• Tweet

Recent, la Editura GRI, a apărut, sub coordonarea lui Dan Lungu și a Ancăi Goja, volumul USR: nașterea și patologia unui partid. Așa cum însuși subtitlul său o precizează, volumul cuprinde mai multe „mărturii din culise" având ca autori foști membri și chiar foști lideri ai partidului care și-a apropriat un nume compus din trei cuvinte fără cea mai mică legătură cu capabilitățile, dar mai ales cu intențiile creatorilor săi: Uniunea Salvați România.

USR, ca partid, nu a unit, ci a dezbinat pe cât i-a fost cu putință națiunea română și ceea ce a mai rămas din el continuă să facă același lucru, comenteaza revista Qmagazine, care dezvolta subiectul in cele ce urmează:

În numele tinereții i-a umilit pe cei pe umerii cărora s-a ridicat această țară, fracturând însăși continuitatea istoriei ei. În numele progresului i-a exclus, după criterii artificiale, pe cei care au crezut că viitorul țării nu se poate clădi decât pe temeliile identității sale culturale, prin solidaritatea tuturor categoriilor de cetățeni români și prin dreptate socială. În numele libertății a exaltat nenaturalul, nefirescul, a promovat teroarea adepților acestuia și a propovăduit dictatura minorității împotriva majorității. În numele unității a negat drepturile individuale spre a le pune sub obrocul unor interese obscure, proclamate ca fiind colective și ca izvor al unor așa-numite interese colective. În numele justiției a suflat vânt în pânzele poliției politice și ale unei Inchiziții laice care, printre alte rele, au încurajat delațiunea, au răspândit suspiciunea între membrii societății, au înlocuit domnia legii cu domnia urii și curțile de judecată cu judecata canaliei de ulițe manipulate mediatic.

Lipsită de orice proiect pozitiv, această așa-zisă uniune nu a salvat nimic; cu excepția iluziei, create celor fericiți să evadeze din realitate și să se adape cu minciuni, de a fi o ceată de salvatori providențiali ai unui stat eșuat. Nu numai că nu l-au salvat de la eșec, dar i l-au și amplificat.

Cum poți oare salva ceva pe care îți propui exclusiv să îl demolezi?! Cum poți zidi, când singurul tău obiectiv este să generezi haosul?! Acești salvatori, dând apă la moară tuturor nemulțumirilor sociale și speculând toate insatisfacțiile, justificate sau nejustificate, ale unui popor altminteri lovit de apatie politică și dominat de așteptări mesianice, nu a promis nimic constructiv, ci a ridicat în fața mulțimii un ecran care a ascuns realitatea și pe care fiecare și-a putut proiecta așteptările, incompatibile între ele, convins fiind că asta i se oferă și asta va primi.

USR nu a avut nicio legătură cu România, necum cu salvarea ei. Ca operator politic antidemocratic și antinațional, a acționat și acționează pentru negarea identității juridice naționale și, în acest sens, pentru renunțarea la supremația Constituției statului român în ordinea de drept românească și cea a UE, în favoarea unor interese așa-zis europene care nu mai sunt interesele comune ale statelor națiune membre, ci interese străine lor, definite de niște forțe supranaționale.

Disprețuind capacitatea culturii române de a crea specific valori universale, useriștii au fost și sunt susținătorii ideii de cedare a suveranității către un fel de supra-stat cu caracteristici imperiale. Pe acest drum ei au pervertit sau subminat toate instituțiile statului democrat român: în primul rând, Parlamentul (pe care l-au redus la neant) și Justiția (pe care au transformat-o în braț înarmat al unei puteri subterane). Folosind instrumentul luptei împotriva corupției și transformând această luptă din scop (eradicarea corupției) în mijloc (pentru înlăturarea concurenței în toate domeniile), au distrus toate elitele națiunii române - politice, economice, religioase, culturale, militare, academice, științifice, sportive, medicale etc.

Lectura volumului la care mă refer confirmă toate aceste aprecieri. Valoarea specială a confirmării stă în aceea că ea vine chiar de la corifeii USR, fondatori, militanți și/sau lideri.

Toți cei care contribuie prin mărturiile lor la diagnosticarea patologiei USR, descriu concludent și consistent corupția care domnește în partid, la toate nivelurile. Nu este vorba doar de corupția banului. Scurta ședere la guvernare a acestei formațiuni nici nu a oferit prea mult timp și suficiente ocazii pentru a se accede la banul public și a devaliza statul.

Dacian Cioloș și Dan Barna susțin declarații după aflarea rezultatelor preliminare ale alegerilor europarlamentare 2019, duminică, 26 mai 2019. Foto George Calin, Inquam

În schimb, este vorba despre corupția puterii, fie asta și într-un partid cu relativ puțină putere politică, respectiv învestit cu prea puțină autoritate pentru a exercita puterea publică, și despre corupția morală concretizată în duplicitate și justițiar-populism. Cunoscuții șefi ai USR (cei de dinainte și cei de după fuziunea cu cioloșistul PLUS) sunt adevărați Tartuffe contemporani care confirmă actualitatea celebrului personaj al lui Molière, aducând în viața publică românească o combinație toxică de impostură și bigotism.

Punând cap la cap confesiunile foștilor membri USR, coautori ai volumului în discuție, obții imaginea cabalei unor bigoți de vicleim, care, așa cum spune unul dintre ei, nu aveau cum face o politică onestă în afara partidului atunci când în interior, se practica lipsa de onestitate.

Unul dintre mărturisitorii userismului pierdut face apel la distincția între societățile colectiviste, ai căror membri sunt uniți prin legături personale (rudenie, prietenie, experiențe comune, mai ales ținând de ocolirea legii), și societățile comunitariste, având drept criteriu de coeziune anumite valori. Pentru el, în 2015, România era o societate predominant colectivistă, pe care revoluția useristă dorea să o transforme într-una comunitaristă.

În paranteză fie spus, această discuție se mai purtase demult, chiar prin anii 1990 și în orice caz, la începutul anilor 2000, când găsim și importante texte punând în contrast personalismul și solidaritatea personalistă, specifice comunităților, cu colectivismul, caracterizând grupurile de indivizi lipsiți de personalitate sau cărora li se interzicea autonomia personală, în numele unor interese colective abstracte. La nivelul fundațiilor politice remarcabile au fost unele studii elaborate pe această temă de ideologii dreptei creștin-democrate, precum și de cei ai stângii social-democrate.

Fondatorii USR nu știau de acestea și refuzau să construiască ceva pornind de la vechile dezbateri din interiorul sau din jurul partidelor post-decembriste întrucât, așa cum spune unul dintre ei în volum, „Singurul lucru care ne unea, din punct de vedere politic, era că toți detestam cu spume PSD, iar PNL devenise pentru noi nefrecventabil datorită (nu din cauza! - n.n.) coabitării dintre Ponta și Crin Antonescu (USL)." Curat comunitarism/personalism. Impulsul primordial al userismului a fost, ca și în cazul bolșevismului, negarea a tot ceea ce fusese înainte și proclamarea unei lumi cu totul noi care începea cu USR.

Or, când ceea ce te adună este ura față de alții nu ai cum concepe nimic constructiv, nu ai cum propune societății ceva pozitiv. Inversând sensul legăturii biunivoce dintre ceea ce face partidul în afara sa și ceea ce face înăuntru, menționată de autorul la care am făcut referire mai sus, o politică a urii și a demolării practicată în raporturile cu ceilalți impune o politică similară în raporturile interne cu ai tăi. Cum bine spune un alt martor-contributor: „Eu nu cred că poți face o mare revoluție a guvernării, a administrației statului și în același timp, să-ți elimini adversarii interni cu genul de metode prin care Lenin îi elimina pe menșevici. Nu ai cum, nimeni nu suferă de tulburare disociativă gen Dr. Jekyll/Mr. Hyde, să se poarte ticălos în partid și impecabil la guvernare". Și nici nu s-au comportat diferit. Ticăloșia a fost extinsă la nivelul întregului stat iar adversarii, de această dată externi, indiferent de domeniul lor de activitate, au fost eliminați exact prin metode bolșevice.

Fidelii stelei moarte sub care s-a născut USR, chipurile, ca „partid format din indivizi autonomi... grupați în jurul unor cauze, principii și valori comune", denunță faptul că „disputele interne (sub așa-zise pretexte ideologice, dar nu numai), iar apoi fuziunea cu PLUS, au dus la formarea unor grupuri care au început să funcționeze pe modelul colectivist de manual - voturi tip autobuz, servicii față de șeful și liderul de grup, recompensate cu promovări și funcții publice". Ce mai poate fi adăugat la o asemenea descriere venită din interior, în deplină sincronie cu ceea ce se vedea din afară, de nemembrii și mai ales de victimele userismului victorios?!

Cum este cu metoda autobuzului ne explică un alt martor. Aceasta este „o metodă care a fost folosită în alegerile interne din USR și ea nu poate fi pusă în practică decât de cei aflați în conducere. În principiu, funcționează așa: se aduce în partid un grup de oameni siguri, cu ajutorul căruia se controlează votul prin faptul că toți urmează să voteze orbește o listă primită - un grup electoral organizat, am putea spune. El este format, în principiu, din membri ai familiei, rude, angajați, vecini de bloc, prieteni vechi, fără un interes politic, dar dispuși să dea o mână de ajutor în numele camaraderiei. (...) Majoritatea membrilor din autobuz nu participă la viața internă de partid, nu sunt prezenți pe grupurile de dezbatere și de comunicare, nu dau nici o mână de ajutor în campanie, nu strâng semnături. Ei sunt aduși exclusiv pentru a vota".

Sistemul apare într-o lumină și mai sumbră atunci când ni se spune că „partidul transparenței" își constituie „batalioanele de asalt electoral" în totală obscuritate.

„Numele unora (din cei care constituie pasagerii autobuzului - n.n.) nici măcar nu este cunoscut, decât doar de către cei din conducere, fiindcă registrul electoral și procesele-verbale cu admiterea membrilor sunt ținute la secret, sub pretextul protecției datelor personale. Absenți și bine ascunși de către conducere, acești membri fantomatici par că se află într-un autobuz cu geamuri fumurii, dincolo de care membrii obișnuiți nu pot vedea nimic."

Este evident că asemenea procedee anihilează pluralismul și libera exprimare, ucid egalitatea de șanse și concurența loială, neagă meritocrația mult proclamată de USR și favorizează nepotismul și favoritismul, în general, înlocuind, în cele din urmă democrația internă de partid cu centralismul birocratic de tip bolșevic, respectiv cu dictatura de partid. O dictatură pe care militanții partidului, astfel selecționați o poartă în genă și cu care contaminează statul atunci când ajung să exercite funcții de autoritate publică în executiv, în legislativ sau în sistemul judiciar.

„În fond, aveam de-a face cu o construcție premeditată a inegalității de șanse a membrilor de bună credință" - spune un alt contributor. Inegalitate premeditată extinsă la nivelul tuturor românilor de bună credință atunci când USR ajunge să le gestioneze destinele de îndată ce are acces la exercițiul puterii de stat.

În mai multe mărturii revine relatarea deciziilor luate democratic cu o diferență de un singur vot (13 la 12 în Biroul Național) despărțind majoritatea care susținea directivele liderilor maximi (cele mai frecvente referiri se fac la Dan Barna) și ale camarilelor lor (dintre care cel mai reprezentativ se profilează a fi Cristian Ghinea, dar evocată este și nu mai puțin celebra Cosette Chichirău), de minoritatea care avea nu atât alt program cât alți lideri (Nicușor Dan și ai săi nicușoriști). Totul sugerează falsificarea votului, selectarea votanților după criteriul alinierii la exigențele unuia sau altuia dintre grupurile rivale și exercitarea de presiuni asupra participanților la scrutin.

Un asemenea sistem de decizie, selecție și promovare explică de ce, potrivit unei alte mărturii, „sunt foarte mulți semianalfabeți printre cei care au candidat la locale, oameni incapabili să scrie o frază fără greșeli grave. Oameni care au candidat la funcția de primar de comună și care nu au fost în stare să scrie singuri un program electoral în 7 puncte". Vai! Semianalfabeți în partidul intelectualilor?! Desigur, al intelectualilor de tip nou, cei din era digitalizării, adică cei care semnează iarăși cu degetul.

Definirea ideologică a USR ca partid de centru dreapta modern (oare să fi știut cineva că în 1991, FSN și apoi PD se definiseră ca partide „social-democrate/de centru-stânga moderne europene"?!), prin respingerea proiectului populist al lui Nicușor Dan care urmărea crearea unui „partid-umbrelă" întins deasupra tuturor ideologiilor și, deci, fără ideologie, nu era decât tot o „struțo-cămilă care nu rezistă la o analiză serioasă din punct de vedere al științelor politice". Observație absolut corectă, urmată de aceea că respectiva definire „a fost necesară, însă, pentru grupul din jurul lui Cristian Ghinea și Dan Barna(interesant este că, dând expresie subconștientului, mulți co-autori ai volumului îl trec pe lista personajelor toxice pe Ghinea înaintea lui Barna, care era, totuși, șeful partidului - n.n.),un narativ foarte bun pentru alinierea cadrelor de partid în jurul lor".

În asemenea condiții, nu este de mirare că, așa cum aflăm din această carte de memorii și sincerități, „chiar reclamate la forurile competente din partid, abuzurile sunt ignorate în proporție de 90%". Iar „când justiția din partid nu-și face treaba, micile celule canceroase ale abuzurilor din filiale, se vor transforma în metastaze" - se lamentează un alt userist bun (de fapt, fost userist).

„Toate neregulile - de alaltăieri, de ieri și de azi... - au fost sesizate de multiple ori la forurile interne competente" - scrie și un fost userist din Iași. Cu ce rezultat? „În peste 90% din cazuri, nu s-a primit nici un răspuns, semn că justiția internă în USR este realmente paralizată". Așadar, mărturiile se confirmă una pe alta.

Acesta este modelul de justiție pentru care USR a militat la nivel de stat și pe care a făcut tot ce a putut să fie aplicat în sistemul judiciar național. Campania „Fără penali în funcții publice!" urmărea așadar, după cum rezultă analizând aceste mărturii, excluderea din funcții publice a celor condamnați penal de o justiție abuzivă, selectivă și politic orientată, copiată după modelul justiției interne din USR. O justiție fără nici o legătură cu dreptatea sau cu domnia legii, ci dedicată, prin condamnări politice, excluderii concurenței din toate câmpurile de manifestare - politic, economic, cultural etc. „Fără penali în funcții publice!" a fost felul USR de a spune „Fără oameni competenți în funcții publice!" sau „Fără aleși în funcții publice!". (Desigur, aleșii USR, tot un fel de aleși erau, dar, în realitate, aleși nu de popor, ci de oligarhia useristă.)

Asemenea abuzuri politice nu puteau evita sfera banului. Dacă, așa cum se spune, banul este ochiul dracului, USR, ca toate partidele exclusivist-fundamentaliste și justițiar populiste, a fost tatăl dracului.

Iată ce ne spune o altă mărturie cu referire la cele petrecute într-una din filialele USR (cea din Maramureș), evident după un model de comportament brevetat la nivel național: „Ivan primea sume lunare de la Vlad Duruș, din suma forfetară deci vorbim de bani publici care erau deturnați în mod ilegal(deturnare legală este mai greu de conceput - n.n.), fără nici o justificare, cash, președintelui de filială județeană și locală. Trebuie spus că Ivan(Dan Ivan - n.n.) făcea cumul de funcții: era și membru în Biroul Național, președinte de filială locală, și președinte de filială județeană(am păstrat punctuația autorului care pune virgulă înaintea conjuncției copulative „și" - n.n.). Și practic asta era o mită prin care Duruș își asigura sprijinul președintelui de filială și pe acela al grupului de influență pentru chestiuni ulterioare, precum un nou mandat în parlament sau susținerea pentru o funcție bine plătită, sinecuri, fix ca la celelalte partide. Deci vorbim de practici total ilegale, care nu aveau nici o legătură cu spiritul USR". Prin urmare, avem de a face cu două USR: unul situat în realitatea corupției combătute de celălalt, acesta trăind doar în spirit, undeva într-o lume fictivă.

„Am dovezi pentru asta" - își încheie autorul (de fapt o autoare) dezvăluirilor de mai sus mărturisirea. Cu certitudine are. „USR este aceeași mizerie ca toate celelalte partide", spune ea și are parțial dreptate. Parțial, pentru că USR este o mizerie încă mai mare, ea fiind aceea care a câștigat voturi nu cu promisiuni de politici sociale, economice, culturale, investiționale, internaționale etc., mai mult sau mai puțin respectate, ci fix cu promisiunea combaterii corupției. Dacă românii mai găsesc în farfuria lor și câte ceva din ceea ce le-au asigurat vechile partide corupte, partide care prin știința lor politică și abilitățile lor administrative au reușit nu doar să fure pentru ele, ci să mai lase și de mâncare cetățenilor, USR, prin ipocrizia cu care a exaltat virtuțile „României curate", promițând prin programul său într-un singur punct - „Jos PSD!" - o țară „fără penali", respectiv o țară chiar și fără prezumția de nevinovăție, atât timp cât prin „penal" se înțelege nu doar cel care a încălcat legea, ci și cel care este doar suspectat de a o fi încălcat, i-a împins pe români pe drumul unor opțiuni pe cât de radicale, pe atât de iluzorii; adică spre eșec total.

Tot la filiala USR Maramureș, continuă mărturia citată, „colega noastră Corina Coborzan, care a strâns nu știu câte mii de semnături la Fără penali (campania „Fără penali în funcții publice!" - n.n.) a primit bani pentru fiecare semnătură. (...) Corina a recunoscut că a luat bani pe semnături, deci nu era vorba despre voluntariat, deși toată lumea o numea regina semnăturilor și voluntara anului. În același timp, inclusiv Ivan și Duruș au recunoscut. Ivan a recunoscut că ia bani pentru Facebook - zicea el - 2.000-4.000 de lei pe lună. Banii îi primea în tranșe, cam la două săptămâni. Ulterior, Duruș... a scris: Da, nu cheltuiesc în mod legal toate sumele pe care le primesc de la parlament... Deci practic, el, în calitate de avocat, recunoștea că delapidează, că face deturnare de fonduri din bani publici. Iar asta era o practică pe care ei o considerau absolut normală".

„...colega noastră Corina Coborzan, care a strâns nu știu câte mii de semnături la Fără penali (campania „Fără penali în funcții publice!" - n.n.) a primit bani pentru fiecare semnătură. (...) Corina a recunoscut că a luat bani pe semnături, deci nu era vorba despre voluntariat, deși toată lumea o numea regina semnăturilor și voluntara anului. Foto Facebook CC

USR, avea deci, în practicile sale standard, deturnarea de bani publici în timp ce din combaterea unei astfel de practici își făcea titlul de glorie. Ne putem ușor imagina ce s-a întâmplat cu banii publici atunci când USR s-a aflat la guvernare. Conflictul de interese mustește din faimosul PNRR, întocmit sub conducerea lui Cristian Ghinea (descris de mărturiile cuprinse în volum ca fiind un individ „obraznic, cu ieșiri suburbane,... acceptat cu noduri"), care a avut grijă să asigure fonduri europene care să aducă prosperitate firmelor de consultanță prietene.

„...Ulterior, Duruș... a scris: Da, nu cheltuiesc în mod legal toate sumele pe care le primesc de la parlament... Deci practic, el, în calitate de avocat, recunoștea că delapidează, că face deturnare de fonduri din bani publici. Iar asta era o practică pe care ei o considerau absolut normală..." Foto Vlad Duruș, afiș electoral

Cu privire la modul în care în USR se verifică utilizarea banilor partidului, aflăm dintr-o altă mărturie care ne spune că în ciuda solicitării unora dintre membrii (evident, cei dezavantajați de modul cheltuirii lor) nici o verificare contabilă nu a avut loc și nici un raport asupra exercițiului bugetar nu a fost prezentat forurilor statutare competente. În filiala USR Iași, de acolo de unde provenea incoruptibila Cosette Chichirău, cea care clama cu orice prilej transparența, „despre transparența financiară este inutil să vorbim. Niciodată în acești patru ani conducerea nu a prezentat o execuție bugetară - fie că vorbim aici despre cheltuielile curente sau de campanie - deși multe voci din filială au solicitat consultarea acesteia, în repetate rânduri".

Cum este posibil așa ceva? Pentru că, explică un alt fost militant, „întreaga jurisdicție internă a USR este defectă și mereu a fost așa" (Vai! Chiar așa? La USR? Nu se poate! - n.n.), iar „sursa unora dintre problemele principale se găsește chiar în reglementările din statut". Adică peștele USR de la statut se împute.

„Prin urmare... trebuie să constatăm că USR suferă în mod funciar de o incapacitate de ordin juridic." Curat incapacitate! De ea ne-am dat seama când USR a ajuns la guvernare, căci a dus-o triumfal și acolo. Întrucât „activitatea jurisdicțională disciplinară a organelor de conducere executive este complet nereglementată... de foarte multe ori, cazurile sunt rezolvate discreționar, sub pretextul că aceste organe iau decizii politice. Acest punct de vedere, dominant în Biroul Național și având ca foarte vehemenți denunțători pe Ionuț Moșteanu și pe Cătălin Drulă, contrazice în mod direct o decizie a CCR (!!! - n.n.) care statuează că și jurisdicția internă a partidelor trebuie să respecte drepturile omului, cadrul constituțional și principiile generale de drept".

Cu alte cuvinte, din interiorul USR aflăm că prin chiar statutul său acest partid ignoră, evident, cu bună știință, „drepturile omului, cadrul constituțional și principiile generale de drept". Cum să ne mai mire atunci că acestea sunt disprețuite de parlamentarii USR, miniștrii USR (când USR a fost la guvernare) și de magistrații cu USR în suflet? Cum să ne mai mire că USR a dorit și dorește punerea sub obroc a supremației Constituției și cedarea suveranității statului român către un supra-stat european fidel unor interese neromânești (și chiar prin asta neeuropene, ci oligarhice)?!

Volumul are 335 de pagini din care, cel puțin, trei sferturi sunt demne de a fi reproduse ca atare. Ceea ce pentru o recenzie, oricât de amplă ar fi, este imposibil. De aceea m-am limitat la a prelua în principal citate din contribuțiile lui Dan Lungu, Anca Goja, Cornel Zainea, Dragoș Moldovan, Ioana Novac, Mădălina Petrea Popescu, Alexandru Surcel, Andreea G. Talmazan, Vlad Teohari, Mihai Goțiu, Dumitru Dobrev, Luminița Corneanu, Dan Cazacu.

Aceste citate precum și ideile sintetizate din mărturiile altor coautori sunt adevărate și convingătoare rechizitorii la adresa unui partid descriptibil ca partid de escroci.

Cum se conturează a fi însă criticii care au alcătuit volumul? Ei nu sunt, de bună seamă, useriștii escroci, dar sunt, în schimb, useriștii fanatici. În acest sens, cei din urmă nu sunt reprezentanții unui USR bun, fie el existent și numai în vise, ci ai unui USR de altă manieră, la fel de rău. Un USR fanatic antisistem și justițiarist, care, în numele valorilor democrației proclamate de oponenții săi, cere să i se acorde drepturi pe care, odată ajuns la putere, în numele valorilor sale (de fapt, a nonvalorilor sau antivalorilor sale) le refuză acelora.

Episodul „Ordonanța 13", pe fundalul căruia a apărut și ideea „Fără penali", expresie a unui „proiect politic vizionar" (sic!) menit a face „să ne asigurăm că un nou Dragnea nu mai este posibil", este considerat de criticii derapajelor USR ca un moment de glorie: „proiectul a meritat și pragmatic, nu numai la modul idealist, pentru că a adus o mare vizibilitate partidului în stradă". Aceasta chiar dacă, potrivit altei mărturii, multe din semnăturile strânse în campania „Fără penali în funcții publice" au fost false. „Măreția cauzei" impune însă și unele „mici" compromisuri (sic!).

Nicăieri, în cele câteva sute de pagini ale volumului, nu găsești regretul că, în locul luptei cu justiția politizată și controlată de serviciile secrete, ai cărei judecători s-au declarat parteneri de nădejde ai acuzării împotriva apărării și au acceptat, în fapt, un statut de inferioritate față de procurori, așa cum se întâmplă doar în regimurile dictatoriale, militanții USR s-au mobilizat și au tulburat liniștea orașelor țării pentru a asigura condamnarea politică a unui lider de partid, altminteri mediocru, acuzat de niște găinării, și acelea nedovedite.

Un alt critic al USR evocă cu mândrie „anii de glorie" 2017-2018 în care „oamenii buni din USR" au făcut politică în stradă, pentru că... nu puteau câștiga la urne.

Nici un gând cum că nu era tocmai compatibil cu democrația ca un partid, acționând sub acoperirea societății civile, să conteste rezultatul alegerilor și să impună opțiuni politice nevalidate prin alegeri. Ceea ce doreau demonstranții useriști nu era să susțină vreo politică, ci „să aibă în fruntea României aleși capabili, onești și care să pună interesele țării și ale comunităților înaintea intereselor personale și de grup". Evident, singurii aleși capabili, onești etc. erau cei din USR unica problemă fiind aceea că fără agitații de stradă și demonizarea concurenței politice în stil bolșevic, nu îi alegea nimeni. Iar când au fost aleși s-a văzut ce a ieșit.

Fără îndoială că, dacă ar mai putea, „useriștii buni" ar face la fel. Adică ar teroriza societatea în numele superiorității obiectivelor lor; căci despre o ideologie cu greu s-ar putea vorbi.

Criticii USR nu își ascund satisfacția cu privire la eșecul referendumului privind definirea familiei. Dincolo de nuanțele tactice referitoare la abordarea acestuia, în legătură cu care au existat, în interiorul partidului, dispute majore ducând la fracturi pe măsură, cu toții trăiesc în dorința de a pune semnul egalității între firesc și nefiresc, între natural și nenatural, conferind minorităților care optează pentru o viață contrară scopurilor sociale cărora familia le este dedicată (perpetuarea speciei), dreptul de a-și impune voința în fața majorității. Este imposibil ca pentru cineva care gândește în acest fel, respectiv pentru care voința minorității trebuie să prevaleze asupra voinței majoritare, democrația să fie altceva decât o altă formă de dictatură.

„Acțiunile de gherilă din parlament (inclusiv o ocupare a acestuia în stilul mișcărilor grass-roots), protestele, utilizarea portavocelor când ne-au fost tăiate microfoanele (măsură menită a pune capăt filibusterismului și altor abuzuri de procedurile parlamentare - n. n.), implicarea totală în susținerea inițiativei civice Fără penali în funcții publice (în realitate o acțiune politică menită a scoate din lupta pentru putere concurenții cei mai redutabili - n.n.), au scos din apatie și parlamentarii și conducerea PNL, al căror început de mandat părea resemnat în urma rezultatelor din decembrie 2016" - își amintește cu „legitimă mândrie useristă" un fost parlamentar userist care între timp a trântit ușa partidului respectiv pe motiv că acesta își trădase valorile, fiind pe cale de a „impune ireversibil și în USR-PLUS politica organizațională de tip clientelar-colectivist".

Prin urmare, obiectivul de căpetenie al USR era userizarea celorlalte partide („în cele din urmă, PSD s-a debarasat de cele mai toxice și impertinente personaje de la vârful partidului, iar PNL și-a retras, de asemenea, o parte importantă a liderilor cu probleme penale"... deși „e departe de a se spune că cele două partide s-au reformat") și, astfel, revenirea la partidul unic identificat cu statul (în locul „statului-națiune", „partidul-stat"), și nu buna guvernare a României într-un mediu politic pluralist. Iar atunci când electoratul nu s-a lăsat sedus de o asemenea ofertă, iar rezultatele alegerilor au fost insuficiente pentru obținerea unei cantități mulțumitoare de putere parlamentară, s-a trecut la binefăcătoare acțiuni de gherilă în forul legislativ, realizate inclusiv cu mijloace huliganice. Acesta este Festivalul democrației pe care nici măcar criticii politicii organizaționale de tip clientelar-colectivist ai USR nu o regretă. Ba chiar o promit, dacă vor reveni.

De fapt, întreaga critică a useriștilor fanatici la adresa useriștilor escroci arată confuzia care domnește în capul tuturor. Cu toții confundă politica cu politicianismul și omul politic cu politicianul, pentru a se erija în postura ridicolă, dacă nu ar fi tragică, de a face politică fără a fi oameni politici și a exercita puterea publică fără a face politică. În realitate, ceea ce îi sperie cel mai tare pe toți este comunicarea cu electoratul, respectiv nevoia de a avea asentimentul acestuia exprimat prin vot, pentru a guverna țara.

Până a ajunge în Parlament, prin efectul susținerii electorale a unor cetățeni înșelați prin demagogia sa justițiaristă, USR a fost un partid deghizat în organizație a societății civile, care a vrut să guverneze fără să treacă prin alegeri. După ce a ajuns în Parlament și a înțeles că guvernarea nu se poate înfăptui doar prin sloganuri ambigue în formă și reacționare în conținut, a trecut din nou în subteranele puterii ca organizație de gherilă preocupată exclusiv de subminarea sistemului democratic, dar și a statului național, stat în contextul constituțional al căruia acea democrație se formase.

Mărturiile critice din volumul pe care l-am parcurs, de fapt, deplâng corupția care a lovit USR doar pentru că aceasta a slăbit capacitatea Uniunii de a distruge sistemul democratic și ordinea națională a României.

„Spre deosebire de cei de la vârful USR, eu și mulți alți oameni ca mine mai credem încă în cuvintele magice: democrație, transparență, meritocrație, profesionalism, corectitudine" - spune, vărsând lacrimi sincere, unul dintre fanaticii „spiritului userist". Toate ar fi bune numai că, dacă intri în detalii, observi că pentru aceștia democrația înseamnă dictatura minorităților deviante, transparența înseamnă cinism, meritocrația înseamnă sectarism, profesionalismul înseamnă dogmatism, iar corectitudinea înseamnă exclusivism fundamentalist.

Integrarea socială, includerea tuturor într-un spațiu civic și cultural coerent, empatia, nu constituie valori useriste. După cum nu preocupă pe nimeni, din câte se vede, lipsa unor proiecte politice concrete menite a face viața oamenilor mai bună, mai sigură și mai fericită. Despre asta, nici o vorbă. Despre absența lor, nici un regret.

Democrația negației, a contestării permanente, a demolării, nu duce la dezvoltare economică și la coeziune socială. Transparența nu ține locul libertății individuale, al securității sociale și mai ales al farfuriei pline. Meritocrația nu exclude oligarhismul, mai ales atunci când se asociază cu narcisismul și respinge solidaritatea socială. Autorii volumului, când exaltă profesionalismul, vorbesc despre USR ca despre un „partid de intelectuali", legând de calitatea de intelectual dreptul de a dicta cum să fie viața celorlalți și ignorând faptul că a fi intelectual este cu totul altceva decât a fi fidelul sclaviei corporatiste care își expune pe pereți tot felul de diplome ce atestă doar acumulări de informații neasimilate critic și pe versoul cărora se găsește mențiunea „Bon pour l'Afrique".

În fine, corectitudinea este o valoare numai dacă este capabilă să producă alte valori materiale și morale. Pentru omul politic corectitudinea are sens numai în context social și criteriul adevărului ei este calitatea vieții concrete a membrilor societății (locuri de muncă, salarii, pensii, infrastructuri, asistență medicală, școlarizare etc.). Abstractizând „valorile", fanaticii USR sau furioșii USR au uitat de om, de cetățeanul concret pentru care acele valori trebuie transformate în condiții de viață reale. Un asemenea partid este un pericol social.

O ultimă remarcă impusă de volum se referă la împrejurarea că mai toți autorii exprimă convingerea potrivit căreia USR s-a născut, cumva, din spuma mării, a crescut din solul curat al societății civile fără de prihană. Abia după aceea niște oameni răi, desigur hoți veniți din alte straturi decât cele intelectuale, l-au deviat de la drumul său către rai, îndreptându-l spre infern.

Nu știu dacă asemenea convingeri sunt rezultatul naivității sau al nevoii de a ascunde adevărul. În realitate, URS este un virus politic creat în laboratoarele puterilor oculte globaliste și adaptat apoi la condițiile de mediu românesc în centrele malefice de creație ale statului subteran român. Dacă succesul său inițial, la un moment dat ajuns la cote pe cât de ilogice pe atât de amenințătoare, nu a durat prea mult (fără ca aceasta să însemne că reculul este ireversibil), faptul se datorează nu fanaticilor userismului, ci escrocilor useriști care l-au decredibilizat, precum și, probabil, unei capacități nescontate a românilor de a respinge răul.

Iată de ce nu pot încheia decât validând concluzia autorilor volumului care, chiar și din considerente discutabile, ajung la diagnosticul corect. Acesta sună astfel: „În concluzie, realitatea din partid nu are nici o legătură cu ceea ce le spunem noi oamenilor sau cu ce speranțe și așteptări au oamenii de la noi. Alegerile din interior nu au nici o legătură cu meritocrația, nu au nici o legătură cu democrația, nu au nici o legătură cu vreun principiu sănătos. Au legătură doar cu cei pe care îi lingi, cu avantajele personale pe care poți să ți le creezi, ... încercând să elimini absolut orice om care ar avea un cuvânt de spus diferit de al tău sau care ar putea deveni vizibil, ca nu cumva să îți fure o potențială funcție, o sinecură, orice. (...) Toată povestea cu PLUS-ul, tot ce s-a întâmplat cu USR încă de la început..., toate au fost bazate pe lucruri departe de meritocrație, democrație, vot liber exprimat."

Concluzie întărită de spusele altui fost userist: „După tot ceea ce s-a întâmplat, nu mai cred că USR poate fi o alternativă viabilă la partidele vechi".

Nu poate fi, aș adăuga eu, nu doar pentru că suferă de aceleași metehne cu acelea, ci și pentru că, mult mai grav, nu are nici abilitatea de a guverna cu un succes minim garantat, precum și întrucât, spre deosebire de partidele curentelor politice principale consacrate în România, trădarea, spiritul antidemocratic și cel antinațional, nu îi sunt boli dobândite și, eventual, tratabile, ci i se află în genă, sunt caracteristici genetice netransformabile.

De fapt, nu este vorba despre „patologiile unui partid", ci despre păcatul originar din care s-a născut și care îl va domina până la moarte. De aceea, se poate spune că USR este cel mai nociv animal din menajeria politică actuală a României. Să ne ferim de el!