Bărbat de 46 de ani găsit împușcat în cap în curtea casei sale din Vrancea
Postat la: 26.07.2021 |
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna vrânceană Ciorăști a fost găsit mort în curtea casei sale luni, 26 iulie. Polițiștii care au ajuns la fața locului au transmis ca a fost găsit împușcat în cap, astfel că anchetatorii încearcă să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Principala ipoteză luată în considerare de anchetatori este sinuciderea. "Astăzi, în jurul orei 11.30, Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Ciorăști, sat Spătăreasa, un bărbat a fost găsit decedat în curtea locuinței sale. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din localitate, care prezenta o plagă prin împușcare. Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.
În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.", se arata in comunicatul Politiei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Bonus de bun venit la cazinouri online: cum alegi oferta corectă
Ce este rulajul, cum se calculeaza și la ce clauze sa te uiți inainte sa accepți un bonus de bun venit la un cazino onli ...
-
Inteligența artificială ar putea duce la dispariția omenirii în următorii trei ani, avertizează „nașul AI"
Geoffrey Hinton, laureat al Premiului Nobel și unul dintre pionierii inteligenței artificiale, urmeaza sa transmita lide ...
-
Cuplu din Oradea, împușcați mortal în SUA de fostul ginere, chiar de ziua fiicei lor. Bărbatul s-a împușcat și el apoi; era casa care îi revenise femeii după divorț
Sorin și Emilia Ciortan, doi soți din Oradea stabiliți in Ohio, au fost gasiți impușcați mortal in locuința lor din Nort ...
-
Șefa Casei de Pensii explică cum își pot calcula românii pensia direct pe site-ul instituției: „E ca un fel de simulator"
Romanii iși pot estima online pensia pe care o vor primi la retragerea din activitate, folosind simulatorul de pe site-u ...
-
Cum transformi terasa într-un spațiu utilizabil și iarna - soluții de închidere terase și pergole retractabile
În majoritatea locuințelor din București și Ilfov, terasa este folosita intens trei-patru luni pe an, iar restul a ...
-
Cum ajung milioane de celule materne să trăiască toată viața în corpul și creierul nostru. Mamele ne protejează și după ce nu mai sunt cu noi
O descoperire științifica recenta schimba felul in care ințelegem identitatea noastra biologica. Cercetatorii au confirm ...
-
Declarațiile date de bodyguardul lui Călin Georgescu despre cum s-a ajuns la scanarea locuinței și a mașinilor pentru identificarea aparaturii de supraveghere
Declarațiile șefului garzilor de corp ale lui Calin Georgescu, Marian Burcea, dezvaluie noi detalii despre dosarul in ca ...
-
Ministrul Economiei îl acuză pe Ilie Bolojan că a mințit în legătură cu situația României. „Nu mai e nicio îndoială că a avut un plan"
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, il acuza pe premierul Ilie Bolojan ca a prezentat intenționat o imagine falsa asupra ...
-
Operațiunea „TorNado" - Percheziții mamut în SUA și Europa: sute de arestări la nivel internațional în urma unei ample acțiuni a Poliţiei împotriva „dark web"
Fortele de politie din mai multe tari au arestat 354 de persoane si au confiscat cantitati mari de droguri, arme de foc ...
-
Iluminatul auto iarna: de ce este esențial pentru siguranța la volan
Iarna este sezonul in care luminile mașinii lucreaza cel mai mult. Zilele scurte, dupa-amiezile care se termina in intun ...
-
Astronomii au găsit un obiect uriaș care se ascundea în apropiere de Pluto: De ce au rămas uimiți când au verificat imaginile vechi
În regiunile indepartate ale Sistemului Solar, dincolo de orbita lui Pluto, astronomii au identificat un corp cere ...
-
Obiectul misterios care se îndreaptă spre Pământ accelerează. Un om de știință susține că este un corp artificial
Un obiect misterios, odata crezut a fi o simpla roca spațiala care trece pe langa Pamant, accelereaza, iar oamenii de șt ...
-
Spațiul liminal dintre somn și veghe ar putea fi zona în care apar experiențele extracorporale. Cercetătorii au înregistrat activitatea cerebrală în timpul decorporalizării
Într-o stare care este cumva atat una cat și alta - un soi de "no man's land" intre veghe si somn -, creierul ador ...
-
Google Chrome are o problemă gravă de securitate, exploatată deja de hackeri. Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a se proteja
O vulnerabilitate descoperita in Google Chrome le permite atacatorilor sa foloseasca pagini web special pregatite pentru ...
-
Poluarea din București e de 4 ori peste valorile maxime admise. PMB propune un plan până în 2030 cu zone fără mașini non-Euro și Euro 1 în centrul Capitalei
Primaria Capitalei a anunțat un plan pana in 2030 de reducere a poluarii aerului din București, care este in prezent de ...
-
Guvernul a decis data lansării portofelului digital: RO-Wallet va conține toate documentele importante ale fiecărui cetățean
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru, a declarat joi ca lansarea oficiala aplicatiei RO-Wallet, portofelul ...
-
Jensen Huang a demisionat de la conducerea Nvidia, în urma unui scandal privind relațiile extraconjugale
Jensen Huang, in varsta de 63 de ani, cofondator și director general al gigantului american Nvidia, a demisionat joi, cu ...
-
Europa dezvoltă un sistem militar bazat pe AI, capabil să identifice ținte inamice în câteva secunde
Compania germana Helsing a prezentat Clarity, o platforma de inteligența artificiala dezvoltata in Europa, care poate an ...
-
Români au fraudat cu peste 100.000 de euro sistemul de garanție-returnare din Austria. Au umplut automatele cu sticle false
O grupare formata din cel puțin șapte romani ar fi incasat bani pentru aproximativ 600.000 de sticle cu etichete contraf ...
-
Alt deces subit la vârful diplomației ruse: A murit ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev
Ambasadorul Rusiei in Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit "brusc" miercuri, la varsta de 66 de ani, a anuntat Mini ...
-
O emisie generată artificial: Semnal radio neobișnuit captat din direcția unui sistem cu trei planete de tip "super-Pământ"
Astronomii chinezi au interceptat un semnal radio neobișnuit, cu caracteristici care nu corespund fenomenelor cosmice na ...
-
Doi soți au filmat ceva extrem de bizar în apropierea unei baze militare americane. Obiectul plutea în aer și avea prelungiri care se mișcau independent
Un obiect zburator neobișnuit, cu aspect asemanator unei meduze și mai multe prelungiri care pareau sa se miște independ ...
-
Austria, „cuibul de spioni" al Europei, schimbă regulile jocului: Ce îi leagă de Viena pe Călin Georgescu, George Simion și Vlad Voiculescu
Guvernul Austriei a anunțat o reforma majora a legislației privind spionajul, prin care intenționeaza sa dubleze pedepse ...
-
Meteorologii avertizează asupra unui fenomen fără precedent: Vortexul polar se prăbușește cu săptămâni înainte de termen. Ce înseamnă fenomenul pentru România
Un fenomen atmosferic neobișnuit, care ar putea influența vremea din urmatoarele luni, le atrage atenția meteorologilor ...
-
Dovada asasinatului economic la care sunt victime românii: Inflația scade la 6,9% dar prețurile continuă să urce. A doua lună consecutivă de scumpiri tot mai mari
Romanii se confrunta cu o noua accelerare a scumpirilor, dupa ce prețurile au crescut intr-un ritm mai rapid pentru a do ...
-
Ce a făcut anturajul lui Hegseth la Mormântul Soldatului Necunoscut care a făcut un gardian să strige un avertisment VIDEO
Un soldat al armatei americane care pazește Mormantul Soldatului Necunoscut l-a reprimat pe secretarul apararii Pete Heg ...
-
Cum configurezi o cabană off-grid pentru lucru la distanță și relaxare deplină
Într-o cabana izolata, o ședința video intrerupta cand pornește pompa de apa strica repede promisiunea unei zile l ...
-
Fitness acasă: nu cumpăra aparatul înainte să știi ce rutină vei repeta
O banda de alergat, o banca sau o stație multifuncționala pot transforma un colț de camera intr-un spațiu in care chiar ...
-
"Securiștii" de lângă noi: Peste 17.000 de informatori ai Securității au fost deconspirați de CNSAS în 26 de ani de activitate
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații (CNSAS) a anunțat ca a deconspirat peste 17.000 de informatori ...
-
Hackerii ar putea ținti și electrocasnicele, avertizează șeful Agenției UE pentru Securitate Cibernetică
Electrocasnicele europenilor ar putea fi urmatoarea ținta a hackerilor, dupa atacurile cibernetice care au vizat frigide ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu