De ce vine președintele Microsoft, Bradford Smith în România ?
Postat la: 17.10.2019 |
Câteva premiere mondiale
Suntem informați de biroul de presă al Microsoft România (MS România) că Președintele și Șeful Juridic (Legal Compliance - FCPA) al Microsoft vine pentru prima dată în România în data de 24.10.2019 (prima premieră).
În data de 10.10.2019, Rudolph Giuliani, fost procuror general adjunct al SUA și primar al N.Y. (1994 - 2001), în prezent avocatul personal al Președintelui Trump, avertizează public referitor la România și importanța ca această țară să fie atent observată (a doua premieră), după ce în data de 06.10.2019 acesta a adus acuze grave de trafic de influență și corupție unor înalți oficiali americani din partidul democrat (a treia premieră).
Acuzele sunt reciproce, democrații acuzând la rândul lor republicanii de acte de corupțe și imixiune în anchetele referitoare la corupție atât în SUA cât și în alte țări (România în prim plan), pregătind astfel lupta electorală pentru alegerea președintelui, având pentru prima dată în istorie drept temă pricipală traficul de influență și corupția internațională ( a patra premieră).
Ungaria nu e ca România (deși Microsoft și-ar dori)
În data de 23.08.2019[1], Procurorul General al Ungariei Péter Polt a solicitat toate informațiile relevante referitor la investigația penală finalizată de DoJ - FCPA - FBI - SEC referitor la Microsoft Corporation ('Microsoft') și Microsoft Ungaria (MS Ungaria), în vederea continuării investigațiilor penale naționale referitor la 'prejudicii deosebit de mari' generate de către rețeua infracțională de corupție instituită și coordonată de Microsoft - MS Ungaria.
În data de 19.07.2019, Brad Smith (Microsoft) și avocații MS Ungaria au semnat acordul negociat cu DoJ - FBI - FCPA - SEC, având în vedere că MS Ungaria este responsabilă legal, conform legilor SUA, de actele comise de angajații săi care nu pot să ofere direct sau indirect mită sau/și avantaje de orice fel funcționarilor publici pentru a obține contracte.
În data de 22.07.2019, US DoJ anunță prin intermediul Wall Street Journal (WSJ) că MS Ungaria a primit o amendă penală de 8.75 milioane USD pentru acte de corupție comise în Ungaria de angajații săi și Microsoft a primit o amendă civilă de 16.6 milioane USD pentru acte 'improprii' comise în Ungaria, Turcia, Tailanda și Arabia Saudită, respectiv pentru a evita noi încriminări pentru acte de corupție și trimiterea în judecată de către DoJ[2].
În data de 09.11.2018, Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că ar fi primit o mită de 800.000 USD din frauda Microsoft, pentru a semna mai multe extinderi ale contractului inițial din 15.04.2004, 0115-RO, de către DNA care solicită ridicarea imunității acestuia. Imunitatea nu îi este ridicată.
În data de 23.08.2018, cu ocazia anunțului inițial referitor la anchetele menționate, WSJ menționează că deși a anunțat în data de 19.03.2013 și 21.08.2013 referitor la anchete similare desfășurate de FBI în România, China, Italia, Rusia și Pakistan, nu a reușit să afle care este stadiul acelor anchete, având în vedere că instituțiile competente (DoJ - FBI - FCPA - SEC) refuză să comenteze referitor la acestea[3].
Ancheta FBI referitor Microsoft și MS România s-a încheiat în 2014
A urmat așa zisa anchetă Microsoft - EADS - Fujitsu Siemens care a dus în fapt la exonerarea făptuitorilor și la dispariția (pierderea) definitivă a banilor fraudați din fondurile publice naționale și UE.
În România investigarea mecanismelor de corupție și fraudă inițiate de Microsoft și partenerii acestora au fost tergiversate până au fost prescrise și/sau fapta penală nu există, etc.:
- EADS - Fujitsu Siemens - Microsoft - 05.11.2018[4],
- Cazul Omnis - Comisia UE - Microsoft - 02.04.2018 (Dosare 21/P/2006),
- Scandalul Microsoft Corporation/România - 02.02.2018,
în condițiile în care toți directorii MS România (Silviu Hotăran, Ovidiu Artopolescu, Sorin Eftene, Florin Pletea și Călin Tatomir) au fost anchetați și au recunoscut faptele și au denunțat alte infracțiuni comise de angajați Microsoft.
Faptele încriminate în dosarele prescrise sau/și clasate comise de angajații MS România au fost formal raportate și sunt cunoscute de către Microsoft (SUA) și cel mai bine (cu excepția FBI) de responsabilul șef pentru probleme legale, Președintele Microsoft Brad Smith.
În data de 01.12.2017, fostul ministru MCTI Gabriel Sandu a informat DoJ - FCPA și pe Președintele Donald Trump referitor la acte grave de corupție comise de ambasadori ai SUA în România (Mark Gitenstein, cel mai bun prieten al lui Joe Biden[5], ne informa în data de 09.04.2011: „Îmi place să mă laud că fiul meu, care trăiește la Washington și lucrează la Microsoft. La sediul central Microsoft din Redmond, Virginia".[6]), în complicitate cu înalți funcționari Microsoft și MS România și mai mulți politicieni, ofițeri și alții și referitor la plângerea depusă la DNA în data de 27.09.2017, privind mai multe dosare inclusiv dosarul 21/P/2006 (Omnis - Comisia UE - Microsoft).
În data de 05.07.2017, Procurorul DNA ('Microsoft - EADS Fujitsu Siemens - Omnis') Mihaiela Moraru Iorga a fost revocată (ilegal și abuziv) și toate dosarele la care aceasta lucra au fost luate, urmare a ordinului șefei sale ierarhice Laura Codruța Koveși, fără nici un proces verbal de predare primire, astfel fiind ulterior posibilă clasarea sau/și prescrierea acestora în urma unor ilegalități flagrante care au drept obiectv principal acoperirea unor fraude deosebit de importante comise de Microsoft, EADS și alții și satisfacerea unor interese ilegitimie și ilegale ale unor demnitari internaționali la cel mai înalt nivel atât din România, Comisia UE cât și din SUA.
FBI a început noi anchete referitor la România... și James Comey
În data de 09.05.2017, Directorul FBI James Comey ('prietenul' lui Florian Coldea) a fost demis și în prezent este cercetat pentru mai multe infracțiuni deosebit de grave care sunt deja dovedite, anchetat de Congresul SUA și va fi trimis în judecată[7]. James Comey declara în data de 03.03.2015, cu ocazia vizitei la București că luptă împotriva criminalității cibernetice împreună cu prietenul său Florian Coldea și Dumitru Cocoru, ambii investigați în prezent de FBI[8], dar nu de același FBI pe care îl conducea James Comey împreună cu alte persoane, după cum reiese din ancheta penală finalizată în SUA.
În data de 22.11.2014 procurorul șef DNA Laura Codruța Koveși informa că a colaborat foarte bine cu Microsoft, care nu are nici o implicare penală și care au ajutat-o în timpul anchetelor (procuror de caz Mihaiela Moraru Iorga), și că a colaborat cu autoritățile SUA (FBI) care nu i-au spus nimic și nu i-au dat nici o informație. Nu reiese din declarațiile de presă cum a colaborat cu Microsoft (comisie rogatorie, amiciție, etc.) sau/și dacă aceasta a solicitat astfel de informații având în vedere că DoJ - FBI, nu dă informații dacă nu îi sunt cerute, rezervându-și dreptul și autoritatea să nu dea informații dacă consideră că acestea pot afecta anchete în curs.[9]
În data de 22.09.2014, DNA descinde din nou la MS România având în vedere că Microsoft a refuzat să trimită documentele solicitate de DNA la termenul legal prevăzut. Anchetatorii au făcut o nouă descindere timp de şase ore, la sediul principal al Microsoft România. Acţiunea, care a durat de la ora 16.00 până la ora 22.00, a fost una discretă de ridicare de documente, după ce Microsoft nu transmisese răspunsurile solicitate către DNA.[10] Se pune întrebarea când și cum a ajutat-o Microsoft pe Koveși în condițiile în care afirmațiile au fost făcute în noiembrie și descinderea (repetată) a fost făcută în septembrie.
În data de 29.09.2014 - Fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE), Teodor Meleșcanu, a susținut că ancheta licențelor Microsoft, în care nouă foști miniștri au intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a pornit de la FBI. El a susținut că SIE nu a contribuit cu nimic la această anchetă, Meleșcanu susținand că aceasta a pornit de la FBI, având în vedere că Microsoft este o companie americană. "Nu se va stinge ușor. Afacerea n-a pornit la noi. Ancheta a venit din Statele Unite, așa că nu e o treabă gestionată doar la noi, pe care să poți să banuiești că e facută pe criterii politice, cum s-a mai întâmplat de multe ori". "Iar in materie de coruptie, americanii nu glumesc deloc cu societatile lor"[11]. În anumite condiții doar le protejează foarte serios.
Conform șefei DNA Laura Codruța Koveși[12]: "Ancheta Microsoft este una românească făcuta de DNA (Mihaiela Moraru Iorga). În acest dosar au fost primite mai multe denunțuri, au fost și sesizări din oficiu în baza cărora dosarul a fost deschis, a fost o cooperare foarte strânsa cu SRI. Nu a fost o ancheta coordonată de autorități sau o agenție străine.
În cadrul dosarului au fost activități de cooperare cu diverse agenții de pe teritoriul SUA și, în special, cu compania Microsoft, care nu are niciun fel de implicații de natură penală în dosar, dimpotrivă a furnizat foarte multe informații utile anchetei.
Am avut activități de cooperare și cu autorități din Europa. Cumva putem spune că este o anchetă internațională, dar activitățile principale de sesizare din oficiu și administrare a probelor au fost făcute de DNA în cooperare cu SRI (în cazurile 'complexe' sub coordonarea SRI).
FBI nu a facut o sesizare oficială, nu a transmis informații oficiale în această anchetă. E posibil ca într-o anchetă paralelă derulată de această agenție americană să fi fost informații tangențiale utile cauzei, dar nu de la FBI a plecat ancheta.
Colaborarea cu agențiile americane (FBI nu este agenție - CIA este agenție) a început în urma cu câțiva ani și s-a definitivat foarte bine pe parcursul acestui an. Cele mai multe informații au fost obținute anul acesta. S-a lucrat constant din 2013 până acum (adică din 20.05.2010). În vara lui 2013 dosarul a fost repartizat unui procuror (Cătălin Marius Vartic - fartele lui Ionuț Vartic [13]) și unui colectiv de polițiști care au avut ca prioritate principală finalizarea anchetei, am încercat degrevarea procurorului de caz (Mihaiela Moraru Iorga) de alte activități, s-au intensificat toate comisiile rogatorii pe care le aveam cu autoritatile din alte state (vă rugăm specificați - SUA - Germania - Franța - Austria - Suedia). Un rol important l-a avut faptul că au venit persoane să denunțe fapte în acest dosar."
WSJ a făcut public ancheta FBI din România în 22.03.2013, 21.08.2013[14], ceea ce înseamnă că în cel mult un an urma să publice rezultatele anchetei care practic era finalizată, respectiv în 22.03.2014.
Concluzii preliminare și parțiale
Rezultă din cele de mai sus că în cazul României și în timpul administrației SUA de la acea vreme, rezultatele anchetei au fost diametral opuse celor obținute în Ungaria în cadrul actualei administrații SUA, deși cazurile sunt similare din punct de vedere tehnic și foarte deosebite din punct de vedere al gravității actelor de corupție și al sumelor fraudate (în Ungaria este vorba de 14 milioane de EUR și doi ani de operare 2013 - 2015 iar în România este vorba de 150 milioane EUR - Microsoft plus 1 miliard EUR EADS - Fujitsu Siemens - Microsoft în perioada 2000 - 2012 până în prezent în dosarul 21/P/2006).
În data de 10.04.2014 Procurorul Șef DNA Laura Codruța Koveși a fost numită cea mai curajoasă femeie din România[15].
Este interesant că toate cele de mai sus s-au întâmplat după ce Bill Gates a vizitat România pentru prima și singura dată pentru a fi decorat de Președintele Traian Băsescu și Prim Ministrul Călin Popescu Tăriceanu, prezenți printre primii beneficiari ai fraudelor Microsoft, conform denunțătorilor familiari cu tranzacțiile subterane ale Microsoft și a declarațiilor acestora luate sub jurământ.
Este deasemenea interesant și demn de menționat că Microsoft (în cazul României) a început prin a corupe la scară macro politică, economică și propagandistică în România, a continuat la nivelul cel mai înalt al Comisiei UE și acum se pare că a reușit să ajungă și în SUA, în contextul în care aceste demersuri pun în pericol securitatea SUA, ceea ce are cu totul alte implicații decât cele pe care cei care au participat la dezastrul Microsoft le pot înțelege (dacă le puteau înțelege nu ar fi mai fost atât de dornici și mândri să participe).
Totuși, de ce vine Brad Smith în România ?
Vom continua prezentarea în episoade viitoare pe măsură ce vom afla ce a mai făcut James Comey și camarila sa, ce are să ne spună Rudy Giuliani din anchetele sale și de ce va veni Brad Smith în România.
Avem convingerea că acesta cunoște foarte bine toate cele menționate mai sus dar că nu cunoaște încă cele pe care le vom menționa și proba în viitorul apropiat, ceea ce nu răspunde întrebării inițiale:
De ce vine Brad Smith în România ?
Una dintre concluziile la care ancheta DNA a ajuns, este că toate mitele mari erau plătite de Microsoft în perioadele electorale.
Să vină oare Brad Smith să negocieze în secret o nouă mușamalizare și protecție 'legală' referitor la dezastrul exemplar produs de Microsoft în România care se pare că reverberează în prezent în SUA, cu implicații greu de prevăzut ?
Ar fi interesant ca unul sau mai mulți jurnaliști prezenți la evenimentul din 24.10.2019 să îl întrebe ce știe el despre noi și cu ce gânduri a venit, că nu îmi prea vine să cred că bate drumul (și e lung drumul de la Seattle la București) să își ceară scuze și să repare răul uriaș făcut.
Nici nu prea are cum, că dacă se prezintă toți păgubiții, dispare Microsoft, așa că trebuie să găsească o soluție, or cea mai eficientă până în prezent s-a dovedit a fi mita plătită din jaf... mereu la cel mai înalt nivel.
Dragoș Riscanu
[1] https://emerging-europe.com/news/hungary-opens-new-investigation-in-microsoft-fraud-case/ http://hungarymatters.hu/2019/08/23/chief-prosecutor-launches-investigation-in-microsoft-case/#
[2] https://www.justice.gov/opa/press-release/file/1185686/download
[3] The Wall Street Journal reported in 2013 that U.S. authorities had examined Microsoft's relationship with business partners in China, Romania, Italy, Russia, and Pakistan amid allegations these partners may have bribed government buyers or provided kickbacks.
It couldn't be determined if the U.S. is continuing to investigate Microsoft in any of those countries. Representatives from the Justice Department and the SEC declined to comment. Microsoft said it is cooperating with U.S. authorities related to corruption issues in "various countries," according to the company's annual filing with the SEC earlier this month. WSJ 23.08.2018https://www.wsj.com/articles/microsoft-hit-with-u-s-bribery-probe-over-deals-in-hungary-1535055576
[4] https://www.agerpres.ro/justitie-si-interne/2018/12/28/dna-a-clasat-dosarul-eads--233960
[5] https://legaltimes.typepad.com/blt/2009/10/joe-bidens-adventures-with-mark-gitenstein.html
[6] http://soviani.com/2011/04/09/exclusiv-interviu-cu-mark-gitenstein-ambasadorul-sua-in-romania/
[10] https://www.sursazilei.ro/dosarul-eads-dna-a-descins-din-nou-la-microsoft-romania/
[14] 13.03.2013 - WSJ România
https://www.wsj.com/articles/SB10001424127887324392804578361971662214256
21.08.2013 - WSJ Extindere cercetări
https://www.wsj.com/articles/microsoft-bribe-probe-reaches-intopakistan-russia-deals-1377128173
[15]10.04.2014 - Laura Codruța Koveși Kovesi a primit premiul "Femei curajoase din România" din partea Ambasadei SUA
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu