• Tweet

Peisajul global al liberei exprimări s-a confruntat cu probleme grave în 2023. Până și democrațiile deschise au impus restricții pentru a combate o gamă de riscuri precum discursul urii, dezinformarea, extremismul și perturbările publice, scrie Foreign Policy.

Legea Serviciilor Digitale a UE ilustrează bine această tendință. După atacul Hamasului contra Israelului din 7 octombrie șeriful cibernetic al Comisiei Europene, Thierry Breton, a trimis o salvă de scrisori nu tocmai subtile unor companii precum Meta, Google, TikTok și X (ex-Twitter), chestionându-le ce măsuri au adoptat ca răspuns la cazuri nespecificate de discurs al urii, „conținuturi teroriste" și „dezinformare" și amenințându-le cu amenzi consistente. Acțiunea polițienească agresivă a lui Breton a iscat acuzații de depășire a atribuțiilor și violare a normelor internaționale privind drepturile omului. Dar, în ciuda acestor evoluții, multe democrații privesc DSA ca pe un tipar universal al reglementării internetului, iar Chile, Costa Rica și Taiwan au demarat deja proceduri pentru a adopta legi inspirate de acest prototip european.

Pe de altă parte, tot în contextul conflictului israeliano-palestinian, dreptul de a protesta a fost grav restricționat. Franța și Germania au impus interdicții generale asupra manifestațiilor pro-palestiniene, invocând utilizarea discursului urii și riscuri pentru ordinea publică. Totodată, în multe democrații au fost considerabil extinse legile împotriva urii, jignirii și insultării. În Anglia o femeie a fost identificată și interogată de poliție pentru că a manifestat cu o pancartă care înfățișa o caricatură cu premierul și secretarul de interne britanici reprezentați ca nuci de cocos - există precedentul unei consiliere municipale negre, liber-democrate, condamnată pentru hărțuire rasistă pentru folosirea aceluiași termen [conform presei britanice, nuca de cocos ar semnifica trădarea rasei proprii și trecerea de partea albilor - n.trad.].

În Irlanda o lege nouă privind discursul urii e pe punctul de a scoate în afara legii „materiale care comportă probabilitatea de a incita la violență ori ură contra unei persoane sau a unui grup de persoane pe baza unor caracteristici protejate ale acestora [...] ținând cont dacă materialul a fost comunicat publicului ori unui segment al publicului, indiferent dacă de către el sau ea ori un alt individ". Această definiție și aplicare extrem de cuprinzătoare ar putea duce la inculpare inclusiv pentru imagini satirice descărcate de pe internet.

Iar guvernul danez introduce acum din nou infracțiunea de blasfemie, care este practic ignorată din 1946, scoțând în afara legii „tratamentul inadecvat" aplicat textelor religioase. Nici măcar libertatea artistică nu este imună, după cum se vede în Coreea de Sud, unde secretariatul parlamentului a interzis o expoziție din holul clădirii acestuia pentru că președintele țării figura defavorabil într-un desen. Astfel de eroziuni dramatice ale liberei exprimări în cadrul unor democrații sunt parte a unei recesiuni mai vaste, globale, a liberei exprimări.

Aceste tendințe sunt tot atât de clare pe cât sunt de alarmante. 78% din evoluțiile identificate de experți în țările studiate indică o restrângerea tot mai mare a dreptului la liberă exprimare. Cu excepția lui 2015, în fiecare an s-a constatat că majoritatea evoluțiilor au dus la restricționarea liberei exprimări (în contrast cu evoluțiile care protejează libera exprimare), fiind vorba în special de legi, care s-au înmulțit semnificativ în 2022. Cele mai invocate motive pentru suprimarea liberei exprimări sunt securitatea națională, coeziunea națională și siguranța publică.

În contextul luptei cu fenomenul radicalizării islamiste, Danemarca a adoptat o salvă de legi care restricționează accesul în țară al predicatorilor religioși ale căror învățături subminează „valori daneze" și a scos în afara legii portul unor tipuri de voal musulman, precum și discursul religios al „predicatorilor urii". Costa Rica a scos în afara legii profanarea sau lipsa de respect față de steag, stemă și alte simboluri naționale.

Legea Spionajului și Interferenței Străine adoptată de Australia în 2018 impune pedepse severe (până la 20 de ani de închisoare) pentru publicarea ori comunicarea către un individ a unor informații delicate considerate a afecta interesul național. Definițiile foarte generale și pedepsele aspre au declanșat o dezbatere privind efectul înfiorător pe care legea îl poate avea asupra libertății jurnalistice și a jurnalismului loial interesului public prin intermediul auto-cenzurii. Dar poate că nici o altă democrație nu a mers atât de departe cu represiunea discursului „terorist" precum Spania. Acolo cântărețul de rap și activistul politic catalan Pablo Hasel a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru „glorificarea terorismului" și „calomnie la adresa Coroanei și instituțiilor de stat", în legătură cu versuri de cântece și postări pe Twitter care criticau monarhia și poliția.

Democrațiile au accelerat totodată reprimarea discursului urii. Canada a interzis în 2022 „aprobarea, negarea sau minimalizarea" Holocaustului. Legea NetzDG a Germaniei, adoptată contra discursului urii, obligă rețelele sociale cu peste 2 milioane de utilizatori să blocheze sau să șteargă orice conținut vădit ilegal în maxim 24 de ore de la recepționarea unei reclamații, pentru a nu primi amenzi imense. În plus, Germania și-a extins în 2021 legislația menită a scoate în afara legii insultele motivate de ură. Această abordare agresivă a dus la efecte palpabile: The New York Times scria în 2022 că din 2018 încoace peste 1.000 de germani au fost inculpați pentru discurs al urii pe internet, unele cazuri implicând raiduri ale poliției pe timp de noapte și confiscarea de dispozitive personale. Se remarcă faptul că legile germane contra discursului urii și insultelor au fost folosite pentru a ancheta indivizi care criticau politicieni, de unde și îngrijorarea că ele afectează libera exprimare politică. Și Africa de Sud a adoptat o lege contra discursului urii pe internet și e în curs de a adopta o alta privind discursul urii în general. Totuși, mai multe instanțe sud-africane, inclusiv Curtea Constituțională, au stabilit deja că libera exprimare protejează chiar și discursurile neplăcute ori jignitoare.

Amploarea restricțiilor la care e supusă exprimarea în clubul mereu mai mic al democrațiilor deschise denotă realitatea că, deși democrațiile se confruntă într-adevăr cu probleme grave, remediul prescris pentru ele riscă să devină mai dăunător decât boala. Democrațiile deschise trebuie să aibă grijă în special să nu normalizeze tocmai utilizarea acelor instrumente de care se folosesc democrațiile deficitare sau iliberale precum India, Ungaria, ba chiar și Brazilia: cenzura dizidenței și accentuarea controlului guvernamental asupra sferei publice. Tentația de a încerca să rezolvi probleme sociale și politice complicate prin mijloace de reprimare tot mai noi nu e periculoasă doar din perspectiva principială. E îndoielnic însuși faptul că ele sunt capabile să rezolve respectivele probleme.

În ciuda tuturor eforturilor germane de a suprima discursul urii, după atentatele Hamasului din 7 octombrie s-a înregistrat oficial o înmulțire cu 300% a incidentelor antisemite - și, concomitent, partidul de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania se situează mai bine ca niciodată în sondaje. Recenta victorie electorală a cruciatului olandez anti-imigranți Geert Wilders - condamnat de justiție pentru insultarea unui grup, respectiv judecat și achitat pentru incitare la ură și discriminare - ar trebui să servească drept avertisment cum că represiunea liberei exprimări ar putea foarte bine să amplifice vocile iliberale în loc să le reducă la tăcere.

În realitate, apar tot mai multe probe cum că libera exprimare tinde să atenueze, iar nu să incite, conflictele violente în democrațiile deschise. Relația pozitivă dintre libera exprimare și pacea socială pare a fi valabilă în special în cazul terorismului. O explicație ne-o oferă așa-zisa teorie a supapei de siguranță, care stipulează că a tolera discursurile extremiștilor, mai degrabă decât a le reprima, reduce probabilitatea ca ei să apeleze la violență. Plus, a le permite extremiștilor să-și vehiculeze opiniile îi înlesnește și poliției identificarea și monitorizarea indivizilor cu cea mai mare probabilitate de a trece de la vorbe pline de ură la fapte violente.

Abandonarea goanei de a reprima discursurile considerate dăunătoare nu înseamnă și indiferență față de riscurile foarte reale cu care se confruntă democrațiile din partea celor care vor să submineze societățile deschise și valorile acestora. În ce privește discursul urii, soluția ar trebui să fie facilitarea discursului contrar, atât online cât și offline. Prioritate ar trebui să se acorde și inducerii valorilor toleranței și egalității în școli și în general în educație. Altă prioritate ar trebui să fie exprimarea oficială a solidarității cu țintele viziunilor intolerante și denunțarea făptașilor, cu scopul de a se evidenția că minoritățile și categoriile vulnerabile sunt membri prețuiți ai societății.

Societatea civilă, universitățile și companiile tehnologice pot contribui și ele la încurajarea unui ecosistem al informațiilor și ideilor care să încurajeze încrederea, cooperarea și disponibilitatea - iar nu polarizarea și antagonismul - pentru a reduce la minim dezinformarea și discursul urii, care îngrijorează pe bună dreptate democrațiile. Toate aceste alternative non-restrictive la cenzură depind de conștientizarea faptului că libera exprimare are capacitatea de a impulsiona, a crea, a îmbunătăți și a inspira. E fix acel lucru care deosebește democrațiile de statele iliberale și autoritare.