• Tweet

Unul dintre cei mai mari teologi ai României, Părintele Prof. Univ. Dr. Emanoil Băbuș, vorbește despre cel mai important pelerinaj din istoria țării, prilejuit de aducerea sfintelor moaște ale Sfintei Împărătese Elena la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca. Va fi cel mai mare pelerinaj din istoria României, chiar dacă va avea ca durată doar câteva zile, între 30 aprilie și 8 mai. Este pentru a doua oară în istorie când moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena părăsesc Italia.

Flavia Iulia Helena, cunoscuta sub numele de Helena Augusta sau Sfânta Elena (cea. 248 - cea. 329) s-a născut, în orașul Drepanon (azi Karamiirsel) în Bythinia (în nord-vestul Asiei Mici), căruia mai târziu Constantin i-a schimbat numele în Helenopolis. Tânăra Elena a avut din copilărie un mod de viețuire creștinesc. Pentru calitățile ei, pe când avea in jur de 20 de ani, a fost luată în căsătorie de către tribunul Constanțiu Chlor. La un an după nuntă, în 272, se naște Constantin, viitorul împărat. Când Constanțiu Chlor ajunge Augustus împreuna cu Galeriu, este silit să o repudieze pe Elena, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora, femeie cu un statut social pe măsura lui.

Părăsită de Constanțiu, Elena nu și-a pierdut pacea sufletească și a continuat să trăiască departe de lume, în tristețe și singurătate. Probabil, în aceasta perioadă a cunoscut și îndrăgit credința creștină. Principala sa preocupare a fost educația fiului său, căruia s-a străduit să-i sădească în inimă dragostea și gustul pentru virtute, pregătindu-l pentru a fi un demn succesor al tatălui sau. S-a rugat nopți întregi ca fiul său să nu fie corupt de slava deșartă și de mândrie, fiind convinsă că cea mai importanta calitate a unui viitor împărat este ca, înainte de a-i comanda pe alții, el trebuie să fie stăpân asupra propriilor patimi. După moartea tatălui său în 306, legiunile britanice îl aclamă pe tânărul comandant Constantin, Augustus. În acel moment el o cheamă lângă el pe mama sa, Elena, căreia îi dă titlul de Nobilissima Femina - Doamna Preanobila.

După ce Constantin va deveni împarat al intregului pământ, Elena va primi cea mai înaltă onoare la care putea aspira o femeie, titlul de Augusta. Din acest moment Sfânta Elena, a avut o influență semnificativă asupra deciziilor imperiale, mai ales în ceea ce privește adoptarea și promovarea creștinismului în Imperiul Roman. Iată câteva aspecte esențiale ale influenței sale:

Convertirea lui Constantin la creștinism - Se crede că educația și convingerile creștine ale Sfintei Elena au contribuit la deschiderea lui Constantin față de creștinism. Deși nu există dovezi directe că ea l-a convertit, se știe că a avut un rol important în promovarea acestei religii la curtea imperială.

Edictul de la Milano (313) - Deși această decizie aparține în mod direct lui Constantin și Licinius, este posibil ca gândirea religioasă a împăratului să fi fost influențată de mama sa.

Pelerinajul în Țara Sfântă și descoperirea Sfintei Cruci - În jurul anului 326, Elena a plecat într-un pelerinaj la Ierusalim, unde a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Această descoperire a avut un impact imens asupra dezvoltării cultului creștin și a consolidării credinței în Imperiul Roman.

Impactul descoperirii Sfintei Cruci:

Confirmarea materială a răstignirii lui Hristos - Descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Iisus a întărit convingerea creștinilor și a fost percepută ca o dovadă clară a autenticității credinței lor.

Răspândirea cultului Sfintei Cruci - După această descoperire, venerarea Sfintei Cruci a devenit centrală în viața Bisericii. Astfel, au apărut sărbători precum Înălțarea Sfintei Cruci ( pe 14 septembrie).

Construcția Bisericii Sfântului Mormânt - La inițiativa Elenei și cu sprijinul lui Constantin, a fost construită Biserica Sfântului Mormânt în Ierusalim, un loc de pelerinaj fundamental pentru creștini până astăzi.

Sprijinirea pelerinajului creștin - Prin descoperirea Sfintei Cruci și construirea bisericilor, Sfânta Elena a încurajat pelerinajele la locurile sfinte, o tradiție care continuă și în prezent.

Așadar, descoperirea Sfintei Cruci a fost un moment decisiv pentru Biserică, deoarece a întărit credința creștinilor, a sprijinit răspândirea cultului creștin și a contribuit la transformarea creștinismului în religie dominantă în Imperiul Roman. Acest act al Sfintei Elena a avut efecte profunde asupra istoriei Bisericii și a spiritualității creștine.

Construirea de biserici - Sfânta Elena a contribuit la ridicarea unor biserici importante precum: biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, biserica Nașterii Domnului din Betleem, biserica de pe Muntele Măslinilor. Prin aceste acțiuni, ea nu doar că a contribuit la răspândirea creștinismului, dar a și influențat indirect politica religioasă a fiului său.

Influența morală și politică asupra lui Constantin - Ca mamă, Sfânta Elena a fost o figură respectată și apropiată de fiul ei, ceea ce i-a permis să aibă o influență asupra politicilor sale religioase și sociale.

Așadar, rolul Sfintei Elena a fost esențial în sprijinirea creștinismului și în modelarea politicii religioase a lui Constantin cel Mare.

Cu siguranță că rolul Sf. Elena s-a extins și în adoptarea unor legi pro-creștine, precum:

- Interzicerea crucificării ca metodă de execuție,

- Duminica, zi de odihnă,

- Sprijinirea clerului și acordarea de privilegii Bisericii.

Deși Constantin cel Mare a fost un lider puternic și independent, influența SF. Împărătese Elena asupra sa a fost semnificativă, în special în ceea ce privește sprijinirea creștinismului. Fără îndrumarea și exemplul ei, procesul de creștinare a Imperiului Roman ar fi putut fi mai lent sau diferit.

Ajunsă la vârsta de 80 de ani și simțindu-și sfârșitul aproape, Sfânta Elena și-a luat rămas bun de la cei apropiați, a împărțit averea ei, încercând să lase lucrurile în ordine și a plecat la Domnul, de față fiind și fiul ei Marele Constantin. Eusebiu de Cezareea considera că sfârșitul creștinesc al Sfintei Împărătese a fost răsplata binemeritată a credinței sale și a faptelor bune izvorâte din dreapta credință. De aceea, ceasul morții a găsit-o pe Sfânta Elena împăcată cu sine însăși și cu cei din jur, pregătită să lase în urmă viața pământească spre a o căpăta pe cea cereasca.

Trupul împărătesei a fost adus sub escorta armata din Nicomidia la Constantinopol si a fost depus în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitoria Sfinților împărați, apoi a fost adus la Roma. Tronul ei și o parte din sicriu se află la mare cinste în Muzeul Vaticanului.

Mutarea moaștelor Sfintei Elena a fost decisă în două etape importante:

- Mutarea la Constantinopol (sec. IV)

Mutarea moaștelor Sfintei Elena la Constantinopol a fost decisă, cel mai probabil, de către împăratul Constantin cel Mare sau de urmașii săi imediați. Se crede că acesta a dorit ca rămășițele mamei sale să fie așezate într-un loc de onoare, având în vedere importanța ei pentru creștinism și pentru familia imperială. Moaștele ar fi fost depuse în Biserica Sfinților Apostoli, unde Constantin însuși a fost ulterior înmormântat.

- Mutarea la Veneția (sec. XII)

În timpul Cruciadelor, în special după jefuirea Constantinopolului în 1204 de către cruciații occidentali, moaștele Sfintei Elena au fost duse la Veneția. Această mutare a fost orchestrată de cruciații venețieni, care au transportat numeroase relicve valoroase în Europa de Vest. Moaștele au fost așezate în Biserica San Zanipolo și mai târziu în Biserica Sfintei Elena din Veneția, unde se află și astăzi.

Așadar, prima mutare, la Constantinopol, a fost probabil ordonată de Constantin cel Mare sau de succesorii săi din dinastia constantiniană, iar a doua mutare, la Veneția, a fost realizată de cruciații venețieni în contextul jefuirii Constantinopolului din 1204.

Aceste transferuri au reflectat atât importanța relicvelor creștine în Imperiul Bizantin, cât și impactul Cruciadelor asupra patrimoniului religios al lumii ortodoxe.

După trei secole de suferințe și sacrificii, lumea creștină a cunoscut libertatea aducând mulțumire lui Dumnezeu, laudă Sfintei Elena și fiului ei, Constantin, pe care i-a numit „cei întocmai ca Apostolii".