Conspirația din inima Bisericii Catolice. Este Francisc un papă uzurpator?
Postat la: 05.01.2023 |
Autor: Robert Spencer
Anunțul Vaticanului a fost emis sâmbătă dimineața: "Cu tristețe, vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, s-a stins din viață astăzi, ora 9,34, la Mănăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican. Vom furniza, în cel mai scurt timp, informații suplimentare."
S-a întâmplat la trei zile după ce Papa Francisc a transmis că fostul pontif, în vârstă de 95 de ani, este "foarte bolnav". Pentru prima oară în ultimii 600 de ani, moartea unui papă nu va determina convocarea unui conclav însărcinat cu alegerea unui nou episcop al Romei deoarece, în anul 2013, Benedict a demisionat din funcție și a fost primul papă din istoria modernă care a făcut un asemenea gest.
Observatorii, atât din interiorul, cât și din exteriorul Bisericii Catolice, au remarcat de multă vreme contrastul puternic dintre tradiționalismul Papei Benedict și progresismul neabătut al lui Francisc, iar întrebările cu privire la validitatea demisiei lui Benedict au persistat pe întreg parcursul celor 8 ani care au trecut de atunci.
Așadar, cine este acum Papă?
În octombrie, anul trecut, scriitorul catolic Matthew Hanley reitera punctul de vedere al jurnalistului italian Andrea Cionci care, "după ani de investigații intensive" ajunsese la concluzia că "Benedict al XV-lea rămâne singurul papă legitim și că, în plus, chiar "claustrat" și având, prin urmare, "o capacitate limitată de a comunica cu lumea exterioară", el "a mărturisit acest fapt într-o manieră specială, atât cât i-au permis circumstanțele".
Potrivit lui Hanley, Cionci a afirmat că Francisc nu este doar "un papă uzurpator" ci, chiar mai mult decât atât, el încearcă "să demoleze catolicismul". Andrea Cionci nu este nici pe departe primul care a sugerat că Francisc este o forță distructivă și că Benedict era adevăratul papă. Nu a fost nici ultimul. De curând, pe 18 decembrie, renumitul avertizor al Vaticanului, arhiepiscopul Carlo Maria Viganò a postat pe Twitter următorul avertisment:
"Evenimentele care au dus la demisia lui Benedict al XVI-lea încă mai trebuie clarificate, dar unul dintre membrii bisericii profunde[1], cardinalul decedat Danneels, a recunoscut aparteneța sa la așa numita mafie din Saint Gallen, care a lucrat, în esență, pentru acea "primăvară a Bisericii", la care făcuse referiri John Podesta, șeful de cabinet al lui Hillary Clinton, în emailurile sale publicate de Wikileaks.
Așadar, există în inima Bisericii Catolice un grup de conspiratori care au servit și servesc în continuare interesele elitei. Majoritatea sunt identificabili, cei mai periculoși fiind însă aceia care nu se expun, aceia pe care ziarele nu îi menționează niciodată. Ei nu vor ezita să-l forțeze și pe Bergoglio să demisioneze, la fel ca pe Ratzinger, dacă nu se supune ordinelor. Ei ar dori să transforme Vaticanul într-un azil de bătrâni, demolând papalitatea și acaparând întreaga putere [...]."
Indiferent de ceea ce s-ar afla în spatele spuselor lui Viganò, nu încape nicio îndoială că Benedict și Francisc erau, fiecare, opusul desăvârșit al celuilalt. Benedict a arătat un respect constant pentru tradiția romano-catolică și a reintrodus liturghia în limba latină; Francisc și-a pus, în repetate rânduri, sub semnul întrebării, propria sa aderență la catolicismul tradițional, restricționând, printre altele, celebrarea liturghiei în limba latină. Benedict a declanșat indignarea mondială în 2006, citând un împărat bizantin din secolul al XIV-lea care îl critica pe Mahomed; Francisc a declarat, în disprețul nebun și uluitor al adevărului că "Islamul autentic și lectura corectă a Coranului se opun oricărei forme de violență".
La 30 aprilie 2019, un grup de clerici și învățați catolici a publicat o scrisoare deschisă în care îl acuză pe Francisc de "respingerea integrală a învățăturii catolice despre căsătorie și activitatea sexuală, despre legea morală, despre har și despre iertarea păcatelor". Ei l-au acuzat de "delictul canonic al ereziei", pe care l-au explicat ca având loc atunci când cineva "neagă stăruitor și cu bună știință ceva despre care știe că este propovăduit de Biserică drept revelație divină".
Este Papa Francisc cu adevărat un eretic? Un antipapă, așezat pe tronul Sfântului Petru de forțele de extremă stângă, aliate cu elitele stângii americane, și hotărât să distrugă secole de tradiție catolică, în special în domeniul moralității sexuale? Dacă Papa Benedict al XVI-lea a fost legitim până la moartea sa, cine este actualul papă legitim? Probabil că nu vom primi răspuns la aceste întrebări, cel puțin nu prea curând și, probabil, nu în timpul vieții noastre.
Povestea înfiltrării și a subminării Bisericii Catolice, precum și a Bisericii Ortodoxe, nu a fost încă spusă și s-ar putea să nu fie spusă niciodată. Dar ultimii opt ani ai vieții lui Benedict al XVI-lea au fost mărturisirea tăcută a stricăciunii ascunse în miezul Bisericii Catolice. Forțele sinistre care sunt acuzate că i-au determinat demisia bruscă se află acum la putere și nu pare să existe vreo forță pământească care să le poată opri.
Traducere și adaptare: Nedeea Burcă
Sursa: aici
Robert Spencer este director al Jihad Watch și membru al David Horowitz Freedom Center. Este autorul a 26 de cărți, printre care mai multe bestselleruri, cum ar fi The Politacally Incorrect Guide to Islam (and the Crusades), The Truth About Muhammad and The History of Jihad. Ultimele sale cărți sunt The Critical Qur'an and Who Lost Afganistan?
[1]Conform arhiepiscopului Carlo Maria Viganò, "biserica profundă" este "o rețea clericală care își trădează îndatoririle și renuță la obligațiile sale față de Dumnezeu".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu