La coafor cu coronavirus
Postat la: 16.03.2020 |
Doctor Raul C. Mureșan, directorul Departamentului de Neuroștiințe Experimentale și Teoretice, în cadrul Transylvanian Institute of Neuroscience, a făcut un calcul simplu. Din care reiese că este posibil, dată fiind viteza de propagare, ca într-un termen scurt milioane de români să fie infectați cu coronavirus.
Dacă nu se respectă cu strictețe condițiile de izolare stabilite de specialiști. Cei care le încalcă nu sunt simple persoane inconștiente. Nu sunt doar iresponsabili. Sunt pur și simplu ticăloși. Și pot purta pe conștiință o viață întreagă povara victimelor pe care le-au făcut. Cu sânge rece. Și cu zâmbetul pe buze. Și cu o expresie de atotștiutori. De persoane care pretind că se sustrag în mod curajos și lucid unei isterii colective.
O cunoștință apropiată mi-a relatat în urmă cu câteva minute că intenționează să meargă la coafor. Pentru că, ce să vezi, avea programare. Are doi copii minori. Care nu mai merg la școală. Pentru că specialiștii și, apoi, instituțiile statului au stabilit că școala poate deveni un pericol de infecție. Și, prin urmare, decizia, după opinia mea luată destul de târziu, a fost ca elevii să rămână acasă. În condiții de izolare. Și să învețe utilizând mijloacele puse la dispoziție pe internet. Și de televizunea publică. Doamna însă ține musai să meargă cu copiii la coafor. Să-i coafeze și pe ei. I-am explicat că face ceva foarte rău. Mi-a răspuns senină că personalul de acolo este curat, respectă regulile de igienă și, ca atare, nu se poate contamina cu coronavirus. Așa o fi. Or fi curate coafezele și poate sunt curați toți clienții, fără nicio excepție. Dar, curați sau nu, aceștia pot fi purtători de coronavirus. Mai ales că, printre ei, sunt și expați, sunt și români veniți din străinătate. De fapt, locul respectiv este un focar virtual de infecție. Și presupun că, odată cu instituirea stării de urgență, toate saloanele de înfrumusețare vor fi sigilate.
Dar, până atunci, doamna în cauză se duce senină la coafor. Cu copiii după ea. Și îmi răspunde tăios: „Totul este o prostie! Sunteți paranoici cu toții. Ei bine, eu îmi asum pericolul. E viața mea și fac ce vreau cu ea. Iar copiii nu mor din coronavirus. O demonstrează statistica". Poate că e așa. Poate că statistic, din pespectiva coronavirus, copiii sunt nemuritori. Numai că acești copii au bunici. Iar această doamnă are părinți. Acestora li se face dor. De fiică și de nepoți. Și se pot contamina. Iar statistica invocată de respectiva doamnă este la fel de implacabilă. Bătrânii care se îmbolnăvesc de cornavirus mor pe capete.
Cum ar fi ca, Doamne ferește, părinții doamnei să fie contaminați, iar unul sau amândoi să meargă în cele sfinte? Cum ar trăi această doamnă cu povara faptului că s-a comportat ca un ucigaș cu cânge rece? Ar da vina pe soartă? Ar spune că viața părinților ei a fost jucată la un soi de ruletă rusească? Poate că ea se va împăca într-un târziu cu propria conștiință. dar ce vor simți nepoții, respectiv copiii doamnei, aflând că, după ce s-au dus de mănuță cu mămica la coafor, i-au contaminat fără să vrea pe bunici și le-au luat viața. Acești copii cum vor trăi cu o asemenea povară?
Cred că întâmplări de acest fel sunt nenumărate. De aceea, admir comunitățile disciplinate, care au cultura necesară de a se conforma regulilor sabilite de specialiști. De specialiștii din lumea întreagă. Care sunt perfect conștienți că nu trăim într-un scenariu de Hollywood. Într-o poveste inventată de unii pentru a panica planeta și pentru a-și atinge nu știu ce obicetive malefice. Acești savanți din lumea întreagă trăiesc în realitate. Ei sunt cei care au dictat și dictează în continuare statelor regulile, în fața cărora trebuie să se conformeze toți cetățenii.
Am văzut cu toții o imagine dramatică. Pentru prima dată, marea piață a Vaticanului era goală. Iar Papa Francisc li s-a adresat oamenilor exclusiv prin intermediul televiziunii și rețelelor electronice. Slavă Domnului că le avem! Și i-am admirat pe italieni, care s-au trezit târziu. Dar s-au trezit. Tot ieri am văzut Sibiul încremenit. Un oraș pustiu. Oamenii au înțeles că trebuie să se izoleze fiecare la el acasă. Pentru că numai astfel poate fi încetinită propagarea virusului, în așa fel încât medicii, și ei afectați de pandemie, să aibă timpul necesar pentru a trata rând pe rând cazurile grave. Salvând câte vieți pot. Iar savanților li se oferă timpul necesar pentru a descoperi vaccinul adecvat.
Aș vrea din tot sufletul să văd că și marea comunitate a cetățenilor din București, cel mai lovit oraș din România, are capacitatea de a se comporta civilizat. În respect față de viețile lor și ale celorlalți. Dacă e bine ca străzile să rămână pustii, dacă este necesar ca mall-urile să se golească, dacă este indispensabil ca sălile de fitness, restaurantele, discotecile, barurile, saloanele de înfrumusețare, etc. să se închidă, atunci să se închidă, pentru numele lui Dumnezeu! Altfel cuvântul „solidaritate" nu mai are niciun conținut. Și nu ne mai rămâne decât să ne comportăm ca animalele.
Sorin Rosca Stanescu
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu