• Tweet

Steaua Română SA, cea mai veche rafinărie din România, dar şi din Europa a intrat în faliment printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, dată în 8 februarie 2021, după 126 de ani de la înfiinţare.

Dispoziţia instanţei închide astfel unul dintre cele mai spectaculoase capitole din istoria petrolului românesc, început în secolul XIX.

"Dispune intrarea în faliment prin procedura generala a debitoarei, în baza art.107 alin 1 lit. C din Legea nr. 85/2006. Dispune dizolvarea societăţii debitoare SC RAFINĂRIA STEAUA ROMÂNĂ SA. Ridică dreptul de administrare al debitoarei. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitoarea are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar.

Stabileşte termen maxim de 10 zile de la data deschiderii procedurii falimentului pentru predarea gestiunii averii de la debitoarea către lichidator, împreuna cu lista actelor si operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar în termen de 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cu numele şi adresele creditorilor cu toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii", este decizia Tribunalului Bucureşti, conform portalului instanţelor de judecată, după aproape opt ani de la debutul procesului.

Instanţa a numit, prin soluţia din 8 februarie, lichidator judiciar provizoriu pe CITR filiala Bucureşti. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Vestea intrării în faliment a celei mai bătrâne rafinării din România a fost anunţată pe Facebook de unul dintre angajaţi. Mesajul său a fost însoţit de o fotografie-document în care au fost surprinşi ultimii angajaţi ai rafinăriei.

"Rafinăria <<Steaua Română>> din Câmpina a intrat în faliment şi urmează să dispară. Astfel, se încheie istoria celei mai vechi rafinării din România şi din Europa. În jurul ei s-a construit oraşul Câmpina, iar viaţa ei din 1895 până astăzi se încheie acum. Sunt mândru că am lucrat în această rafinărie timp de 46 ani. În imaginea de mai jos sunt ultimii "Mohicani" din această rafinărie", scria Aurel Moraru pe pagina sa de Facebook în data de 18.02.2021. În imagine apar 22 de persoane, ultimii angajaţi ai rafinăriei câmpinene, alături de eternul câine de pază, nelipsit de prin curţile marilor uzine româneşti. În spate se văd bătrânele instalaţii care vor ajunge, cel mai probabil, la fier vechi.

După aproape jumătate de veac pe care l-a petrecut la Steaua Română, Aurel Moraru spune că rafinăria i-a fost a doua casă, "poate chiar prima". A intrat pe porţile înteprinderii când avea doar 18 ani şi aici a rămas până în februarie 2021, când a fost anunţat de juristul înteprinderii că rafinăria a intrat în faliment şi că "ultimii mohicani" vor intra în şomaj sau, după caz, se vor pensiona.

„Mie rafinăria mi-a oferit tot, casă şi masă", spune Aurel Moraru. Povesteşte, de exemplu, că de Crăciun şi de Paşti, în ciuda faptului că regimul comunist nu agrea oficial sărbătorile religioase, copiii rafinorilor primeau cadouri substanţiale, mult mai consistente decât ceea ce primeau copiii ai căror părinţi lucrau în alte fabrici din Câmpina. „Se făceau serbări, copiii veneau şi spuneau poezii, era altfel atunci. Nu ştiu, mie mi-a plăcut, dar poate sunt eu nostalgic", spune Aurel Moraru.

În 1989, la rafinăria din Câmpina lucrau 1.450 de muncitori, în 1996 a fost privatizată, iar în 2009 ultimii 400 de angajaţi au fost notificaţi că îşi vor pierde locurile de muncă. Deşi au trecut 126 de ani de la înfiinţarea rafinăriei Steaua Română, în ultimii 12 ani întreprinderea nu a mai avut producţie. Pe 27 februarie 2009, cei peste 400 de salariaţi ai Rafinăriei "Steaua Română" Câmpina au primit notificare de concediere colectivă, societatea intrând în incapacitate de plată. Gheorghe Sandu, liderul sindicatului "Rafinorul", spunea, la acea vreme, că rafinăria din Câmpina a ajuns să-şi concedieze oamenii din cauza statului pe de o parte, care întârzia returnarea TVA aferentă exportului, dar şi altor două societăţi private care nu-şi achitaseră marfa cumpărată.

"Resursele financiare sunt blocate de ANAF. Concedierile colective vor avea loc din cauza situaţiei economice şi financiare în care ne aflam, generată în special de nereturnarea celor aproape 10 milioane de euro,TVA aferent exportului pe perioada august 2007-octombrie 2008. De asemenea, încă doua termocentrale care apartin statului, de la Iaşi şi Oradea, nu au plătit păcura pe care au cumparat-o pentru încălzire", spunea, în primăvara anului 2009 liderul de sindicat Gheorghe Sandu. Au avut loc mai multe proteste ale rafinorilor la Bucureşti, s-a încercat o întrevedere cu premierul de atunci, Emil Boc, dar fără succes. Soarta rafinăriei era pecetluită.

Deşi era una dintre cele mai importante înteprinderi din domeniul petrolului, rafinăria Steaua Română nu a fost vizitată niciodată de Nicolae Ceauşescu, dar nici de alt preşedinte care i-a urmat. Dacă istoria recentă a rafinăriei nu pare a fi atât de spectaculoasă, în trecut, de numele primei rafinării din România se leagă poveşti de război şi, mai recent, poveşti cu spioni americani. Măcar şi pentru atât, bătrânele clădiri şi instalaţii ale acestui simbol al industriei petrolului ar trebui conservate şi transformate într-un muzeu dedicat.

Rapoartele desecretizate ale CIA abundă de informaţii care plecau din România către SUA, iar numele rafinăriei Steaua Română din Câmpina se regăseşte în zeci de note şi analize trimise de spioni americani. Nu mai este niciun secret că, după instaurarea regimului comunist, SUA a supravegheat îndeaproape actvitatea politică şi mai ales economică a României.

Într-un raport din 29 noiembrie 1955, CIA primea o amplă analiză despre industria petrolului din România. În document se vorbeşte despre faptul că în 1948 două societăţi au luat în posesie industria petrolului românesc: Savrompetrol care controla vechile companii: Columbia, Concordia, Credit Minier, IRDP şi Redevenţa, iar cea de-a doua societate, Muntenia Petroliferă, care controla Astra Română, Româno-Americană, Unirea Steaua Română şi Prahova. În raportul către CIA se arată că în data de 20 august 1951 Savrompetrol a absorbit societatea românească Muntenia Petroliferă şi astfel a avut controlul complet asupra industriei româneşti de petrol.

Savrompetrol a fost înfiinţată în1945 pe fondul armistiţiului dintre România şi Uniunea Sovietică. Aportul sovietic s-a constituit din bunurile inamice confiscate, în special activele societăţilor petrolifere cu capital german. După naţionalizare, companiile din domeniul industriei petrolului au intrat în proprietatea statului care le-a organizat în două mari centre, Centrala Petroliferă Moldova şi Centrala Petroliferă Muntenia, care au intrat sub conducerea Savrompetrol în 1951. La acest moment se referă raportul către CIA.

Documentul conţine informaţii detaliate, tehnice despre fiecare rafinărie în parte preluată de Savrompetrol, ce producţie anuală aveau, ce tipuri de produse fabricau, numărul de muncitori, dar şi date istorice importante. Despre rafinăria Câmpina se precizează în raportul către CIA că "nu s-au făcut îmbunătăţiri notabile în câmpurile de producţie de la cel de-al Doilea Război Mondial. Regiunea este considerată secătuită şi fără un viitor important. Rafinăria din Câmpina (Steaua Română), care a fost complet distrusă în timpul războiului, a fost reconstruită. Materialele au fost aduse de la combinatul metalurgic Reşiţa şi de la inteprinderea de construcţii Concordia din Ploieşti", se menţionează în raportul CIA din noiembrie 1955.

Documentul continuă cu lista produselor care ieşeau de pe poarta rafinăriei câmpinene, dar şi cu date despre capacitatea de producţie. Aflăm astfel că, până în 1951, capacitatea de producţie a rafinăriei Steaua Română era de 3.5 tone pe zi şi producea diferite tipuri de gazolină, kerosen, uleiuri de motor (pentru vapoare şi locomotive), dar şi vaseline de diferite calităţi. Erau raportate către CIA inclusiv achiziţiile pe care le făcea rafinăria din Câmpina în acea perioadă, dar şi despre tipul de instalaţii folosite şi unde erau amplasate. Inclusiv date despre amplasamentul fiecărei construcţii care aparţinea rafinăriei Steaua Română, din ce era fabricată şi la ce era folosită, dar şi despre conductele de petrol care deserveau rafinăria şi traseul lor. Vezi foto
Gheorghe Gheorghiu Dej, ucenic la Câmpina

În 1952, CIA primeşte un raport complet despre biografia liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. Aflăm cu surprindere că, din cauza sărăciei cu care se lupta familia sa, tânărul Dej a trebuit să muncească de la vârsta de 11 ani, iar la 15 ani îşi făcea ucenicia ca electrician la Moineşti, unde Steaua Română avea o exploatare, iar pregătirea sa ca electrician a fost desăvârşită "în industria petrolului la Câmpina".

Tot dintr-un raport către CIA, din septembrie 1952 aflăm că numărul muncitorilor a fost constant în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Conform documentului, la Steaua Română în 1952 lucrau 2.000 de muncitori, iar capacitatea de producţie zilnică era de 2.000-3.000 de tone în 24 de ore. La mijlocul secolului al XIX-lea, zăcămintele de petrol descoperite pe câmpul din apropierea văii inferioare a Prahovei au atras în zona Câmpina industriaşi străini, mulţi veniţi aici la sfatul Regelui Carol I.

Prima atestare documentară care se referă la o rafinărie pe teritoriul oraşului Câmpina datează din anul 1886. Conform documentelor, această rafinărie a fost construită în zona unde în prezent se află autogara oraşului, la intrarea în Câmpina dinspre Ploieşti. Această primă afacere cu petrol aparţinea moştenitorilor boierului Dumitru Hernea (Hernia), care deţinea suprafeţe impresionante în sudul oraşului, pe care le cumpărase de la prinţul Dimitrie Ştirbei. În anul 1887, este construită la Câmpina prima sondă, pe malul râului Doftana, care extrăgea în jur de 500 de tone de ţiţei pe zi. Sonda aparţinea urmaşilor boierului Hernea.

Abia zece ani mai târziu intră în funcţiune rafinăria "Steaua Română", care marchează începutul prelucrării moderne a petrolului. Actul constitutiv al Societăţii anonime „Steaua Română" a fost publicat în Monitorul Oficial în 11 octombrie 1895. Reprezentanţii societăţii ceruseră înainte, probabil conform uzanţelor vremii, permisiunea din partea primarului din Câmpina pentru "construcţiunea unei fabrici".

„Domnule Primar, Conformându-ne art. 54 din legea Org. Comunelor Urbane, Avem onoarea a vă ruga ca să binevoiţi a ne da autorizaţiunea pentru construcţiunea unei fabrici de destilaţiune de Petroleu pe locurile deja arendate de la Dl Ştefan Atanasiu, Mina Rădulescu, Gge Giuga, şi Ion St. Brâncescu situate la cărămidării, între Şoseaua Câmpina Telega şi Calea ferată Câmpina Doftana, cu acte în regulă autentificate şi transcrise la onor. Trib. Prahova Sect. I şi pentru care construcţie deja am obţinut permisiunea onor. Prefecturi de Prahova în urma Consultaţiunei Consiliului de igienă judeţean spre care sfârşit anecsăm şi o colă timbrată de lei cinci. Primiţi vă rugăm Domnule Primar asigurarea distinsei noastre stime. B. Teplanszky reprezentantul Societăţii „Steaua Română" cu sediul în Bucuresci str. Lipscani nr. 10", potrivit oglindadeazi.ro.

Conform sursei citate, reprezentantul societăţii se angaja să despăgubească cetăţenii oraşului în cazul unor incendii care s-ar fi putut întâmpla dat fiind profilul fabricii:

"Declaraţiune,

(...) Declar că pentru orice incendieri s-ar întâmpla locuitorilor dinprejur din cauza fabricii, Societatea al cărui representant sunt, se obligă a-i despăgubi în urma expertizei ce se va face fără nici un cursu de judecată. Câmpina 1897 Martie 3. B. Teplanszky".
Ţinta armatei americane

În anul 1897, după ce Rafinăria a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, devine o modernă rafinarie, pe o suprafaţă de 13,5 hectare. La darea ei în folosinţă, era considerată cea mai modernă şi cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalaţii de export la Constanţa şi Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o staţie de conducte de apă pe râul Doftana, conform site-ului oficial al rafinăriei Steaua Română.

În primul an de funcţionare, 1897, rafinăria distila aproximativ 30.000 tone ţiţei/an, iar după numai doi ani avea o capacitate de distilare de la 95.000 tone/an. Înainte de primul Război Monidal, ajunsese să distileze 560.000 tone/an.În aceste condiţii, este de înţeles de ce, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Steaua Română din Câmpina a devenit o ţintă pentru escadrilele britanice şi americane. Rafinăria asigura o mare parte din combustibilul necesar maşinăriei de război germane şi trebuia distrusă. Ceea ce s-a şi întâmplat în august 1943 şi 1944 (5-6 mai; 10 si 18 august), când rafinăria a fost ţinta altor patru bombardamente, care o aduc în stare de neoperativitate. A fost distrus totul, de la instalaţii până la sondele de petrol, având nevoie de patru ani pentru a fi reconstruită. Urmele războiului se văd şi astăzi în curtea societăţii, mai degrabă în vintrele ei. Muncitorii ştiu că sub ceea ce este astăzi la vedere se află prima rafinărie.

"Atunci s-au băgat buldozerele şi au acoperit tot. Sub rafinăria de astăzi se află o altă rafinărie, cu tot cu catacombele ei", spune Aurel Moraru, unul dintre muncitorii care va închide definitiv poarta rafinăriei Steaua Română din Câmpina. În prezent, rafinăria se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare, teren care se află în mijlocul oraşului Câmpina.