Biohacking, metoda prin care îți poți inversa vârsta biologică urmând 8 obiceiuri simple
Postat la: 02.10.2024 |
Mulți dintre noi visăm să ne întoarcem în timp și să ne prelungim perioada tinereții, însă acest lucru nu este posibil. Totuși, știați că vă puteți reduce vârsta biologică? Există 8 reguli simple, pe care le puteți urma zilnic pentru a realiza acest lucru, informează Mirror.
Obiceiurile noastre cotidiene sunt cele care ne influențează durata de viață, respectiv modul cum arătăm. Putem părea mai în vârstă, de exemplu, dacă suntem permanent întristați și nu mâncăm sănătos sau invers dacă avem o gândire pozitivă și ne alimentăm corespunzător.
Tim Gray, un expert britanic, originar din Londra, specializat în biohacking, susține că după un deceniu de schimbare a rutinei de zi cu zi a ajuns să aibă o vârstă biologică de 24 de ani.
Biohacking este definită de cei care practică această tehnică precum o tendință benefică, utilă în sporirea longevității omului și care reduce inflamația din corp, respectiv elimină riscul dezvoltării unor boli cronice. Asta în vreme ce unii susțin că este doar un mof costisitor.
"Biohacking a devenit cu siguranță un cuvânt la modă, dar pur și simplu înseamnă îngrijire preventivă a sănătății și optimizare a sănătății. În urmă cu 12 ani, eram CEO al propriei mele agenții de marketing și trăiam conform mentalității-munciți din greu, jucați mai mult. Am ajuns să mă îmbolnăvesc foarte tare. Nu mai aveam energie pentru a supraviețui în fiecare zi", a precizat Tim Gray.
Observând cum se autodistruge de unul singur, Tim Gray a ajuns la concluzia că tot de unul singur se poate ajuta să-și revină din starea în care se afla și care nu-i prevenea un viitor prea plăcut. După ce a ținut cont de 8 reguli simple, nu simte că are 45 de ani, ci 24.
"Nimeni nu m-a putut ajuta, așa că am luat lucrurile în propriile mele mâini. Prin cercetare și auto-experimentare mi-am rezolvat toate problemele. Acum, la un deceniu mai târziu, sunt într-o stare de sănătate maximă și am o vârstă biologică de 24 de ani, în ciuda faptului că am împlinit 45 de ani, la începutul acestui an.
Unii oameni ar putea dori să adopte biohacking-ul stilului de viață, astfel încât să arate și să se simtă cât mai tineri cu putință, alții ar putea dori să inverseze problemele cronice de sănătate, iar alții ar putea dori doar să încerce să trăiască până la 150 de ani", a mai spus Tim Gray.
Așadar, care sunt cele 8 lucruri prin care poți întineri? Tim Gray spune că primul pas este să începi să incluzi alimente sănătoase în mesele zilnice și să te hidratezi. De asemenea, este necesar un somn de 7 sau 9 ore și să te expui la soare.
A patra regulă se referă la îngrijirea danturii, a cincea presupune să vă înlăturați de prietenii falși și vă înconjurați doar de oameni cu intenții similare cu ale voastre, a șasea este să nu vă mai stresați, a șaptea include sportul, iar a opta să vă bucurați de viață.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ciuma din Siberia se extine și poate fi începutul unei noi pandemii: O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
Situația sanitara din regiunea Irkutsk, Siberia, este invaluita in incertitudine dupa moartea unei angajate a unui labor ...
-
România va trece la ora de iarnă mult mai devreme decât anul trecut pentru că 2026 are o particularitate ciudată. În 2027 va fi invers!
Romania va reveni in aceasta toamna la ora standard, iar schimbarea vine intr-un an cu o particularitate rara de calenda ...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
-
Căutarea strămoșului comun al vieții de pe Pământ începe pe Marte
Oamenii de știința spera ca un nou rover va gasi pe Marte urme ale unei forme de viața stravechi. O astfel de descoperir ...
-
Alertă de ciumă în Rusia: o laborantă de la Institutului Antiepidemic din Irkuțk a murit, aproape 200 de persoane au fost spitalizate
O angajata in varsta de 28 de ani a Institutului Antiepidemic din Irkuțk, Rusia, a murit de ciuma. În urma decesul ...
-
Unul din opt cazuri de cancer la nivel mondial este cauzat de infecții. Care sunt pricipalele virusuri care pot cauza boli oncologice
Pentru mulți oameni, expunerea la soare, fumatul și istoricul familial sunt primele lucruri care le vin in minte cand se ...
-
Omul de care Donald Trump se teme cel mai mult. Cum a devenit un profesor pensionar din Alaska cel mai mare dușman politic al președintelui SUA
Pe o insula indepartata din Alaska, inconjurata de fiorduri glaciare, traiește un barbat liniștit pe nume Daniel J. Sull ...
-
S-au pariat 4,5 milioane de dolari pentru cine are cele mai mari șanse să ajungă premier conform Polymarket. Lista celor 38 de candidați și procentele lor
Pe Polymarket, utilizatorii au tranzacționat pana sambata, 3 octombrie, contracte in valoare de aproximativ 4,4 milioane ...
-
Efectul super El Niño: Ceea ce s-a întâmplat în cel mai arid deșert de pe Pământ este un adevărat miracol
Cunoscut drept cel mai arid deșert de pe Pamant, o porțiune imensa din Deșertul Atacama a fost acoperita de flori dupa c ...
-
Bucureștiul și Ilfovul au cam 3 milioane de autoturisme. Cifrele arată cât spațiu ar ocupa toate mașinile în Capitală
Bucureștiul și Ilfovul au ajuns la aproape 2,9 milioane de autoturisme inmatriculate. Cifra poate parea abstracta, dar d ...
-
Cercetare în domeniul AI: Conștiința nu are legătură cu inteligența și nu e emergentă din computație
Conștiința ar putea avea mai puțin de-a face cu inteligența decat se credea pana acum. Un cercetator susține ca aceasta ...
-
Suspiciuni rezonabile de poză fake de la Administratia Prezidențială în imaginea lui Nicușor Dan cu Donald Trump bașca Mirabela Grădinaru
Pentru ca Administrația Prezidențiala a Romaniei incearca sa ne bage pe gat un FAKE ordinar pe care eu doar in 8 luni ca ...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu