Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Postat la: 18.03.2025 |
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca să împrumut un termen din fotbal, pentru că au început luptele subterane legate de incomodarea, respectiv proiectarea candidaților la prezidențiale rămași în cursă pe lista definitivă.
Și, ca de obicei în asemenea momente, sunt scoși la înaintare sau de la naftalină „bătrânii soldați ai Sistemului", jurnaliști sau sociologi, puși să emită păreri publice care sunt utile jocurilor de putere subterane, amenajate de către taberele securistice din spatele candidaților. Așa s-a trezit ieri, spre exemplu, Crin Antonescu cu două catiușe slobozite asupra genunchilor săi, una de către Ion Cristoiu, cealaltă de către Alin Teodorescu, colegi de generație, septuagenari, catiușe menite să aibă efectul indirect al promovării imposibilului succes electoral al lui Victor Ponta și v-am dat doar un exemplu, nu dezvolt acum asta. În schimb, o să încerc să schițez tabloul realist al competiției electorale, așa cum acesta transpare azi.
Există în România, în 2025, trei bazine electorale. Primul și cel mai mare este cel numit suveranist, dar care e compus și din cei ce sunt împotriva actualei clasei politice, anti-Sistem, cum ar veni. S-a văzut că acest bazin este cel mai însemnat prin scorul proiectat în dreptul lui Călin Georgescu în cazul finalei cu Elena Lasconi. Al doilea bazin electoral este cel al așa-zisei „stabilității politice", adică al partidelor vechi, aflate la guvernare, PSD-PNL-UDMR. În fine, al treilea bazin este cel al progresiștilor și, din fericire, din punctul meu de vedere, este și cel mai mic. Pentru fiecare dintre aceste categorii de public al bazinelor electorale se bat în primul tur doar anumiți candidați validați care aparțin de acolo, urmând ca finaliștii, cei doi care vor fi, să poată accesa și voturi din bazinele adiacente lor, în funcție de proiecte, emoție și compatibilizări.
Cum sunt poziționați candidații?
George Simion este, azi, principalul favorit ca să câștige turul întâi. El înoată singur în primul bazin, cel suveranist, și, în funcție de evoluția sa, dar mai ales de iscusința strategilor săi, are șanse să ia un scor de circa 30%; chiar dacă se mai împiedică, va lua oricum peste 20%. Problemele care i se creează prin jocul lui Călin Georgescu de a o menține în campanie pe Anamaria Gavrilă sunt serioase, dar nu demolatoare, iar ceața publică proiectată de către Gigi Becali cu fostul tău șef de partid mai degrabă îl ajută pe Simion, mai ales dacă acționează corespunzător.
Crin Antonescu vrea să preia voturile din „bazinul stabilității". Are ceva probleme legate de previzibilele trădări din PSD și PNL, care, s-a văzut la prezidențialele din 2024, că nu prea mai contează indicațiile liderilor de la centru asupra opțiunii votanților partidelor lor. Contează, însă, în continuare, primarii cu notorietate pozitivă, și mă refer îndeosebi la cei din PSD și PNL. În cazul lui Antonescu, dacă nu face greșeli și mai ales dacă reformează urgent acțiunea echipei sale de campanie, acesta poate ținti un scor de circa 25% (+/-) pentru 4 mai, scor ce-l va arunca în finală.
Nicușor Dan vizează bazinul progresist, care azi este aproximat la sub 20% din electorat, deci, pentru accederea în finală, are nevoie cam de tot acest public, plus câteva procente bune de la nehotărâți. Campania sa este slabă, neconvingătoare, iar decizia de a fi păstrată și Elena Lasconi în competiție, decizie a „statului", după cum bine vă închipuiți, practic îi înglodează rău de tot campania lui Nicușor Dan. Lasconi este bine antrenată acum, se descurcă mult mai grațios, mult mai fluid decât Nicușor în comunicarea publică și, după părerea mea, are șanse la un scor ce poate să meargă peste 8%, chiar către 10%, la alegerile din 4 mai.
Victor Ponta are un electorat propriu nu mai mare de 5 până la 7%, dar strategia lui este să înoate, să se scalde în toate cele trei bazine și, astfel, se culeagă voturi în plus. Ponta ar vrea și de la suveraniști, dar acolo nu este deloc bine primit de către public; vrea și de la progresiști, dar nici de acolo n-are vești bune. Ținta lui principală este electoratul PSD, dar despre care Ponta ar trebui să știe bine că este un electorat conformist, iar dacă acest electorat va percepe că Antonescu are șanse reale de a ajunge președinte, atunci se va ralia ultra-majoritar în spatele fostului lider liberal. Totuși, Ponta poate lua câteva procente de la PSD-iști, ceea ce-i poate asigura un scor mai mare de 10%, dar nu mult mai mare. Și Victor Ponta mai are o problemă mare, pe lângă faptul că este consiliat de către niște oameni care nu se pricep la politică (se pricep la multe alte lucruri și Sebastian Ghiță, și George Maior, dar la politică sunt zero barat); problema mare a lui Victor Ponta este că nu mai e considerat o noutate sau o prospătură, dacă vreți, adică el este uzat din punctul de vedere al publicului actual, care, în plus, o să fie pus și la curent, din nou, cu toate aspectele infamante din trecutul politic al lui Ponta.
Dacă Anamaria Gavrilă va candida și ea, totuși, pe lângă faptul că se va face rău de râs în dezbaterile din campanie (va deveni un amestec de Viorica Dăncilă 2019 cu Elena Lasconi 2024), Gavrilă va reuși inclusiv să-i topească înspre anulare și suportul public personal al lui Călin Georgescu, identificat deja că se află în spatele jocurilor sale. În cel mai bun caz, îi prevăd lui Gavrilă un scor de circa 7-8%, repet, în cel mai bun caz.
Mai există în cursă și Daniel Funeriu, care, dacă se va putea angrena în campanie, adică să fie băgat în seamă, va reuși să preia undeva între 4 și 6% la sută din electorat, preponderent, însă, din zona progresistă, dar mai ales a nehotărâților.
Despre restul candidaților nu mai comentez, că nu este relevant. Care este, așadar, finala previzibilă azi? Aceasta este George Simion - Crin Antonescu. Doar niște mari evenimente ulterioare din campania electorală, evenimente care, în plus, ar trebui să fie administrate prost de către cei doi candidați, ar putea schimba această predicție legată de finala la prezidențiale. Nu exclud așa ceva, nici evenimentele care să apară, nici administrarea proastă de către Simion sau de către Antonescu a acelor evenimente, dar nici nu pariez că se va petrece. Mai fac o remarcă: puneți pe seama luptei dintre SRI și SIE faptul că Lasconi a fost menținută în campanie și se dorește să se facă același lucru cu Anamaria Gavrilă. „Pădurarii" știu de ce!
Cozmin Gușă
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu