• Tweet

Largi segmente electorale, mai mult decât oricând, au rămas neacoperite de mesajele partidelor politice. Retorica principalelor formațiuni s-a restrâns excesiv, s-a uniformizat și, din anumite puncte de vedere, s-a inversat. Din acest motiv, un procent imens de cetățeni ai României nu se mai simte reprezentat de formațiunile pe care, în trecut, le-au susținut.

Este unul dintre motivele neprezentării la vot. Și, totodată, unul dintre motivele tentativelor de manipulare printr-o retorică demagogica. Ce se întâmplă, la această ediție a alegerilor parlamentare, cu circa jumătate din populația României care nu va vota pentru că nu se regăsește în niciunul dintre proiectele politice propuse? Această Românie tăcută, care nu intenționează să se prezinte la vot, nu este chiar atât de inertă cum își imaginează unii. Este o Românie nemulțumită, frustrată, care poate deveni oricând furibundă, dar care, în același timp, poate răsturna calculele unor importanți decidenți politici.

Să o luăm pe rând. Atât PNL, cât și PSD, în mesajele lor politice, susțin, în mod ferm, parteneriatul euroatlantic și, în mod deosebit, parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite ale Americii. Personal, și eu cred că, cel puțin pentru o vreme, aceasta este cea mai bună dintre opțiunile strategice ale României. Dar nu toți românii sunt de aceeași părere. Nu poate fi contestat faptul că există un mare număr de cetățeni care devin din ce în ce mai circumspecți în raport fie cu derapajele unor guverne din Uniunea Europeană, fie cu lipsa de coerență a acesteia, fie, în al treilea rând, cu politica, din ce în ce mai evidentă, de marginalizare a României și de obținere, pe seama acestei țări, a unor beneficii incorecte pentru statele puternice UE sau pentru multinaționale. Românii nu au cum să nu observe că, treptat, devenim o uriașă piață de forță de muncă ieftină, necalificată, calificată și superior calificată. Devenim, de asemenea, o piață de desfacere din ce în ce mai consistentă, mai puțin pentru produse românești și mai degrabă pentru produse aduse din afară care au învins industria autohtonă. Și, în al treilea rând, devenim un furnizor de materii prime și de energie la prețuri derizorii și mă gândesc, în primul rând, la petrol, la gaze și la mult discutatele metale prețioase. 

Un semnal de alarmă și mai profund capătă o consistență din ce în ce mai mare, îndepărtându-i pe români de cele două mari partide, PSD și PNL, care nu oferă proiecte în această direcție. Este vorba, în linii mari, de pierderea identității naționale. A culturii, a istoriei, a spiritului național. De aruncarea în derizoriu, în mod deliberat, a acestor valori, din simplul motiv că identitatea națională este o frână împotriva globalizării, dorită de multe personaje interesate și finanțate de fundatiii externe, așa-numitele cozi de topor, dar și de forțe externe care joacă geopolitic. Pierderea identității naționale poate avea drept consecință dezmembrarea și pierderea României ca atare. Sub flamurile cărui partid se regăsesc naționaliștii sănătoși la cap și patrioții acestei țări? 

Există rezerve, despre care partidele nu spun nimic, chiar și în ceea ce privește parteneriatul cu Statele Unite. Românii nu au cum să nu observe că, uneori, această țară sau părți ale acestei țări sunt negociate, ca la tarabă, peste capul românilor. Și chiar prin batjocorirea propriei istorii. Când istoria este pusă în paranteze de cel mai important aliat al României, atunci și geografia poate fi pusă în paranteze. Cine dă răspuns acestor temeri legitime și care sunt liderii politici al căror mesaj, plin de conținut și nu demagogic, le poate oferi românilor o alternativă?

Când războiul bate la ușă, când agresivitatea statelor crește exponențial, cu ce forță poate ridica românul fruntea sus, în condițiile în care avem cea mai mică armată din istorie sub aspect numeric, prost echipată, comparativ cu armatele altor state de mărime medie, și lipsită de o industrie puternică de apare care să îi asigure spatele. De ce nu revenim la doctrina din moși-strămoși a românilor, a armatei naționale? A armatei populare? A armatei întregului popor? 

Nu numai bogățiile naturale, ci și cea mai importantă bogăție a României, pământul arabil și pădurile, au fost înstrăinate și, parțial, sunt distruse fie prin exploatare nemiloasă, fie prin absența irigațiilor și celorlalte metode moderne de obținere a unor producții bune. Unde este partidul care îi apără pe români de pericolul defrișărilor, de înstrăinarea sistematică a terenurilor, de pauperizarea fermierilor și țăranilor și de deșertificarea unor zone din ce în ce mai întinse ale țării? Am oferit doar câteva exemple. Din nefericere, ele pot continua cu multe altele, care vizează învățământul, sănătatea, cultura, sportul, politica externă, și ele din ce în ce mai distanțate de ceea ce înseamnă interesul național. Mă opresc însă aici pentru că eu cred că există suficiente argumente pentru a rosti, în cele ce urmează, catve propoziții simple despre partidele mai mari și mai mici care au făcut, până în acest moment, politica în parlamentele și guvernele României. Niciunul dintre acestea nu răspunde întrebărilor, speranțelor și nemulțumirilor unui electorat care crește văzând cu ochii. PNL a încetat de mult să mai facă o politică națională. PNL s-a subordonat necondiționat unor principii - alții le spun prejudecăți - contrare idealului național. Care sunt mai degrabă de natură globalistă și internaționalistă. PSD este în aceeași situație. Alte partide mai mici, care, în trecut, au lansat mesaje de tip național, s-au dovedit a fi simple goarne demagogice și au dat chix.  

Singurele partide care ar avea cât de cât o vocație de acest fel sunt Partidul România Unită și Alianța Noastră România. Ambele iau cu asalt, în ultimul moment, electoratul României și nu se știe cât succes vor avea. Dar, și aici, am un mare semn de întrebare. În cazul unei provocări extrem de grave, cum este perspectiva aderării Transnistriei la Federația Rusă, numai unul dintre aceste două partide sau dintre altele, mai puțin semnificative, care pretind că sunt naționaliste, a reacționat. De ce a tăcut, atunci când trebuia să vorbească, Partidul România Unită? De ce Partidul România Unită refuză să condamne comunismul și să elogieze jertfa luptătorilor anticomuniști? Sunt acestea semne de patriotism, de naționalism sau sunt acestea semne ale anti-naționalismului și anti-patriotismului? România tăcută a anului 2016 nu doarme. Este mai trează decât oricând. Le atrag atenția tuturor partidelor că au obligația să răspundă neliniștilor și speranțelor acestor români și să nu încerce să îi amăgească cu mesaje demagogice pe ultima sută de metri și cu intenția de a-i abandonă mai târziu. Dacă se va întâmpla așa, credibilitatea clasei politice va ajunge la zero absolut, iar democrația, câtă mai e, va fi moartă. 

Sorin Rosca Stanescu