SOS Eforia plângerii
Postat la: 26.04.2019 |
Am comis un dublu gest fără precedent. Am scris un editorial despre o investigație jurnalistică făcută de alții. Am manifestat bună credință și încredere absolută în dezvăluirile reporterilor Ziua News. Și, pentru întâia dată, acest editorial a fost compus aproape exclusiv dintr-un punctaj. Amploarea documentației realizate de acești reporteri m-a obligat la această formă de a rezuma totul. Dar nu s-a terminat. Mă aflu eu însumi pe litoral. Și am șansa de a verifica punct cu punct dezvăluirile despre mizeria din Eforie.
Pentru început, prin intermediul acestui link, va invit să vedeți cu ochii voștri câteva imagini apocaliptice din ceea ce ar fi putut fi și a fost cândva o perlă a turismului estival. Aceste imagini, însoțite și de un text care prezintă concluzii parțiale ale celei mai ample investigații jurnalistice din ultima vreme, explică într-un mod concludent de ce acești reporteri de investigație, conduși de Bogdan Comaroni, au ales localitatea Eforie. Iar periplul meu pe litoral, început ieri și continuat astăzi, m-au edificat pe deplin. Întreg litoralul românesc e în suferință. Dar niciunde în altă parte nu se întâmplă totuși un dezastru atât de șocant.
Precizam ieri că la un moment dat, pe parcursul serialului din Ziua News pe care l-am preluat și eu pe Corect News, am aflat și care este identitatea politică a primarului Robert Șerban. Echipa lui Comaroni nu a făcut asemenea precizări de la bun început. Pentru că nu li s-a părut important. Și într-un fel, exceptând PNL, căruia acest primar îi cam bate obrazul, apartenența lui la un partid politic sau altul este insignifiantă. Cu atât mai mult cu cât grupul interlop care stă la butoane în Eforie, îmbogățindu-se pe măsură ce cele două localități surori se ruinează, conține toate ingredientele clasei politice și de afaceri din România. Mă refer firește la acea clasă politică și la acea clasă de afaceri care ne-au adus acolo unde ne-au adus. Și, ca să fiu mai explicit, mâna dreapta a lui Robert Șerban este Dănuț Chiparu, viceprimar și membru de vază al PRM. Onorant și pentru PRM la fel cum este primarul onorant și pentru PNL.
Începe un nou sezon estival. Ieri și azi s-a dat un prim semnal. Este un alt an în care litoralul românesc, altădată o atracție pentru turiștii din întreaga lume, va fi umilit. În raport cu tot ceea ce s-a realizat în ultimele decenii pe litoralul altor state, inclusiv pe litoralul bulgăresc. Avem aici o problemă de sistem. Care nu poate fi rezolvată nici de DNA, nici de DIICOT, nici de ANAF, nici de Inspecția Sanitară, nici de Inspecția în Construcții și cu atât mai puțin de Uniunea Europeană. Oricât de mulți bani ar fi pompați în turismul nostru, fondurile dispar ca într-un veritabil triunghi al bermudelor. Iar situația decade pe zi ce trece.
Tocmai din acest motiv echipa de investigatori de la Ziua News a ales să facă o radiografie relativ completă, o veritabilă disecție pe un cadavru citadin. Pentru ca noi toți ceilalți să înțelegem amploarea grozăviei. Și a fost bine aleasă localitatea Eforie. Și acesta este și motivul pentru care am decis să trag și eu un semnal de alarmă. Și să adresez cu această ocazie un apel către toți colegii jurnaliști.
Stimați colegi, jurnaliști din întreaga țară și în special stimați colegi din presa scrisă, audiovizuală și electronică de pe litoral. Citiți cu atenție dezvăluirile din Ziua News. Care au fost preluate de o singură publicație din județul Constanța. De Ziua de Constanța. Ca și când, pentru alte instituții de presă, cangrena de la Eforie nu se vede. Vă rog, confruntați voi înșivă dezvăluirile și nenumăratele documente care le însoțesc, cu realitatea. Mergeți la fața locului și faceți voi înșivă investigații. Duceți până la capăt această radiografie a unui dezastru edilitar și turistic pentru ca în final, împreună, să oferin societății o soluție. O soluție care ar putea fi aplicată și în toate celelalte cazuri. Dar până atunci vă urez Paște Fericit! La fel cum le urez și cetățenilor din Eforia plângerii.
Sorin Rosca Stanescu
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu