Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!

Postat la: 06.07.2025 |

Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!

România e o țară specială. Nu pentru că a schimbat lumea. Nu pentru că a scris istorie. Ci pentru că, în mod miraculos, n-a greșit niciodată. Toți ceilalți s-au revoltat, au căzut, s-au ridicat, au luptat, au visat prea mult sau prea devreme. Românul, însă, a fost mereu... cuminte. A așteptat să treacă vremea. Să se așeze lucrurile. Să vadă încotro bate vântul. Așa s-a născut o formă de mândrie: mândria de a nu fi făcut nimic.

Românul le știe pe toate. Românul e informat. Educat. Avertizat. Citează din Eminescu, din profeții de pe YouTube, din articole de pe net. Comentează geopolitica mondială de pe marginea patului, cu o doză de autosuficiență rar întâlnită. Dar tot ce știe... nu-l mișcă. Nu-l obligă la nimic. Nu-l împinge la vreun gest, la vreo reacție, la vreo decizie. Știe tot, dar stă. Asta se cheamă, în cultura noastră, „înțelepciune populară".

Românul e curajos - când nu e nimeni de față. Românul are replici tari. Pentru guvern. Pentru Bruxelles. Pentru America. Pentru vecin. Ar închide gura oricui - dacă n-ar fi pus în fața reală a lucrurilor. Are curaj. În cap. În suflet. În vis. În realitate, preferă să spună: „Ce rost are?"; „E prea târziu."; „Lasă, că nu se schimbă nimic." Și astfel, îi trece viața cu demnitate în interior și supunere în exterior.

Românul nu se revoltă. Nu pentru că i-ar lipsi nervii, ci pentru că are priorități. Își plătește facturile. Își schimbă anvelopele. Își aruncă nervii pe Facebook. Dar să iasă în stradă? Să protesteze pașnic? Să ceară ceva concret? Acolo deja e complicat. Se lasă frig. Poate plouă. Poate se uită vecinii. Și-apoi, „nu se merită". Românul nu e indiferent. E doar foarte ocupat cu viața personală. Prea ocupat ca să-și mai apere viitorul.

Românul are o coloană vertebrală perfect flexibilă. S-a adaptat perfect. A știut când să tacă în comunism și când să aplaude în democrație. Când să poarte crucea și când să ridice steagul altora. Când să se declare suveran și când să jure fidelitate celor puternici. N-a avut preferințe - doar instinct. N-a avut idealuri - doar reflexe. N-a avut viziune - doar soluții de moment. În România, a te înclina la timp e considerat o virtute.

România e țara unde toți sunt nedreptățiți, dar nimeni nu luptă. Toți sunt furați. Toți sunt mințiți. Toți sunt sătui. Dar nimeni nu se opune real. Românul se apără prin tăcere. Se răzbună prin sarcasm. Se consolează prin comparații: „La alții e mai rău". Așa se transformă suferința în stil de viață. Și renunțarea în filozofie națională.

Guvernele românești? Oglinda perfectă a poporului Românii nu sunt conduși de invadatori. Sunt conduși de foști colegi de școală, de veri, de vecini. Oameni crescuți din același aluat moral: să te descurci, să nu te expui, să nu contești, să nu te bagi. Clasa politică nu a stricat poporul. Doar l-a exprimat. Cu toate defectele lui. Cu toate fricile lui. Cu tot confortul lui interior. Avem conducători exact așa cum merităm: adaptabili, eliptici, oportuniști, dar niciodată prea asumați. Pentru că poporul e la fel.

Românul nu suportă să fie umilit. Dar a învățat să trăiască aplecat. Nu-i place să i se spună ce să facă. Dar acceptă, dacă e „pentru binele lui". Nu-i place să fie păcălit. Dar votează aceeași păcăleală de 30 de ani. Nu-i place să fie tratat ca un nimeni. Dar nu cere niciodată să fie respectat. Românul înghite. Se strânge. Așteaptă. Cu speranța că va trece și asta. Și dacă nu trece... măcar s-o treacă altul în locul lui.

Ce am devenit? Un popor care știe tot, dar nu face nimic. Care are opinii, dar nu poziții. Care are amintiri, dar nu planuri. Care are mândrie, dar nu coloană. Care se consideră profund, dar trăiește superficial. Ne batem cu pumnul în piept în șoaptă. Ne credem speciali, pentru că am rezistat. Dar nu știm exact la ce am rezistat. Poate la curaj. Poate la demnitate. Poate la adevăr. Asa dar si prin urmare! Românii nu pot fi învinuiți de nimic. Pentru că n-au făcut nimic. Și tocmai în asta constă tragedia: un popor care nu și-a permis nici măcar greșeala de a fi viu.

Anatol Basarab

loading...
PUTETI CITI SI...

Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!

Postat la: 06.07.2025 |

0

România e o țară specială. Nu pentru că a schimbat lumea. Nu pentru că a scris istorie. Ci pentru că, în mod miraculos, n-a greșit niciodată. Toți ceilalți s-au revoltat, au căzut, s-au ridicat, au luptat, au visat prea mult sau prea devreme. Românul, însă, a fost mereu... cuminte. A așteptat să treacă vremea. Să se așeze lucrurile. Să vadă încotro bate vântul. Așa s-a născut o formă de mândrie: mândria de a nu fi făcut nimic.

Românul le știe pe toate. Românul e informat. Educat. Avertizat. Citează din Eminescu, din profeții de pe YouTube, din articole de pe net. Comentează geopolitica mondială de pe marginea patului, cu o doză de autosuficiență rar întâlnită. Dar tot ce știe... nu-l mișcă. Nu-l obligă la nimic. Nu-l împinge la vreun gest, la vreo reacție, la vreo decizie. Știe tot, dar stă. Asta se cheamă, în cultura noastră, „înțelepciune populară".

Românul e curajos - când nu e nimeni de față. Românul are replici tari. Pentru guvern. Pentru Bruxelles. Pentru America. Pentru vecin. Ar închide gura oricui - dacă n-ar fi pus în fața reală a lucrurilor. Are curaj. În cap. În suflet. În vis. În realitate, preferă să spună: „Ce rost are?"; „E prea târziu."; „Lasă, că nu se schimbă nimic." Și astfel, îi trece viața cu demnitate în interior și supunere în exterior.

Românul nu se revoltă. Nu pentru că i-ar lipsi nervii, ci pentru că are priorități. Își plătește facturile. Își schimbă anvelopele. Își aruncă nervii pe Facebook. Dar să iasă în stradă? Să protesteze pașnic? Să ceară ceva concret? Acolo deja e complicat. Se lasă frig. Poate plouă. Poate se uită vecinii. Și-apoi, „nu se merită". Românul nu e indiferent. E doar foarte ocupat cu viața personală. Prea ocupat ca să-și mai apere viitorul.

Românul are o coloană vertebrală perfect flexibilă. S-a adaptat perfect. A știut când să tacă în comunism și când să aplaude în democrație. Când să poarte crucea și când să ridice steagul altora. Când să se declare suveran și când să jure fidelitate celor puternici. N-a avut preferințe - doar instinct. N-a avut idealuri - doar reflexe. N-a avut viziune - doar soluții de moment. În România, a te înclina la timp e considerat o virtute.

România e țara unde toți sunt nedreptățiți, dar nimeni nu luptă. Toți sunt furați. Toți sunt mințiți. Toți sunt sătui. Dar nimeni nu se opune real. Românul se apără prin tăcere. Se răzbună prin sarcasm. Se consolează prin comparații: „La alții e mai rău". Așa se transformă suferința în stil de viață. Și renunțarea în filozofie națională.

Guvernele românești? Oglinda perfectă a poporului Românii nu sunt conduși de invadatori. Sunt conduși de foști colegi de școală, de veri, de vecini. Oameni crescuți din același aluat moral: să te descurci, să nu te expui, să nu contești, să nu te bagi. Clasa politică nu a stricat poporul. Doar l-a exprimat. Cu toate defectele lui. Cu toate fricile lui. Cu tot confortul lui interior. Avem conducători exact așa cum merităm: adaptabili, eliptici, oportuniști, dar niciodată prea asumați. Pentru că poporul e la fel.

Românul nu suportă să fie umilit. Dar a învățat să trăiască aplecat. Nu-i place să i se spună ce să facă. Dar acceptă, dacă e „pentru binele lui". Nu-i place să fie păcălit. Dar votează aceeași păcăleală de 30 de ani. Nu-i place să fie tratat ca un nimeni. Dar nu cere niciodată să fie respectat. Românul înghite. Se strânge. Așteaptă. Cu speranța că va trece și asta. Și dacă nu trece... măcar s-o treacă altul în locul lui.

Ce am devenit? Un popor care știe tot, dar nu face nimic. Care are opinii, dar nu poziții. Care are amintiri, dar nu planuri. Care are mândrie, dar nu coloană. Care se consideră profund, dar trăiește superficial. Ne batem cu pumnul în piept în șoaptă. Ne credem speciali, pentru că am rezistat. Dar nu știm exact la ce am rezistat. Poate la curaj. Poate la demnitate. Poate la adevăr. Asa dar si prin urmare! Românii nu pot fi învinuiți de nimic. Pentru că n-au făcut nimic. Și tocmai în asta constă tragedia: un popor care nu și-a permis nici măcar greșeala de a fi viu.

Anatol Basarab

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE