• Tweet

În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic Merck, se confesa revistei Fortune, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat exclusiv bolnavilor. El visase ca Merck să devină un fel de Wrigley şi, după modelul marelui producător de gumă de mestecat, să vândă la toată lumea, inclusiv oamenilor sănătoşi.

Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv spre oamenii sănătoşi! În cartea sa "Vânzarea bolii. Cum ne transformă companiile farmaceutice pe toți în pacienți" (Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients, 2005), Alain Cassels, cercetător în politica medicamentelor la Universitatea Victoria din Canada, şi Ray Moynihan, jurnalist specializat în sănătate, fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente.

Cei doi dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de cca 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: şubrezire fizică, boală, moarte. Campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor în panicaţi. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice.

Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială", iar tensiunea de dinaintea ciclului menstrual devine „tulburare disforică premenstruală ". Epicentrul acestui tip de comerţ este SUA. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii 6 ani, deoarece preţurile la medicamente cresc dramatic, dar și pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

Americanul Vince Parry este un "guru" al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor „Arta de a cataloga starea de sănătate", apărut în Medical Marketing & Media, Londra, 2003, Parry explică metodele prin care firmele sale favorizează crearea tulburărilor medicale:
- reevaluarea stării de sănătate;
- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
- crearea unor disfuncţii din nimic (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual).

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşează la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli şi stări de sănătate". Totul e ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită.

Un raport al Business Insights destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este şi mai clar: Capacitatea de „a crea pieţe pentru boli noi" se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este aceea de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie convinşi că probleme acceptate până acum ca „un uşor disconfort" necesită intervenţia medicului. Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii ce vor veni vor fi martorii creării de boli năşite de firme"!

Evident că e greu să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar la fel de evident este că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali și vor creşte vânzările de medicamente. Deseori, spun Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările.

Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de hipertensiune arterială; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste boli sunt vindecabile doar cu medicamente, metodele de prevenţie fiind trecute în plan secundar.

Medicul generalist Des Spencer povesteşte în British Medical Journal din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o boală născocită de imaginaţia industriei farmaceutice. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care se scria: „Căutăm lideri de opinie a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare a disfuncţiei sexuale feminine prin dorință hipoactivă".

Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri prestabilite, în care slujitorii lui Hipocrate n-au niciun fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului și notorietăţii pe care o asemenea campanie o aduce.

„Dar partea cea mai neplăcută în această poveste, continuă Spencer, este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită în boală gravă. Iar pentru asta, e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale
celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. ‘Experţii' estimează că 40% dintre femei suferă de această boală. De fapt, este vorba doar de o manipulare cinică. Urmările pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică vă otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează. O slăbiciune a dv. este automat simptom de boală", conchide Spencer.

În bestseller-ul Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului, pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică cum, de vreo două decenii, femeile aflate la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice pentru a crea o piaţă a pilulelor care tratează impotenţa.

Între 1984 şi 1987, DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder - Manualul bolilor mentale), care este "biblia psihiatrilor americani", a introdus în ediția a 4-a 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în cartea „Reversul pilulei", publicată la Montreal în 2004. Pentru a introduce aceste boli, a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine simte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează ironic St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament.

Iată câteva exemple de boli noi:
- timiditatea este reciclată sub numele de „anxietate socială";
- regurgitarea naturală la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic";
- îmbătrânirea firească se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală";
- până şi stresul de la loterie este definit ca „traumatismul biletului necâştigător".

În aprilie 2004, o anchetă bine documentată şi aprofundată realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la Universitatea din Massachusetts, Boston, şi publicată în prestigioasa revistă Psychotherapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă profesorul canadian Jean-Claude St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv.

Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:
1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună rapid un diagnostic, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată astfel medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive.
2. Societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive. Lobiştii au lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresii netratate. Potrivit lui St-Onge, mai ales femeile sunt vizate de eforturile de medicalizare a vieţii. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepţie şi menopauză. De altfel, se vorbeşte deja şi de „premenopauză " (perioada de dinainte de instalarea menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă afecţiune ce se încearcă a fi popularizată sub denumirea de "perimenopauză". Ca urmare, femeile devin consumatoare de pastile pe perioade mari de timp.

Hormonoterapia substitutivă este un pas uriaş în medicalizarea vieţii femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă niciun simptom deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica lor de îmbătrânire pentru a-şi vinde produsele. Şi asta, în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare, varice, sensibilitate mamară etc. Cu atât mai mult cu cât comunitatea medicală nu a ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.

Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu vârsta, face şi ea din femeia de vârsta a doua o ţintă de marketing. Dar probabil cel mai josnic tertip al firmelor farmaceutice este deja pomenita disfuncţie sexuală la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani ar suferi de ea. De unde această cifră? St-Onge ne lămureşte: un studiu făcut în SUA cerea unui număr de 1.500 de femei să răspundă cu da sau nu la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu da fie şi numai la una din întrebări, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numărau cele care declarau că timp de mai mult de două luni în ultimul an nu au simţit dorinţă sexuală, au simţit anxietate faţă de propria performanţă sexuală sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991).

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea bolilor" este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat, s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol, s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate!

În noul limbaj de marketing se vorbește deja de „farmacoterapia fricii". Medicul Martin Winkler constată în postfața lucrării „Inventatorii de boli" de Jorg Blech: „Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, astăzi negustorii de sănătate par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat. Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet limitele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc.) pentru a crește astfel numărul pacienţilor susceptibili a fi trataţi. Căci a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijească pe viaţă reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră ".