Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Gulen reacționează la mandatul de arestare emis de Ankara pe numele său

Postat la: 05.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Predicatorul turc Fethullah Gülen, pe care autoritățile turce îl consideră responsabil pentru lovitura de stat eșuată din 15 iulie, a reacționat cu privire la mandatul de arestare emis, joi, pe numele său, precizând că acțiunea reprezintă un nou exemplu al autoritarismului președintelui Recep Tayyip Erdogan.

„Este bine-cunoscut faptul că în Turcia instanțele nu dispun de independență judiciară, așa încât acest mandat este încă un exemplu al orientării președintelui Erdogan spre autoritarism și al îndepărtării sale de democrație'', a spus Gülen. Un tribunal din Istanbul a emis, joi, un mandat de arestare împotriva predicatorului Fethullah Gülen. În mandatul de arestare, fostul imam este acuzat că „a ordonat tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie", care a creat un vid de putere timp de câteva ore și a dus la moartea a 272 de persoane. Aceste demers a deschis calea unei solicitări formale adresate SUA pentru extrădarea lui Gülen, pe care președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl consideră dușmanul său.

Cei mai înalți responsabili din Turcia au cerut deja de mai multe ori Statelor Unite extrădarea „teroristului" Gülen. SUA au solicitat Ankarei să furnizeze probe privind implicarea lui Gülen în tentativa de răsturnare a puterii. Gulen, care, potrivit guvernului turc, conduce „Organizația Teroristă Fethullah'' (FETO), trăiește în Pennsylvania din 1999. Guvernul de la Ankara a afirmat în mod repetat că tentativa de puci din 15 iulie a fost organizată de către adepții lui Gulen. Începând din 19 iulie, Turcia a trimis patru dosare la Washington, prin care cer extrădarea lui Gulen.

Autoritățile turce au reținut aproape 26.000 de suspecți după lovitura de stat eșuată din 15 iulie și au emis mandate de arestare pentru mai mult de jumătate dintre ei. Mandatele de arestare au fost emise pentru 13.419 dintre cei 25.917 suspecți reținuți. Nu este clar câte persoane dintre cele reținute au fost eliberate. Oficialul turc a adăugat că 74.562 de pașapoarte au fost declarate invalide, pentru a împiedica astfel părăsirea Turciei de către suspecți. Conform unui decret semnat de președintele Recep Tayyip Erdogan după tentativa de puci de luna trecută, durata maximă legală pentru care un suspect poate fi deținut înainte de a fi dat în judecată în Turcia a fost extinsă de la patru zile la 30 de zile.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE