• Tweet

Fac acest îndemn cu toată seriozitatea și în deplină cunoștință de cauză. Românii se prezintă la urne și votează. Ce votează? O clasă politică pe care urmează, în curând, să o demonizeze. Parțial, vor vota aceeași clasă politică pe care, astăzi, o disprețuiesc. Și ce altceva ar putea face? Ar putea opta pentru cealaltă formulă de conducere a statului. Dacă nu sunt oameni politici, atunci sunt instituțiile de forță. Armată sau serviciile. La noi, mai degrabă serviciile. Ce trebuie să facă românii în aceste condiții?

De mii de ani, de când există statul ca formă superioară de organizare a societății umane, acesta a fost condus, în esență, fie de preoți, fie de politicieni, fie de armată. În statul laic, nu mai există decât opţiunea între armată și clasa politică. Ceea ce numim democrație, orinde s-ar află pe pământ și sub orice formă ar exista ea, este statul condus de către politicieni. Aleși, prin vot direct, de popor. Românii disprețuiesc profund clasă politică. Este o realitate la care au contribuit o mulțime de factori. Iar culmea disprețului îl manifestă față de parlamentari. Față de cei pe care tocmai urmează ca cetățenii României să îi aleagă. Unii, cu certitudine cei mai mulți, vor fi realeși. Alții vor ajunge pentru prima dată în Camera Deputaților sau în Senat. În scurt timp, ciclul se va repeta. Deși au primit votul românilor, parlamentarii își vor pierde, în scurt timp, credibilitatea. Ei vor fi hărțuiți de presă, de societatea civilă, de instituțiile de forță ale statului și, evident, se vor hărțui între ei. Se va intra curând, din nou, în aceeași logică a neîncrederii în propriii aleși. Ce e de făcut?

Alternativa, cum arătam mai sus, nu poate fi decât opțiunea pentru armată. Dar România nu mai are o armată a poporului, în mâinile căreia să își încredințeze, fără niciun fel de emoții, destinul. Armata noastră, redusă de la 350.000 de combatanți la 80.000, este o armată de profesioniști. Nu intervine, și bine face, în viața politică. În România, rolul armatei a fost preluat de celelalte instituții de forță. În fruntea acestora, se află serviciile. Dar și Direcția Națională Anticorupție. Atât serviciile, cât și Direcția Națională Anticorupție intervin, în mod constant, în viața politică. Până la cel mai înalt nivel. Să nu uităm că un fost șef al celui mai important serviciu secret, SRI, a declarat, în ziua votului pentru alegerile prezidențiale, deplasându-se către secția de votare, că alege schimbarea. Și a venit Emil Constantinescu. Același domn, Virgil Măgureanu, în scurt timp, și-a confecționat un partid după care i-a pus partidul și întreaga logistică a acestuia la picioare lui Traian Băsescu. Acesta a devenit următorul președinte al României. Pentru următorii zece ani. Mai putem, în aceste condiții, afirma că serviciile secrete nu intervin în lupta pentru putere până la cel mai înalt nivel? Dacă cineva mai are îndoieli, să continuăm în aceeași logică.

Un alt șef tot de la SRI, George Maior, ocupă poziția de ambasador la Washington. Este cea mai înaltă reprezentanță a statului român. Dar înainte de a fi ajuns acolo, numele său a fost intens vehiculat atât pentru funcția de prim-ministru, cât și pentru o candidatură la prezidențiale. Și, în continuare, acest proiect pare a fi viabil. Un alt șef de serviciu secrete, Mihai Răzvan Ungureanu, a plecat de la SIE pentru ca, imediat, să fie instalat în funcția de prim-ministru de către Traian Băsescu. După care, rapid, a fost reinstalat la conducerea SIE. Și tot de la SIE a plecat domnul Teodor Meleșcanu pentru a candida la prezidențiale și pentru a ajunge, acum, în conducerea unuia dintre partidele politice care au o șansă reală de a da viitorul Guvern. Fiindcă am amintit numele lui Traian Băsescu, nu trebuie să uităm că acesta a fost ofițer acoperit al unei alte structuri de securitate, Direcția de Informații Externe, cum era denumită sub dictatura comunistă, și există deja suficiente scurgeri de informații din direcția serviciului secrete al Olandei, conform cărora Traian Băsescu ar fi fost racolat și de serviciul secret al Uniunii Sovietice pe parcursul misiunii sale ca șef sub acoperire al reprezentanței noastre de la Anvers. Dacă mai e necesar să continuăm, îl vom menționa și pe Ion Iliescu. Acesta provine tot din serviciile secrete. Ale Moscovei. Fiind racolat de KGB în timpul studenției sale la Moscova. De altfel, aproape întreaga conducere politică din anii ‘90 a fost alcătuită din reprezentanți ai unor servicii secrete. Cei mai mulți, arondați Moscovei.

Am deschis paranteza de mai sus pentru a face mai bine înțeleasă tema acestei analize. Oricât de mult ar disprețui clasa politică în general și oricât de mult i-ar demoniza pe cei mai mulți dintre politicieni în special, românii trebuie să înțeleagă faptul că, până la urmă, e ori, ori. Ori renunțăm pentru o întrega perioadă istorică la acest sistem electoral și atunci, întrucât nu mai avem armată populară, acceptăm ca, în mod oficial, conducerea statului să fie preluată de un regim de mână forte sprijinit pe instituțiile de forță, ori, treptat, încercam, pe calea sistemului electoral, să îmbunătățim calitatea celor care conduc statul. Deci, a politicienilor. Ori dictatură, ori democrație.

Și mai sunt de precizat două lucruri: 1. Clasa politică este expresia masei de alegători. Dacă, într-o democrație, afirmăm că respectivă clasă politică este de slabă calitate, atunci, inevitabil, trebuie să acceptăm și ideea că alegătorii sunt de slabă calitate sub aspectul educației și al pregătirii lor pentru democrație. Deci, accentul trebuie pus pe educație. 2. Pentru a ajunge să condamnăm clasa politică în general sau pe politiceini în particular, ar trebui să fim siguri că aceștia sunt ceea ce declară că sunt. Și nu altceva. Respectiv ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete.

Este momentul să încerc o concluzie. Concluzia e următoarea: clasa politică e vulnerabilă și a ajuns să fie demonizată nu fiindcă, în sine, este de slabă calitate, ci dintr-un alt motiv. Ea reprezintă un ghiveci, în compoziția căruia, într-o doză considerabilă, și-au băgat coada serviciile secrete. Prin urmare, cea mai importantă sarcină a președintele Klaus Iohannis, dacă vrea să schimbe cu adevărat ceva, este dublă. Să pună accent pe educație și să își utilizeze puterea pentru a-i extrage pe toți ofițerii acoperiți din partidele politice, din guvern și din celelalte componente ale societății.

Sorin Rosca Stanescu