Influencerul preferat al suveraniștilor, abonat la contracte cu statul. Cum este BobbyD, portavocea propagandei "antisistem", plătit din bani publici
Postat la: 15.08.2025 |
Compania Națională de Investiții (CNI) i-a plătit 26.000 de euro, în doi ani, conspiraționistului Bogdan Dumitru, cunoscut ca BobbyD, fost angajat la stat și influencer preferat al „suveraniștilor". Banii ar fi fost transferați prin achiziții directe, care au continuat și după ce derapajele influencerului au devenit celebre.
În total, CNI a făcut cinci achiziții de la firmele lui Dumitru, în valoare totală de 51 de mii de euro, din care au fost facturați și plătiți 26 de mii de euro, susține compania de stat. În paralel, Dumitru și soția lui erau angajați ai administrației locale din Constanța. Declarațiile de avere ale soției sale menționează doar o parte din sumele care au intrat în conturile firmelor deținute de Bogdan Dumitru.
Aproape de finalul anului 2022, Dumitru devenea practic fotograful oficial al CNI. Pentru un tarif lunar de 10.000 de lei, firma lui, Claboo Media, se angaja să participe în fiecare lună la două evenimente organizate de compania de stat, conform informațiilor publicate în SEAP. SRL-ul avea un singur salariat, număr pe care nu l-a depășit niciodată.
În decembrie 2023, povestea se repetă. Tot fără licitație, firmei i se atribuie un alt contract, tot cu durata de 12 luni, cu valoare totală identică: 120.000 de lei, fără TVA. CNI nu a avut nevoie decât de două ore ca să decidă cui dă contractul, conform informațiilor publicate în SEAP.
Achizițiile CNI de la Claboo Media au continuat și după ce devenise clar că tiktoker-ul răspândește conspirații, retorică rusă și mesaje pro-Putin. La începutul acestui an, când războiul hibrid declanșat de Rusia era deja documentat atât de instituții publice, cât și de organizații civice, Bogdan Dumitru îl susținea energic pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar, numit de agenția oficială de presă a Kremlinului ca fiind "aliniat Rusiei".
CNI, care susține că se delimitează de orice discurs care contravine valorilor europene, a continuat să-l aleagă pe BobbyD pentru servicii fotografice, inclusiv prin achiziții de la o firmă nou înființată de influencer, apărute în SEAP.
În ianuarie 2025, Bogdan Dumitru depusese actele pentru înființarea altei firme, Aimedia SRL, cu același obiect de activitate. Imediat, CNI publică în SEAP două achiziții de la entitatea nou înființată: servicii fotografice în valoare de 5.000 de lei lunar, timp de două luni.
Oficial, CNI "se delimitează ferm de orice formă de discurs care contravine principiilor democratice, valorilor europene sau normelor constituționale", dar datele din SEAP arată altceva în relația contractuală cu Dumitru, care susține că "UE vrea să ne distrugă valorile". Context.ro a întrebat Compania Națională de Investiții câți bani a achitat în total către Claboo și Aimedia, dar și de ce l-au ales pe Dumitru ca partener, inclusiv după ce activitatea lui online pro-rusă și conspiraționistă devenise de notorietate.
"În ceea ce privește cele două societăți menționate (Claboo Media și Aimedia n.r.), în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) nu figurează certificate constatatoare negative, iar în evidența Oficiului Național al Registrului Comerțului nu există informații care să ridice suspiciuni cu privire la reprezentanții legali ai acestora. Referitor la opiniile exprimate de persoane fizice asociate acestor entități, dorim să precizăm că CNI se delimitează ferm de orice formă de discurs care contravine principiilor democratice, valorilor europene sau normelor constituționale", se arată în răspunsul semnat de directoarea CNI, Manuela Pătrășcoiu.
Trecutul lui BobbyD este legat și de politicieni: firma sa a fost plătită de doi parlamentari PSD și abonată la contracte cu instituții din subordinea Primăriei și Consiliului Județean Constanța. Contactat de reporterii Context.ro, BobbyD a negat că ar fi încasat atâția bani. "M-a luat cu călduri. De unde dracu' atâția bani? (...) Au fost, cred că maxim vreo 5-6 plecări. Maxim. 5-6 ori 4.500 de lei. Sunt sume mici", spune influencerul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Noaptea minții: România cumpără trenuri noi, dar nu are gări pregătite pentru ele
Romania investește sute de milioane de euro in modernizarea materialului rulant, insa o parte dintre beneficiile noilor ...
-
La pușcărie cu ei! Benzinarii au crescut artificial prețurile înainte de intrarea în vigoare a Legii carburantului pentru a avea - chipurile - de unde să scadă
Cu o saptamana inainte ca Nicușor Dan sa promulge Legea carburanților, Romania a consemnat cel mai ridicat avans al preț ...
-
Radiografia unui sabotaj: Cum a fost amanetată siguranța energetică a României
Romania nu traverseaza o criza energetica aparuta peste noapte, ci traiește deznodamantul logic al unui faliment adminis ...
-
Taxele pe pensii și salarii și cota TVA, obligații convenite la Washington printr-un Acord semnat pe 16 aprilie
Un Acord de imprumut financiar semnat de Romania pe 16 aprilie prin ministrul Finanțelor și ratificat joi de Parlament c ...
-
Adevărata panică nu este în Golf. Este în bilanțuri. Iar Trump vrea prabusirea actualului sistem financiar mondial
În timp ce lumea se concentreaza pe faptul daca ultima amenințare „fixata și incarcata” a lui Trump es ...
-
Notele informative scrise pentru Securitate de Dan Șucu, alias „Mircea Crișan": „Sar în evidență dinții săi de aur" + Cum îl turna pe atașatul militar SUA
În volumul 2 al dosarului de rețea R303384, aflat in evidența Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Secu ...
-
Documentul care-l aruncă la gunoi pe Radu Miruță: TAROM avea planul de salvare dar ministrul l-a ținut în sertar ca să facă jocuri de culise
TAROM funcționeaza, din 2024, sub un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeana, prin care statul roman a primit ...
-
CJ Vrancea construiește un drum județean cu 2,06 milioane de euro/km din fonduri europene
Consiliul Județean Vrancea anunța triumfator ca lucrarile pe cei 18 kilometri ai drumului județean DJ 204E, intre Mirceș ...
-
De ce tac Diana Buzoianu și Cyntia Păun? Misterul bălților toxice de la Glina care continuă să afecteze sudul Capitalei
Valul de reclamații privind mirosurile provenite din zona fostei gropi de gunoi Glina continua, iar tot mai mulți locuit ...
-
Henț cu mâna lui Trump: Dezvăluire despre planurile lui Gianni Infantino, care ar fi dispus să vândă o parte din Cupa Mondială
La puțin mai mult de o saptamana dupa incheierea Cupei Mondiale din 2026, marcata de numeroase controverse, președintele ...
-
Dezvăluiri The Wall Street Journal: ChatGPT a oferit instrucțiuni detaliate pentru arme biologice și substanțe toxice. OpenAI nu a alertat autoritățile
Experții in biologie și terorism au analizat platforma ChatGPT și au constatat ca unele intrebari sunt extrem de precise ...
-
Omul care a petrecut 20 de ani studiind un război cu Iranul tocmai a lansat un avertisment îngrozitor pentru întreaga Omenire
Autor: Jack Hopkins Robert Pape considera ca America a intrat intr-o capcana a escaladarii - și ca urmatoarea mișcare ar ...
-
Anchetă la Muntele Athos: Românii sunt principalii clienți ai unei rețele subterane care speculează locurile sfinte pe bani grei
O investigație publicata de platforma Voicenews din Grecia dezvaluie modul in care misticismul și pelerinajul tradiționa ...
-
Raport DNSC după "spargerea" Cadastrului: unul dintre cele mai grave atacuri din Europa
Directoratul Național de Securitate Cibernetica (DNSC) a prezentat azi un raport intermediar privind incidentul de secur ...
-
Dosarele Epstein: Oamenii încă se mănâncă între ei. De ce și "cei puternici" au o înclinație spre canibalism
Autor: Dr. Heather Lynn Pe 9 februarie 2021, in Chickasha, Oklahoma, Lawrence Paul Anderson a patruns in casa unei vecin ...
-
Filosoful din cadrul departamentului de IA al Google DeepMind: "Există acest mister profund legat de întrebarea: ce este, de fapt, chestia asta?"
În 2017, un filosof politic in varsta de 33 de ani, pe nume Iason Gabriel, a fost sfatuit de un prieten sa-și depu ...
-
Ancheta în cazul morții Mădălinei Manole ar putea să fie redeschisă. Un profiler FBI anunță după 16 ani: Noi dovezi solide
Madalina Manole a murit pe 14 iulie 2010, in ziua in care implinea varsta de 43 de ani. Cantareața a fost gasita fara su ...
-
Doar șpaga SAFE contează: Rheinmetall nu s-a prezentat la licitaţia de vânzare a şantierului naval Mangalia deşi primeşte bani pentru modernizarea sa
Pachetul de 920 de milioane de euro, finantat prin SAFE, destinat cumpararii a patru nave de patrulare, a fost justifica ...
-
Anchetă senzațională despre "Coloana a cincea a lui Getica": Un grup armat ilegal din România, plătit de Ucraina, întocmește "liste negre ale morții" în care înscriu suveraniști
Autor: Stephane Luconsursa: francezul.substack.com Romania și-a anulat alegerile prezidențiale in decembrie 2024, i ...
-
Ce probleme au apărut în proiectul de miliarde de dolari al ginerelui lui Donald Trump. Reuters: Suspiciuni privind terenurile cumpărate pentru stațiunea de lux
Un om de afaceri din Miami, cautat in Albania pentru presupusa spalare de bani proveniti din traficul de droguri, este s ...
-
USR, învinsă în „Războiul sării". Se reiau presiunile pentru preluarea ilegală a conducerii SALROM
Acuzațiile aduse de miniștrii USR ai Economiei nu s-au putut dovedi, chiar daca a existat un raport al Corpului de Contr ...
-
CNN face o dezvăluire care va genera iureș: armata americană a validat atacuri în baza unor informaţii depăşite în bombardarea şcolii de la Minab
Armata americana stia ca detinea informatii depasite despre tintele pe care le ataca, si anume scoala de la Minab, in Ir ...
-
Decizia Pfizer de a pune sechestru pe conturile Romatsa ar fi fost luată după ce România ar fi încălcat confidențialitatea negocierilor
Poziția de forța a Pfizer, care in timpul negocierilor cu Romania pentru stingerea unei datorii de 600 de milioane de eu ...
-
Cum a fost ales "poporul ales": Autorul teoriei extratereștilor antici Anunnaki a controlat și legalitatea apariției și recunoașterii statului Israel de către americani (Documente)
Zecharia Sitchin, omul care a transformat zeii antici sumerieni - Anunnaki de pe planeta Nibiru - in mineri de aur și st ...
-
Cum vor să scoată banii cash "de la saltea" ca sa introducă "euro digital" programabil. Parlamentarii de la Bruxelles și-au dat acordul pentru "noul euro"
Dupa ce au incercat prin tot felul de "manevre financiare" prin care sa scoata banii cash de la populațiile tarilor euro ...
-
„Flota fantomă" a Rusiei a fost folosită pentru a lansa drone în Europa și pentru testarea apărării aeriene a NATO
Rusia ar fi folosit nave din așa-numita flota din umbra pentru a lansa drone deasupra Europei, intr-o campanie care a pe ...
-
Cea mai mare catastrofă medicală pe care nimeni nu vrea să o numească: Ce arată de fapt datele despre injecțiile Pfizer COVID
Dr Geanina Hagima ne-a prezentat materialul din aceasta postare Substack, sub sematura: Tess Lawrie, MBBCh, PhD pe ...
-
Mircea Govor acuză o rețea de acte, autorizații și lucrări contraversate la Cămărzana: „Aici legea a fost înlocuită de bunul plac!" - Moșia lui Cozma
Liderul PSD Satu Mare susține ca deputatul PNL Adrian Cozma și primarul Florin Dumitru Ionici ar fi pus la punct un meca ...
-
Ecopolitica: Premierul de pe culoarul Krichbaum: Mureșan, Fritz și rețeaua care livrează României salvatori „pro-europeni"
PNL, USR și UDMR il imping pe Siegfried Mureșan spre Palatul Victoria. Dar propunerea nu este doar despre un europarlame ...
-
Cele mai ciudate lucruri pe care o scurgere de informații le-a dezvăluit despre clubul secret al lui Peter Thiel. Societatea Dialog își evaluează participanții pe criterii oculte
Ce s-ar intampla daca aproximativ 200 de membri ai elitei globale s-ar aduna in fiecare an pentru o retragere secreta? ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu