STENOGRAME DNA - Piedone: "Îmi dai o jumate de staţie la Izvor?" Rădoi: "O juma de staţie întreagă îţi dau!"
Postat la: 20.07.2021 |
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a întârziat în mod intenţionat să demoleze chioşcurile ilegale de la metrou de pe raza Sectorului 5, potrivit unor stenograme din ordonanţa DNA de inculpare a liderului de sindicat de la metrou, Ion Rădoi. Potrivit documentului, Piedone i-a cerut lui Rădoi să îi dea şi lui spaţii comerciale, la Izvor, în schimbul ne-demolării.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că primarul sectorului 5 Bucureşti, Popescu Cristian împiedică din diferite motive sau întârzie emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor comerciale ce funcţionează ilegal la Metrou. În contextul demarării procedurii Metrorex de eliberare a spaţiilor comerciale de la metrou care funcţionează în mod nelegal, la data de 27.05.2021, primarul sectorului 5 Popescu Cristian 'Piedone' i-a pretins lui Rădoi Ion, liderul sindicatului USLM, să-i dea 'jumătate din spaţiile comerciale de la Izvor', urmând ca în schimb să amâne sau să refuze emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor de la Metrou aflate pe raza sectorului 5 (staţiile de la Izvor, Eroilor, Eroii Revoluţiei). Rădoi Ion a fost de acord cu propunerea primarului Sector 5, 'plusând', spunându-i că 'o jumătate de staţie întreagă' îi dă."
Convorbirea telefonică purtată de la data de 27.05.2021, la ora 18:38:05, de Minea Elena Claudia (partenera liderului de sindicat Ion Rădoi - n.r.), notată MEC, utilizatoare a postului telefonic XXXXXX, care este apelată de către Cristian Popescu Piedone, notat Piedone, utilizator al postului telefonic XXXXXXX (...) Precizez că în această convorbire, numărul de telefon XXXXXX este utilizat de Ion Rădoi:
Piedone: Am înţeles! Cel mai tare sindicat de la metrou!
Ion Rădoi: Păi nici nu există altul!
Piedone: Cel mai tare sindicat de la metrou!
Ion Rădoi: Au şi directorii (neinteleigibil) acolo!
Piedone: Am înţeles! Tu o să rezişti, ascultă ce îţi spun! Tu o să rezişti! Se schimbă (neinteligibil), dar tu o să rezişti!
Ion Rădoi: Da!
Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?
Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!
Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de ....
(...)
Piedone: Deci, tati, bazează-te pe mine, atât îţi spun! Şi las-o în înţelepciunea legii s-o rezolve pentru că eu îs pe lege şi le-o dau pe lege înapoi, da?
Ion Rădoi: Da!
Piedone: Cum tu le-o dai la ăştia care-i acţionezi în judecată şi le ceri daune şi toţi la toţi primarii...
Ion Rădoi: Exact! Paişpe le ...
Piedone: Eu aşa îţi dau ţie, da? (neinteligibil) Cine?
Ion Rădoi: Negoiţă! Că i-am zis pe nume!
Piedone: Păi stai puţin! Negoiţă nu-i cu tine?
Ion Rădoi: Ba da! Păi lucrează la fel ca tine!
Piedone: Păi asta tre să-i spui! Acuma, fără lipsă de modestie, în Bucureşti astăzi, dar în Bucureşti astăzi, orice măsură, orice unitate de măsură ai avea, sunt 2 primari, Negoiţă şi Piedone! Şi mai e Băluţă, dar Băluţă e un tip care se dă după ploaie!
Ion Rădoi: A cam semnalizat la stânga şi a luat-o la dreapta, ştii cum zicem noi în transporturi!
Piedone: Nu e bai, nu e bai!
Ion Rădoi: Nu e voie! Nu e voie să faci asta! Dar nu e mă, nu e bărbat, n-a fost bărbat să faci asta, dar ce ai mă, de ce te fereşti mă, de ce faci lucrul ăsta? Că, bun, o să-l târâm prin nişte procese, nişte d-astea, una, alta, dar la ce-ţi foloseşte mă? La ce-ţi foloseşte? Tâmpenia asta!
Procurorii DNA au făcut percheziţii, miercuri, 14 iulie, la locuinţa lui Ion Rădoi, la sediul USLM, dar şi la sediile primăriilor sectoarelor 3 şi 5, conduse de Robert Negoiţă şi Cristian Popescu Piedone. Cercetările vizau suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 - 2021. Totodată procurorii DNA l-au audiat pe Ion Rădoi, iar la finalul audierilor au decis să-l plaseze sub control judiciar. Rădoi este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, în formă continuată şi şantaj (două fapte).
Dosarul a pornit după o plângere penală depusă de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce Ion Rădoi şi sindicatul pe care îl conduce a blocat circulaţiei metroului pe 26 martie pentru a protesta împotriva demolării spaţiilor comerciale. Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale de la metrou au început pe 7 aprilie, în staţia Ştefan cel Mare. Contractul de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi firma Unităţii - Sindicatul Liber Metrou (USLM) a expirat din anul 2018, motiv pentru care spaţiile comerciale deţinute de sindicat la metrou au devenit ilegale. Alţi primari le-au demolat după notificările primite de la Metrorex, precum Daniel Băluţă de la Sectorul 4, Clotilde Armand de la Sectorul 1 sau Radu Mihaiu de la Sectorul 2.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu