Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Criminalitatea organizată și corupția halatelor albe

Postat la: 30.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Mafia industriei farmaceutice din țara noastră a ajuns să fie investigată după ani de tăcere dubioasă, timp în care DNA, DIICOT, SRI, Oficiul pentru combaterea spălării banilor, Consiliul Concurenței, ANPC, Parchetul general și alte instituții la fel de competente ale statului au păstrat în mod vinovat sau cel puțin complice tăcerea, favorizând infractorii în halate albe.

Încă din anul 2007, cunoscutul cotidian ZIUA dezvăluia opiniei publice - în serialul compus din trei episoade intitulat „Mafia halatelor albe" - modul de operare al acestor escroci cu diplomă de medici, scenariul pe baza căruia cetățenul de rând, dar și statul erau furați la drumul mare. Ce au făcut instituțiile statului în tot acest timp?

Au tăcut, la fel ca și în cazul megaescrocheriei Microsoft, care fusese devoalată încă din anul 2010 și chiar fuseseră publicate pe acest subiect două volume, pe print, în ciclul „Microsoft - Îngerul păzitor", inclusiv în limba engleză, de astă dată pe CD. Care lucrări au fost expediate tuturor comisarilor europeni, tuturor ministerelor și instituțiilor interesate din România, inclusiv Președinției lui Traian Băsescu, Guvernului și numeroaselor ONG-uri. Ca să, ce? Ca să... nimic.

O ticăloșie arhicunoscută la nivel mondial

Procurorii DNA au descoperit recent că numeroase halate albe au primit mită ca să recomande anumite medicamente extrem de scumpe, în acest mod permițându-și vile somptuoase, automobile de lux și o viață de huzur. Exact ceea ce ZIUA dezvăluia în urmă cu 8 (opt) ani, fără să se sinchisească cineva. Atunci, ne-am oferit să punem la dispoziția organelor abilitate probe, constând în circa 60.000 de file de corespondență dintre acești escroci în halate albe, referitoare la modul în care o anumită firmă de medicamente crease inclusiv un manual prin care medicii români erau școliți cum să-și înșele pacienții.

De asemenea, medicii corespondau între ei, sfătuindu-se cum să înșele statul, ca anumite medicamente să fie plătite din bugetul consolidat. Din păcate, nici măcar o instituție din România n-a fost interesată de probele noastre - pe care le-am fi oferit cu plăcere (le mai putem oferi și în prezent) - pentru a întreprinde o cercetare în acest sens. Oare de ce?...

Corupție la nivel mondial

Pentru cei care ar avea îndoieli în privința afirmațiilor de până acum, redăm serialul „Mafia halatelor albe" din 2007 publicat în cotidianul ZIUA, spre aducere-aminte. Cu mențiunea că puțin ne pasă dacă Laura Codruța Koveși va fi numită Procuror european, în preconizatul Parchet comunitar care se prefigurează - la propunerea americanilor și cu susținerea unor persoane de vază din Uniunea Europeană -, că puțin ne pasă dacă și Monica Macovei va înhăța vreo ciosvârtă în noua instituție, ca să aibă și ea o activitate onorabilă în prag de pensie, ori dacă țara noastră va zdruncina sistemul mondial corupt al mafiei medicamentelor, despre care întregul mapamond se află în cunoștință de cauză, dar se preface că-i este străin.

Important este cu totul altceva: și anume, să nu se creadă că cetățeanul de rând - recte opinia publică românească - este atât de neinformat și ignorant, încât să nu știe ce se petrece în acest domeniu, protejat la cele mai înalte nivele, inclusiv de către Organizația Mondială a Sănătății.

Dan Coste

Citiți AICI serialul „Mafia halatelor albe" publicat de cotidianul ZIUA în anul de grație 2007.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE