Prostimea intelectuală "față cu reacțiunea"
Postat la: 23.04.2025 |
Ca să vedeți cine sunt cei care ar vrea să ne oblige să gândim ca ei și dacă cumva îndrăznim să avem păreri proprii, ne consideră niște idioti cu creierele spălate de boții, titiboții și cargoboții de pe Tik-Tok.
Toți acești indivizi cu "discernământ" și "profunzime" în gândire, specialiști în propagandă, dezinformare și factchecking (verificarea faptelor), care amușinează kaghebistul și legionarul de la un kilometru, au înghițit ca puișori flămânzi, pe nemestecate, și apoi au regurgitat cu toții în spațiul public aberantă poveste a provocării decesului papei de către J.D. Vance, vicepreședintele SUA.
"Turbatul" Vance ar fi dat buzna în Vatican și în pofida rezistenței înverșunate a celor care au încercat să-i împiedice accesul în palat, ar fi reușit să ajungă la papă, pe care l-a agresat verbal, acuzând susținerea migranților de către Sanctitatea Sa. Supus unui asemenea tratament brutal și nemilos, papa ar fi suferit atacul cerebral care i-a provocat decesul.
Partea cea mai savuroasă este că "factcecărinea" sau potera internetului, a crezut sincer povestea, au fost ca mitomanii care trec testul poligraf pentru că sunt ei înșiși convinși de fabulațiile pe care le debitează. Nici măcar nu au făcut în mod deliberat propagandă împotriva "regimului nazist" de la Washington.
"Intelectualii" de internet nici măcar nu și-au exercitat menirea declarată în această viață și anume să verifice faptele (factcheckimg). În presa bătrânească, aia pe hârtie, regula era să verifici informația din minim două surse sau dacă e posibil, chiar din trei surse. Acum te numești ziarist dacă ai un smartphone și un cont pe rețele de socializare.
În general audiențele la papă sunt publice și există oportunități pentru imagini foto și video, așa cum s-a întâmplat și în cazul primirii vicepreședintelui american James David Vance. "Busolele națiunii", cei care au pretenția să ne indice direcția, nu aveau decât să vizioneze un scurt video înainte de a scrie.
În film se vede cum pe durata audienței de câteva minute, J.D. Vance, primit împreună cu soția sa, era foarte smerit și i se adresa papei cu "părinte" (father). Vicepreședintele SUA este de religie romano-catolică.
Discuția a fost convențională. J.D. Vance l-a întrebat pe papă cum îi merge cu sănătatea și i-a spus că se roagă pentru el. Unul dintre însoțitorii papei le-a înmânat lui J.D. Vance și soției daruri pentru cei trei copiii ai lor și apoi au făcut o poză de grup cu toții. Papa mai avusese primiri în acea zi și după întâlnirea cu Vance a binecuvântat din balcon mulțimea credincioșilor.
J.D. Vance a hotărât să-și petreacă Paștele la Roma împreună cu soția și copiii și cu această ocazie a făcut și vizite de curtoazie la premierul italian Giorgia Meloni și la papa Francisc. Cam aceasta este societatea post-adevăr, în care niște indivizi mânați de ură și fanatism politico-ideologic, adesea stimulat cu generoase subsidii financiare, ne poruncesc cum să trăim si în ce să credem.
George Scarlat
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu