-are timp de hârțoage. El e doar un simplu cercetător. E mereu pe teren, în sere, în laborator, cu o roșie sau un busuioc în mână. Apropo, știți că anul acesta a reușit să obțină și să ateste busuiocul lămâios? Dar busuiocul cu frunză specială pentru salate? Da, da! Ăla care se folosește în toate restaurantele de fițe... Acolo, la Buzău, a mai rămas în picioare una dintre puținele stațiuni de cercetare agricolă din România și singura în legumicultură.
"Bravo! Ați dat afară un cercetător care a reușit abia în 2017 să pună bazele Băncii genetice vegetale, proiect susținut de toți oamenii cu minte din România, nu doar cu cap, ca voi, inclusiv din presă. Puneți în loc un politruc, care, eventual, să facă din stațiunea de cercetare Buzău ce a făcut Stelian Fuia din stațiunea Fundulea. Bravo, sunteți cei mai buni!", a scris si Narcisa Iorga, fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului, pe pagina sa Facebook.
Costel Vânătoru a fost numit Omul anului 2019, Primăria din Buzău i-a mulțumit cumva prin acest titlu pentru tot ceea ce face în legumicultură. Cercetătorul conducea Banca de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, instituţie publică, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, înființată în septembrie 2019. Valoarea proiectului este de circa 65 de milioane de euro. Nu întâmplător a fost înființată această Bancă la Buzău. Acolo este cel mai vechi bazin legumicol din țară, în care activează din anul 1957 Stațiunea de cercetare dezvoltare legumicolă Buzău și, totodată, prima unitate de cercetare de profil din România. Unitatea deține în prezent cea mai bogată colecție de germoplasmă din România, compusă din peste 10.000 de genotipuri. Și cine muncește demult timp, de peste 30 de ani, la această stațiune de cercetare? Costel Vânătoru. După înființarea Băncii, știindu-se că e o somitate în domeniu, a fost numit director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale, mai noteaza agroinfo.ro.
Duminica a apărut și prima reacție a cercetătorului după demiterea sa: "Le mulţumesc celor care susţin, românilor, buzoienilor, care susţin acest proiect ştiinţific, cu implicaţii majore, de susţinere a siguranţei alimentaţiei poporului român. Nu ar trebui ca politicul să se implice, pentru că noi, în cercetare, nu lucrăm pentru un partid sau altul, nu producem seminţe pentru un partid sau altul. Producem pentru ţară, ne gândim la pâinea de toate zilele necesară poporului român. De aceea am atras atenţia de la început că toate partidele trebuie să susţină acest proiect pentru că este unul de importanţă majoră, are rolul de a păstra seminţele pe termen mediu şi lung. Noi am reuşit să strângem până acum peste 10.000 de genotipuri, soiuri de plante. Soiuri româneşti, păstrate din patrimoniul genetic. Aceasta este misiunea Băncii, de a păstra soiuri ameninţate de diverşi factori", a declarat cu modestie Costel Vânătoru la Antena 3.
Cu o întârziere de trei zile au apărut și explicațiile Ministerului Agriculturii despre demiterea lui Vânătoru. MADR a transmis pentru media un comunicat din care răzbate aroganța, pe de o parte, iar, pe de altă parte, rândurile îl umilesc pe cercetător. Dincolo de aceste aspecte, comunicatul ba insinuează că Banca de Gene de la Buzău e oarecum inexistentă, ba justifică numirea lui Adrian Chesnoiu în locul lui Vânătoru. Ba afirmă, ba infirmă! Suntem o publicație imparțială așa că-l vom insera în întregime și vă lăsăm pe voi să judecați ce vrea să spună acest comunicat:
"Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind înlocuirea domnului Costel Vânătoru de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău cu domnul Adrian Ionuț Chesnoiu, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:
La momentul actual există o singură Bancă de Gene funcțională - Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea" Suceava, care reprezintă România în cadrul organismelor europene și internaționale (FAO- Programe europene de resurse genetice vegetale) și care prin contribuțiile acesteia a făcut deja vizibil efortul României în direcția conservării patrimoniului genetic. Aceasta are toate dotările tehnice necesare pentru a asigura păstrarea în condiții care să respecte normele europene în domeniu a unui număr de peste 20.000 de varietăți vegetale. În prezent, colecțiile băncii numără peste 18.000 de probe, aparținând la 430 de specii, aproximativ 60% dintre acestea fiind populații vechi, locale, dispărute în mare parte din cultură. Acestea acoperă toate speciile legumicole, ornamentale, cromatice și medicinale.
Este important de precizat faptul că printr-un proiect A.D.E.R. 3.1.2. finanțat din bugetul M.A.D.R. coordonat de Banca de Gene Suceava la care S.C.D.L. Buzău a fost partener, dl. Vânătoru a participat fără a oferi informații relevante despre germoplasma de la S.C.D.L. Buzău, având posibilitatea să facă demersuri pentru ca acestea să fie conservate prin depunerea în cadrul Băncii Genetice existente la Suceava.
Fosta conducere a M.A.D.R. încearcă să propage în spațiul public informații menite să ducă în eroare opinia publică, întrucât la momentul fundamentării înființării Bancii de Gene Buzău exista o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcțională, ba mai mult fosta conducere a adoptat H.G. 112/2018 prin care Banca de Gene Suceava trecea din subordinea MADR, în subordinea A.S.A.S..
Decizia de delegare temporară a unei alte persoane la conducerea unei instituții din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului principal de credite, respectiv a ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Oportunitatea acestei decizii a urmărit elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020 în vederea îndeplinirii atribuțiilor conferite de HG 690/2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău.
Astfel, având în vedere că din luna septembrie 2019, de când a luat ființă Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău și până în prezent nu s-a primit strategia de dezvoltare a Băncii de Gene Buzău, așa cum a fost prevăzut în articolul 5 din HG 690/2019, se așteaptă de la noul director, Adrian Ionuț Chesnoiu, să ducă la îndeplinire aceste prevederi.
Banca de Gene Suceava a funcționat ca parte componentă a Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor în perioada 2009-2018 fiind finanțată din bugetul MADR în toată această perioadă.
Banca de Gene Buzău la acest moment este un proiect nefuncțional, fără să existe dotare tehnică, o strategie viabilă și mai ales fără să țină cont că există deja o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcțională care nu a fost menționată nici în nota de fundamentare, ce a stat la baza emiterii HG 690/2019.
Reafirmăm determinarea actualei conduceri a M.A.D.R. pentru a genera politici agricole prin care să reducem deficitul balanței comerciale și implicit de a utiliza în cultură soiuri și hibrizi obținuți de cercetarea agricolă românescă.
Asigurăm pe toți cei ingrijorați de informațiile apărute în spațiul public că M.A.D.R. va susține cercetarea agricolă din România și va elebora inclusiv măsuri de finanțare provenite din fonduri europene pentru perioada 2021-2027 pentru ca sectorul de cercetare agricolă să iasă din declin și să furnizeze fermierilor din România soiuri și hibrizi creați de cercetarea românească în vederea creșterii competitivității sectorului agroalimentar românesc.
Domnul Costel Vânătoru, în calitatea sa incontestabilă de cercetător în cadrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare-Legumicolă Buzău, poate în continuare să își pună în valoare cunoștințele în vederea dezvoltării sectorului legumicol național."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu