A început beleaua, în urmă cu câteva ore!
Postat la: 13.06.2025 |
Era previzibil, SUA a dat indicații din timp reprezentanților săi din zonă să se bage sub mese și să aștepte. Nu a durat mult, Trump anunța cu câteva ore înainte de atacul Israelului asupra Iranului, la o conferință de presă, că își dorește să negocieze. Așadar de frăgezirea „negocierilor" cu Iranul urmeaza să se ocupe Israelul!
De vreo zece ani este anunțat războiul Israel - Iran, cu presiuni asupra SUA de către coloana a V a israeliană, care de fapt nu mai activează de multă vreme conspirat. Practic la nivel de vârf mediul militar, mass media, decizia politică, social media etc se află sub controlul israelian, deși ca minoritate evreii din SUA reprezintă un procent mic comparativ cu alte minorități etnice și religioase - exista pe X liste uriase pe toate domeniile precizate si nu numai, de Holiud nu e cazu sa mai pomenesc si nu o sa ma apuc eu acum sa fac culturalizare pe tema asta.
Dacă războiul Irak - Iran a durat vreo opt ani, acesta de acum se va sfârși foarte repede. Iranu este zero barat față de forțele combinate ale Israelui și SUA - chiar dacă autoritățile americane pretind că nu au niciun amestec este evident că baza logistică și militară a Israelului este SUA, sume imense de bani pentru armament sunt alocate de decenii de catre SUA exclusiv Israelului.
Iranul a ramas fara proxiuri, Siria pa!, Hezbolah si Hamas adio!, aliati reali bye-bey, iar sistemele antiaeriene S-300 de productie ruseasca au fost neitralizate la atacul anterior al aviatiei israeliene care s-a plimbat vreo 2.000 de kilometri prin zona iar acum se plimba ca voda prin loboda, deoarece Iranul practic nu mai are decat "praștii". Sustinerea Iranului de catre Rusia nu va exista, rusii nu sunt aliati cu nimeni decat cu interesele lor si atat, si pe chinezi ii privesc cu maxima ostilitate in pofida mieroaselor imbratisari. Desigur si China abia asteapta sa fie distrusa Rusia, si nu de azi de ieri, inca din vremea cand Moscova comunista era gata gata sa loveasca China comunista nuclear.
După bombardamentele de acum va urma cu siguranță încercarea de răsturnare a regimului de sonați musulmani din Iran, islamul este tot o religie iudaică, abrahamică, ca și iudeo-creștinismul, o secta adiacenta iudaismului, cu idoli evrei si Capo al sectei desigur tot evreu, insa o bună parte din lumea musulmană a început să patineze, deși musulmanii și evreii colaborează perfect cand e vorba de decapitat crestini, mai toate organizatiile criminale musulmane, de la Hamas la ISIS au fost creatia Israelului, și au fost nu doar infiltrare ci efectiv conduse la varf si sustinute financiar de serviciile israeliene.
Au avut nevoie de aceste organizatii teroriste cum au nevoie si in Romania de pretinse organizatii "legionare", in mare parte create fix de SRI-ul subordonat Mossadului, pentru a obtine legitimitatea unor contralovituri mult peste nivelul de risc al organizatiilor comice create tot de ei, contralovituri care se lasa in final cu ocuparea teritoriilor ravnite - bine, Romania este oricum ocupata, romanii sunt obisnuiti cu iobagia si slugarnicia inca din vremea fanariotilor, a otomanilor si apoi a sovieticilor ruso-evrei.
Cred ca este un lucru bun daramarea regimului musulman din Iran, persanii au din vechime cu totul si cu totul alta religie, alta tipologie umana, gena ariana si o cultura proprie bogata pe care iudeo-musulmanii au calcat-o sub papuci. Inca un lucru bun este ca razboiul inceput in partea aia de lume il va lasa fara aer pe Zelenski, practic doar Maia Sandu și Nicușor Dan sunt singurul său echipaj, un fel de Trio Do-Re-Mi, o troică de tot hazul. Mega afacere razboiul, dar nu pentru noi!
George Roncea
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu