• Tweet

Douăzeci și patru de organizații ale unei așa zise societăți civile au cerut demisia membrilor Curții Constituționale a României pentru motivul că, printr-o decizie recentă, aceasta a stabilit preeminența Constituției române asupra dreptului UE și hotărârilor CJUE. Este vorba așadar despre un atac împotriva Constituției și prin aceasta, a statului, care excede dreptului la liberă exprimare.

A cere demisia unor demnitari nu este, în sine, un act nepermis sau suspect. În speță, însă, demisia este cerută pentru vina de a fi apărat Constituția și este o recunoaștere a intenției de răsturnare a ordinii create de aceasta, prin metode care nu au legatură cu procedura legală de revizuire a legii fundamentale.

Pe de altă parte, aparența creată prin numărul mare de entități colective solicitante (care la o cercetare chiar și sumară se va dovedi că în realitate nu adună mai mult decât câteva sute de membri), este menită să inducă în populație sentimentul iminenței unei vaste confruntări civile și să-i pună sub teroare pe membrii CCR, dar și pe magistrații români care acționează în respectul Constituției.

În același timp, inventând un conflict între CCR, garantul Constituției și, prin aceasta, al suveranității statului în cadrul ordinii europene, și instituțiile UE, inițiatorii cererii de demisie încearcă să împingă România într-un litigiu cu UE, implicând-o pe aceasta într-o luptă având ca obiect deposedarea statului român de atributele suveranității sale.

Această acțiune care, în mod evident, tinde să deruteze opinia publică, și așa puțin informată pe tema delicată a raporturilor dintre Constituțiile naționale, legislația internă și dreptul european, asmuțiindu-o împotriva unei instituții constituționale, se coroborează suspect cu gestul Procurorului General al României, Gabriela Scutea, care, printr-o scrisoare adresată tuturor parchetelor, încălcând grav principiul autonomiei procurorilor, de care altminteri se face atâta caz, le-a indicat să sfideze Constituția României și deciziile CCR, în acest sens punând în instanțele de judecată concluzii împotriva actelor de urmărire penală săvârșite de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pe motivul (mincinos) că desființarea acesteia ar fi fost decisă de CJUE . Alături de caracterul antistatal al acestui demers, transformarea controlului ierarhic al procurorilor în ordin de a trece peste conștiința lor profesională pentru a susține, de fapt, o agendă politică străină de interesul națiunii, o face incompatibilă pe Scutea cu funcția pe care o deține în fruntea Parchetului General de pe lângă ÎCCJ.

Instigările anticonstituționale ale Procurorului General care ar trebui să determine CSM la scoaterea sa imediată din magistratură (în orice țară civilizată o asemenea măsură ar fi fost luată deja), se asociază cu o recentă hotărâre definitivă a Curții de Apel Pitești, prin care, de asemenea, sub cuvânt că s-ar pune în aplicare o decizie CJUE, altminteri abuziv interpretată, s-a urmărit subminarea ordinii constituționale a statului prin negarea supremației Constituției Republicii în raport cu dreptul UE și totodată, negarea statutului constituțional al Parlamentului României de reprezentant suprem al poporului și unică autoritate legislativă. Pretinzând că aplică o dispoziție a CJUE în realitate inexistentă, respectivul judecător a încercat și în mare măsură a reușit să dea o dublă lovitură: să confiște puterea judecătorească punându-o în slujba unei agende politice antinaționale străine ei și să aducă puterea legislativă în subordinea acesteia.

Nu este un secret pentru nimeni că o serie de alți judecători care în trecut au încălcat obligația de rezervă pentru a adopta un partizanat militant în promovarea unei anumite viziuni politice referitoare la organizarea justiției naționale, sunt pregătiți, sub coordonarea unor forțe oculte, a căror prezență se simte, a căror natură se intuiește dar a căror adresă exactă nu se știe, să procedeze în mod similar cu judecătorul Curții de Apel Pitești.

În aceste condiții, avem în fața ochilor suficiente date din care să rezulte că se pune în aplicare un plan de acțiuni bine concertate având ca scop inducerea haosului în sistemul judiciar național, detronarea Constituției din rangul de lege a legilor menită a circumscrie întreaga ordine de drept națională și, astfel, subminarea suveranității naționale și falimentarea statului.

Iată suficiente rațiuni pentru ca Serviciul Român de Informații să treacă de îndată la identificarea și luarea în evidență a tuturor membrilor celor douăzeci și patru de organizații așa zis civice care au declanșat campania împotriva CCR, urmând să stabilească sursele de finanțare ale acestora și legăturile lor cu orice alte entități terțe susceptibile a viza vulnerabilizarea siguranței naționale a României. Opinia publică ar trebui apoi informată cel puțin în legatură cu identitatea organizațiilor fictive, precum și cu aceea a liderilor acestei acțiuni. Evident, originea fondurilor lor financiare este o altă informație de interes public.

Totodată, SRI este obligat să identifice magistrații care alcătuiesc mișcarea împotriva Constituției României din cadrul sistemului judiciar. Avem toate motivele să credem că, în contextul războiului hibrid început de ceva vreme la scară mondială, o coloană a cincea a forțelor având interese divergente cu interesul național românesc acționează în justiția română. Prejudiciile create României de această mișcare subversivă sunt imense și deja evidente. Deconspirarea și anihilarea ei sunt priorități urgente pentru sistemul imunitar al statului, respectiv pentru comunitatea română de informații.

Este momentul ca SRI să dea testul public al loialității față de națiunea română, fiind imposibil ca toți patrioții să fi dispărut din cadrul acestei instituții. După ce a comis păcatul încercării de a controla justiția, este cazul ca SRI să se revanșeze în fața națiunii și a propriei conștiințe debarasând justiția de mișcarea anticonstituțională care a penetrat-o, și să neutralizeze batalioanele de asalt deghizate în societate civilă, care, în numele unui fals europenism, o susțin agitând strada prin tot felul de inițiative destabilizatoare.

Abia în acest scop, cooperarea SRI cu CSM ar fi salutară, în timp ce, printr-o comisie specială de anchetă, Parlamentul s-ar cuveni să impulsioneze, sprijine și supervizeze această necesară acțiune pro-constituțională de igienizare a spațiului public și a justiției.

Libertățile și drepturile cetățenești trebuie respectate, dar în cadrul ordinii constituționale, iar nu împotriva ei. Nu putem acorda inamicilor Constituției drepturile pe care ei ne cer să li le recunoaștem în numele principiilor noastre, dar pe care ei ni le refuză, în numele principiilor lor.

Calitatea de membru al UE trebuie onorată, inclusiv prin asigurarea priorității dreptului UE în cazul necorelărilor cu legislația internă infraconstituțională, dar nu și atunci când aceasta contravine legii fundamentale a statului român sau când hotărârile instanțelor judecătorești ale UE sunt pronunțate cu depășirea competențelor acestora și a celor atribuite de statele membre uniunii. Or, organizarea justiției naționale nu este de competența UE, iar aplicarea în acest domeniu a principiilor generale care circumscriu conceptul "statului de drept" (respectiv al "guvernării legii" adoptate de legiuitorul legitimat democratic), înscrise atât în tratatele constitutive ale UE cât și in Constituția României, cade în răspunderea puterii legislative române, aflate sub controlul de constituționalitate al CCR.

Prioritatea dreptului UE, la care sunt ținute să vegheze și instanțele judecătorești, privește normele infraconstituționale de drept material și procesual intern, iar nu organizarea internă a statului stabilită exclusiv prin Constituție și care este prezumată ca fiind conformă cu ordinea UE, căci de ar fi fost altfel România nu ar fi putut fi admisă în Uniune, respectiv nu ar fi putut ratifica tratatul de aderare la Uniune.

În acest context este mai mult decât grăitor faptul că organizații pretins civice și magistrați pretins euroconformi care nu cer aplicarea directă a dreptului UE în materia drepturilor omului (considerate a fi „un lux") ori chiar se opun acesteia, vor în schimb să aplice acquis-ul comunitar în domenii în care el nu există întrucât UE nu are competență în a-l crea. Găsim aici dovada relei credințe a batalioanelor de asalt care acționează în societatea civilă și a coloanei a cincea care acționează în justiție împotriva Constituției și deci a națiunii.

Neîndoielnic, în ordinea europeană actuală, a fi bun român înseamnă a fi bun european, dar și a fi bun european înseamnă a fi bun român, în același timp și sub același raport. Cei care încearcă să se acrediteze ca buni europeni acționând ca anti-români sunt și adversari ai României și adversari ai UE; iar cei care care acționează împotriva Constituției României amenință atât siguranța statului român, cât și pe aceea a UE. De aceea cei care apără Constituția României, apără și interesele UE.

Este, deci, indispensabil ca instituțiile statului român însărcinate cu apărarea Constituției să intre în acțiune. Cu fermitate, fără ezitări și fără jumătăți de măsură. Cu toate mijloacele de care dispun și cu tot devotamentul față de țară și popor. Acum, iar nu mai târziu. Astăzi, iar nu mâine. Se aude și în pădurea Băneasa?!

Adrian Severin