Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Postat la: 17.07.2025 |
După două zile de isterizare mediatică, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut tăcerea. Doar organizatorii au anunțat în mod pompos că deja au vândut peste 50.000 de bilete în avans pentru evenimentul de anul viitor. Deoarece am insistat prin comentariile mele asupra faptelor petrecute la Beach Please, am început să primesc informații în plus despre ceea ce s-a întâmplat de fapt la Costinești și vă fac, astăzi, o sinteză, chiar dacă vă șochez, ca să pricepeți dimensiunea necazului iscat de acest gen de festivaluri, așa-zis „muzicale"; de fapt, sunt manifestări dedicate drogangelii, violenței de toate felurile, în orice caz și în fiecare caz vulgarității.
În primul rând, consemnez, ca să se știe, că patronul festivalului Beach Please nu este nicidecum celebrul Selly. El are doar o cotă de 10%, pe care a primit-o doar pentru a-și asuma scatoalcele publice; adică Selly este un fel de încasator de serviciu. Boss-ul mare de la Beach Please este Ștefan Lucian, cu 90%, patronul Global Records, compania ce are contracte cu majoritatea artiștilor români, inclusiv cu cei aduși la alt festival, la UNTOLD, dar același Ștefan Lucian deține și Global Influencers, acolo de unde, prieteni, au fost plătite toate vedetele ce ne îndemnau să ne vaccinăm în pandemie. Apoi, aceleași vedete plătite de la Global Influencers au devenit slăvarii Ucrainei, toți cei pe care i-ați văzut și poate i-ați înjurat, în frunte cu Andreea Esca. Să n-aveți nicio îndoială că și printre susținătorii lui Nicușor Dan au fost mulți, tot de la acest Global Influencers. Ei bine, așa se explică și liniștea așternută brusc peste ororile constatate la Beach Please, adică prin această forță de influență atât a lui Ștefan Lucian, cât și a structurii pe care o coordonează, care e o structură de influență.
Legat de evenimente, cunoașteți deja cazul băiatului de 15 ani aruncat de pe scenă. Acesta se află în continuare la ATI, la terapie intensivă, și se pare că are ficatul perforat. Ce nu știți este că tot la ATI se află de câteva zile o altă adolescentă, ce a fost arsă grav în timpul unui incendiu petrecut la Beach Please în noaptea de sâmbăta trecută. Deci tot la Beach Please, dar despre asta autoritățile n-au raportat nimic. Mai trebuie să aflați că, acum o lună, a murit, după 11 luni de agonie, tânărul ce a fost bătut anul trecut tot la Beach Please. Deși operatorii salvărilor (mașinile de salvare) tac complice, vă spun eu că la Costinești au fost și vreo 35-40 de cazuri de luxații, comoții, mâini, coaste și picioare rupte. Am fost nelămurit în ideea cum adică să mergi la festival de muzică și să sfârșești schilodit. Ei bine, la Beach Please se poate, dar am aflat și cauzele; sunt două de bază, una mai îngrozitoare ca cealaltă:
Adolescenții de la festival nu doar că se droghează în masă cu orice fel de substanțe periculoase, dar, amestecându-le cu alcoolul, pur și simplu, mulți dintre ei cad din picioare și leșină, până să fie preluați de tărgile salvărilor. Acești adolescenți sunt pur și simplu călcați în picioare de către ceilalți în vacarmul general și așa ajung, în final, la Urgențe, nu doar intoxicați cu droguri și alcool, ci și cu membrele și coastele rupte, mulți desfigurați pentru faptul că au fost călcați în picioare.
A doua cauză, generatoare și de comoții: în jurul scenelor de la Beach Please (și se vede asta pe filmări sau poze, pe care le-am văzut și eu) se organizează celebrele mosh pit-uri. Ce sunt aceste mosh pit-uri? Mai mulți tineri se prind de mâini în cerc, pe care cerc îl lărgesc împingându-se puternic în spate. Apoi câte doi care formează acest cerc se provoacă din priviri sau din mâini, aleargă unul spre celălalt în interiorul cercului și se izbesc cap în cap în mijlocul acestor cercuri, da, exact cum vedeți încăierările de animale sălbatice în filmele documentare. E limpede, astfel, că mulți nu se mai ridică de jos, leșină, sunt comoționați, sfârșesc, unii dintre ei, la fel, călcați în picioare, în uralele bezmetice ale celorlalți. Sunt scene reale pe care vi le relatez prieteni; ele sunt filmate și sunt documentate. Legat de aceste mosh pituri, am văzut o poză de vineri seara, de la Beach Please, din jurul scenei, de acolo; era o poză luată din dronă și am numărat nu mai puțin de 16 astfel de cercuri ale morții, în care cercuri se practica acest sport al datului cap în cap al unor tineri beți, drogați sau cum or mai fi.
Pot continua să vă descriu și alte orori de la Beach Please, cum ar fi sexul în public sau sexul în public și în grup, acolo, la festival, sau să completez cu ceea ce găsesc menajerele pensiunilor sau hotelurilor în urma acestor tineri, de la fiole, seringi, plicuri cu prafuri etc. Închipuiți-vă voi restul. Ei bine, dacă eu am aflat toate aceste lucruri, vă dați seama că cei de la Poliție, Salvare, SMURD, Antidrog etc. știu mult mai multe decât mine, dar tac în mod complice. Apropo de asta, îl priveam ieri pe eternul Raed Arafat, de la SMURD, ce morgă de sfinx afișa el la sărbătoarea oficială a Ministerului Administrației și Internelor. Nu mai adaug nimic, dar pricepeți unde merg gândurile mele. În fine, pe cei din aceste instituții, Poliție, Salvare, SMURD, Antidrog, care s-ar hotărî, totuși, să vorbească despre toate acestea, îi anunț, pe această cale, că le stau la dispoziție. Doresc să mă ocup de această oroare de festival și de ce este acolo. Dacă se codesc, îi asigur și de confidențialitatea mea, dacă cumva vor să fie discreți, temându-se de represalii. Tot la fel, însă, tac și părinții zecilor, poate sutelor de victime, prieteni, ceea ce bineînțeles că apare și mai grav decât tăcerea autorităților. Am stabilit de ce anume se întâmplă acest lucru în analiza mea dedicată Beach Please de acum trei zile, pe care o puteți reciti pe Solid News.
Probabil că mulți dintre voi v-ați îngrozit. Aveți copii sau nepoți sau prieteni. Poate că acești copii sau nepoți ai voștri aveți norocul să nu fie festivalieri, dar pricepeți bine că și ei conviețuiesc la școli sau în comunități alături de acești bizoni pe care i-am descris mai sus.
Cozmin Gușă
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu