• Tweet

de Mihnea Măruță

(...) Futuriștii italieni, majoritatea oameni de litere, disprețuiau femeile, luptau împotriva moralismului și, fiindcă adăposteau trecutul, voiau ca muzeele și bibliotecile să fie distruse. De proslăvit, proslăveau tehnologia, patriotismul și războiul, catalogat ca fiind "singura igienă din lume". Nu e de mirare că stilul acestor texte avea să devină o sursă de inspirație pentru fascismul lui Mussolini.

Dar ceea ce vă propun să reținem (...) e dorința de a înainta cu viteză către viitor, de a grăbi lucrurile, de a înghiți timpul, de a elimina din cale tot ceea ce se arată a fi ezitant, meditativ, dubitativ, tot ceea ce împiedică sau întârzie eventuala dominație a omului asupra lumii exterioare.

Ne interesează această idee pentru a înțelege ce se întâmplă de când Donald Trump a redevenit președintele SUA. Mai toate semnele indică această tendință: noua politică americană se întrezărește a fi radical diferită de ceea ce ne așteptăm sau de ceea ce știm din istoria ultimilor 80 de ani.

Noua politică americană pare tot mai mult inspirată din gândirea unor oameni care, pe de o parte, nu mai cred în democrație, iar, pe de altă parte, nu mai au răbdare să trăiască în acest prezent global. Noua politică americană nu mai preamărește viteza, ca în visurile futuriștilor de la începutul secolului XX, ci alege direct accelerația: apăsarea pe pedala tehnologiei întru atingerea cât mai rapidă a unui viitor imaginat ca încununare a eficienței. (...)

Am pornit de la câteva personaje-cheie din jurul lui Donald Trump pentru a încerca să aflu dacă ideile lor au ceva în comun - dacă există sau nu un nucleu filosofic al noii puteri americane. Din această perspectivă, care este una doctrinară, cel mai important personaj nu este Elon Musk. El ar fi "regina" lăsată să zburde pe tablă, "brațul armat" căruia i s-a dat libertate să aplice deciziile strategice, însă nu și strategul însuși. Cel mai important personaj, din perspectiva aducerii viitorului în prezent, pare a fi un alt miliardar: Peter Thiel.

Născut în Germania, emigrat de mic în America, cu înclinații excepționale către matematică, absolvent de filosofie la Stanford, discipol al lui René Girard (care i-a fost și vecin), co-fondator al PayPal - membru marcant, de altfel, al grupului care este denumit, în "folclorul" tech global, "PayPal Mafia" -, prim finanțator extern la Facebook, deținător al unei averi estimate la peste 11 miliarde de dolari, Thiel a fondat mai multe startupuri, companii tech și fonduri de investiții care operează în domenii conectate la viitor: inteligență artificială, armament, analiză a datelor (celebrul Palantir), prelungirea vieții sau construirea de orășele în largul mărilor (seasteading).

Prin intermediul unuia dintre aceste fonduri, Founders Fund, Peter Thiel s-a numărat printre investitori timpurii în două afaceri faimoase ale lui Elon Musk: SpaceX (transporturi și explorări spațiale) și Neuralink (implanturi cerebrale). Cu alte cuvinte, în relația dintre ei, ascendentul nu este de partea lui Musk. Poate dimpotrivă.

Dar care este legătura lui Thiel cu Trump? În campania pentru alegerile prezidențiale din 2016, Thiel a fost unicul suporter declarat al lui Trump din Silicon Valley, care era pe atunci un fief al Partidului Democrat. Atunci, în 2016, Thiel a și vorbit la Convenția Națională Republicană în favoarea lui Trump, iar acesta, odată ales, l-a răsplătit numindu-i unul dintre protejați, pe Michael Kratsios (care lucrase la fondul Thiel Capital), în funcția de șef al Biroului pentru Știință și Tehnologie de la Casa Albă (Chief Technology Officer of the United States).

Dar și mai interesante sunt personajele conectate cu Peter Thiel pe care Donald Trump le-a cooptat în noua sa echipă de conducere. Pentru cel mai important dintre aceste personaje, trebuie să ne întoarcem în 2011, când Thiel a ținut o conferință la Facultatea de Drept a universității Yale. Printre studenți se afla și un tânăr din Ohio care fusese timp de 4 ani jurnalist în trupele de Marină și care avea deja o licență în filosofie. Numele său: James David Vance.

Întâlnirea lor de atunci, din 2011, avea să ducă, peste câțiva ani, la angajarea lui Vance într-una dintre firmele lui Thiel, Mithril Capital (nume legat de pasiunea lui Thiel pentru cărțile lui Tolkien), iar peste alți câțiva ani, la o finanțare de 15 milioane de dolari pentru o campanie electorală în urma căreia, beneficiind și de susținerea lui Donald Trump, JD Vance devenea, în 2022, senator de Ohio.

Momentul hotărâtor în relația dintre Trump și Vance se petrecuse în 2021: însoțit de Peter Thiel, JD Vance fusese primit la Mar-a-Lago și "iertat" pentru declarația sa din 2016, în care îl compara pe Trump cu Hitler și în care adăuga: "I'm a Never Trump guy". Astăzi, JD Vance este vicepreședinte al Statelor Unite și, potrivit unor comentatori americani, una dintre cele mai reușite "investiții" ale lui Peter Thiel. Dar nu doar Vance este un fost angajat sau partener de-ai lui Thiel care să fi ajuns în primul cerc concentric din jurul președintelui Trump. Aici mai sunt de menționat cel puțin două nume:

David Sacks, fost CEO la PayPal, este noul "AI and crypto czar" de la Casa Albă, adică funcția care gestionează proiectele de inteligență artificială și criptomonede; Jim O'Neill, fost CEO al Fundației Thiel și apoi director general al firmei care administrează Mithril Capital, a fost ales de Trump pentru a fi numărul 2 la ministerul Sănătății (Chief Operating Officer of the United States Department of Health and Human Services).

Ce ne arată aceste numiri, împreună cu altele din aceeași categorie? O preferință pentru oameni de afaceri care au gestionat bugete de sute de milioane, dacă nu de miliarde de dolari. Pe scurt, oameni care au condus entități imense și care știu să facă bani. Oameni care, la fel ca Trump, văd lumea aproape exclusiv prin "lentile" de CEO. Iar cu această preferință ajungem la nucleul doctrinar al noii puteri de la Casa Albă.

Să nu uităm de unde am pornit: accelerarea spre viitor. Desprinderea de tot ceea ce marele capital percepe drept stagnare. Cu alte cuvinte, "decolarea" către un orizont în care să nu mai fie posibile "sabotaje", fie acestea ideologice sau administrative. Care este, în viziunea acestor investitori, principalul obstacol în calea libertății, ceea ce ar întârzia sau chiar ar împiedica materializarea viziunii lor privind tehno-eficiența? Răspuns: democrația reprezentativă. Sistemul parlamentar. Votul universal. Politica, în general, așa cum a fost înțeles acest termen în America din ultimii 100 de ani.

Peter Thiel a spus acest lucru încă din 2009, într-o prelegere susținută pentru un think-tank de orientare libertariană: "Nu mai cred că libertatea și democrația sunt compatibile. (...) Anii 1920 au fost ultimul deceniu din istoria Americii în care puteai fi optimist cu privire la politică. De atunci încoace, creșterea vastă a asistenței sociale și extinderea dreptului de vot la femei au transformat noțiunea de «democrație capitalistă» într-un oximoron".

Mult mai recent, aceeași idee, a piedicii pe care ar reprezenta-o democrația, a explicat-o un alt miliardar si antreprenor legendar din Silicon Valley, care a trecut din tabăra democrată în tabăra lui Trump: Marc Andreessen - fondator Netscape, unul dintre primele browsere web și partener al unui influent fond de investiții, a16z. Într-un interviu din ianuarie 2025, Andreessen - care l-a ajutat pe Trump cu interviurile de angajare în perioada dintre alegerile prezidențiale și învestitura acestuia - citează un politolog italian din secolul XX, Robert Michels, care a propus conceptul "legea de fier a oligarhiei".

Potrivit acestui concept, orice formă de organizare socială, indiferent cât de democratică ar încerca să fie la început, ajunge să devină o oligarhie, deci o adevărată democrație ar fi imposibilă, mai ales când vine vorba despre populații mari. Explicația ar fi că masele nu se pot organiza și că, mai devreme sau mai târziu, puterea este acaparată oricum de o elită restrânsă (nomenclatură). Grecia antică și Florența din vremea familiei de Medici ar fi fost tentative de a înfăptui o democrație directă, dar ambele, potrivit lui Michels, ar fi eșuat lamentabil.

În fine, cel mai vehement critic al democrației este un gânditor excentric, al cărui nume nu însemna nimic în Europa, dar care a devenit relevant în noul context politic din America deoarece este considerat "filosoful de casă" al lui... Peter Thiel. Se numește Curtis Yarvin și are 52 de ani, dar arată și se poartă mai degrabă ca un adolescent imatur decât ca un strateg cu profunzime. E prieten cu Thiel și cu JD Vance și a devenit cunoscut mai ales datorită unui blog unde semna cu pseudonimul Mencius Moldbug (blog finanțat de... ați ghicit).

În ianuarie 2025, după învestirea noului-vechiului președinte american, Politico.com titra: "Ideile lui Curtis Yarvin erau marginale. Acum, ele străbat Washingtonul lui Trump" În aceeași lună, într-un interviu pentru New York Times, Curtis Yarvin spunea că democrația este foarte slabă și dădea ca exemplu faptul că, în ciuda unei majorități solide care i se opune, fenomenul de imigrație în masă persistă. Dar poate cele mai provocatoare fraze din acel interviu, cel puțin pentru publicul celebrului ziar american, sunt următoarele:

"Cred că votul furnizează un soi de stimul pornografic. A ajuns să semene cu susținerea echipei de fotbal favorite. Cred că pe majoritatea oamenilor îi face să creadă că ei ar conta cât de cât, dar acest sentiment e complet iluzoriu și îi împiedică să se întrebe de ce nu avem o guvernare care să fie cu adevărat bună". Ajunși în acest punct, întrebarea esențială devine următoarea: sunt aceste idei doar niște rătăciri sau avem de-a face cu o concepție structurată, cu un ansamblu consistent și coerent din punct de vedere filosofic? (...)

Această mișcare, care consideră că democrația a devenit o piedică în calea capitalismului, se numește neo-reacționară, prescurtat NRx. Mișcării i se mai spune "Dark Enlightenment" (care s-ar traduce ca "Iluminismul întunecat"). Expresia îi aparține unui filosof englez pe nume Nick Land și este și titlul uneia dintre cărțile sale. Și cu asta ajungem în miezul problemei filosofice, fiindcă, de fapt, cea mai adecvată explicație pentru tot ceea ce ne miră în America acestor zile este una filosofică, din care decurg consecințele politice, economice și sociale.

Născut în 1962, Nick Land (desen) a predat filosofie la universitatea Warwick din 1987 până în 1998, când a demisionat. Este un nonconformist și a fost considerat marginal, dar scrierile sale au revenit în actualitate odată cu ascensiunea partidelor de dreapta și cu progresele spectaculoase ale inteligenței artificiale. Land a fost supranumit "nașul acceleraționismului", acesta fiind conceptul care ne interesează cu referire la politica americană (și uite cum închidem cercul deschis cu Manifestul Futurist).

El consideră că sistemul ideologic occidental, denumit "Catedrala", sistem din care fac parte administrația statului, universitățile, presa și ONG-urile, operează ca o religie imanentă, o religie progresistă care supune și pedepsește orice părere contrară.

Ce este, deci, acceleraționismul? Soluția propusă de Nick Land împotriva decăderii, a corupției și populismului aduse de "Catedrală". Înseamnă descătușarea energiilor capitalismului, eliberarea forțelor de producție și înlocuirea sistemului republican cu un soi de monarhie tehnologizată. Accelerarea societății către viitor, full throttle, aceasta ar fi calea imaginată de mișcarea neo-reacționară. De ce? Deoarece... "Capitalismul este totuna cu inteligența artificială". Propoziția îi aparține lui Nick Land și de înțelegerea ei ține înțelegerea a ceea ce, poate, ni se pregătește.

Argumentul lui sună așa: din moment ce dezvoltăm inteligența artificială doar pentru că putem să o facem, fără a avea nici un plan, fără a ști încotro mergem și, deci, fără a-i da un sens acestei entități, înseamnă că inteligența artificială își este propria cauză! Asta înseamnă, ducând gândul mai departe, că nu noi, cei din prezent, schițăm și organizăm viitorul, ci viitorul este cel care impune măsurile din prezent. Asta înseamnă, ducând gândul mai departe, că e ca și cum inteligența artificială, venită din viitor, își rezolvă și asigură survenirea la existență.

De ce ar fi capitalismul echivalent cu inteligența artificială? Pentru că și scopul capital(ism)ului este să se auto-reproducă și să înglobeze în mișcarea sa tot ceea ce îi stă în cale. Și capitalismul, și inteligența artificială se hrănesc cu ceea ce în cibernetică se numește "feedback pozitiv": ambele se extind când sunt atacate, contestate și perturbate. Astfel, dacă acceptăm premisa că omenirea se îndreaptă inexorabil înspre stadiul în care inteligența artificială va deveni "specia" dominantă, atunci orice încercare de a ne mai prelungi agonia este inutilă.

Drept urmare, viziunea acceleraționistă este să grăbim lucrurile, să dăm drumul unui hiper-capitalism, unui tehno-capitalism total, unui anarho-capitalism, spuneți-i cum doriți, unui sistem de guvernare privată de tip monarhic, în care președintele să fie managerul general, CEO al comunității-companie, iar cetățenii să devină acționari ai acelui stat transformat și condus după principii capitaliste de eficiență și profit. În viziune acceleraționistă, statele naționale sunt desuete și trebuie să fie înlocuite cu o rețea globală de orașe-state și teritorii autonome, dacă se poate construite de la zero. Nick Land și Curtis Yarvin numesc această rețea "patchwork". (...)

TEXTUL INTEGRAL AICI