LUMINA de la capătul tunelului lui Frunză

Postat la: 14.05.2019 |

LUMINA de la capătul tunelului lui Frunză

Esențele tari se păstrează în recipiente mici - este dictonul după care pare să se călăuzească regizorul Victor Ioan Frunză. Ultima sa producție - „Colivia nebunelor" - se consumă în spațiul extrem de limitat al sălii și mai mici de la Metropolis, unde decorul ajunge să se amestece cu spectatorii.

Cu tenacitatea-i devenită proverbială prolificul director de scenă se ia la trântă cu o partitură clasică a lui Edouard Molinaro, ce a produs două filme de succes, unul franțuzesc, din 1978, sub bagheta lui Jean Poiret, cu Ugo Tognazzi și Michel Serrault, și altul american, din 1996, regizat de Mike Nickols, cu Robin Williams, Nathan Lane și Gene Hackman.

Nu este prima cutezanță de acest fel a lui Frunză. A mai fost și „Zborul deasupra unui cuib de cuci" și nu doar acesta. Dar nu atât precedentele, cât tematica ar fi putut să constituie o dificultate în calea acceptării de către un public teoretic mai puțin tolerant în materie de libertăți sexuale, cu care societatea occidentală s-a aclimatizat mult mai timpuriu. Pentru că acțiunea piesei se desfășoară într-un mediu al maximelor libertăți devenite la fel de naturale ca cele din societatea tradițională. Dar, din fericire, nu a fost - și nu este -cazul.

Una peste alta, o poveste cu homosexuali si lesbiene, despre o tentativă de salvare a aparențelor în coliziunea plină de umor dintre libertinaj și intoleranță. Așa cum ne-a obișnuit, Frunză și-a lucrat replica cu aceeași echipă cu care ne provoacă de fiecare dată, compusă din aceiași actori tineri polivalenți, capabili să joace, să cânte și să danseze cu același aplomb de profesioniști autentici. Nu am să insist aici asupra partiturilor individuale - exemplare - ci la găselnița prin care regizorul se detașează de modelele clasice. Frunză a creat un show în spectacol, numerele presupuse a constitui repertoriul cabaretului care are loc în subsolul imobilului derulându-se în fața cortinei, în interstițiile dintre scene. Este un spectacolul complet, apt a se susține de sine stătător în orice alt cadru, cu același succes. Nu cred că este cazul să mai insist asupra performanțelor individuale ale interpreților, excelenți atât luați individual cât și în bloc, pentru că succesul montării lui Frunză este, ca deobicei, unul la nivel de trupă. O trupă care se pare că mai are puțin de așteptat până să beneficieze de propria sa locație, aflată în lucru în fostul cinematograf de pe „6 martie" care va da și numele ansamblului: LUMINA.

Octavian Andronic

loading...
PUTETI CITI SI...

LUMINA de la capătul tunelului lui Frunză

Postat la: 14.05.2019 |

0

Esențele tari se păstrează în recipiente mici - este dictonul după care pare să se călăuzească regizorul Victor Ioan Frunză. Ultima sa producție - „Colivia nebunelor" - se consumă în spațiul extrem de limitat al sălii și mai mici de la Metropolis, unde decorul ajunge să se amestece cu spectatorii.

Cu tenacitatea-i devenită proverbială prolificul director de scenă se ia la trântă cu o partitură clasică a lui Edouard Molinaro, ce a produs două filme de succes, unul franțuzesc, din 1978, sub bagheta lui Jean Poiret, cu Ugo Tognazzi și Michel Serrault, și altul american, din 1996, regizat de Mike Nickols, cu Robin Williams, Nathan Lane și Gene Hackman.

Nu este prima cutezanță de acest fel a lui Frunză. A mai fost și „Zborul deasupra unui cuib de cuci" și nu doar acesta. Dar nu atât precedentele, cât tematica ar fi putut să constituie o dificultate în calea acceptării de către un public teoretic mai puțin tolerant în materie de libertăți sexuale, cu care societatea occidentală s-a aclimatizat mult mai timpuriu. Pentru că acțiunea piesei se desfășoară într-un mediu al maximelor libertăți devenite la fel de naturale ca cele din societatea tradițională. Dar, din fericire, nu a fost - și nu este -cazul.

Una peste alta, o poveste cu homosexuali si lesbiene, despre o tentativă de salvare a aparențelor în coliziunea plină de umor dintre libertinaj și intoleranță. Așa cum ne-a obișnuit, Frunză și-a lucrat replica cu aceeași echipă cu care ne provoacă de fiecare dată, compusă din aceiași actori tineri polivalenți, capabili să joace, să cânte și să danseze cu același aplomb de profesioniști autentici. Nu am să insist aici asupra partiturilor individuale - exemplare - ci la găselnița prin care regizorul se detașează de modelele clasice. Frunză a creat un show în spectacol, numerele presupuse a constitui repertoriul cabaretului care are loc în subsolul imobilului derulându-se în fața cortinei, în interstițiile dintre scene. Este un spectacolul complet, apt a se susține de sine stătător în orice alt cadru, cu același succes. Nu cred că este cazul să mai insist asupra performanțelor individuale ale interpreților, excelenți atât luați individual cât și în bloc, pentru că succesul montării lui Frunză este, ca deobicei, unul la nivel de trupă. O trupă care se pare că mai are puțin de așteptat până să beneficieze de propria sa locație, aflată în lucru în fostul cinematograf de pe „6 martie" care va da și numele ansamblului: LUMINA.

Octavian Andronic

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE